Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion Istrate

În primul rând Mihai Eminescu…

Primit pentru publicare: 28 Ian. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Iași, membru fondator de onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 29 Ian. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

În primul rând Mihai Eminescu:
Despre Mihai Eminescu, ce gândesc americanii despre poetul nostru naţional, cum procedează românii din diaspora cu copiii lor să ştie limba părinţilor lor, Lucia Cherciu, profesoară de engleză la State University of  New York din 1997, de loc din Păuleşti –Vrancea, România, de vorbă cu botoşăneanul Georgică Manole – şi dânsul milcovean – prin intermediul revistei Pro-Saeculum, Focşani

…”Am învăţat-o pe fetiţa mea câteva rugăciuni, şi în româneşte şi în engleză, pe care le spunem la culcare. Uneori seara îi recit şi „Somnoroase păsărele” şi odată mi-a spus că vrea să spunem şi rugăciunea asta.  I-am explicat că nu e o rugăciune, ci e o poezie a poetului nostru naţional, dar m-am gândit apoi că poate ea are mai degrabă dreptate. Fiecare popor are nevoie de rugăciunile lui laice şi pentru noi Eminescu a însemnat asta. Faptul că l-am lăsat să trăiască în mizerie şi nu l-am recunoscut din timpul vieţii reprezintă o metaforă pentru felul cum tratăm  oamenii de cultură şi artă în societatea românească. Ştiu multe poezii de Eminescu pe de rost din liceu şi le recit când sunt numai eu cu fetiţa sau în clasă studenţilor mei când vreau să le explic iambul şi troheul, pentru că este mult mai uşor să auzi muzica şi ritmul într-o limbă pe care nu o înţelegi. Din păcate, Mihai Eminescu nu este cunoscut în America. Se traduce foarte puţin în America din alte literaturi şi chiar când se fac traduceri, acestea apar mai degrabă la edituri mici şi se pierd printre cele patru mii de cârţi care se publică în fiecare zi”, sarcină care i-ar reveni Institutului Cultural Român, înţeleg din discuţia dintre profesoară şi conjudeţeanul ei, Georgică Manole, publicată în Pro-Saeculum nr.7-8, 2018, p.60-63, revistă de cultură, literatură şi artă, Focşani-Vrancea-România.

           Tot din discuşia celor doi –Lucia Cherciu şi Georgică Manole- aflu lucruri deoasebit de interesante despre profesorii şi şcoala unde a învăţat intervievata –Mircea Dinutz, Gheorghe Zaharia, Liceul din Focşani -, despre volumele ei de poezie –„Lepădarea de limbă”, Editura Vinea, 2009, „Altoiul Râsului” Editura Brumar, Timişoara, ambele „o pendulare între realitatea de acasă din România şi experienţa de a trăi în altă ţară de 22 de ani”, volume la care se adaugă altele:, în româneşte „Flori comestibile”, din care, un titlu, „Cum s-o faci pe mama să râdă”  a fost nominalizat pentru premiul de poezie Eugen Paul Nassar din Statul New York, volumul, tot în engleză, „Cu trenul la Bucureşti”, încă o dovadă că, în tot ce scrie românca, în română cât şi în engleză, este, mereu , „o pendulare dintre locurile unde a trăit şi celebrarea portretelor de neuitat ale oamenilor pe care i-a cunoscut”, încredinţată că „orice român din diaspora trebuie să fie sigur că este înarmat cu cărţi vechi şi noi de acasă”

Cât priveşte familia şi casa de la Păuleşti, spune pofesoara, „este uimitor că noaptea mă visez acolo… casele acelea de la munte formează fundalul şi scena viselor mele noapte de noapte”…