Efectele micului ecran asupra minţii copiilor

Autor, prof. Laura Profir

Cercetătorii din domeniul educaţiei au constatat că acei copii care dedică cel mai mult timp vizionării programelor tv, au cele mai slabe rezultate şcolare, cel mai redus interes faţă de şcoală, cu alte cuvinte, insuccesul şcolar este direct proporţional cu timpul alocat vizionării. În ultima vreme, aceste afecţiuni au început sa fie observate si la mulţi dintre copiii si tinerii din ţara noastră, sindromul anunţându-se a avea o largă răspândire in următorii 10 ani.

Un element esenţial pentru înţelegerea mijloacelor de comunicare video-audio este efectul hipnotic al acestora. Neuropsihologii demonstrează că televiziunea, indiferent de emisiunea vizionata, are ca prim efect introducerea cortexului telespectatorului într-o stare semihipnotica (unde cerebrale alpha). Aceasta explică atracţia pe care mass-media audiovideo o exercită asupra tuturor, însă mai cu seamă asupra copiilor. Este imposibil de găsit o activitate prin care copiii să fie liniştiţi atât de repede si aproape imobilizaţi pe o perioadă lungă de timp, aşa cum se întâmplă atunci când sunt aşezati în faţa televizorului. De altfel, acesta este si motivul pentru care parinţii si ,în unele cazuri si educatorii ,folosesc televizorul ca sedativ.
      De mici, copiii, obişnuindu-se cu astfel de experienţe care îi bruschează şi le seduc atenţia, când sunt puşi în faţa realităţii (diferite activităţi zilnice) care nu şochează în nici un fel, nu-si mai pot concentra atenţia. De exemplu, la scoală ei aşteaptă ca prezentarea profesorului să surprindă, având forma unui spectacol. Asteptarea nefiindu-le satisfăcută, atenţia este dezactivată si încep să se gândească la cu totul altceva. Un simptom al acestei tendinte este faptul că ei nu mai găsesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseste.
Agitaţia extremă, incapacitatea de „a sta locului”, impulsivitatea excesivă sunt stări ce apar în urma vizionării repetate. Neuropsihologii demonstrează că, proporţional cu creşterea timpului dedicat vizionării, creşte hiperactivitatea.
      Problemele de învăţare – LD (Learning disabilities), sindrom de care suferă în multe dintre statele occidentale peste 50% dintre copii, sunt determinate în bună masură de vizionarea TV si de jocurile pe calculator. Cu o motivaţie scăzută privind învaţarea de noi cunoştinţe, incapabili să se concentreze cu atenţie şi agitaţi permanent din cauza unei hiperactivitaţi excesive, copiii tot mai greu pot raspunde cerinţelor şcolare. În completarea tabloului simptomatologic al deficienţelor de învăţare observate la copiii de astăzi, un rol esenţial îl joacă dezechilibrele pe care vizionarea le induce în funcţionarea emisferei cerebrale stângi, aceea care guvernează gândirea logică si analitică, construirea sintaxei si discursivitatea. Prin urmare, dificultatile în deprinderea limbii, în dezvoltarea capacitaţii de citire si în stapânirea raţionamentului matematic sunt determinate, în principal, de lipsa dezvoltării normale a retelelor neuronale din emisfera stânga, sisteme a caror activitate este subminată pe parcursul vizionării.

Iată cum arată tabloul simptomatologic întâlnit la elevii care, de-a lungul anilor, au acumulat prea multe ore în faţa micului ecran:
1) slabirea capacităţii de a asculta, incapacitatea de a-şi menţine atenţia, de a înţelege si de a-şi aminti un material prezentat oral;
2) abilitate scăzută de a reflecta într-o formă coerentă, în vorbire si în scris, a faptelor si a ideilor;
3) tendinţa de a comunica prin gesturi odata cu cuvintele sau în locul acestora;
4) scăderea cunoştinţelor de vocabular sub nivelul clasei a patra;
5) proliferarea ticurilor verbale, a cuvintelor de umplutură care nu spun nimic;
6) inabilitatea de a distinge diferenţele dintre sunetele ce alcătuiesc cuvintele si de a le percepe în ordinea rostirii, fapt care se reflectă şi în dificultatea de a pronunţa cuvinte lungi şi a le silabisi;
7) înţelegerea nesigură, confuză a lecturii cu un grad crescut de dificultate;
8) dificultatea de a înţelege frazele mai lungi, propozitiile intercalate si structurile gramaticale mai complexe;
9) dificultatea de a trece de la limbajul colocvial ,la forma scrisă.
Preşcolarii, în comparaţie cu cei de acum câteva generaţii, întâmpină dificultaţi mari în a sta liniştiţi şi a asculta povestiri sau scurte discuţii. Problemele pe care le pot sesiza parinţii, încă de pe acum, la micii telespectatori, sunt starea de hiperactivitate, de neatenţie şi chiar de irascibilitate care-i caracterizează. Problemele de întelegere si de folosire a limbii devin tot mai evidente cu cât copiii avansează de la o clasă la alta, când, în mod firesc, li se solicită un nivel mai ridicat al capacitaţii de gândire si de organizare, o întelegere a cartilor mai dificile si un volum sporit de scriere.

La începutul ciclului gimnazial, îngrijorează tot mai mult capacitatea scăzută de concentrare, cunoştintele reduse de vocabular, capacitatea de înţelegere a lecturii si abilitatea de a folosi limba, de a exprima efectiv idei, de a se exprima corect în scris.
În liceu, dificultaţile de limbă continuă să se arate în chestiuni subtile precum: planificarea, succesiunea si organizarea ideilor, clasificarea, diferenţierea nuanţata a conceptelor, înţelegerea raporturilor dintre cauză si efect, raţionamentul matematic si ştiinţific, înţelegerea relaţiilor dintre idei în timpul citirii, exprimarea directă şi cu acurateţe a ideilor, reflecţia interioară