Filosoful și sociologul german Georg Simmel numește recunoștința „memoria morală a omenirii” pentru că ea încurajează nu numai atitudinea de apreciere a darurilor primite, dar și întoarcerea lor la un moment dat.

Robert Emmons, cercetător de marcă în domeniul recunoștinței, remarcă faptul că aceasta are două componente cheie, „în primul rând ea este o afirmare a bunătății. Prin recunoștință noi afirmăm că există lucruri bune în lume, lucruri minunate care vin spre noi. Apoi, noi recunoaștem că sursele acestei bunătăți sunt în afara noastră, recunoaștem că alți oameni ne oferă ceva pentru a ne ajuta să atingem binele în viețile noastre.” Așadar, recunoștința este și o «emoție întăritoare a relațiilor deoarece ea ne cere să vedem sprijinul și afirmarea noastră de către ceilalți oameni», spune Emmons.

La ora actuală, sute de studii pot dovedi beneficiile sociale, psihologice și chiar fiziologice ale recunoștinței. Aceste beneficii rămân chiar și pe parcursul marilor încercări ale vieții. Este cazul celor care se confruntă cu invaliditatea, femeilor bolnave de cancer etc. Iată doar câteva dintre beneficiile amintite în aceste studii:

• Practicarea recunoștinței crește sentimentul de fericire și satisfacție cu viața, optimismul, entuziasmul, bucuria intensificându-se, arată cercetările Sonjiei Lyubomirsky și ale lui Emmons;
• Recunoștința reduce anxietatea și depresia;
• Întărește sistemul imunitar, scade presiunea sângelui, reduce simptomele de boală și durere, arată câteva studii ale lui Emmons și Michael McCullough;
• Oamenii recunoscători dorm mai bine și se trezesc mult mai odihniți;
• Grăbește recuperarea celor care au suferit o traumă, precum veteranii de război cu stres posttraumatic;
• Întărește relațiile, crește sentimentul de apropiere și angajare față de familie, parteneri și colaboratori (Sonjia Lyubomirsky);
• Se asociază cu iertarea, întrajutorarea, compasiunea și atitudinea etică.

Emmons crede că recunoștința este mai ușoară pentru copii: „cu cât înaintăm în vârstă, acțiunea de a da și a lua este motivată de așteptările din jurul conceptului de reciprocitate. Copiii au, în schimb, o pornire naturală spre recunoștință. Uneori este mai mult de lucru cu adulții decât cu copiii acestora.”

Martin Seligman, părintele Psihologiei Pozitive, este convins că atât copiii, cât și tinerii posedă o semnătură a puterilor personale pe care profesorii și părinții lor îi pot ajuta să o descopere și să o folosească.  Angajarea în activități prin prisma puterilor lor personale  este piatra de temelie a învățării încununate de succes și fericire, consideră Seligman.
(…)

Lectură completă la adresa: https://edict.ro/efectele-minunate-ale-cultivarii-recunostintei/