Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Elena Cuza – Prima Doamnă a Principatelor Unite

Prodan DPrimit pentru publicare: 06 febr. 2016
Autor: Prof. Dr.Dan  PRODAN, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Editor: Ion Istrate
Publicat: 07 febr. 2016

 

 

Elena Cuza – Prima Doamnă a Principatelor Unite

Afirmaţia că în spatele unui conducător puternic a stat întotdeauna o femeie / soţie puternică, mai mult sau mai puţin discretă / implicată în actul guvernării a fost valabilă şi în cazul perechii Alexandru Ioan Cuza – Elena Cuza.

Elena Rosetti, căsătorită Cuza, s-a născut la 17 iunie 1825 la Iaşi, ca fiică a postelnicului Iordache Rosetti şi a Ecaterinei (Catinca) Sturza, părinţii provenind din ramuri colaterale ale familiilor domnitoare / de caimacami Ruset (Rosetti) şi Sturza (Sturdza) din Principatele Române din ultimul pătrar al secolului al XVII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea. Mama viitoarei Prime Doamne, Ecaterina (Catinca) Sturza, o femeie cultă, vorbitoare de limbi străine europene, a asigurat copiilor săi (Constantin, Dimitrie, Teodor, Elena, Zoe) o educaţie aleasă, de factură şi de finalitate europeană, cu însuşirea obligatorie a unor limbi europene. Copila Elena şi-a început educaţia la Palatul familiei de la Soleşti (Vaslui), sub directa supraveghere a mamei sale, apoi la Şcoala – pension a moşiei Şcheia (jud. Iaşi) a unchiului său Constantin Sturza, cu profesori străini.

Adolescenta Elena Rosetti era o persoană retrasă, aparent închisă în sine, melancolică, timidă, blajină, măsurată în gesturi şi fapte, neîncrezătoare în propriile-i capacităţi şi planuri. Familia i-a aranjat căsătoria cu tânărul şi energicul Alexandru Ioan Cuza, născut la 20 martie 1820, fiul postelnicului Ioan Cuza şi a Sultanei Cozadini, cu case şi moşii în zona şi în oraşele Bârlad – Galaţi. Viitorul mire era o fire şi un caracter opuse structurii psiho – comportamentale a Elenei Rosetti: persoană de societate, activă, cu liberă exprimare a gândurilor, concepţiilor şi sentimentelor, curtenitor cu femeile, raţional în general, uneori vulcanic, legist, integru, dezinteresat material, cu înţelegere şi simpatii pentru ţărănime, liberal moderat în concepţii şi acţiuni politice. La prima vedere, o incompatibilitate între cei doi viitori soţi. Dar, după căsătoria încheiată la 30 aprilie 1844 la Iaşi (mirele având 24 de ani iar mireasa 19 ani neîmpliniţi), cei doi soţi s-au completat reciproc caracterial şi atitudinal, el ocupând diferite funcţii de răspundere la Iaşi şi Galaţi, iar ea devenind stăpâna casei, desfăşurând activităţile domestice ale vremii şi fiind factor de socializare în societatea moldavă din deceniile V – VI ale secolului XIX.

După dubla alegere a soţului său ca domnitor al Moldovei, la 5 / 17 ianuarie 1859, şi al Ţării Româneşti, la 24 ianuarie / 5 februarie 1859, Elena Cuza a devenit Prima Doamnă / Înalta Doamnă a Principatelor Unite, cu noi şi variate atribuţii şi obligaţii în „fişa postului / funcţiei”, pentru care nu era pregătită fizic şi psihic, care au speriat-o şi au îngrijorat-o pe tânăra soţie de domnitor. Mica Unire din 1859 a aruncat-o pe liniştita femeie din fotoliul comod al unui salon de conac pe fotoliul unei funcţii cu orizont şi implicare natională. În acest sens, în scrisoarea din 28 ianuarie / 9 februarie 1859 trimisă mamei sale, Ecaterina (Catinca) Sturza, veşnica confidentă şi dârza sfătuitoare a fiicei sale domneşti, Elena Cuza recunoştea cu teamă că „Mâine dau o serată şi-ţi mărturisesc că nu-mi mai văd capul [de treburi – compl. DP]. Am trăit mai totdeauna departe de societate şi nu ştiu nici eticheta, nici îndatoririle pe care trebuie să le am acum. Sper totuşi că vor fi generoase cu mine compatrioatele, şi-mi vor ierta naivitatea şi simplitatea”. Serata era partea a doua a unei zile oficiale, la începutul căreia delegaţia munteană condusă de C.A. Rosetti a înmânat oficial domnitorului Unirii actul solemn al alegerii lui Al.I. Cuza ca domnitor al Valahiei. În prima parte a domniei lui Cuza (24 ianuarie 1859 – 24 ianuarie 1862), domnitorul Unirii Mici a rezidat în palatele domneşti din capitalele Iaşi şi Bucureşti (Cotroceni), făcând „naveta de serviciu” între ele, cu o anumită periodicitate sau în funcţie de „agenda de activitate” / atribuţii domneşti / diferite evenimente regionale etc.

Elena Cuza a rezidat mai mult la Palatul domnesc din Iaşi, în timp ce domnescul său soţ a guvernat la Palatul Cotroceni din Bucureşti. În condiţiile în care Al.I. Cuza nu a avut, până în 1859, copii cu soţia sa legitimă Elena Cuza, domnitorul a dezvoltat o legătură amoroasă cu tânăra şi frumoasa Maria Obrenovici, fiica cea mare a lui Costin Catargiu (latifundiar şi antiunionist) şi a Smarandei Balş, căsătorită anterior cu principele sârb Miloş Obrenovici (1858 – 1860), văduvă a acestuia, mama viitorului principe (1868 – 1882) şi rege (1882 – 1889) sârb Milan I Obrenovici, bunica viitorului rege Alexandru I Obrenovici (1889 – 1903). Maria Obrenovici, mai feminină, mai atractivă, cu 10 ani mai tânără decât modesta, dar devotata pe viaţă Elena Cuza, s-a mutat în Palatul Cotroceni, unde a primit o aripă a clădirii, fiind foarte apropiată, din toate punctele de vedere, domnitorului Unirii, care a avut inabilitatea de a nu ascunde această legătură extraconjugală colaboratorilor, cunoscuţilor, opiniei publice şi, mai ales, presei potrivnice lui Al.I. Cuza. Din acest motiv, atmosfera din jurul lui Al.I. Cuza era foarte încordată, provocând şi reacţia, firească şi ortodoxă, a soţiei legiuite, Elena Cuza. Pentru detensionarea situaţiei, pentru liniştirea opoziţiei anti-cuziste, pentru calmarea spiritelor din familiile Rosetti – Sturza, pentru salvarea multor aparenţe, majoritatea diplomatice, Al.I. Cuza a sfătuit-o pe placida sa soţie să plece într-o călătorie de durată la Paris, în toamna anului 1860, ocazie cu care va rezolva şi diverse probleme ale familiei sale.

Sejurul parizian al Primei Doamne Elena Cuza a însemnat şi o intensă „perfecţionare” a soţiei domnitorului român în domeniul „standardelor” lumii mondeno – diplomatice pariziene, ceea ce-i va folosi foarte mult în anii următori bucureşteni, din vara anului 1862 înainte, ca stăpână a Palatului Cotroceni, pentru onorurile Curţii domneşti diplomatico – mondene. De la Paris s-a întors o altă Elena Cuza, pe care nimeni nu o mai recunoştea, nici soţul său domnesc, nici mai frumoasa sa rivală la inima lui Al. I. Cuza, Maria Obrenovici, care a fost nevoită, în faţa noii „personalităţi” a Primei Doamne legitime, să se retragă discret, să părăsească camerele sale din Palatului Cotroceni şi să se mute într-o casă de pe Str. Amzei, lângă Podul Mogoşoaiei (astăzi Calea Victoriei). Elena Cuza Doamna, stăpâna feminină şi fermă a  Palatului Cotroceni, organiza primiri şi serate diplomatico – mondene,  desfăşura activităţi politico – socialo – filantropico – pioase  „de culoare roşie”, adică liberal – radicale, ceea ce l-a determinat pe Cuza să-i precizeze clar lui C.A. Rosetti: „Măi Rosetti, am aici în palat o persoană mai roşie decât tine, pe Domniţa mea!”. În calitatea de Prima Doamnă a Principatelor Unite, aşa cum impunea protocolul şi uzanţele diplomatice, Elena Cuza a avut la Palatul Cotroceni tronul său, cu stema statului şi monogramă, sigilii de bronz şi de argint cu stema de stat, coroana princiară şi iniţialele „E(lena) D(oamna)”, „E(lena) C(uza)” şi „H(elène) C(ouza)” pe obiectele personale, de la vestimentaţie la veselă de masă.

De-a lungul anului 1863,  Prima Doamnă a Principatelor Unite s-a implicat mai intens în activitatea publică – mondenă, a luat parte activă la desfăşurarea balului organizat de Municipalitatea Bucureşti la Primărie şi la Palatul Cotroceni, la 24 ianuarie / 5 februarie (stil nou) 1863, cu ocazia sărbătoririi a 4 ani de la alegerea lui Al.I. Cuza ca domnitor al Valahiei. La acest bal domnesc, Elena Doamna a purtat, conform informaţiilor mondene ale vremii, o rochie albă, împodobită cu dantele albe, pe mai multe jupoane, cu buchete de camelii naturale, albe şi roşii, în păr şi în mâini, a dansat cinci cadriluri, primul cu decanul Corpului consular de la Bucureşti, ambasadorul austriac, contele Eder, cu care a conversat în limba germană.

În paralel cu activitatea politico – diplomatico – mondenă, Elena Cuza a desfăşurat activităţi sociale – filantropice – pioase, punând bazele şi finanţând Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti (din 1862 înainte) şi impulsionând reorganizarea şi finanţarea Orfelinatului de fete din Galaţi, oraşul în care a locuit în tinereţea sa, aşezământ social – educativ înfiinţat de Elena Ghica încă din 1860. Referitor la clădirea Aşezământului „Elena Doamna”, principesa Cuza a scris preşedintelui Consiliului de Miniştri al Principatelor Unite, d-rul Nicolae Kretzulescu, precizând că „(…) m-am convins de neapărata trebuinţă de a se da acestui stabiliment mijloacele trebuincioase pentru a se putea dezvolta şi corespunde prin urmare, cu adevăratul scop pentru care este creat. Doresc cu tot dinadinsul, domnule preşedinte al  Consiliului, ca fundamentele unui nou azil să poată fi lângă acela ce există astăzi, cu anexul lui, pe costiţa de lângă Palatul Cotroceni. Cu chipul acesta voiu avea sub ochii mei tinerii copii deveniţi protejaţii mei, pe care-mi propun a-i vizita adesea, rezervându-mi supravegherea personală şi specială a acestui stabiliment, unde vor găsi îngrijirile părinteşti şi căldura sânului familiei”.

 De asemenea, Elena Doamna l-a însoţit pe domnescul său soţ în călătorii prin regiunile Principatelor Unite, cum a fost călătoria din Moldova, din martie – aprilie 1863, pe ruta: Bucureşti – Brăila – Galaţi – Bârlad – Iaşi. Din capitala Moldovei, probabil la propunerea locotenent – colonelului – aghiotant domnesc Nicolae Pisoschi, botoşănean de origine, Al.I. Cuza a vizitat şi târgul Botoşani, cum rezultă dintr-o scrisoare a prefectului de Botoşani, Teodor Buzdugan, din aprilie 1863, către Comunitatea armeană din localitate, prin care se anunţa domneasca vizită şi era invitată etnia conlocuitoare la manifestările respective.   

În perioada octombrie – noiembrie 1863, Doamna Elena Cuza a efectuat o nouă călătorie la Paris, în perioada în care rivala sa, Maria Obrenovici, l-a născut pe Alexandru, primul fiu al lui Al.I. Cuza cu ea. A revenit în decembrie 1864 la Bucureşti, reluându-şi atribuţiile de Prima Doamnă a Principatelor Unite şi de stăpână legiuită a Palatului Cotroceni. În consecinţă, la 1 ianuarie 1864 Alexandru şi Elena Cuza au primit în audienţă solemnă pe membrii Senatului şi Camerei deputaţilor, la ora 14,00, ulterior pe membrii corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, împreună cu şefii cultelor religioase din ţară, la ora 15,30.  În ziua următoare, la 2 ianuarie 1864, ora 14,00, Elena Doamna a primit, singură, în Sala Tronului Palatului Cotroceni, pe reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale din Bucureşti. Doamna Elena Cuza s-a deplasat frecvent şi s-a îngrijit de moşia şi Palatul de la Ruginoasa (jud. Iaşi).

În toamna anului 1864 s-a născut al doilea fiu al lui Cuza cu Maria Obrenovici, Dumitru, numit astfel în amintirea fratelui mai mic al domnitorului, mort tânăr într-un accident de călărie. Orgoliul şi furia Elenei Cuza, incapabilă de a fi mamă, s-au împletit cu resemnarea şi sentimentul matern al Primei Doamne, care i-a luat în grijă pe cei doi băieţi ai lui Cuza, adoptaţi de acesta, pe care ea însăşi nu i-a putut dărui domnitorului, crescându-i ca pe proprii săi fii. În noaptea de 11 / 23 februarie 1866, când Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice de pe tronul Principatelor Unite (pe care poporul român îl aşezase Cuza,Elenaprin voinţa naţională), ca urmare a uneltirilor „Monstruoasei Coaliţii”, Elena Obrenovici s-a aflat în dormitorul princiar, în timp ce Elena Doamna veghea la somnul inocent al fiilor domnitorului. La sfârşitul lunii februarie 1866 fostul domnitor Al.I. Cuza a părăsit Muntenia şi a plecat, prin Transilvania, la Viena, însoţit de Elena Doamna şi de cei doi fii ai săi, Alexandru şi Dumitru.

Elena Cuza, împreună cu cei doi fii adoptaţi, l-a însoţit aproape tot timpul pe soţul său în exilul acestuia din Austria (Viena), Polonia (Lemberg), N Italiei (Florenţa), Germania (Heidelberg), cu excepţia drumurilor în Moldova, la Ruginoasa – Iaşi, unde avea de rezolvat treburile moşiei / ale familiei. După moartea soţului său, la Heidelberg, la 3 / 15 mai 1873, victimă a unei galopante afecţiuni cardiace, Elena Cuza l-a înmormântat pe fostul domnitor în cimitirul de la Ruginoasa, apoi, în 1880, în cavoul bisericii moşiei. A avut grijă să orânduiască creştineşte pomenirile canonice necesare, să păstreze vie memoria Domnitorului Unirii şi să o apere de orice calomnie. În ultimele decenii de viaţă, Elena Cuza desfăşurat şi a finalizat diverse activităţi filantropice – caritabile, atât pentru ajutorarea unor copii defavorizaţi social, cât şi pentru conservarea amintirii personalităţii şi „faptelor cele mari” ale fostului său soţ domnesc. S-a stabilit în liniştitul, pitorescul şi patriarhalul oraş Piatra Neamţ, unde a trăit într-un veşnic doliu, în solitudine şi în semi-anonimat. A avut fericirea să sărbătorească, la 24 ianuarie 1909, în universul ei rememorativ şi în cadrul manifestărilor omagiale locale, semicentenarul Unirii Principatelor Române şi a întronării soţului său. A murit la 2 aprilie 1909, la Piatra Neamţ, la aproape 84 de ani, fiind înmormântată, conform propriei dorinţe ferm exprimate, la conacul de la Soleşti – Vaslui al familiei sale, Rosetti, fără funeralii naţionale (la care avea dreptul prin lege!), fără persoane şi discursuri oficiale, transportată cu carul cu boi, slujită de un singur preot, condusă pe ultimul drum de ţăranii moşiei, cu lacrimile omagiului şi recunoştinţei în ochi.

Concluziile acestui medalion comemorativ sunt ale lui Nicolae Iorga, care a evocat personalitatea principesei Elena Cuza, la moartea sa din aprilie 1909, în seria Oameni cari au fost.

Doamna Elena Cuza

A murit la Piatra – Neamţ femeia ideal de bună şi de modestă care a fost Măria Sa Doamna Elena, tovarăşă lui Vodă Cuza.

Sunt sicrie pe care nu se depun nici florile cele mai din inimă închinate. Orice laudă, orice semn de durere par nepotrivite faţă de măreţia simplicitate a fiinţii pământeşti care, trăind între noi, cei plini de neajunsuri şi păcate, a dus curată vieaţă cerească, asemenea îngerilor.

Odihnească în pace în acel pământ al ţerii despre care spunea că numai cine s-a născut în cuprinsul lui poate să-l iubească!

Pentru noi, cei ai pământului acestuia, ea n-a murit: icoana ideală s-a ridicat numai, prin cea din urmă, dacă nu şi cea mai grea suferinţă, ceva mai sus, şi un glas din timpurile mai bune a tăcut.

(…) Ea primi găzduirea unei familii din Piatra – Neamţ, care-i puse la dispoziţie o căsuţă curată şi veselă, în care ai fi crezut mai degrabă că se sălăşluieşte primăvara unei familii de funcţionari săraci decât că în ea se adăposteşte aceea care a fost Doamna ţerii. Multă simplicitate şi la primirea de către personalul strein care înconjura pe Măria sa. Şi multă cuviinţă rezervată, multă linişte rece. Mi se părea că intru într-un cavou şi că dincolo de uşa închisă, în odaia pe care o prevedeam tăcută şi îngheţată, voi găsi o umbră din acelea care multă vreme încă flutură în jurul mormintelor mari, fără plâns, fără glas.

Şi nu, în acea odăiţă neagră, în care se desluşia, în fundul unui fotoliu, dintr-o săracă rochie de doliu veşnic, supt un cauc de călugăriţă acoperit cu un văl simplu de lână, o figură măruntă săpată fin în fildeş palid – în odaia aceea era o vieaţă care ştia, cetea, afla, care unea amintirea întreagă a trecutului cu cunoştinţa desăvârşită a celor de astăzi, era o cugetare singură şi cuminte, era o inimă care cătea pentru tot ce e nobil şi ochi în cari nu secase izvorul lacrimilor acelora care ţin vii durerile cele mari, ascunse de lume, pe care ele n-o privesc.

(…) Doamna se ridică, sprijinindu-se greu pe bietele mâni bătrâne, care făcuseră odată atâta bine şi care tremurau slăbite în mânecile de lână neagră. O vedeam acum limpede: era o femeie micuţă de stat, foarte delicată, pe care o simţeai însă că putuse sta odinioară alături de un Domn – şi ce Domn! Îndrăznii a mă uita în ochii ei – mari, luminoşi, adânci în vechile portrete, care răzimau de fotoliul scump, stema ţerii. În orbitele adânc săpate, pline afund de o umbră tristă, ochiul rămăsese, în liniştea lui împăcată, viu şi puternic, uneori cu căutătură stăpânitoare, alteori înduioşat, bun, plin de binecuvântare.

Când se auzi pomenindu-se numele şi faptele aceluia [Cuza – Vodă – n. DP] pentru care avuse toată iubirea femeii şi o iertare pe care puţine o pot da, acest ochi privi undeva, departe, unde mergea şi gândul tuturor celor de faţă. Apoi, în arcuitura de jos a orbitei adânci, o lacrimă mare se strecură încet. După patruzeci de ani ea putea să plângă încă pentru dânsul [Cuza – Vodă – n. DP]. (…) Şi, în felul ei de a vorbi, ştia să amestece două elemente care nu mai merg împreună azi, dar care prin unirea lor făceau şi marele farmec al elocvenţei marelui ei soţ: cea mai desăvârşită simplicitate şi cea mai autentică maiestate. (…) Fireşte, a pomenit de mai multe ori pe Domnul Unirii, îl înfăţişa ca pe un om lipsit de toată iubirea pentru pompă, simplu ca orice om de rând dintre supuşii săi; nu, mai simplu, mult mai simplu, străbătând stradele, pierdut în mulţime.

(…) Şi a mai spus altele pe care le ţin pentru mângâierea şi îmbărbătarea mea în luptă, precum ţin cu sfinţenie rândurile dictate de dânsa şi iscălite cu mâna ei tremurătoare, în care, ca amintire pentru o intervenţie în vederea serbării după cuviinţă a semicentenarului Unirii [în 1909 –  n. DP], ea dădea binecuvântarea ei, de octogenară şi de doamnă, copiilor mei. Aşa am cunoscut o clipă, o lună de zile înaintea bolii care a răpus-o, pe soţia lui Alexandru Ion I-iu, pe Doamna Elena a României. Am crezut că nu am dreptul să mă opresc de la comunicarea acestei amintiri.

(Text preluat din: Nicolae Iorga, „Doamna Elena Cuza”, în vol. Oameni cari au fost, I, Ediţie critică, note şi comentarii de Valeriu Râpeanu şi Sanda Râpeanu, Studiu introductiv de  Valeriu Râpeanu, Bucureşti, pp. 216 – 219.)  

În încheiere, şi Portretul în cuvinte al lui Nicolae Iorga conduce la concluzia că Sufletele mari trăiesc în trupuri mici, firave, că Prima Doamnă a Principatelor Unite, Elena Cuza a fost o femeie emblematică a familiei şi a ţării sale, Epoca Unirii şi a reformelor lui Alexandru Ioan Cuza având şi o componentă feminină, uitată sau ignorată astăzi.

Bibliografie  selectivă:

  • Borş Lucia, Doamna Elena Cuza, ediţia a III-a, Bucureşti, 1940, 345 p.;
  • Giurescu Constantin C., Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970,  509 p.;
  • Istoria României în date, coordonare: Dinu C. Giurescu, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2007;
  • Iorga Nicolae,  „Doamna Elena Cuza”, în vol. Oameni cari au fost, I, Ediţie critică, note şi comentarii de Valeriu Râpeanu şi Sanda Râpeanu, Studiu introductiv de  Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 2009, pp. 216  – 219;
  • Dinu Ştefania, „Doamna Elena Cuza”, în Magazin Istoric, anul XLIX, serie nouă, nr. 1 (586) – ianuarie 2016, Bucureşti, pp. 21 – 26;
  • Elena Cuza, în Wikipedia, preluare fotografii;
  • Maria Obrenovici, în Wikipedia, preluare fotografii;
  • Alexandru Ioan Cuza, în Wikipedia, preluare fotografii.

 

          



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    Emoționant și util articol, unele detalii din viața domnitorului Cuza le-am citit aici pentru prima dată.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5