Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Elena Leonte, Iaşi
„Însemnări din lunga trecere” le aşteaptă pe altele….

Primit pentru publicare: 04 Febr. 2020
Autor: Ion N. OPREA, membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 05 Febr. 2020
© Ion N. OPREA, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Elena Leonte, Iaşi
„Însemnări din lunga trecere” le aşteaptă pe altele….

             La Editura Princeps Multimedia, Iaşi, sub numele Elena Leonte, în 2019, a fost publicat volumul  „Însemnări din lunga trecere. Publicistică”, „Risipite, selectate şi adunate aici”, 396 de pagini, format academic, autoarea îndeplinindu-şi „o datorie” la vârsta pe care o are, un fel de aniversare tacită, născută la 25 mai 1949, pentru că „…din acumulările cărţilor eşti dator să dai şi celorlalţi ceea cc crezi că le trebuie pentru a se putea bucura de frumuseţea unei existenţe echilibrate, în civilitate şi cunoaştere, şi asta, desigur, distilat în chip original, convingător”, riscând „să includ în acest volum şi amintiri care îmi lăcrimează încă sufletul, sperând în empatia celor ce – trecând prin experienţe tragice – ar trebui să ştie că există şi o viaţă de după…”-

            Informez cititorii, Elena Leonte ca şi Nicoleta Marinescu, într-un dialog de sfârşit de carte, despre „tărâmul fabulos al Bibliotecii” şi despre „Biblioteca – un sistem axiologic şi educaţional” – sunt autoare de alte  cărţi (doamna Elena, după cum singură spune pe dosul coperţii IV la tomul în discuţie, „Istoria culturii ieşene în date”, 1400-2000, în 2006, apoi în 2008, o ediţie revăzută şi completată, ambele în colaborare cu Ionel Maftei, „Utopii sub semnul raţiunii, publicistică, în 2006, tustrele la Editura Princeps Edit) care şi-au făcut meseria în domeniu, prima şi directoare a Bibliotecii judeţene şi municipale „Gh. Asachi”, cea cu întrebările în funcţii importante la BCU (Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi), amândouă cu titlul de expert şi evaluator european  în infodocumentare, purtătoare de Diplome de excelenţă în semn de apreciere pentru cartea servită, a Medaliei Meritul Cultural, Clasa I din 2003 pentru doamna Marinescu, Medalia Meritul Cultural – Clasa I pentru contribuţia la promovarea valorilor culturale din 2004 pentru doamna Elena Leonte, spre onoarea noastră a cenacliştilor sunt şi membre active într-un timp, sperăm şi în viitor, al Cenaclului de la distanţă „Prietenia”, Iaşi.

Doamna Elena Leonte este contributoare la un număr de 6 volume din ambele serii  antologii cu post-feţe sau eseuri cu teme Românii aşa cum sunt, Prietenie, Singurătate, Viaţă, viaţă…, Decaniada, Istorii, comentarii, miscelanea…

         Colaboratoare la Radio-Iaşi în anii1972-1976, ca şi în lumea presei, din 1973 Elena Leonte, timp de16 ani, cu numele Elena Chiriac, a lucrat ca redactor la Editura „Junimea”, participantă la însufleţirea a peste 300 de titluri din diverse  domenii, literatură, istorie, filosofie, medicină, psihologie… din 1991 şi până în 2008, la pensionare, a lucrat, cum spuneam, la Biblioteca ”Gh. Asachi” ca bibliograf, şef de birou bibliografie, director din 2001. Paralel, a funcţionat cadru universitar…  

           Din Cuprinsul cărţii, cu eseuri, tablete, schiţe de portret, note, mărturisiri, comentarii – ca la antologiile noastre de mai târziu – adunate în mai multe Capitole – Amintiri în care locuiesc  deseori, Lumina din interior, Ce ne vine din istorie, Note de editor. Recenzii, Portrete în mişcare, Utopii sub semnul raţiunii, Minima moralia, Gânduri în aplicaţie, Politicale de ieri… Valabile şi azi, Tărâmul fabulos al Bibliotecii – publicate în „Flacăra Iaşului” şi în alte publicaţii, cu rubrici săptămânale, cum spune redactorul de carte Daniel Corbu, şi dânsul poet, eseist, comentator, cum se dovedşte şi în cazul de faţă, pe coperta IV: „…Elena Leonte, filologul desăvârşit aflat  în solda culturii române adevărate, îşi etalează cu destulă degajare pledoariile pentru o minima moralia  în viaţa publică şi în viaţa culturală a României de azi”… „…Beneficiind de o dicţie clară a ideilor de un spirit pătrunzător  întru prezentarea şi dezlegarea unor probleme socio-culturale, de o magnetică armonie textuală şi de un instinct al valorii ni peur ni reproche, cartea Elenei Leonte este o  remarcabilă apariţie în peisajul publicisticii de azi”.

            Revenind la ceea ce ar fi fost prefaţa, redau vorbele explicite ale autoarei care pentru mine, ca arhivist şi documentarist, nu-s de natură să mă convingă că cititorii ar fi mulţumiţi şi dacă nu ar fi fost bine să se fi notat locul şi data publicării iniţiale: „… Nu am consemnat datele textelor publicate – cum ar fi fost corect editorial –  pentru că am vrut să păstrez atenţia cititorului asupra valabilităţii lor”.

             Util, chiar necesar, mi se par cuvintele de închiere  a ce este nenumita prefaţă la „Însemnări din lunga trecere”: „…Am scris cu drag şi interes educaţional neascuns pentru tineri. Nu doresc să le schimb radical părerile, ci doar să le atrag  atenţia că, încă de la începutul lumii, tot ce au trăit şi vor trăi ei a fost trăit, dar în alte condiţii. Ei au înainte o lungă viaţă şi libertatea de a utiliza, original şi curajos, experienţele generaţiilor anterioare sau, dimpotrivă, riscul de a se pierde în  experimente sterile şi periculoase. Înainte de a arunca la coş acumulările înaintaşilor, întrebarea trebuie să vină firesc, evaluarea la fel şi, recunoscute cu generozitate, pot fi alese ca „pietre” preţioase noii lor construcţii. Sper ca euristica mea să le placă”.

                  Am primit cartea, este frumoasă, am şi  citit câteva eseuri, cele de la început, da, lăsătoare de lacrimi, iar partea culturală formează ceea ce le-ar fi trebuit unor colaboratori ai mei –într-o anchetă, tot despre carte   – să o consulte ca să răspundă la o întrebare a mea  pentru un posibil  viitor volum – aţi primit cartea, ce faceţi cu ea?, m-am adresat doamnei Elena.

              În orice caz, un volum în care stilul contează, iar din conţinut, eu care am convenit cu doamna Ana Dumitrescu faptul  corectură înseamnă doar litera şi cursul frazei, mă întreb, citindu-vă, la o carte, în casetă Elena Leonte, iar la autor, sus, Constantin Ciopraga, să zicem, cine este autorul-autor de carte ? 

           Felicitându-vă pentru realizare, aştept viitoare colaborări ale noastre, sunteţi o preţioasă, pe care, cu jenă recunosc, v-am ţinut la coadă – la poştă – pentru expediat colete, scuze sincere, ştiu ceea ce  înseamnă durerea de şale pe un asemenea timp care putea fi amânat mai în primăvară…
           Respect, INO, 9 ianuarie.

           Şi mi s-a răspuns:
              Stimate domnule INO,
              O apreciere de la dvs. mă  bucură mai mult decât bănuiţi. Am văzut, in cei câţiva ani de când corespondam, că servim aceleaşi valori, avem lecturi şi acumulări cumva asemănătoare… Eu am scris rar din propriu impuls, ci doar la cererea cuiva, din nişte embargouri autoimpuse pentru că nu am crezut că aş putea aduce plusvaloare în scrisul lumii… Eram la Editura Junimea când mi-am impus prudenţa în publicare şi, treptat, cheful de scris a trecut. Oricum, după cum observaţi desigur, îmi priesc textele mici cu un clou socio-educativ, neavând forţa de cursă  lungă… Dvs aţi scris mult pe multiple teme, ceea ce vă conferă un statut aparte în publicistica românească. Activitatea editorială a completat tot ceea ce aţi avut ca scop socio-cultural. De aceea, zic, că aprecierea unui ochi atât de avizat mă bucură şi mă îndeamnă să cred că am făcut bine că am adunat textele. Deci mulţumesc pentru cuvintele bune şi vă  rog să nu luaţi efortul meu decât în zâmbetul pe care l-am avut când am bănuit că toată lumea are câte un Ion pe undeva…. , pe care am vrut să v-il comunic. 

           Trebuie să  găsesc o cale să  ajungă cartea mea şi la alintata doamna Ana, care mi-e foarte dragă.  Dealtfel trebuie să ştiţi că am dăruit cartea doar prietenilor.
         Cu toate gândurile bune,
        Elena Leonte, 11 ianuarie 2020. 

Luată cu protocolul, doamna Leonte nu mi-a mai răspuns la ceea ce este în literatură autor-autor, adică autor-redactor – corector, dar gândindu-mă la poziţiile autor de text-regizor-actor sau autor-critic literar, purtători de opinii şi frumuseţi,  nu-i tot un fel de permanentă novaţie, unde mi-i Cehov, unde-i ce vrea regizorul, ca să înţeleagă spectatorul, cititorul în toate?

În orice caz, am citit cartea în întregime, merită căutată.

 Iaşi, 4 februarie 2020