Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Elogiu dragostei*

 

Filip, VasilePrimit pentru publicare de la autor, Vasile Filip, Iaşi, 19 iun.2014

 

       Elogiu dragostei*

 

         Se spune că nu există fiinţă umană care să nu fi simţit (trăit) fiorul dragostei. Şi eu cred că  aşa este. Se mai spune că despre acest sentiment s-a scris cel mai mult. Şi  eu cred acest lucru. Dar  mai cred că dragostea a fost cântată – în cuvinte şi în melodie – mai înainte de a se inventa alfabetul şi scrisul. De la începutul lumii, pentru că dragostea s-a născut odată cu omul. În teorie – chiar de factură istorică, dar mai cu seamă psiho-filosofică, se spun şi se scriu multe. Pentru că aşa e omul făcut: să iscodească, să afle, să înţeleagă şi să comenteze. Nu e un reproş în această remarcă, ci o laudă. Dincolo şi dincoace de toate acestea, însă, tema dragostei  rămâne dominantă şi mereu actuală. Aşa cum s-a spus, dragostea este izvorul din care s-a născut şi curge omenirea.

Către asemenea gânduri şi judecăţi te îndeamnă şi cele două  volume ale lui I.N.O. – Ion N. Oprea – intitulate „Darul vieţii: Dragostea”, recent tipărite la Editura PIM din Iaşi. Este vorba despre un rod bogat şi frumos, rezultat  al mărturisirilor unui număr impresionant de condeie, care, atrase de tema propusă, au participat la bucuria scrierii şi editării celui de al cincilea volum din seria antologică, proză scurtă, realizat cu participarea de la distanţă a cenacliştilor adunaţi de coordonatorul fără de istov precum albinele la stup. Aşa cum remarcă şi Martha Eşanu în Postfaţă, făcând trimiteri chiar la mărturisirile autorului, „cartea cuprinde o mare diversitate de specii literare: eseuri, reportaje, interviuri, recenzii, descrieri narative bazate pe fapte reale sau imaginare, poezii”, chiar şi aforisme şi consideraţii de ordin ştiinţific – adaug eu.   Să nu se înţeleagă de aici  că avem în faţă un conglomerat, un amalgam. Dimpotrivă, în jurul generoasei teme, coordonatorul-autor a reuşit să alcătuiască un întreg bine structurat şi armonizat, folosind părţi care slujesc ideii. Ca un edificiu arhitectural, care din bucăţi potrivite se face.

Aşa cum era de aşteptat, această stare, încă nu pe deplin pătrunsă de mintea neastâmpărată a omului cercetător şi teoretician – DRAGOSTEA –  este abordată din cele mai diverse unghiuri, paleta (diversitatea) acesteia fiind practic nemărginită. Căci dragoste nu înseamnă doar sentimentul faţă de persoana de  sex opus, deşi câte unii aşa cred. Cine citeşte aceste  două volume poate constata acest lucru şi mă poate aproba. Ceea ce aş dori, în acest punct al însemnărilor mele, sumare, dar nu fugare, să remarc, este ceva care mă bucură. Am în vedere calitatea scrisului, în unele (multe) cazuri condeiele situându-se cu onor în sfera literaturii. Cum cartea întreagă stă mărturie spuselor mele… scrise, nu pot face altceva decât să spicuiesc.

“… O las în urmă pe Zaira şi mă apropii de far. Pietrele albite de soare mă julesc, iarba uscată mă zgârie, soarele reflectat în uriaşa oglindă mă orbeşte dar eu înaintez şi împing uşor uşa veche, atât de mică şi atât de veche, încât abia mă strecor. Scara îngustă şi tocită ca o spirală a timpului mă atrage şi fără teamă urc ştergând zidul vechi. Îmi aud răsuflarea, degetele caută drumul, mirosul mă ameţeşte, număr treptele, pierd şirul şi deodată, o lumină mă cuprinde. Am ajuns. Sunt într-un far. (…) Vraja aceea s-a destrămat ca un abur şi am văzut minunea-minunilor. Toţi oamenii cu măşti erau oameni. Ca mama, ca tata, ca tine, ca mine. Ca mine? Eu mai aveam încă masca şi tocmai atunci cineva, un tânăr frumos ca un Zburător m-a luat de mână întrebându-mă: Maitreyi?! Vocea mea era ca un ecou… Maitreyi, Maitreyi”- Alexandra Alina Niculescu, Constanţa: „Un fluture pe far”, p. 121-129.

Dragostea ridicată la puterea sublimului, aş îndrăzni să constat. Irealul cu chip de legendă? Realul  eterizat ca într-un poem clasic?!…

„… Dar o mare iubire e foarte aproape de opera de artă şi nu există operă de artă care să nu se înrudească cu opera spirituală a dragostei” – prof. dr. ing. Avram D. Tudose, Huşi: „Supremaţia naturii şi omului – iubirea, muzica şi vinul”, vol. II, p.175-199.

Concluzie întărită, deopotrivă, de lecturile extrem de diverse şi de bogate, dar şi de experienţa proprie a autorului. Un om pe care l-am cunoscut mai înainte vreme, avându-ne chiar  prieteni, şi pentru care mă bucur din toată inima şi cu neistovită iubire că ne oferă şi nouă, nu doar Busuioacă de Bohotin (cea autentică), ci şi multe informaţii şi înţelepciune.

“… Vineri seara spre sâmbătă, la 25 mai 2002, Ştefan Augustin Doinaş nu a mai aşteptat, a intrat în liniştea deplină. Dar nu singur. Irinel Liciu, soţia sa, după ce i-a scris „Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”, s-a culcat şi, de prea mare linişte, nu s-a mai sculat! Pentru că s-au iubit…”- Profesor universitar Florin Păncescu, Bucureşti : « O mare iubire ucide…”, vol. II, p. 221-224.

Cazuri similare s-au mai întâmplat, şi nu doar cu personaje celebre, şi nu numai în literatură şi în opere muzicale. În realitate. Desigur, indiferent de cine şi când moare, moartea produce durere în sufletele celor rămaşi. Atunci  când rămân amintirile, se poate înţelege că dagostea este de-o seamă cu Veşnicia.

Mai aflăm din alte creaţii că : « Dumnezeu e Dragoste » (Gheorghe Tatarascu, Ierusalim, p. 11 ; că mai există şi « Dragoste platonică » (C. Manoliu, Câmpina, p. 116) ; că există şi o “Dragoste de ţăran » (Luca Bejenariu, Rădăuţi, p. 147), că „Dragostea-elixirul vieţii » (Ioan Grămadă ; Câmpulung-Moldovenesc, p. 179); sau că există şi astfel de alternative: „Mi-am pus inima într-un copac tăiat şi a ars odată cu el…” (Sava Marienne, Bârlad, p. 215), după ce am trecut pe la “Cartea Sfântă” (Romeo Pivniceru, Bucureşti, p,212); dar şi cu un avertisment: „De-a dragostea este bine să nu te joci…” (Vasile Maftei, Câmpulung-Moldovenesc, p. 228); că se pot pune şi întrebări: „Câţi au norocul să o întâlnească?” (dr. Teona Scopos, Iaşi, p. 262); că te poţi strecura „Printre gânduri şi speranţe” (Ion Grigoroiu, Ianca-Brăila, p. 293); că se poate scrie „Cu dragoste despre dragoste” (Gheorghe Creţu, general de brigadă în rezervă, Bucureşti, p. 65, vol.II); că acest sentiment poate fi considerat „Iubirea ca miracol” (Mircea Popescu, Iaşi, p 97); că  „Dragostea faţă de sufletul pereche sau de ce iubim femeile” este fundamentală (prof, univ. Constantin  Niţu, Bucureşti, p. 91), manifestată chiar şi pe „Ploaie la Munchen” (prof. Camelia Nenciu, Constanţa, p. 137); că se poate trăi şi „Din dragoste pentru oameni” (prof. Virgil Giuşcă, Bârlad, p. 108) sau că „Despre dragoste” se poate scrie şi în tonalitatea folclorică: „Dragostea vechea poveste – Dragă-mi fu şi dragă-mi este” (prof. Aurel Gheorghiţă, Iaşi, p. 112) Într-o diversitate de cazuri (Vasile Chelaru, Bârlad, p, 143-168), dragostea se exprimă printr-un singur vuvânt: „Mamă”. Dar, oricum s-ar scrie, rămâne „Dragostea, nu dragostele…” (prof. univ. Ioan Dănilă, Bacău, vol. II, p.62).  Aşa cum o dovedesc în poezie nu numai Ana Dumitrescu, Florentina Creţu, Teona Scopos, Petruş Andrei, Ştefan Boboc-Pungeşteanu, Aurora Sârbu, Silvia Lucia Podeanu, Vasile Fetescu…

Opiniile personale ale celor ce au  participat la facerea cărţii sunt inteligent împlinite de coordonator prin invocarea unor exprimări celebre, ieşite din condeie celebre. Consemnez doar câteva:  Mihai Eminescu, Garabet Ibrăileanu, George Călinescu, Mihai Ralea, Octavian Paler, Grigore Moisil, Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade; dar şi  Aristotel, William Shakespeare, Victor Hugo, Alexandre Dumas, Lev Tolstoi, George Sand, Honore de Balzac, Gabriel Garcia Marquez, şi mulţi alţii încă. Foarte des este folosit numele lui Vasile Ghica. Pe bună dreptate şi nu doar pentru zicerea potrivit căreia „femeia este lucrarea de diplomă a lui Dumnezeu la examenul de estetică”. Cu ajutorul acestor condeie, amplitudinea (fără de margini, asemenea Infinitului) pe care o implică această generoasă, nobilă şi delicată temă de viaţă şi de literatură este într-o bună măsură descifrată şi pusă în operă. Cartea în sine, asemenea  celorlalte din acest ciclu (şi nu numai), ni se înfăţişează astfel în  haine de sărbătoare, dar fără fudulie, ci într-o demnă eleganţă şi de spirit abordare. Sinceritatea – mai cu seamă a paginilor cu amintiri  – este una din principalele caracteristici, alături de multe altele, fără îndoială. Calitatea operei rezultă din calitatea scrierilor, iar Ion N. Oprea este arhitectul care ştie ce să facă cu materia  primă valoroasă.

Dacă ar fi să mă dau pe mâna medicilor prezenţi în aceste două volume de ‚Darul vieţii: Dragostea”, aş proceda fără reţinere. Fac, însă, şi o mărturisire. Multă vreme, spuneam cunoscuţilor: „Între prietenii mei, doi sunt medici – unul este poet şi celălalt  este pictor”. Din când în când – şi nu numai în glumă –  repet şi acum spusa mai veche. Fiindcă  nu vreau să le iau cititorilor cartea de sub priviri (pâinea de la gură – cum s-ar putea zice), închei, cu o sinceră părere de rău, aceste succinte consideraţii, lăsându-mă  în seama doctorului Aurel Constantin Panfil, din Iaşi, care, după ce scrie „la modul general” „Despre dragoste” (p. 130-140, vol. I), îşi aminteşte de „Primul sărut”, îşi declară „Dragostea pentru sport şi călătorii” şi ne oferă nişte „Opinii personale şi… de la lume adunate”, încheie şi el doctoriceşte: „Dacă mintea este cauza tuturor bolilor, inima este sursa oricărei vindecări”. Dă, Doamne!

Bună, încurajatoare, încântătoare, de apreciat şi în perspectivă grafica volumelor, realizată de d-ra Cosmina Marcela Oltean (Subcetate-Harghita), coautoare cu fosta sa profesoară Doina Dobreanu, a discuţiei  “Unde dragoste nu e, nimic nu e…”(p.39-51).

 

Nota din titlul:
*) “Darul vieţii: Dragostea” de Ion N. Oprea, Editura PIM, Iaşi, 2014.

 

Vasile Filip

P.S. Îl anunţ –şi pe această cale –  pe prietenul I.N.O., că eu unul deja am început să meditez asupra temei următoare, propusă de el şi de buna mea colegă şi prietenă Ana Dumitrescu: „Dor de-acasă” (p. 10, Colegială).

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5