Primit pentru publicare: 22 Ian. 2022
Autor: Galina MARTEA
Editor: Ion Istrate
© Galina Martea, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

La fel și Tobias Dahlkvist (dr., profesor la Universitatea din Stockholm), prin lucrarea „Eremiten i Paris. Emil Cioran och pessimismen som levnadskonst”/  „Pustnicul din Paris. Emil Cioran și pesimismul ca artă de a trăi” (2013), încearcă să pună în evidență „cum firul comun în scrierea lui Cioran este o utilizare practică a pesimismului. Cioran transformă pesimismul teoretic inițial într-o artă de a trăi, cu mari asemănări cu epicurianismul antic”; totodată completând: „Tradiția pesimistă din filozofie cunoaște mulți excentrici cu ochi negri, mulți stilisti orbitori, mulți umoriști negri. Întrebarea este dacă cineva a unit acest lucru într-o asemenea măsură precum filosoful român Emil Cioran.”[4]. Respectiv, în volumul „The Temptations of Emile Cioran” (American University Studies, 1997)/ „Tentațiile lui Emile Cioran (Studii universitare americane)”, scriitorii americani William Kluback și Michael Finkenthal afirmă că „Emile Cioran, născut în România, este una dintre cele mai importante figuri ale filozofiei și literaturii franceze moderne”. Opinii generoase, obiective și solide despre creația literară a filozofului Emil Cioran au fost expuse și de scriitoarea franceză  Sylvie Jaudeau în lucrarea „Cioran ou le dernier homme”/ „Cioran sau ultimul om” (Corti, 2001), care înscrie: „Pesimismul operei lui Cioran apare doar celor care nu au înțeles sensul său ultim. Această neîncetare față de sine nu este altceva decât un mod de a merge până la capătul sinelui, în care percepem toate etapele unei călătorii spirituale autentice care, de la ruină la ruină, dezvăluie în cele din urmă omul suprem roșit prin luciditate. Mai degrabă decât un om fără credință, este un om dezamăgit care, ca și budiștii, vede în această dezamăgire drumul regal către conștiința supremă a neantului. Cu toate acestea, Cioran simte o rudenie mai profundă cu gnosticii creștini. La fel ca ei, el mărturisește că singura cunoaștere pe care omul o poate pretinde este că această lume este produsul unei căderi. Omul scufundat în timp nu mai aspiră la nimic altceva decât la el însuși să scape și să revină la starea edenică originală. Acest rău, nu este vorba de a-l ignora, ci de a scăpa de el, de a-l exorciza, de a-l pune la distanță în cuvinte. Astfel, disperatul pentru mântuirea sa devine un estet. Stilul frumos l-a vindecat de boala sa. Dar, astfel purificat de acest rău, el se găsește și el vindecat de el însuși. Ultimul om este un om gol. El este înțeleptul timpurilor moderne.”[5]. 

Referindu-ne la monografia „Searching for Cioran”/ „În căutarea lui Cioran” (2009), de istoricul literar și traducătoarea româno-americană Ilinca Zarifopol-Johnston, descoperim o cercetare prin care se prezintă ca atare „Portretul scriitoarei despre Cioran, care este completat de o relatare autobiografică captivantă a redescoperirii propriului trecut românesc”. Prin marea dorință de a-l întâlni pe filozoful român la Paris, în cele din urmă la începutul anilor’ 90 are loc schimbul de idei între doi conaționali, iar descrierea/biografia critică a Ilincăi Zarifopol-Johnston se concentrează pe anii de formare a viitorului filozof ca revoluționar mistic atras de politica naționalistă de dreapta din România interbelică și despre scrierile sale din această perioadă, și, evident, despre exilul autoimpus în Franța din anii 1937. 

Păreri lucide le exprimă scriitorul și profesorul francez Philippe Tiffreau în monografia „Cioran ou la Dissection du gouffre”/ „Cioran sau Disecția abisului” (1991, volum colectiv), unde spune „Filozof entuziast, sceptic prin excelență, dar și iconoclast și insolent, amar și ironic, Cioran este mereu desconcertant: este unul dintre cei mai corozivi și lucizi gânditori ai secolului nostru. Această lucrare ne invită să descoperim acest moștenitor singular al moraliștilor din epoca Iluminismului, a cărui reflectare este o perpetuă incitare la revolta intelectuală. El revendică suveranitatea minții; îndoiala, sarcasmul, paradoxul sunt armele sale cele mai eficiente pentru a ajunge la descoperirea adevărului – un adevăr care nu este întotdeauna bun de spus, deoarece nu oferă răspunsuri, ci întrebări despre marele rău al ființei, istorie, civilizație, misticism, literatură, artă și sisteme metafizice.”[6]. Corespunzător, scriitorul și traducătorul german Bernd Mattheus prin intermediul volumului „Cioran: Porträt eines radikalen Skeptikers”/ „Cioran: Portretul unui sceptic radical” (Matthes und Seitz, 2007, Berlin) relatează: „Autorul unor aforisme și eseuri stilistice strălucitoare de cel mai pesimist personaj a provocat în cele din urmă senzație cu lucrarea „Tratat de descompunere” publicată în 1949. Cartea, care l-a făcut cunoscut la nivel internațional, a fost tradusă în germană de Paul Celan și și-a stabilit reputația de sceptic necruțător.”[7]. Sub aceeași formulă, doctorul în filozofie Nicole Parfait în lucrarea „Cioran ou Le défi de l’être”/ „Cioran sau provocarea ființei” (2001, Paris) citează: „Cu o luciditate implacabilă, Cioran nu a încetat niciodată să denunțe iluziile vremii sale, iar secolul al XX-lea a dispărut sub imprecările sale, așa cum al XIX-lea se încheiase sub anatemele lui Nietzsche. Dar, chiar mai radical decât predecesorul său, Cioran, refuzând nălucile supreme ale supermanului și sinuciderii, a renunțat pentru a salva o realitate care se sustrage pentru totdeauna. Din adâncul disperării sale, el a căutat doar să mărească, actor eroic, singurele apariții prin compunerea și interpretarea propriului rol, în spatele aforismelor sclipitoare născute sub inspirația stărilor sale și al căror labirint exprimă dorința de a se dezvălui în timp ce se ascunde, se ascunde o viziune asupra lumii care constituie un sistem coerent și completat.”[8]. Pe când scriitorul, psihologul și jurnalistul elvețian Roland Jaccard în monografia „Cioran et compagnie”/ „Cioran și companie” (2005, Paris, P.U.F.) spune: „Timpul unei vieți, ați avut o călătorie bună? – Mai puțin mai rău decât mi-am imaginat. – Ce atribuiți? – Prieteniei pe care mi-a adus-o Cioran, la îndrăzneala pe care mi-au dat-o cărțile sale. Și compania a câtorva tinere care au venit din Orientul Îndepărtat pentru a înmuia amărăciunea zilelor și a da un pic mai multă intensitate voluptății efemerului. Ce mai aștepți? – Că mă lași în pace. „Aici este în câteva rânduri tonul general al acestor pagini dezamăgite despre viață, cum să înfrunți moartea, deoarece este necesar să punem capăt vieții? O scriere care pare frivolă și indiferentă, profund serioasă.”[9]. 

Într-adevăr, cele scrise de Emil Cioran se bazează în totalitate pe realitatea vieții umane, lucruri care se întâmplă, credem, în viața fiecărui individ din astă lume – dezamăgire în acțiuni neesențiale, uneori importante sau mai puțin însemnate pentru traiul de toate zilele; decepție în rutina cotidiană, în aproapele tău, dar și în propria ființă, depinde de caz și situație; cât și multe alte aspecte vitale. Asemenea lucruri se pot întâmpla în existența oricărui om și se pot produce în diverse etape ale vieții; însă aceste stări sufletești, care sunt apăsătoare psihicului uman, pot trece sau ameliorate numai prin găsirea unui echilibru emoțional adecvat sau prin punerea în aplicare a unei activități corespunzătoare care să sustragă de la gândurile și condiția deprimantă. Astfel, marele filozof român, găsindu-și refugiul prin scriere, în cele din urmă a lăsat omenirii un tezaur literar nespus de prețios, conținutul operelor filozofice fiind despre lume și răul din acest univers, despre cultura și identitatea propriului neam, dar și despre propriile manifestări condiționate de cotidianitate și mediul înconjurător, și, nu în ultimul rând, despre destinul personal transpus în memoriile autobiografice. Indiferent de toate, opera literară a distinsului filozof român Emil Cioran este o capodoperă universală, iar calitatea fundamentală a personalității sale este inteligența impresionantă și plină de luciditate. Cu asemenea calități, Domnul Cioran a fost în slujba scrisului timp de aproape 60 de ani, iar prin intermediul preocupărilor sale ce s-au perindat prin stări și procese de decepție vitală, atrase și de fenomene negative, s-a creat acea operă literară care, în consecință, s-a dovedit a fi ca una nespus de interesantă și foarte bună pentru cultura universală.

Luând în discuție monografia „Ein Säulenheiliger ohne Säule: Begegnung mit E. M. Cioran”/ „Un sfânt stâlp fără stâlp: întâlniri cu EM Cioran” (1998, Gras, Wiena, Literaturverlag Droschl), de filozoful german Thomas Stölzel, aceasta este „O abordare eseistică a unui mare aforist și o reflecție asupra efectelor speciale ale textelor sale întunecate și elocvente”, așa se pronunță autorul cărții; respectiv acesta înregistrând secvențe despre întâlnirile și discuțiile sale cu Emil Cioran la Paris, în rezultat Thomas Stölzel marcând că „în toate acestea apare imaginea vie a unei minți remarcabile, contradictorii și fascinante”. Corespunzător, Thomas Stölzel ilustrează: „Îi poți face ceva mai rău lui Cioran decât să încerci să-l înțelegi (să-l înțelegi, să-l explici)? Cu greu. El însuși a considerat efortul presupus de succes de a înțelege cel mai rău care i s-ar putea întâmpla unui autor. «Stölzel se salvează pe sine, pe cititorii săi și pe Cioran de această nenorocire și descrie istoria etichetelor cu care Cioran a fost dat de-a lungul deceniilor cu o batjocură ușoară – și, de altfel, lasă însuși poetul-filosof să-și spună cuvântul.”[10]. În cazul dat, credem, nu sunt necesare explicațiile de rigoare la cele interpretate, claritatea textului este evidentă.

Cât despre studiul „Il demone della lucidità. Il «caso Cioran» tra psicoanalisi e filosofia”/ „Demonul clarității. „Cazul Cioran” dintre psihanaliză și filosofie” (2005, Rubbettino), de profesorul italian Giovanni Rotiroti (Universitatea din Napoli), aflăm următoarele: „Ceea ce este în joc în această carte este de a oferi puncte de vedere în multe privințe inedite și care să ilumineze unul dintre cei mai controversați scriitori și gânditori care au apărut în Occident. Cartea analizează în diferitele sale fațete tema de bază a lui Cioran, luciditatea, care a jucat un rol de privilegiu, dar și de condamnare pentru scriitor, care s-a dovedit a fi o resursă, dar și o înfrângere, unde spiritul tragediei și al înțelepciunii ajunge să rezulte în actul subiectiv al unei alegeri de libertate și în aterizarea existențială către un destin fatidic cumva dorit”; totodată profesorul Rotiroti afirmând „Cioran, născut în inima Transilvaniei în 1911 în România și murit la Paris în 1995, este considerat de cei mai atenți critici drept cel mai mare prozator de după Valéry și drept cel mai original dintre gânditorii francezi ai secolului trecut. Unul dintre cei mai esențiali autori ai secolului al XX-lea, are un public uriaș în lume. Cu toate acestea, opera sa, în special cea scrisă în limba română, a împovărat atât responsabilitatea ideologică a unei aderări efemere la misticismul naționalist în vogă în climatul cultural dintre cele două războaie din Europa, cât și faptul că cărțile sale au oferit psihopatologie astfel de perspective. pentru a face din acesta un caz de „depresie creativă”. Ambele interpretări date operei sale trebuie redimensionate și, în acest sens, eseurile conținute în acest volum iau în considerare mai presus de toate scrierile timpurii ale filosofului, retrăiesc cele mai evidente trăsături ale vocației sale la scris, prietenii, contexte, lecturi, idei, marele salt în trecut, detașarea lingvistică și exilul voluntar.”[11]. Adevăr obiectiv care nu poate fi șters cu buretele despre viața unui om, acest adevăr rămâne pentru totdeauna înscris în istorie, cu atât mai mult în biografia unui scriitor.

Pe lângă toate, criticul literar american Susan Sontag, realizând o introducere la volumul „The temptation to exist” by E.M. Cioran”/ „Tentația de a exista” de Emil Cioran” (1998,  University Of Chicago Press), a scris: „autorul a fost de acord cu acei gânditori din tradiția modernă care considerau metafizica și teologia sistematică ca „fantezia depășită a minții, o parte a provincialismului spiritului, copilăria omului”. Responsabilitatea principală pentru aceasta rezidă în îndoielile moderne cu privire la sfera puterilor noastre intelectuale. O consecință a fost înclinația către filosofarea „mutilată, incompletă” favorizată de scriitori precum Nietzsche, Kierkegaard și Cioran – scriere „personală (chiar autobiografică), aforistică, lirică, antisistematică”. În continuare Susan Sontag completând: „Cioran, în scrierea sa matură, manifestă puțin interes pentru „bucăți bune de experiență” și, ca un recluz, ar fi avut puțini destui de contemplat. Dar, având în vedere dispoziția sa mentală, nu ar fi contat cu adevărat. El a fost mereu preocupat de realitățile umane de tip „universal” a căror reținere nu necesită o experiență extinsă: ofuscarea mortalității prin „a face”; „sentimentul nostru de a fi totul și dovada de a nu fi nimic”; preocuparea noastră inexplicabilă cu viitorul și convingerea particulară a nemuririi. Și cum se face că fiecare generație mândră simte că nu are nimic de învățat de la predecesorii săi și se află „la vârf, dacă nu la sfârșitul istoriei”? Cioran nu era puritan, dar ceva de genul celor spuse de Tate despre Dickinson s-ar putea spune și despre acest exclusiv român expatriat la Paris; pentru el, la fel ca și pentru Dickinson, mortalitatea era adevărul general care nu putea fi ignorat în meditația asupra imediatităților conștiinței și comportamentului.”[12]. 

Opinii de rigoare sunt realizate de profesorul și scriitorul Rupert Guth (dr., Universitatea din Salzburg) în lucrarea „Die Philosophie der einmaligen Augenblicke: Überlegungen zu E.M. Cioran”/ „Filozofia momentelor unice. Reflecții asupra E.M. Cioran” (1990, Königshausen & Naumann, Germany), de sociologul și psihologul iugoslav Branko Bokun în lucrarea „Emile Cioran’, in Memoirs of a Nomadic Humorist”/ „Emile Cioran, în Memoriile unui umorist nomad” (2007),  de scriitoarea și profesorul Aleksandra Gruzinska (Universitatea din Arizona, SUA) în lucrarea „Essays on E.M. Cioran”/ „Eseuri despre E.M. Cioran” (1999, 2003), de criticul literar româno-german Mariana Sora în lucrarea „Cioran jadis et naguère, Entretien à Tübingen”/ „Cioran astăzi și ieri, O convorbire la Tübingen” (Paris, L’Herne, 1988), de poetul și traducătorul francez-elvețian Armel Guerne în lucrarea „Lettres de Guerne à Cioran 1955-1978”/ „Scrisori din Guerne către Cioran 1955-1978” (2001), de jurnalistul și scriitorul francez Patrice Bollon în monografia „Cioran l’hérétique”/ „Cioran ereticul” (1997, Gallimard), de eseistul și filozoful spaniol Fernando Savater în studiul „Versuch über Cioran”/  „Experimentează prin Cioran” (Traducere din spaniolă de Claus-Bernhard Schmidt, 1985, Raben-Verlag, München), precum și de mulți alții – la rândul lor, cu toții punând în valoare capacitatea intelectuală a filozofului Emil Cioran, indiferent de faptul că unii dintre ei, printre altele, au încercat să-l compromită în limitele inteligenței și modestiei sale. La rândul său, prin discursul propus, marele filozof român a compus o operă literară după propriul instinct și însușire, în rezultat punând în evidență modelul personalității sale, care, prin sinceritate, oferă și descrieri deschise despre manifestările/ sentimentele personale, însă, din nefericire, relatările respective nu întotdeauna sunt înțelese de publicul cititor.

De specificat, despre opera literară a marelui gânditor Cioran s-au referit foarte mulți scriitori, critici și personalități notorii din societatea română și universalitate, recenziile, studiile și monografiile acestora fiind scrise în limba română și în multiple limbi străine, respectiv critica literară referindu-se atât asupra operelor publicate în România în limba română, cât și asupra celor editate în limba franceză după exilul în Franța.

Note:

4https://ellerstroms.se/butik/eremiten-i-paris-emil-cioran-och-pessimismen-som-levnadskonst/
5https://www.amazon.fr/Cioran-dernier-homme-Sylvie-Jaudeau/dp/2714307523
6https://www.amazon.com/Philippe-Tiffreau/e/B001K7KK16%3Fref=dbs_a_mng_rwt_scns_share
7https://www.perlentaucher.de/buch/bernd-mattheus/cioran.html
8https://www.bol.com/nl/nl/p/cioran-ou-le-defi-de-l-etre/9200000034393886/
9https://www.amazon.fr/Cioran-compagnie-Roland-Jaccard/dp/2130521452
10https://www.droschl.com/buch/ein-saeulenheiliger-ohne-saeule/
11https://www.store.rubbettinoeditore.it/catalogo/il-demone-della-lucidita-il-caso-cioran-tra-psicanalisi-e-filosofia/
12https://fortnightlyreview.co.uk/2019/10/e-m-cioran/