Istoriografia românească e plină de ”pete albe”, ca un glob pământesc din secolul XVII. Una dintre necunoscute este chiar fiul vitreg al Conducătorului statului român, dintre anii 1940 – 1944. Puțini sunt cei care știu că Ion Antonescu a avut un fiu vitreg, care a avut un destin tragic. Ofițerul Ion Antonescu s-a căsătorit cu Maria, în anul 1928. Mareșalul se afla la a doua căsnicie, iar acuzele de bigamism curgeau la adresa viitorului mareșal din partea inamicilor politici. Maria, soția sa, mai fusese căsătorită înainte de două ori și din prima căsnicie, cea cu ofițerul de poliție Gheorghe Cimbru, a rezultat un fiu pe nume Octav. Acesta a fost un copil bolnăvicios și sensibil. Maria Rica Niculescu viitoare doamnă mareșal Antonescu s-a născut la Calafat în anul 1892, fiind fiica Anghelinei și a căpitanului Teodor Niculescu. Din prima ei căsătorie, cea cu Gheorghe Cimbru, comisar de poliție la Calafat și Brăila, a rezultat un fiu, Octav care s-a îmbolnăvit de poliomielită, boală nevindecabilă în epocă. Cu toate acestea, militarul Ion Antonescu l-a îndrăgit enorm şi, de multe ori, a fost cu el chiar și pe front, dar și prin peregrinările prin țară și străinătate. Există se pare şi o fotografie cu Ion Antonescu, Maria şi Octav, din 1940, la piramidele egiptene. Între mareşal şi copil s-a sudat o puternică prietenie, astfel încât mulţi apropiaţi au crezut că Octav este chiar fiul demnitarului făcut cu Elvira Panaitescu, prima sa soţie. În adolescență, băiatul s-a îmbolnăvit de poliomielită (boală infecțoasă produsă de virusul poliomielitic care poate provoca paralizie, dificultăți respiratorii și, în cazuri grave, chiar moartea bolnavului) și a rămas cu dizabilități așa cum ne scrie despre toată istoria fiului vitreg Liviu Popescu în revista ”Râmnicu Vâlcea Week”. După arestarea lui Ion Antonescu, la ordinul Regelui Mihai, Octav a murit în condiții suspecte. Misterul morții sale are mai multe variante. Octav ar fi ajuns la spitalul din Călimănești în stare gravă. Acesta ar fi decedat în anul 1950, exact cu o săptămână înainte de eliberarea mamei sale din închisoare.
Altă sursă precizează că tânărul vlăstar s-ar fi aruncat singur în gol de la etaj, la aflarea veştii arestării mareşalului Ion Antonescu și trimiterea lui de către comuniștii lui Emil Bodnăraș în Rusia sovietică. Octav, fiind un copil foarte sensibil, l-a iubit enorm pe Ion Antonescu. Alții consideră, din legendele stațiunii Călimăneşti, că acesta ar fi murit aici. Nu pare credibilă nici ipoteza ca Emil Bodnăraş să fi făcut gestul asasinării tânărului Octav Cimbru. Să nu uităm că suntem în anul 1944, iar Regele Mihai I mai avea încă un cuvânt de spus. Regele ar fi cerut protecţie asupra familiei mareşalului. O ipoteză inedită neconfirmată oficial de martori, documente sau istorici, ar fi că Ion Antonescu a venit însoţit de fiul său la palatal regal în fatidica zi de 23 august 1944, când Regele Mihai I a dispus să fie arestat. Este greu de crezut că, de faţă cu regele Mihai, să fie arestat și tânărul Octav Cimbru, ca apoi să se fi decis asasinarea adolescentului bolnav de poliomielită. Pe de altă parte pare dramatic ca un adolescent să fi asistat la arestarea tatălui vitreg și la închiderea acestuia în seiful regal.Unde era reținut în acest timp Octav Cimbru, martor la arestarea tatălui vitreg? Ce a fost în sufletul său când a observat că tatăl vitreg nu se mai întoarce? Se pare că ziua de 23 august 1944 mai are multe mistere care nu au fost dezlegate de istorici. Revin asupra faptului că nu există nicio mărturie, document sau studiu istoric care să confirme prezența fiului vitreg, Octav Cimbru, la palatal regal în timpul arestării mareșalului Ion Antonescu. Nu pare credibilă nici varianta că Octav a fost împins de la etaj de liderul comunist Emil Bodnăraş. O altă pistă spune că tânărul Octav s-a aruncat singur în gol de la etaj din pricina vieții dure pe care era nevoit să o ducă, a bolii sale și a faptului că era internat sub pază. Unii spun că fiul s-a sinucis în 1946, când a aflat că tatăl său vitreg a fost executat, pe 1 iunie 1946. Enigma rămâne să fie dezlegată de istorici prin arhivele. Oare au mai păstrat comuniștii astfel de documente? Nu cred.
Comuniştii au arestat-o pe Maria Antonescu după 14 septembrie 1944. Înaintea arestării Maria iar fi dat Veturiei Goga o sumă de bani spre păstrare. Despre acești bani nu se mai știe nimic. Octav fiind grav bolnav se pare că a fost eliberat la inițiativa Regelui Mihai. A fost o perioadă internat în Bucureşti, la un spital, după care, în 1947, a fost adus în stare gravă la Călimăneşti. A fost internat sub pază la fostul hotel Jantea I, unde a şi decedat în 1950, exact cu o săptămână înainte de eliberarea mamei sale, Maria Antonecu care a trecut prin calvarul închisorilor comuniste și a domiciliului forțat. Maria Antonescu a fost arestată, interogată şi închisă până în anul 1950, când a fost eliberată de către Ana Pauker. (Unul din capetele de acuzare împotriva Anei Pauker a fost chiar această eliberare). Trimisă în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu pe undeva pe lângă Viziru, Maria a supravieţuit câtorva infarcte cardiace şi a fost eliberată aproape în fiecare an, pentru a fi rearestată. A decedat în 1964. Soția mareșalului ar reuşit să afle despre fiul ei Octav şi a venit la Călimăneşti ca să-l caute, dar mormântul acestuia nu a fost găsit. Nu se ştie nici azi care dintre mormintele aflate în cimitirele din Călimăneşti ar fi al lui Octav Cimbru, regimul comunist temându-se de o eventuală martirizare a acestuia. Comuniștii l-ar fi îngropat cu un nume fals și fără să pună o cruce. Legendele despre Octav Cimbru au devenit un adevărat brand de Călimănești. Misterul arestării și morții fiului vitreg al lui Ion Antonescu, dictatorul Românei, dintre anii 1940 – 1944, rămâne o enigma greu de dezlegat pentru istorigrafia română.
Ionuț Țene
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania