Primit pentru publicare: 25 oct.2015
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul(Bt)
Publicat: 26 oct.2015

Istoria se scrie cu dificultate dar nu rămâne uitată. Să o citim!

Dumnezeu nu bate cu parul!

În condițiile când, iată, după 25 de ani se reia și se discută episodul mineriada, când procurorii cheamă la declarații pe cei care nu numai că au furat revoluția română, opera a tinerilor, dar au deschis câmpul furturilor și a distrugerilor în România – industrie, agricultură, știință și cercetarea și nu numai – de am ajuns săracii lumii, este pozitiv că unii curajoși  nu uită trecutul istoric și ni-l reamintesc. Este și cazul momentului următor spus românilor.
Nicolae Ceauşescu a vrut să-i ridice statuie Mareşalului Ion Antonescu. (Dr.Vlad Hogea, 19 aprilie 2014)

O imagine necenzurată a trecutului nostru istoric

La începutul anilor ʼ80, Casa Poporului din Bucureşti (a doua clădire din lume după cea a Pentagonului din SUA – ca suprafaţă, dar prima ca volum) era în construcţie. Într-una din zile, Nicolae Ceauşescu se plimba pe explanada din faţa viitorului edificiu, împreună cu generalul Ion Coman (unul dintre oamenii de mare caracter ai regimului de atunci). Cunoscând importanţa afectivă a fiecărui detaliu arhitectonic pentru conducătorul statului român, Coman l-a întrebat pe Ceauşescu:
– Şi aici, în faţă, ce să punem?”.
Răspunsul secretarului general al P.C.R. a fost năucitor, prin simplitatea şi naturaleţea cu care a fost rostit, dar şi prin conţinutul său magic. Ceauşescu a spus:
– Aici să lăsaţi loc pentru statuia Mareşalului Antonescu!

Ion Antonescu a câştigat războiul moral

Perceput în mod greşit multă vreme, liderul României socialiste nu era atât de incult şi de primitiv pe cât au spus duşmanii despre el. Faptul că un comunist convins ca Nicolae Ceauşescu a ştiut să aprecieze importanţa Mareşalului Ion Antonescu pentru istoria contemporană este o dovadă a unui spirit deloc inferior, ba dimpotrivă! Destinele tragice ale celor doi conducători români (executaţi în urma unor simulacre judiciare) au fost, din păcate, similare. Dincolo de a fi o picanterie, o ştire de senzaţie pur şi simplu, întâmplarea relatată mai sus are un tâlc istoric. Înainte de a muri, Mareşalul a spus că, dacă ar fi câştigat războiul, ar fi avut statuie în fiecare oraş din România.

Antonescu a câştigat războiul moral pe care l-a dus cu restul lumii. Poate că gestul lui Nicolae Ceauşescu simboliza o încercare de reparaţie istorică pentru memoria unei personalităţi de geniu a secolului al XX-lea. Timpul nu este pierdut!

Notă: Consecinţă a emiterii abuzivei ŞI neconstituţionalei O.U.G. 31/2002 de către fostul prim-ministru Adrian Năstase, busturile Mareşalului au fost demontate şi/sau distruse, iar denumirile tuturor străzilor din România care-i purtau numele au fost rebotezate. În Ungaria, resturile pământeşti ale „Amiralului fără flotă”, Miclos Horthy au fost repatriate şi reînhumate cu onoruri de stat. Mai nou, i s-au instalat busturi pe teritoriul ţării sale. Rămăşiţele pământeşti ale regelui-aventurier şi hoţ, Carol al II-lea au fost aduse în ţară şi reînhumate cu onoruri militare. În România postdecembristă, Mareşalul Antonescu este ucis în fiecare zi, ultimul gest fiind al Comisarului Crin Antonescu, reprezentat de slugarnica iniţiativă legislativă a unui creier fără sinapse, prin care se măresc pedepsele pentru cei care nu-şi auto-cenzurează afirmaţiile despre holocaustul evreilor şi despre istoria recentă a românilor.
O veche zicală populară românească glăsuieşte: „Dumnezeu nu bate cu parul!” Astăzi, cel care – la comandă străină – a vrut să şteargă din memoria românilor numele Mareşalului Antonescu este chiriaş al Statului Român şi, chiar dacă nivelul IQ-ului celor doi este foarte diferit, Adrian Năstase îl aştepteaptă pe Comisarul Crin să-i ţină companie… cât de curând. Măcar pentru lecţii de diplomaţie, dar, toate la timpul lor! (Ion Măldărescu).

Pentru conformitate, Ion N. Oprea