Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Crimele talibanilor îmi aduc aminte de crimele comuniștilor din anii `50

 

Citind în presă dramele din Afganistan produse de o grupare teroristă, mi-am adus aminte de evenimentele prin care am trecut, împreună cu familia, într-un orășel de pe malul Oltului.De fapt despre ororile comuniștilor din perioada 1945-1960 am mai scris în câteva romane ale mele.

Ceea ce citesc acum despre crimele talibanilor îmi dau seama că acestea sunt copy and paste cu crimele pe care le făceau comuniștii față de poporul român sprijiniți de armata rusă, zis Roșie.

Eram copil, apoi elev în clasele primare când auzeam pe tata, vorbind în șoaptă cu mama,  care-i povestea cele auzite la servici de crimele față de țăranii care nu doreau să se înscrie în colectiv, de arestările de pe strada Leulești în miez de noapte, de chinurile pe care le îndurau opozanții regimului în iadul închisorilor.

Spre deosebire de talibani comuniștii erau ma subtili. Arestau și omorau pe timp de noapte sau în păduri. Deci…să nu uităm de talibanii noștri, a căror pensii, acum, sunt amețitoare de mari.

Al.Florin Țene



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania