Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Enigmaticul complex arhitectonic de la Stonehenge

Csomina,1Primit pentru publicare: 17 iul.2015
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, UAGE, Iaşi
Publicat: 17 iul.2015

 

Enigmaticul complex arhitectonic de la Stonehenge

Picture1Cine nu a auzit astăzi măcar una dintre ipotezele, miturile ori misterele ce planează asupra acestui remarcabil monument preistoric, datat din neolitic ? De-a lungul veacurilor, monumentul a câștigat mulți admiratori și nenumărați cercetători s-au aplecat asupra lui cu iluzia și speranța de a mai descoperi ceva inedit, cuceriţi fiind de monumentalitatea și imensa putere de fascinație a amsamblului.

Încărcat de mister, magie şi sacralitate, ansamblul de la Stonehenge, unic din punct de vedere arhitectonic, este unul dintre cele mai faimoase monumente preistorice din lume. Nu se cunoaşte exact când a fost construit şi de către cine, iar rolul ansamblului rămâne, şi el, încă necunoscut. 

O incursiune în trecut

Monumentul megalitic de la Stonehenge, la câțiva kilometrii de Londra, în comitatul Wiltshire, ridicat în urmă cu aproximativ 5.000 de ani pe câmpia Salisbury, era centrul unui complex de monumente megalitice cu funcție cel mai probabil rituală, conform unor cercetători care au descoperit urmele altor 17 astfel de monumente în aceeași zonă, informează Live Science.

Ansamblul este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de piatra (megaliți –menhire), așezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Desupra acestor blocuri de piatră au fost așezate ca niște praguri (buiandrugi) alte blocuri curbate, în formă de arc de cerc. În interiorul acestui lanț exterior se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie mecacee, denumită Piatra de Altar. Toată construcția este înconjurată de un lanț circular care măsoară 104 m în diametru. În interior, se ridică un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de ,,găurile lui Aubrey’’ (după numele celui care le-a descoperit John Aubrey).Terasamentul și lanțul sunt intersectate de un Bulevard, o cale procesională lată de 23 m și lungă de aproape 3 km. Aproape de intrare în Bulevard se află Piatra Sacrificiului. Pe partea opusă se află Piatra Călcâi.

Ansamblul de pietre uriaşe marchează apogeul civilizaţiei megaliţilor, care se propagă de-a lungul ţărmurilor Europei Occidentale în mileniul al lll-lea şi dispare fără urmă, în jurul anului 1 500 î.Hr. Data înălţării acestei construcţii nu se cunoaşte şi nici autorul sau autorii înălţării ei. Se considera insa ca cel mai probabil constructia a fost inceputa in Neoliticul Mijlociu si continuata de populatia din Epoca Bronzului. În jurul monumentului planează foarte multe întrebări al căror răspuns nu s-a aflat nici până în ziua de azi.

 

Construcția ansamblului Stonhenge a început în anul 3.000 î.C. Este construit din pietre cu înalțime de 6 metri și greutate de până la 500 kg, aduse aici probabil de la o distanță de 322 km din Câmpia Salisbury din sudul Angliei. Deși nu se știe exact rolul ansamblului, se crede că cei care au construit-o aveau cunoștințe în astronomie, și că ziua de 21 iunie – Solstițiul de vară – avea o semnificație deosebită, probabil religioasă.Stonehenge era un monument dedicat zeilor. La o distanță mai mare de 5 km era unul făcut din lemn. Teoria oamenilor de atunci era că zeul este nemuritor, la fel ca piatra și oamenii sunt muritori ca lemnul. Înainte de răsărit ei se duceau la monumentul de piatra și așteptau prima ivire a soarelui.

Construcția

Stonehenge este, probabil, cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se cunoaște exact când a fost construit sau de către cine. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza că ar fi construit de druizi, o populație existentă în Anglia înainte de cucerirea romană. Tehnicile arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost construit cu cel puțin 1000 de ani înaintea druizilor, în anul 2950 î.Hr, ajungând la forma pe care o cunoaștem azi în anul 1600 î.Hr.Cercetările din 2008 indică perioada construcției ca fiind 2400-2200 î.e.n. La 18 decembrie 2011, geologi de la Universitatea din Leicester și Muzeul Național din Țara Galilor au anunțat descoperirea sursei exacte a rocii folosite pentru constructia complexului.

În 1655, arhitectul John Webb, scriind în numele fostului său superior, Inigo Jones, a susținut că Stonehenge a fost un templu roman, dedicat lui Caelus, (nume latin dat zeului grec al cerurilor, Uranus), construit folosind ordinul toscan. Comentatori ulteriori au susținut că danezii au fost aceia care l-au ridicat. Într-adevăr, până la sfarsitul secolului al XIX-lea, așezarea a fost atribuită saxonilor sau altor societăți relativ recente.

Primul efort academic de cercetare și de întelegere a monumentului a fost facut în jurul anului 1640 de catre John Aubrey. El a declarat Stonehenge-ul ca munca a druizilor. Acest punct de vedere a fost foarte popularizat de William Stukeley. Aubrey, a contribuit si cu primele desene cu masuratori ale asezarii, care au permis o analiza mai ampla a formei si a semnificatiei. Pornind de la acest lucru, el a putut sa demonstreze rolul astronomic sau calendaristic pe care l-ar fi putut avea asezarea pietrelor.

Etapele de construcție

Stonehenge nu este o simplă construcție, ci a fost facută în mai multe etape. Este o structură din pământ, lemn și pietre care a fost revizuită și remodelată pe parcursul unei perioade a 1400 de ani. Rapoartele arheologice au stabilit trei faze principale de construcție, I, II si III și alte șase faze intermediare pentru faza III. În centrul ansamblului s-a construit din blocuri de gresie 2 noi aranjamente: unul în formă de cerc, numit „Cercul Sarsen” și un altul în formă de potcoavă format din 5 trilitioni (ansamblu alcătuit din două blocuri de piatră verticale și unul transversal). Cercul Sarsen are un diametru de 33 metri și este format din 30 de blocuri imense de gresie așezate vertical – numai 17 mai sunt azi în picioare. Pietrele sunt dispuse aproximativ la o distanță de 1 -1.5 metri unul de altul, au o înălțime de 4 m, lățime și de 1-2 m grosime.

Complexul de la Stonehenge poate fi pus în relaţie cu cel de la Carnac (Franţa), iar acesta din urmă îşi dispută întâietatea, ca valoare. Complexul de la Carnac este format din circa 3000 de menhiri dispuşi în trei grupuri, compuse fiecare din din 13 şiruri de menhiri, lungi de 3km, şiruri care sfârşesc în câte un semicerc de menhiri. Priveliştea pare din altă lume: pietre uriaşe, de diferite mărimi, pe un fundal de păduri şi câmpuri… Deşi mult mai complex decât Stonehenge, Carnac a rămas totuşi un loc mai ascuns, mai liniştit, dar în nici un caz mai puţin reprezentativ pentru această perioadă istorică. La fel ca în cazul Stonehenge, un se ştie încă nimic cu exactitate despre cei ce au construit complexul: cine au fost şi care au fost motivele lor. Astfel de complexe arhitecturale ne fac să realizăm că lumea preistorică a fost în mod clar mult mai complexă decât am fi tentaţi să credem. Se speculează doar şi se încearcă diferite explicaţii şi ipoteze. Cine ştie dacă misterele celor două monumente colosale preistorice vor fi vreodată pe deplin înţelese şi explicate …   

Legende
Misterul cromlehului de la Stonehenge a dat naştere la numeroase legende fără de care povestea sa ar fi poate incompletă. Acestea urmăresc să descopere înţelesurile şi rosturile neştiute ascunse în acest loc. Legenda spune că Stonehenge, ca şi alte locuri asemănătoare, este o poartă către o lume din care venim, de fapt. Se mai spune că la fiecare 5000 de ani aceste porţi pot fi deschise, moment care poate fi folosit în mod benefic, dar în acelaşi timp poate prilejui catastrofe imense.  Stonehenge a fost subiectul multor teorii cu privire la originea sa, variind de la arheologie la explicații mitologice sau paranormale. Multi istorici au fost influențați în explicațiile lor de poveștile populare supranaturale.
Teoria vortexului energetic

Conform acestei teorii, locul pe care este amplasat complexul megalitic de la Stonehenge este considerat a fi un vortex energetic, un focar energetic din cele mai importante din reţeaua energetică a Pământului. Se mai presupune că acest focar şi cel care se află pe locul Marii Piramide din Egipt acţionează în consonanţă în scopul contracarării efectelor negative care apar în structura energetică a Pământului. „Un vortex este o masă de energie care se mişcă în spirală, creând astfel un vacuum în centru… Aceste focare de putere ale Pământului se manifestă ca nişte coagulări energetice sub formă de spirală, ele reprezentând calităţile electrice, magnetice ori electromagnetice ale energiei vieţii.” Astfel defineşte vortexul Page Bryant în lucrarea sa Terravision: A Traveler’s Guide to the Living Planet Earth. Un vortex este o zonă de intensă concentrare de energie. Aceste zone sunt considerate ca fiind porţi către alte planuri. În mod obişnuit, în locurile în care există vortexuri, apar anomalii gravitaţionale.

 

Ipoteze privind rolul complexului megalitic de la Stonehenge
În decursul istoriei au fost vehiculate diverse teorii, unele mai surprinzătoare decât altele, care caută să dezlege misterul acestui fascinant cromleh.
Arheologii englezi îi atribuie o funcţie de  observator astronomic. El ar fi fost destinat determinării unor importante cicluri astronomice, precum şi prevederii eclipselor.

Astfel, astronomul Gerald Hawkins a avansat, în anii ’60, o ipoteză conform căreia seria de gropi de la Stonehenge era destinată prezicerii eclipselor de Lună. E a constat că datele eclipselor de Lună pot fi prezise dacă şase dintre pietre sunt aşezate peste şase dintre aceste 56 de gropi şi apoi mişcate în jurul cercului în câte o groapă pe an. Sistemul nu este valabil pentru un alt număr de gropi şi mai mult, niciun alt monument neolitic nu prezintă un inel de 56 de pietre sau gropi.
O altă teorie afirmă că Stonehenge ar fi fost un locaş de cult consacrat Soarelui. Alinierea monoliţilor de piatră este astfel gândită încât marchează răsăritul şi apusul soarelui chiar la data solstiţiului de vară şi de iarnă.
S-a păstrat până în zilele noastre o sărbătoare populară tradiţională, cu ocazia solstiţiului de vară, în cursul căreia populaţia din Salisbury şi localităţile învecinate se adună la Stonehenge pentru a asista la răsăritul Soarelui.
Un alt rol al complexului megalitic de la Stonehenge este cel de loc funerar şi de oficiere a ritualurilor legate de cultul morţilor.
Dar toate aceste teorii sunt deocamdată doar ipoteze, grandiosul sanctuar de la Stonehenge rămânând în continuare învăluit în mister.

 

Stonehenge – misterul pietrelor megalitice

Tehnicile arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost construit cu cel putin 1.000 de ani inainte de druizi, in 2.950 i.Hr., ajungand la forma pe care o cunoastem azi in anul 1.600 i.Hr. Nimeni nu stie exact cum au ajuns pietrele acolo si nici la ce au folosit. Stonehenge devine si mai misterios daca bine-cunoscutului cerc de pietre mari, verticale, li se adauga descoperirile mai recente – o fortificatie circulara si un inel de gropi umpute. Ceea ce este ciudat despre Stonehenge, este faptul ca este departe de a fi unic in Anglia, dar este cel mai bine pastrat şi elaborat astfel de monument.

Pietrele pe care noi le vedem astăzi reprezintă ,,ruinele Stonehenge’’. Multe dintre pietrele originale au căzut sau au fost folosite de oameni la diverse construcții și reparații. ,,Stonehenge este fără nicio îndoială un monument cu o funcție rituală majoră, iar oamenii din acele timpuri călătoreau probabil distanțe foarte mari pentru a ajunge acolo, însă acest monument nu era singur’’, explică coordonatorul unui proiect de cercetare, Vincent Gaffney, arheolog la Universitatea din Birmingham. ,,El făcea parte dintr-un peisaj mult mai complex, în care aveau loc procesiuni și activități rituale. Această concluzie schimbă modul în care trebuie privit acest monument’’.

Cu toate acestea, monoliții, care se aliniază cu Soarele în timpul solstițiilor, reprezintă o impresionantă demonstrație de inginerie preistorică. Cei mai mari monoliți din cadrul complexului au până la 9 metri înălțime și cântăresc aproape 23 de tone, fiind, conform teoriilor, transportate de la cariera din Marlborough Downs, locație aflată la 32 de kilometri mai la nord. Dar când multe aspecte legate de Stonehenge rămân relative, cu acea notă proprie de ambiguitate, un lucru e sigur: va continua să uimească, să cucerească, și să fie centrul unor noi ipoteze, mituri și controverse.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. Gaftoneanu D.M. spune:

    ,,…un lucru e sigur: va continua să uimească, să cucerească, și să fie centrul unor noi ipoteze, mituri și controverse.” Excelent articol!

  2. Cosmina OLTEAN spune:

    Multumesc foarte mult pt apreciere!!!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5