Primit pentru a fi publicat de la autor, Ioan Văsiu, 21 iun.2014.
Editor: Ion Istrate, 22 iun.2014

Pentru Miron Ţic  poezia este „dulcea povoară“

Poetul Miron Ţic, cel care pe data de 22 mai 2014 îşi rotunjeşte vârsta la 75 de ani, fiind sărbătorit aşa cum se cuvine de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu“ din Deva, a reuşit să dăruiască iubitorilor de poezie un nou volum de versuri. Tipărit de prestigioasa Editură TipoMoldova, Iaşi, 2014, în colecţia „Opera Omnia-Poezie contemporană“, volumul, intitulat „Dulcea povoară a cuvântului“, grupează unele dintre cele mai frumoase şi reprezentative poezii ale autorului. Este, fără îndoială, cea mai reuşită şi mai bună carte de până acum a acestui talentat scriitor hunedorean, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara.

După mai multe volume publicate, Miron Ţic şi-a demonstrat identitatea lirică, reuşind să-şi contureze foarte bine universul său poetic. Pentru autorul acestei cărţi poezia este „cel mai bun leac de noroc“: „Mai dă-mi, Doamne, viaţă şi putere, / Să ajung, acolo unde, cineva mă cere / Mai dă-mi, Doamne, grija din copilărie, / Când din priviri, mi-a picurat, prima poezie //… Mai dă-mi, Doamne, o floare de busuioc, / Să-mi fie pe mai departe, cel mai bun leac de noroc.“ (Să mă bucur de noroc – pag.75).

Poet al nostalgiilor şi al iubirilor nestăvilite, care cu greu îşi stăpâneşte lacrimile de bucurie când emoţiile îi taie respiraţia, Miron Ţic ştie să-şi încălzească sufletul la „focul dorului“: „Sentimentele sufletului, în poeme se aşează, / În unele nopţi, privim umbra lunii, ostenite, / În amândoi, bucuria vieţii este pururi trează, / Ardem ne-ncetat, înlocuind dorurile topite.“ (Focul dorului – pag.37).

Cu acelaşi ton sentimental el adresează emoţionante elegii şi declaraţii de dragoste fiinţei iubite: „Eşti dimineaţa ce-mi împlineşte privirea, / Cuvântul tău, cu credinţa inimii îl vestesc, / Tu eşti setea ce ne-ntreţine, întâlnirea, / De lângă tine, n-aş putea să lipsesc.“ (Nemărginirea din noi – pag.39).

Fie că abordează în creaţiile sale stilul clasic, când ritmul şi rima, deşi impun o anumită regulă, nu îi încorsetează deloc mesajul, ba dimpotrivă îl îmbracă într-o muzicalitate plăcută auzului, fie că abordează versul alb, degajat şi liber de orice fel de constrângere, Miron Ţic rămâne acelaşi poet talentat, bun mânuitor al condeiului: „Eu sunt poetul, ce niciodată n-o să-mi vând, / Sau să uit fluturii ce mi s-au aşezat, în vis / A venit iarna-n sat şi n-o să plece, prea curând, / Fulgi, ca nişte păpuşi mici, adorm în ochiul deschis“ (Dulcea chemare – pag.50) sau: „Port chipul tău în priviri, / Simt pârguirea cuvintelor, / Precum fructele pe ram. / În preajma mea / Un buchet de cuvinte / Îmi intră, însorite în ochi.“ (Tristeţile vremii – pag.103).

Miron Ţic este un poet al bucuriilor existenţiale, al iubirii faţă de tot ce-l înconjoară, al rătăcirilor fecunde prin peisajul mirific al locurilor natale, unde liniştea cade peste sat ca un clopot imaginar: „Privirile mele se aprind în florile clipind, / În poemul pe care-l scriu / Şi de care mă bucur ca de o binecuvântare. / A înflorit teiul / Şi eu cred că nimic nu este mai preţios / Decât aroma din acest spaţiu…“ (A înflorit teiul – pag. 89).

Mereu îndrăgostit, mereu pregătit să ofere o şoaptă de dor iubitei, Miron Ţic rămâne acelaşi elegiac nostalgic: „Eşti dimineaţa ce-mi împlineşte privirea, / Cuvântul tău, cu credinţa inimii îl vestesc, / Tu eşti setea ce ne-ntreţine, întâlnirea, / De lângă tine n-aş putea să lipsesc.“ (Nemărginirea din noi – pag.39) sau: „Scriu acest poem, ca semn bun pentru tine, / Scriu şi tăcerea-n gând se-nteţeşte şi ninge. / Sunt bolnav că nu ştiu ce va fi în ziua de mâine,  / Legământul de rouă, pe veci ne aparţine.“ (Bucuria mea e o floare – pag. 113).

Într-o minunată versificaţie Miron Ţic recunoaşte că viaţa lui se contopeşte cu poezia: „Destinul meu e POEZIA / Floare neuitată, în priviri, / Cuvânt sfânt ce poartă bucuria, / Celor mai calde şi alese amintiri //… Mă închin Ţie, Doamne Sfinte, / În duh şi-n adevăr, mă voi ruga / POEZIA fiindu-mi destinul din cuvinte / Primii fulgi ai iernii, mi-e dor a-i număra.“ (Destinul meu e poezia – pag.38).

Concluzionând, pot spune că volumul intitulat „Dulcea povoară a cuvântului“, apărut într-o ţinută grafică deosebită, încununează într-un mod fericit îndelungata şi rodnica activitate literară a poetului Miron Ţic, despre care Florentin Popescu afirma, în 1996, că „are rara capacitate de a potenţa sentimentele“.