Alexandru (Ducu) Bertzi s-a născut la 21 septembrie 1955, la Sighetu Marmației, județul Maramureș. A absolvit Facultatea de Mecanică Fină (secția subingineri) a Institutului Politehnic din București. Este căsătorit și are o fiică și un fiu. În anul 1970, a înființat în orașul natal formația Mi bemol rock, după care a activat în grupul coral Song din București (1977-1981). A fost membru de bază al cenaclurilor „Flacăra” (1976-1985) și „Totuși, iubirea” (din anul 1990), unde a luat parte la peste 1.400 de spectacole. În cei 48 de ani în care s-a dedicat carierei muzicale de cantautor de muzică folk, a susținut aproximativ 4.500 de concerte atât în România, cât și în alte 21 de țări. A înregistrat 12 albume și figurează pe mai multe compilații. A primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmației (2006) și medalia „Crucea Moldavă” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (2007).

Ducu Bertzi (compoziții, voce și chitară) este unul dintre numele consacrate ale muzicii folk românești. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 3 octombrie 2005, de la domiciliul său din București.

– Te salut, Ducu Bertzi!
– Salutare și din partea mea!

– Cât de însemnat a fost pentru tine Cenaclul „Flacăra”?
– Extrem de important; am debutat în 1976, la Baia Mare, apoi am mai participat în 1978, cu grupul Song, la București, unde eram student, dar lansarea mea oficială s-a petrecut în 1979, la Teatrul Ion Creangă din Capitală, după care am rămas până la ultimul spectacol [la 15 iunie 1985].

– Au existat momente minunate acolo; totuși, ce a fost mai greu de suportat?
– Poate, faptul că eram obligați la o anumită rigoare, dar ea era necesară, pentru că am fost foarte mulți membri, care priveam viața în mod diferit; apoi, eram permanent în turnee și oboseala își spunea cuvântul. Sigur, exista și entuziasmul tinereții, iar, de aici, apăreau tot felul de greșeli pe care le făceam, ceea ce a impus necesitatea unei rigurozități cu care Adrian Păunescu trebuia să țină lucrurile în frâu.

– Care crezi că au fost motivele succesului fulminant al manifestării?
– În primul rând, personalitatea foarte puternică a conducătorului cenaclului, care, orice s-ar spune despre el, nu poate fi contestată; era liantul întregului colectiv, dar și sarea și piperul tuturor spectacolelor, pe care aproape că le-ar fi putut susține și singur. Apoi, acolo erau artiști de mare valoare și cu caractere diferite, iar conlucrarea dintre el și ceilalți a fost foarte bună; chiar dacă mai apăreau unele dezacorduri și pe scenă, noi le transformam în glume. Sigur, au fost și conflicte inerente, ca în orice conviețuire, dar ele nu au afectat actul artistic.

– Îți mulțumesc și îți doresc numai bine!
– La fel și ție!

Florin Bălănescu