Coperta întâi a ediției românești arată măcar romantic. Autorul e francez (născut în 1961). După titlu  ar fi vorba de o femeie care citește Proust, mare scriitor francez (1871-1922). Pe lista vânzărilor de carte la editura Humanitas ocupa locul al șaptelea prin octombrie 2023. De pe coperta a patra aflu și ce premii a luat deja cartea apărută în Franța la Gallimard în 2022 (centenarul morții lui Marcel Proust) : Premiul Albert Bichotin 2022, Premiul Cercului Proustian tot 2022, Premiul literar al Cluburilor Rotary  de limbă franceză, 2022.

• Titlul-propoziție simplă (lipsește doar punctul) e clar și se respectă până la sfârșitul cărții de 200 pagini.  Acțiunea începe in timpul verii, se petrece într-un salon de coafură al doamnei Habib, nu din Paris, ci  din Chalon, de prin departamentul Saône-et-Loire: lucrătoarele,  instalatorul, clientele sunt prezentate pe scurt cu poveștile vieții lor, preferințe de tunsori,culori, muzică, eșecuri sentimentale,  boli avute sau în perspectivă. Până pe la pagina 56, când în salon intră un bărbat, fără să se fi programat, care este tuns de Clara, nu lasă bacșiș, dar uită, probabil, o carte din colecția “Livre de poche”, pe un raft . Clara pune cartea într-un sertar care rămâne acolo pret  de  câteva   pagini, timp în care viața își continuă mersul monoton, obișnuit pentru toți și în special pentru Clara Poitrenaud, 23 ani, posesoare a unui mic apartament pe care-l împarte cu un iubit JB nu prea iubit, cu un motan ce nu se lasă mângâiat și cu versurile cântecelor franțuzești de la radio care, doar ele, o duc spre visare. După câteva zile cartea este adusă acasă, pusă în biblioteca de pe hol lângă Berbec-horoscop, o duzină de Manga (benzi desenate), cărți ale lui Guillaume Musso, Fabrice Visson, Bernard Minier, Zlatan Ibrahimovc. Și cartea a rămas neatinsă acolo 5 luni, 29 de zile, 2 ore și 7 minute.
• Și  in acea după-masă de duminică de martie, după baie, după vorbit cu mama la tefon, după dejun ( plăcintă decongelată din  pui și ciuperci și un ceai) se termină capitolul “Cindy salon” și  începe capitolul  “Marcel” :  Carla regăsește cartea În căutarea timpului pierdut, începe să citească cu uimire și  curiozitate. Proust, până atunci, fusese  ca numele unui loc unde nu va ajunge niciodată: Capri, Sankt- Petersburg. (Nici o informație despre studierea operei acestui scriitor în școală, din punctul de vedere al Clarei.) La început, câteva pagini- nu-i place Clarei acest gen de lectură.  Ei îi place Jacob Elordi ( tânăr și frumos actor australian). Dar cu cât citește mai mult cu atât înțelege mai bine că nu poate  ajunge la finețea și sensibilitatea personajului din Swann ascultând Rage Against the machine (formație americană de muzică metal din Los Angeles) ca fundal sonor în cameră. Sigur frazele au multe,  lungi și chiar interminabile (pentru un cititor începător) digresiuni, precizia descrierilor detaliate poate obosi, se folosește modul conjunctiv la imperfect (ei da,  româna nu are așa ceva!), asta cere răbdare, atenție și chiar un dicționar. E ceva  cu totul deosebit pentru  ea. 
• Clara incepe să devină mândră de efortul pe care-l face, dar și de bucuria pe  care o resimte la fiecare pagină depășită. 
• Bine, Clarei i  se-ntâmplă  si să rateze coborârea din autobuz, citind un pasaj captivant; când îi povestește lui JB ce a citit până atunci, iubitul adoarme; pe Instagram fotografia ei asemănătoare fetelor îmbrăcate în rochii albe, întinse pe iarba verde (Fetele în floare din roman) obține doar 10 like-uri. Dezamăgire mare.
• Marcel, eroul la persoana întâi din romanul citit, începe să-i devină prieten, să-i amintească întâmplări din copilăria ei (experiența cu madlena a trăit-o și ea).
• Dacă  unele  pasaje i se par prea lungi, mai sare peste ele, fiind sigură că și Marcel, azi,  ar mai  evita unele pagini din cele 4000 cât are În  căutarea timpului pierdut.
• Clara și-a propus să citească 30 pagini pe zi , înaintând în ritmul ei căci simte nevoia să recitească unele capitol în întregime înainte de a trece la alte volume pentru a fi sigură  că nu a ratat ceva sau că a înțeles bine ce se întâmplă cu Marcel, Swann, Odette, Françoise,…
• Visele de noapte ale Clarei  încep să devină  creative, vaste, parfumate  sub influența paginilor citite înainte de a adormi : visează florile  din parcul lui Swann ( condurul-doamnei, păducel, flori de măr, liliac, violete, nu-mă-uita, brebenoci,…) .
• Își face un jurnal, un caiet mic roz, în care-și  consemnează impresiile de lectură sau propozitille care au impresionat-o mai mult.
• Ignoră dorința părinților de a se plimba în pas domol prin grădină în timp ce baronul de Charlus își face apariția în Căutare sau se grăbește să termine  de călcat rufele tocmai ca apoi să fugă la sora ei unde să poată citi pe terasă din Guermantes.
• O șoferiță de autobus e mult mai avansată  în lectura operei lui Proust, pe care a parcurs-o deja de mai multe ori și care chiar i-a salvat viața, spre marea nedumerire și admirație a Clarei.
• Cartea este organică, se vorbește des despre corp, piele, se prezinta îmbrăcămintea personajelor, spre bucuria Clarei.  Umorul personajelor i se transmite și Clarei.
• Părăsită de JB după 3 ani și jumătate de conviețuire și iubire într-o oarecare măsură, tot Marcel  o salvează pe Clara și nu sala de sport sau  o noua pisică.
• Chiar dacă nu a terminat încă Sodoma și Gomora, Clara merge la o librărie să-și comande Prizoniera ca să fie pregătită la continuare.
• Unele personaje , Marcel , Françoise, Guermantes, Charlus îi devin aproape la fel de familiare ca oamenii întâlniți zilnic în salon, în familie. I se întâmplă să confunde amintirile personale cu cele din cărțile citite.
• Lumea, viață, muzica de la radio, salonul de coafura nu îi mai sunt de ajuns Clarei.
• Isi dă  seama că a avut  și ea înainte de a-l cunoaște pe Marcel câteva episoade de memorie involuntară .
• După vreo 9 luni de când îl tot citește pe Proust, o prietenă îi sugerează, îi propune Clarei  să încerce să-l citescă  si altora pentru că vocea ei ar avea parfum de păducel (voi mirosi aburii ce ies din ceaiul de păducel…), timbrul ei trece ușor din registrul grav în cel acut. Și de-acum începe capitolul “Clara”, unde apare madame Renaud, o veche fană a lui Proust, care o învață pe Clara să nu se grăbească citind pentru  ca ascultătorul să  nu rateze nimic din frază și să guste astfel toată savoarea textului, să fie atentă la virgule care nu au fost puse la întâmplare de scriitor. Esențialul, după multe exerciții,  trebuie să fie doar în cuvinte. Și urmează, cu ajutorul unor prieteni, cliente de la salon , o schimbare esențială a vieții Clarei : proiecte de lectură, festivaluri de stradă, afișe  cu textul CLARA CITEȘTE PROUST,  frica până să apară primii spectatori( prima dată a avut doar un singur spectator, sexagenar, zvelt și bronzat, care nu a rezistat decât vreo câteva minute). Campania de publicitate începe să dea roade, numărul spectatorilor- auditori crește , (chiar patroana, clientele venite imbrăcate elegant ca pentru operă), apar aplauzele, aprecierile din partea unor cunoscători ai operei lui Proust.
• Și în “Epilog”, după 16 ani, Clara însoțită de fiica ei ,revine în orășelul unde a început toată această frumoasa nebunie de redefinire , de reinventare a vieții ei. Acum are spectacole în teatre.  Întâlnirea cu opera lui Marcel Proust i-a adus Clarei intrarea în lumea artei, a artiștilor, a unei vieți pasionante ce-i dă posibilitatea să provoace uimire, interes, bucurie în sufletele spectatorilor. 
• Am scris atât de mult pentru că mi-a plăcut cartea și mesajul ei optimist : Citiți, citiți și iar citiținator. Nu-l copii pe Lenin. E posibil să vă fie schimbat destinul.
• E posibil oare că unica experiență posibilă a atingerii fericirii să ți-o dea lectura, arta? Încercați. Nimic de pierdut, poate ceve de câștigat, de schimbat.

Octavia BUHOCIU