Eseu cu … viitoarea regină

Autor, Cezar Vasilescu

După atâtea divorţuri de carton republicane, ce îmbogăţesc tabloidele în pitoreasca noastră Valahie, ni se dă, în compensaţie…regală, nunta nepotului reginei Elisabeta a II-a, William, cu Kate Middleton, o fostă colegă de facultate. Un eveniment planetar, urmărit prin Internet şi televiziune de peste 2 miliarde de oameni. Un fast regal, care egalează în geometrie coregrafia olimpică din China roşie, dar adaugă purpura regală a unui rafinament aristocratic. 30 aprilie 2011 marchează (uf, ce verb, se simte apropierea stadionului Wembley!) 30 de ani de la nunta lui Charles (însoţitor de Camilla) şi Diana (tragica „prinţesă a inimilor”) şi prefigurează o bornă de cotitură în istoria conservatoarei dinastii „britanice”, în spiritul vremurilor moderne. E o „transfuzie” de sânge proaspăt din clasa mijlocie (cadriştii regali jubilează, ce tonic este ca aleasa din „middle class” a prinţului să fie domnişoara…Middle-ton), pentru a nu se mai clona, din cauza porfiriei, suita de Richarzi şi Eduarzi de cruzimi medievale, pe post de „puncte slabe” ale unei naţiuni făloase.

Kate şi-a urmărit ţinta, cu o rigoare (sugerându-se a fi premeditată) demnă şi o aşteptare de ducesă-robot, căreia paparazzii scormonitori în vieţi private nu i-au găsit nimic scandalos (a trecut nepăsătoare peste ironia jurnalistică „Katty-Waity” acea „Kate care mereu aşteaptă”). Provine dintr-o familie care nu trăieşte de azi pe mâine şi care, aproape, la propriu, a fost mereu la înălţime (tatăl ei, pilot, iar mama însoţitoare de bord). Profunzimea gândirii ei şi-a „extras-o” din genele bunicului dinspre mamă, miner. Şi dincolo de eticheta somptuoasă a nunţii, oamenii obişnuiţi s-au regăsit în două momente, care le-ar fi fost şi lor la îndemână: al doilea sărut din balcon, dar la cererea mulţimii şi vocea şoptită a mirelui: „Kate, eşti atât de frumoasă!”.

Să trecem în revistă celelalte amănunte legate de „nunta secolului”, în afara acelora demne de un Oscar al vestimentaţiei (secretul rochiei de mireasă, ascunsă peste noapte în fichet şi policroma defilare a pălăriilor fanteziste): aterizarea prinţului în grădina „prinţesei” cu elicopterul, gest romantic de cavaler îndrăgostit; sprijinirea capului pe umărul posibilei soacre, în faţa şemineului Middleton-ilor, semn că lui Will îi lipsea tandreţea mamei dispărute; purtarea inelului de logodnă, moştenit de la Lady Di, în rucsac, în voiajul din Kenya, când i-a cerut mâna fetei; oficierea legământului religios în Westminster Abbey, acolo unde şi bunica, înţeleapta Elisabeta, se cununase (semn că mariajul agitatei dinastii va trebui să revină la clasica stabilitate-nicicând sobra regină n-a fost mai zâmbăreaţă); inelul a intrat mai greu pe degetul miresei („semn prevestitor rău” s-au grăbit Casandrele cetăţii-susţin că nimic mai simbolic, subliniind parcă greutatea cu care s-a clădit o iubire ce dura de 9 ani); un cal de la paradă s-a speriat şi a căzut pe caldarâm (dezlegat în aceeaşi cheie de „binevoitori” – de mi s-ar îngădui un sfat, Kate ar trebui să fie în continuare preocupată de hocheiul pe iarbă, evitând călăria, care a coborât atâtea prinţese din iatacuri regale în grajdul rândaşilor guralivi); prefigurarea unei relaţii între fratele mirelui şi sora miresei (prea ar fi ca în basme!); interzicerea fructelor de mare pentru noua ducesă de Cambridge şi respectarea protocolului de a pune jos tacâmul odată cu regina mamă (hrana la pachet, dacă nu-şi va fi potolit foamea?!); soţia lui Will nu va mai avea voie să muncească (va fi deja declarată de nefericiţii disponibilizaţi, „şomer de onoare”); paradoxal, cuplul nu a plecat a doua în „luna de miere”.

Şi, ca o cireaşă pe tortul miresei, întrebată de un reporter despre norocul de a fi la braţul unui prinţ, Kate a răspuns calmă: „Will trebuie să se considere norocos că sunt iubita lui.” Dulceaţă de ton, râvnire de tron, congratulations fostă Lady Middleton!