Cezar VASILESCU

Eseu cu… altă cafenea literară

Emil Gârleanu (1879-1914) a scris o carte de memorii „Însemnări” în anul 1913, când acest gen literar nu prea era în vogă. Ele se refereau la războaiele balcanice, Gârleanu fiind mobilizat la 12/13.07.1913, alături de alți confrați scriitori. Situația precară de la conducerea Teatrului Național din Craiova și starea lui de sănătate constituiau motive suplimentare de îngrijorare: „Mâine plec cu batalionul Vânători. Decât să mori bolnav, mai bine de glonț de va fi.” Glonțul l-a ocolit, boala nu, murind, prematur, în anul următor.

Partea inedită a „Însemnărilor” celui ce demisionase din armată din cauză că un general nu-i permisese să facă literatură nici măcar sub pseudonimul Emilgar, se referea la scriitorii chemați sub arme la S.S.S. (Serviciul Supravegherii Știrilor: ce anticipare sofisticată a „Poliției Gândurilor”, din romanul orwellian „1984”); Ion Minulescu, I.A. Bassarabescu, Dimitrie Anghel, Vasile Pârvan, Corneliu Moldovan, Al. Th. Stamatiad, A. de Hertz, Nerva Hodoș. Oricum într-un loc mult mai ferit decât bietul Topârceanu, la care replica consacrată a lui Emil Gârleanu, „lasă că aranjez eu” n-a funcționat. La biroul presei s-a format instantaneu, „Cafeneaua literară S.S.S.” O odaie mare căptușită cu hărți, reprezentând Peninsula Balcanică. În stânga se vedea grădina răcoroasă a Cișmigiului, iar mobilizații citeau din gazetele românești, franțuzești, italiene și englezești, subliniind cu creionul albastru știrile referitoare la războiul balcanic și cu creionul roșu cele privitoare la operațiunile armatei române. La cerere, un bufet expedia ceaiuri cu rom a 25 bani unul, cafele cu 10 bani una, rahat la același nivel de preț, plus țigări. De reținut gândurile lui Gârleanu despre război și dragostea de patrie, sentiment marcant la români la început de secol XX: „cea mai scumpă rouă pe care o primește pământul e aceea a sângelui” sau „În cartușiera unui soldat sunt închise suflete, – un bun trăgător poartă cu el un cimitir”.

Dincolo de visul premonitoriu al lui Mitif (Dimitrie Anghel) în legătură cu moartea lui Șt. O. Iosif, „Însemnările” sunt redactate în registru comic. Profesorul universitar I. Bianu utiliza un limbaj neacademic: o epocă literară ștearsă e „fleașca-fleașca”, iar un poet slab „n-are talent, canci”. După ce a făcut gălăgie că n-a fost trimis pe front în Bulgaria, N. Iorga n-a știut cum să plece mai repede de la biroul presei. Sub haină militară, comportamentul civililor se schimbă surprinzător: Nerva Hodoș, aferat, a scos a doua ediție din „Vitejiile lui Mihai Viteazul”, adăugând la numele său și acela de „locotenent în rezervă, comandantul primei baterii de etapă”, de data asta dedicând-o regelui (o gravă impolitețe, dacă ea lipsea din prima ediție). Abia după ce au observat că Moldovan s-a simțit rănit în orgoliul propriu, l-au anunțat că vestea că Locusteanu vrea să scrie în „Flacăra”, despre el ca fiind Corneliu…Vitejeanu, ridiculizându-l că s-a tuns chilug ca prim pas pregătitor pentru ofensivă, a fost o farsă de-a lor. Dissescu a împărțit un potop de Bene Merenti, printre care și lui Mateiu Caragiale, „la 24 ani, pentru 8 poezioare publicate în „Viața Românească”, în vreme ce autori grei ca Sadoveanu și Minulescu au trebuit să se mulțumească doar cu medalia „Răsplata muncii”.

Emil Gârleanu va constata cu surprindere că poetul Al. Th. Stamatiad nu-l mai saluta, din cauză că n-a putut să-i plătească 100 lei pentru traducerea unei piese; „Până acum, îmi saluta punga și casa de bani a Teatrului”; „Splendidă generație!” –vorba lui. Revista „Făt Frumos” și-a manifestat nemulțumirea față de gestul poetului bârlădean Gh. Tutoveanu care și-a adunat 7 poeme într-o broșurică de câteva pagini, intitulată „La arme”, distribuită gratuit „luptătorilor pentru țară.” Paradoxal, nici în clin, nici în mânecă, neavând de a face cu evenimentele din 1913 (ele fiind scrise în 1904) Gârleanu credea că artificiul ilar al bârlădeanului ar corespunde următoarei situații: invitat fiind la masă, te duci, iar când ridici șervetul de pe farfurie găsești un bilet pe care stă scris „Răbdări prăjite”.

Fapte de cafenea, în care hazul e caimacul, de la cafeaua amară a războaielor balcanice. Balcanii, butoiul cu pulbere al Europei în conflictele armate și butoiul cu vin, care te face pulbere, pe timp de pace…