Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eseu cu… disciplina dezordinii

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Cezar VASILESCU
Cenaclul DinOgor
Redactor:  Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

Eseu cu… disciplina dezordinii

„Moartea lui Ipu”, nuvela din 1970 a renumitului autor cinematografic prolific (de la „Valurile Dunării” la „Lumini și umbre”, peste 35 de scenarii), care părea un avertisment jovial că Titus Popovici fusese în urmă cu 15 ani un prozator, anunțând prin romanul „Străinul” un nume greu în literatură, va anticipa premonitoriu, prin titlul său „Moartea lui Titus”. Se adeverise un paradox, mai ales al regimurilor totalitare: „cel mai greu de anticipat e trecutul”. Greu găsești un film românesc cu impact major înainte de 1989, care să nu aibă la scenariu menționat numele lui Titus Popovici („Puterea și adevărul”, „Pădurea spânzuraților”, „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Actorul și sălbaticii”, „Secretul lui Bachus”). Formidabil cum le aducea din condei, încât dădea credibilitate adevărurilor măsluite, în care rolul comuniștilor căpăta substanță numai în mintea subtilă a transilvanului mercenar. Nimic nu era îngroșat (urmăriți numai atractivul serial „Lumini și umbre”, unde proletari sumar instruiți trăgeau pe sfoară polițiști stupizi, sub privirile unor burghezi stupefiați de inteligența unor terchea-berchea). Furat de acțiune, privitorul mai că-l crede pe mistificatorul Titus. Nu mai spunem că sub mantia de domnitor sau vestonul de conducător suprem comunist se sugerau câteva calități ale trogloditului, cel mai iubitul de mai târziu.

Și totul s-ar opri în preajma presupunerilor, dacă Titus Popovici n-ar recunoaște în scris, franc, cu o luciditate remarcabilă, ca la judecata de apoi, despre defectele, ilogica și abuzurile acelei tiranii impuse de bolșevismul ostatic. Pentru un proces iluzoriu al comunismului, cele două cărți memorialistice „Cartierul Primăverii cap sau pajură” (1998) și „Disciplina dezordinii” (1998), pot constitui mărturii esențiale ale descrierii dramei României timp de 45 de ani „roșii”. Prezentarea unor evenimente și portretistica eroilor unor vremuri tulburi capătă limpezime de preclasicism simfonic. Talentul deosebit e în stare să salveze ticăloșia programată a mercenariatului.

Pe bună dreptate, criticul Gheorghe Grigurcu va concluziona în cronica sa „Duplicitatea lui Titus Popovici”: „Să-l condamnăm sau să-l absolvim? Dificilă problemă. Niciuna dintre aceste atitudini n-ar putea fi susținută până la capăt”.

Să intrăm în culisele destăinuirilor: invitați la Stalin, un grup de scriitori români erau plimbați aiurea între orașele sovietice, prilej pentru Victor Eftimiu să se întrebe, ca fost parizian în tinerețe: „Sortirons-nous jamais de ce funeste empire?” – alții n-au mai ieșit; paternitatea, nu a cincinalelor, ci a acestui slogan al terorii, aparține lui Cicerone Theodorescu: „cine limbă lungă are, cinci ani va tăia la sare”; șarlatanul Geo Bogza transmitea reportaje la București de pe frontul franchist din Spania dintr-o cafenea franțuzească din Perpignon; președintele Mexicului, Pastrana Borrero, căruia nea Nicu i se adresa cu „Domnule Pastramă”, s-a mirat că românii n-au onorat 20 de burse oferite pentru specializare (vestita SIDA notase pe referatul informativ: „da și pormă să rămânân ocident”; Valentin n-a stat în Anglia pe banii statului, „care n-a trebuit să plătească nici-un […], ci din drepturile mele de autor”; hohotul de plâns al poetului suprarealist Gellu Naum, auzindu-i înregistrată pe placă vocea lui Lenin; butada în care Petru Dumitriu a somat gângania de Beniuc să se urce pe o masă ca să-i dea o palmă, va fi urmată de reacția pe fereastră a piticului, când Dumitriu era deja în stradă.

„Ochii și timpanul”, aflând despre sporul memorialistic al lui Titus Popovici și temându-se de amploarea dezvăluirilor, se pare că i-a aranjat accidentul auto de la Tulcea, procedeu infailibil de eliminare. Mai greu a fost până au procurat iepurele după care a tras scenaristul…



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5