Cezar Vasilescu

Eseu cu…călătorul Alecsandri

​Moldoveanul Alecsandri cu englezul Angel au poposit la viceregele Engliterrei la Tanger, Reade, autorul masacrului de pisici din oraș. Cei doi oaspeți, invitați de viceconsul la vestitul „cuseucu”, pe un „blid de argint”, au servit această mâncare arăpească „făcută cu un soi de grisă feartă cu legume și cu carne de pasăre sau miel”. Cuscusul va fi urmat de diferite „vinate străine” și un pachet de țigări havana. În „nor albiu de țigări”, „buteliile se deșartă pe rând”, ajungându-se după o temeinică amețeală să se toasteze și în sănătatea…sănătății. Fiecare vorbea ce voia, dar nu era ascultat de nimeni. Alecsandri pomenea despre un voiaj călare prin Asia, englezul Angel despre cursa de cai de la Epson, iar viceconsulul despre vânătoarea de pisici. Un trio vorbăreț, care părea o transpunere lingvistică a concertului pentru vioară, violoncel și pian al lui Beethoven.
​Mă voi opri mai ales la pasajul legat de cursa de la Epson, la care participase englezul: „În ziua alergării de cai de la Epson, an avut un noroc neașteptat…Ai fost vreodată la Epson? Închipuiți-vă că în ziua aceea sir Arthur Holvay a perdut zece mii de lire sterling./ peste patru sute de mii de spectatoti erau de față la acel spectacol/ căci era să alerge celebrul cal Plum al lordului Derby; tribunele erau înghesuite cu ladies și cu gentlemani purtând ochene. Mii de trăsuri erau înșirate de-a lungul hipodromului și mii de armatori cu butelii de șampanie, așteptau începutul alergării./ Deodată bariera ipodromului se deschide!…14 alergători ies în arenă, purtând pe spinarea lor jocheu îmbrăcați cu giletce de diferite culori. Hura! Toți pleacă întocmai ca un cârd de grauri; patru sute de mii de spectatoti țintesc ochii lor la dânșii și fiecare urmărește cu sufletul calul pentru care a pariat./ Hura!/ hura/ hura!/ Hip, hip, hura! Caii se întrec în zbor ca rândunelele. Unii rămân în urmă, alții fug înainte ațâțați de aplauzele privitorilor. Giletcele jocheilor strălucesc în arenă ca niște fluturi colorați; toți alergară cu inima și se apropie de barieră…O lume întreagă stă în uimire, care cal va sosi mai întâi? That is the question!/ Doi se află în frunte: Plum și Ghipsi! Încă zece pași și învingătorul va face a să perde și a să câștiga rămășaguri de milioane de shelingi în toată Engliterra. Încă cinci pași, încă trei, încă doi, încă unul…Hura! Plum e triumfătorul! Patru sute de mii de glasuri se ridică în văzduh cu entuziasm și mii de butelii se deșartă în onorul lui! Hura! În sănătatea lui Plum!/ Cât pentru mine, Plum mi-a adus o mie de livre sterling, câștigate de la amicul meu Arthur Holvay. Hip, hip! În sănătatea lui Arthur!”
​Cât despre călătorul moldav în proza „Călătorie în Africa”, acesta le-a povestit cum se întorsese în oraș la „tinerii belgi” de care se rătăcise, totuși teafăr din incursiunea cu pricina, calu-n valuri. A doua zi, după festinul de la viceconsul, la ieșirea din Tanger, în fața celor doi temerari călători, englezul și moldoveanul, se întindea Africa cu misterele sale: „Dumnezeu știe ce întâmplări ne așteaptă! Fie într-un noroc și cale buna!”
​Am redat în extenso cursa de la Epson, în dulcele grai al diplomatului Vasile Alecsandri, și pentru frumusețea cuvintelor încărcate de arhaism, și pentru dramatismul în sine al cursei de-acum un secol jumătate. Rămășagul, devenit pariul tentacular din zilele noastre, verifica intuiția și cunoștințele în domeniu ale celor ce-și desemnau un favorit, mizând pe o sumă de bani. Verdictul final prelungea starea de suspans, iar sosirea la potou a favoritului, la „patru degete” distanță în fața ocupantului locului secund, parcă îl implică și pe cititor în celebra cursă engleză. „Triumfătorul” ia totul iar livrele sterling se scurg în buzunarele celor mai inspirați. Dizertarea lor „limbistică” (vai, asta fusese cândva…lingvistica) a inclus și exprimarea „arăpească” a cuceririi unei arăboaice la Londra: „Eia n`țiașco l`znj”- echivalentul a înflăcăratului îndemn „hai să facem amor împreună.”
Multe trebuie să cunoști ca diplomat. Dar fără a cădea în…cursa fermecătorului Alecsandri, va trebui să admitem că dacă n-ar fi apărut, miraculos, pe cerul limbii române, Mihai Eminescu, am mai fi așteptat un secol pentru ca „limbistica noastră” să-și îmbrace hainele de gală…