Eseu la „Eseuri de drag”
de Petru Ababii, 23.03.2025

---

”Din neființă ies și vin” ca să vibreze și să pâlpâie ca flacără a ființei nefiind, parcă da, parcă nu, a unei afecțiuni ce dizolvă ca să reînvie și să rezolve alchimic în poezie, prin, cu și datorită poeziei, însăși poezia sufletului său – dimensiunile devenirii în profunzimile aceleiași poezii, la nesfârșit trăită, dar și scrisă – infinitul spiritualității sale stelare. Neantul condiției nu-i poate oferi nicio altă reînviere din neființă decât aceea de a se „recompune în tot ce nu se poate” – un fel de vrere care nu se vrea, o dorință pe care nu și-o dorește – o cădere, o transformare totală în metafizic. Și să mai spună cineva că poezia ei nu este metafizică cu tot ce duce pe aripile sale! Pentru că atunci ”când sufletul tău o vrea să se piardă, îl aștept la mine pe Marte, pe iarbă” – este iarba metafizică a trecerii prin lumea fizică pe care nu vrea s-o recunoască, asemenea cunoașterii metafizice în care a pășit ”sufletul tău” ”așteptat la mine pe Marte, pe iarbă”… Toate pentru că: ”putea începe lumea de la noi, puteam merge înainte sau veșnic înapoi.” Este un înapoi identificat cu metafizicul sufletului, poeziei și ființei nefiind. Despre care splendidă și unică poveste poetică vorbim? A cui oare? A Iosefinei Schirger: neobișnuită, nemaiîntâlnită, irepetabilă, inedită și unică poveste! Secvențele poetice citate sunt preluate din poemul fluviu ”Eseuri de drag” din volumul ”Parcă te iubesc.”

Poezia Iosefinei este consistentă prin întinderea ei în pofida oricăror legi fizice. Atinge coardele cele mai vibrante ale meditației, într-o mărturisire neantică de suflet. Atare poezie e ca o sutură, cusătură recuperatoare și integratoare de adevăr și întreg, în stare să scoată la suprafață frumosul, sublimul. Fericirea este mare cât de mare este perceperea, înțelegerea și semnificația metaforei pe care o formulează și cu care o înveșmântează ambientalul său concret fizic-metafizic. În cât de înalte bolți cerești te poate ridica meditația unei ființe înzestrate cu un rarism talent poetic! Un fel de inspirație cosmică, dumnezeiască premonițional – apriorică localizată într-un spirit care luminează și încălzește și cele mai inerte și reci inimi omenești…
Petru Ababii, 09.10.2024