Viorel Burlacu s-a născut la 14 iunie 1974, în satul Bujor, raionul Hâncești, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi, în Republica Moldova). A fost căsătorit și are trei fii (unul fiind adoptat) și o fiică. A absolvit Institutul de Stat al Artelor (în prezent, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice) din Chișinău. A compus zeci de piese folk și muzică de teatru și film pentru peste 60 de producții. A participat la mai multe emisiuni de radio și televiziune, figurând în diverse lucrări de specialitate. A susținut sute de recitaluri în Spania, Italia, Cehia, Polonia, Serbia, Ucraina, Rusia, România și Basarabia. A primit titlul de Maestru al Sportului – la box (1996), Premiul Uniunii Teatrale pentru cea mai bună creație muzicală (2021) și titlul de Maestru în Artă (2023).

Viorel Burlacu (compoziții, texte, orchestrații, aranjamente muzicale, voce, chitară și alte instrumente) este un cunoscut și apreciat cantautor de muzică folk din Basarabia, care s-a impus mai ales prin cântecele sale cu caracter patriotic. Despre biografia sa artistică, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 24 mai 2018, la Iași.

• – Bine ai revenit în țară, Viorel Burlacu!
• – Bună regăsire!
• – Ce reprezintă muzica pentru tine?
• – Este un mod de viață; așa m-am născut, așa era familia mea. Probabil, încă de acolo, din cer, când i-am cerut voie lui Dumnezeu să vin încoace, poate ca să și corectez câte ceva.
• – Ai avut rădăcini muzicale în familie?
• – Tata, Ion Burlacu, a fost muzicant de țară, care a cântat foarte mult la petreceri în toată zona raionului Hâncești, de pe malul Prutului, până mai încoace, pentru că a plecat din viață anul trecut. Noi suntem patru frați și toți am mers pe drumul muzicii, iar eu am învățat să cânt de la cel mai mare dintre noi, badea Eugen, și de la tata. Bunelul meu, Grigore Burlacu, pe care nu l-am văzut niciodată, fiindcă a murit în Polonia, în Al Doilea Război Mondial, a fost învățător, după ce a absolvit Școala Normală [astăzi, Colegiul Național Pedagogic] Vasile Lupu din Iași.
• – Cum a început instruirea și devenirea ta muzicală?
• – Eu sunt obsedat de muzică, dar întotdeauna mi-am spus că pot să și renunț la ea atunci când este vorba de suflet. În ierarhia mea valorică, deasupra tuturor stă tot ceea ce ține de omenie și de spiritualitate. Dacă vorbim de muzică, am învățat și notele, și armonia, și solfegiul în familie, după care am plecat la Colegiul Republican de Creație Populară [în prezent, Colegiul de Arte Nicolae Botgros] din Soroca. Deși cunoșteam noțiunile de bază ale muzicii, nu am fost primit la o specialitate muzicală pentru că trebuia să fi absolvit o școală cu profil muzical, pe care nu o urmasem, așa că am intrat la specialitatea Regie și actorie. Așa m-a dus Dumnezeu, pentru că, în rugăciunile mele, nu-i cer ceva anume, ci îi spun doar atât: „Du-mă, Doamne, pe calea cea dreaptă!”
• – Care sunt principiile de bază după care creezi muzică?
• – Eu am un studio privat de înregistrări și, de fiecare dată când fac orchestrații, mixaje sau imprimări, nu mă interesează notele muzicale sau poziționarea straturilor de sunete, ci numai ca ascultătorul să fie fermecat; dacă simt că nu se va întâmpla asta, atunci șterg totul și o iau de la capăt. Așa se explică faptul că la un album [Evadare] al domnului Iurie Sadovnic am lucrat șase ani. În altă ordine de idei, obișnuiesc să ies din canoanele muzicale și să mă joc în afara lor, obținând un efect pe care mi-l doresc în ciuda acestor încălcări. Dar asta nu se poate întâmpla fără a cunoaște bazele armoniei, polifoniei și ale tuturor celorlalte noțiuni muzicale. Atunci când îl ascult pe cineva cântând, nu mă interesează notele lungi sau detaliile tehnice, pentru că asta poate face și o mașină; vreau să simt un fior, să realizez că trăiesc timpul prezent și să mă regăsesc în interpretarea aceea. Un compozitor sau un interpret trebuie să-și pună permanent întrebarea: „Cui mă adresez prin actul artistic?” La o analiză mai atentă, am descoperit că există multe segmente sociale care sunt ignorate în muzică. Se creează texte și melodii sofisticate care neglijează categorii întregi de ascultători; omul de la țară, de pildă, nu e vinovat pentru că s-a născut acolo și nu a avut posibilitatea să facă studii de specialitate. Asupra acestor dureroase adevăruri e nevoie să atragem atenția și ele trebuie avute permanent în vedere.

Florin Bălănescu