Iurie Petru Sadovnic (Orheianu), cel mai important cantautor basarabean de muzică folk-rock, s-a născut la 14 decembrie 1951, în satul Jura, raionul Râbnița și a copilărit în satul Susleni, raionul Orhei, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, fiind unicul fiu al învățătoarei Fevronia Onofrei și al ofițerului militar, apoi lucrătorului de miliție Petru Tihon Sadovnic. A absolvit Școala Medie din Susleni (1959-1969), după care și-a satisfăcut serviciul militar în orașul Nikolaev, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană (1970-1972). A urmat Catedra de Regie și arta actorului a Institutului de Stat al Artelor „Gavriil Musicescu” din Chișinău (1972-1976) și a fost angajat al Filarmonicii Naționale din Capitală (1974-1996), unde a colaborat și cu Teatrul Poetic. S-a căsătorit la 12 iulie 1975, la Susleni, și a avut doi fii. A compus 114 cântece și a interpretat 155 de piese, a editat opt albume proprii, figurează pe 16 discuri colective și este producătorul unui alt album. A publicat un volum de versuri și a apărut în 15 filme (două artistice, cinci muzicale și opt documentare) și trei spoturi publicitare. A fost invitat în numeroase emisiuni de radio (prima în luna noiembrie 1978) și de televiziune (ultima în luna martie 2020), fiind menționat în diverse surse tipărite (volume, publicații) și electronice. A susținut peste 1.000 de recitaluri și a efectuat turnee în Bulgaria, Cehoslovacia, Danemarca, Franța, Mongolia, Polonia, Republica Democrată Germană, Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina, Ungaria și U.R.S.S. (1975-2020). A cântat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, cu prilejul declarării independenței Republicii Moldova, la 27 august 1989, și pe front, pentru ostașii care au luptat în războiul din Transnistria, la 1 iunie 1992. A fost distins cu peste zece importante premii, ordine, medalii și titluri. A murit la 7 iunie 2021, la Chișinău, fiind înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Central din oraș la 9 iunie, când a fost instituit doliu național.

Iurie Sadovnic (compoziții, texte, voce și chitară) este o emblemă a muzicii folk-rock din Basarabia și un simbol al libertății manifestate prin cântec. Despre creația sa artistică și despre realitățile basarabene actuale, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 24 mai 2018, la Iași.

• – Te salut, Iurie Sadovnic!
• – Bine te-am găsit!
• – Ai venit pentru un concert la Iași împreună cu partenerul tău de scenă, Viorel Burlacu; de când cântați împreună și ce anume vă leagă?
• – Sunt aproape18 ani de când am urcat pentru prima oară alături în scenă și, de atunci, am rămas nedespărțiți. A doua întrebare nu mi-am pus-o niciodată, dar cred că, mai întâi, ne asemănăm pe dinăuntru, apoi gândim la fel în multe privințe și, nu în ultimul rând, ne unește pasiunea pentru muzică.
• – Sunteți prieteni și împărțiți atât studioul de imprimări, cât și scena; totuși, ați ajuns și la divergențe?
• – O, chiar de multe ori! E firesc să ajungem la dezacorduri omenești, normale, pe care le discutăm în detaliu; mă refer la contradicții muzicale, în care fiecare dintre noi are ideea lui și modul său de abordare. Ne spunem și ne argumentăm întotdeauna părerile, rezultând efecte constructive și evitând, astfel, acumulările negative.
• – Ce faceți în mod concret?
• – Facem povești; creăm tablouri sonore sau, altfel spus, pictăm prin muzică. Atunci când am început lucrul la albumul Evadare, care a durat șase ani, i-am spus lui Viorel: „Aș vrea să facem un disc alcătuit din mici povești, fiecare cu drama și cu tâlcul ei.” Și așa am lucrat, așa a și ieșit. Când am ascultat varianta finală a albumului, m-am tot întrebat: „Cum și de ce am făcut așa și nu altfel? Și cine m-a îndemnat să fac astfel și nu în cu totul alt mod?” Niciodată nu mi-am putut elucida aceste dileme.
• – Cum creezi? Cântecele îți vin din senin, le pregătești, îți sunt inspirate de ceva anume sau în tine există un aluat în care dospește muzica ta?
• – Sunt piese ce sălășluiesc în mintea mea cu ani înainte. De pildă, Balada bărbaților a venit după multă vreme în care am simțit în mine veșnica și atât de frumoasa luptă dintre bărbat și femeie, dar nu găseam modalitatea de a o exprima muzical. Până în clipa în care am descoperit o poezie extraordinară a lui Dumitru Matcovschi [Hora], care a devenit textul cântecului, și, chiar în acel moment, miracolul melodiei a izbucnit instantaneu. Altfel spus, magia muzicii constă într-o sumă de premeditări necalculate.
• – Am observat că vocea cu care cânți e cu totul alta decât cea din vorbire; cum se explică?
• – În cântec, se declanșează în mine eliberarea de orice inhibiții și mă descătușez total; atunci, simt că mă desăvârșesc, că mă exprim pe deplin și abia atunci devin cel care sunt cu adevărat.
• – Dar basarabenii ce mai cred că sunt cu adevărat?
• – Îți voi spune o scurtă poveste adevărată. Eram copil și mergeam la bunelul meu din Transnistria, care locuia într-un sat [Jura] de pe malul Nistrului. Într-o zi, l-am întrebat pentru prima oară în viața mea: „Noi, cei de aici, cine suntem?” Și el mi-a răspuns: „Noi suntem moldoveni.” „Dar cei de peste Nistru cine sunt?” – l-am mai iscodit. „Aceia sunt basarabeni.” – mi-a zis. „Dar cei de dincolo de Prut cine sunt?” – am insistat. „Aceia sunt români.” – a conchis, îngrijorat de curiozitatea mea, pentru că, pe atunci, despre aceste lucruri se vorbea numai cu jumătate de gură. Ce divizare haină s-a putut face în același popor, pe aceeași bucățică de pământ! Și de câtă viclenie, răutate și dușmănie a putut fi în stare stalinismul atât de parșiv în acele vremuri cumplite! Ei, bine, urmele acestor mentalități blestemate nu s-au șters de tot nici acum; și astăzi, mulți dintre românii noștri din Basarabia au rămas victimele propagandei toxice de atunci.

Florin Bălănescu