Eveniment cultural remarcabil la Botoşani

Există oameni modeşti, rezervaţi şi valoroşi la nivelul Botoşaniului, care, deşi nu s-au abonat la celebritate, pot fi repere pentru semenii lor. Un astfel de om am întâlnit la sfârşitul anului 2010, la Casa Corpului Didactic Botoşani, unde s-a consumat un eveniment cu încărcătură spirituală. ,,Eros şi thanatos în proza fantastică românească” – volum semnat de profesoara Carmen Mirela Băleanu – a fost lansat într-un cadru simplu, onest, lipsit de aroganţa unui ipocrit festivism.

Absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, doctor în Ştiinţe Filologice (2009), Carmen Mirela Băleanu – eminent cadru didactic al Colegiului Economic ,,Octav Onicescu” Botoşani – a ,,descălecat”, în acord cu strămoşii ei maramureşeni, pe meleaguri botoşănene pentru a revela, într-o vastă şi consistentă operă, complicata problematică a iubirii şi a morţii. Fără îndoială, aşa cum autoarea a evocat în paginile cărţii, ecuaţia dragoste – moarte e o temă care a sfâşiat literatura de la Antichitate până în modernism şi postmodernism, însă ,,meritul scriitoarei, după cum remarca profesorul Gică Manole, directorul CCD Botoşani, e acela că a sintetizat, la modul aproape exhaustiv, în ,,Eros şi thanatos în proza fantastică românească”, experienţa iubirii şi a morţii.” Totuşi, temperamentalul director, atacând frontal tipul actual de civilizaţie, nu şi-a cenzurat o întrebare: ,,Dar, oare, mai există astăzi iubire?!…” Comprimându-şi cartea într-o încordare a spiritului, Mirela Băleanu, a replicat ferm, dar candid: ,,…da, există, însă fiecare epocă trăieşte erosul într-un mod distinct!” Doar moartea e aceeaşi – eternă, suverană, intraductibilă – precum iubirea din care s-a plămădit!

Creaţia Mirelei Băleanu propune devorarea dragostei şi a morţii din perspectiva mitologiei, psihanalizei şi filosofiei, peste care însă tronează literatura fantastică. Ea justifică relaţia dintre eros şi thanatos prin ,,încercarea omului de a-şi depăşi condiţia, de a se pune la adăpost din calea cruzimii istoriei”, întrucât ,,dragostea e o modalitate de transcendere esenţială, de cunoaştere şi comunicare, tocmai prin suprimarea izolării insului, iar moartea este, în ultimă esenţă, o imersiune a individului în univers, marea comunicare prin care omul comunică cu veşnicia.”

Cu măiestrie şi rafinament, sriitoarea – resimţind ,,ireversibilitatea temporară, durata scurtă a vieţii, rapiditatea alunecării în moarte”, purtând în lăuntru ,,conştiinţa singurătăţii şi izolării, sentimentul neputinţei în faţa naturii şi socialului” – pledează pentru suprimarea vidului existenţial şi, pentru un timp, a morţii prin ,,realizarea unirii interpersonale, a fuziunii cu altă persoană prin iubire”, privită ca ,,năzuinţa cea mai profundă a omului din toate epocile şi toate culturile.”

Focalizându-şi, în bună măsură, energiile pe bogata proză fantastică românească – de la Eminescu, Caragiale, Rebreanu, Vasile Voiculescu, Eliade ori Laurenţiu Fulga – scriitoarea constată că ,,între dragoste şi moarte nu există opoziţie, ci mai degrabă o condiţionare.” Una dintre concluziile prozatoarei– ,,voluptatea iubirii, scurta ei agonie ne apropie de antecamera morţii” – vine nu doar să confirme valoarea unei grandioase creaţii literare, ci să certifice nevoia de a ne apleca înspre ,,abisul lăuntric” pentru a departaja ,,balastul social de esenţe”.

Într-un astfel de context spiritual, s-ar impune, discret, un amănunt: ,,Eros şi thanatos în proza fantastică românească” este o carte pe care – întru cristalizarea unei viziuni existenţiale holistice la scara erosului şi a morţii din perspectiva miraculosului – ar trebui să o parcurgă atât profesorul de limba română, cât şi consumatorul de literatură, ce refuză interacţiunea cu banalul în favoarea asimilării întâlnirii cu mitul, obţinut prin filtrarea realităţii într-un mod original, inedit, conectat la rezonanţa supremelor adevăruri.