Primit pentru publicare: 2 mart. 2017
Autor: Cosmina OLTEAN
Publicat: 3 mart. 2017
Edito: Ion ISTRATE

Evoluţia managementului în cultură

Managementul cultural este ştiinţa  privind organizarea activităţilor culturale. Pentru a înţelege mai bine această disciplină trebuie să ne întrebăm  mai întâi ce este cultura, care este obiectul managementului cultural, care sunt obiectivele managementului cultural, cine este managerul cultural şi care sunt componentele managementului cultural.

Managementul cultural în România
Încercând să abordeze această disciplină, dr. Aura Corbeanu afirma că profesionalizarea treptată a domeniului operativ în cultură (apariţia noilor meserii în management, comunicar e, gestiune) au determinat-o  să încerce o structurare sistematică a informaţiilor şi o formulare a competenţelor pe care le-am acumulat în ultimii ani, pentru a oferi noilor generaţii de operatori culturali şi tuturor profesioniştilor interesaţi de acest tip de activităţi câteva instrumente concrete de lucru.(1).
Managementul  cultural  este parte a culturologiei, dar şi a managementului contemporan, însă în ţara noastră acesta nu este încă o disciplină ştiinţifică de prestigiu. Managementul cultural defineşte spaţiul în interiorul căruia se pot realiza condiţiile creaţiei culturale şi, mai ales, artistice, formele implementării acesteia şi ale receptării lor de către publicul larg. Obiectul de studiu al managementului cultural sunt totalitatea metodelor de organizare a instituţiilor culturale ce apar în diverse societăţi şi în diverse perioade istorice în interiorul manifestărilor culturale în totalitatea lor şi în sectoarele culturale.

Management cultural în sens larg
Recunoscută pe plan european doar începând cu anii ’80, moment în care domeniul cultural, aflat în plină explozie a internaţionalizării, face apel tot mai des la specialişti din domenii din ce în ce mai variate, disciplina Management cultural este şi rămâne o ştiinţă de origine preponderent anglo-americană şi trebuie menţionat faptul că definirea acesteia variază mult de la o ţară europeană la alta, dar şi între diferitele sale componente. Diferă, de pildă, managementul muzeelor faţă de managementul teatrelor sau cel al industriilor culturale.
Obiectivul fundamental al managementului cultural este descoperirea soluţiilor, a modelelor organizatorice corespunzătoare, care să determine o activitate culturală eficace în domeniul social şi al economiei de piaţă(2).. Rezultă două dimensiuni de bază ale managementului cultural, dimensiuni care se întrepătrund şi se completează, şi anume dimensiunea analitic-descriptivă care constă în descrierea şi cercetarea formelor şi metodelor existente de organizare  şi dimensiunea de proiectare-modelare care urmăreşte dezvoltarea şi descoperirea unor noi forme şi modalităţi de organizare.
Printre obiectivele specifice ale managementului cultural se numără conceperea sistemului cultural, care pleacă de la o anumită politică culturală a unei ţări şi a unei comunităţi, modelarea organizatorică a sistemului cultural în interiorul unei ţări şi a unei comunităţi, planificarea dezvoltării culturale şi prin urmare stabilirea ţelurilor, priorităţilor şi a metodelor de implementare a politicii culturale, precum şi cercetarea situaţiei culturale existente, ca punct de pornire în conceperea modelelor de planificare, conceperea sistemelor de parteneriat public-privat în activităţile culturale, care vor duce la optimizarea rezultatelor obţinute, organizarea procesului de producţie în interiorul instituţiei de cultură sau independent, organizarea procesului de difuzare a culturii, iar acestea sunt doar câteva.(3).
Când vorbim despre management cultural, vorbim despre politica culturală, dezvoltarea culturală, descentralizarea culturală, managementul strategic al instituţiilor culturale managementul instituţiilor de cultură, managementul proiectelor culturale, economia culturii, cercetarea culturii, schimburile şi cooperarea culturală, reţele culturale tematice.
Misiunea managerului cultural este acea de a asocia managementul, creativitatea şi cultura în vederea dezvoltării durabile a unei comunităţi. Managerul cultural este în serviciul unei instituţii publice de cultură, a unei asociaţii sau fundaţii culturale, a unui centru cultural, el poate să conducă un teatru sau afacerile culturale ale oraşului. Trebuie să cunoască foarte bine economia culturii deoarece concepe un proiect al organizaţiei pe care o serveşte ce presupune un buget pe care trebuie să ştie să-l gestioneze. Dacă filosofia managementului american este orientată spre viitor şi se caracterizează prin vitalitate, mobilitate, lipsa formalismului, abundenţă, cantitate şi organizare exemplară, filosofia managementului european, orientată spre trecut şi prezent, se caracterizează prin prudenţă, stabilitate, respectarea convenţiilor, acceptarea necesităţilor, sublinierea calităţilor şi diversitatea.
De altfel, americanul Fr. Taylor şi francezul Henry Fayol, cei doi „părinţi” ai teoriei managementului, subliniază, în mod evident, deosebirile şi influenţele asupra practicii manageriale. Astfel, Taylor pune accent pe producţie, respectiv pe factorii economici, de eficienţă şi productivitate, pe când Fayol consideră ca fundament al teoriei managementului buna administrare organizatorică, precum şi repartizarea sarcinilor de conducere. (4).
Prin natura lor, problemele conducerii instituţiilor culturale, loc de intersecţie a managementului şi culturii, demonstrează că aceste unităţi, dincolo de finalităţile specifice sunt, în linii mari, asemenea tuturor organizaţiilor. Ele au o structură organizatorică distinctă, un proces intern specific, foloseşte resurse proprii (input-uri) şi realizează produse şi servicii culturale (output-uri).
Sistemul instituţional construit şi dezvoltat în cultură constituie un instrument complex, utilizat de către o comunitate umană, pentru rezolvarea unor probleme concrete şi specifice, determinate de necesităţile de ordin spiritual.  Aşadar unitatea culturală nu poate ignora, decât cu grave riscuri, conceptele, paradigmele simbolice şi raţionamentele calitative care alcătuiesc corpus-ul ştiintei managementului. Într-o cultură organizată instituţional managementul devine o cerinţă funcţională, o condiţie indispensabilă pentru ca acel sistem sa poată supravieţui şi funcţiona corespunzător.(5).
Managenentul artistic, susţine Dan Martin, înseamnă aplicarea funcţiilor tradiţionale ale managementului: planificare, organizare, staffing, supraveghere şi control, în scopul facilitării producţiei în artele vizuale şi prezentarea muncii artiştilor unui public. Stabilitatea financiară e un punct de plecare necesar care permite unui program artistic să se desfăşoare, iar adoptarea unei orientări manageriale este legată de prezentare.(6). Duchamp a recunoscut că artistul, identificat de piaţă ca producător, şi spectatorul (consumator) reprezintă cei doi poli ce susţin creaţia artistică. Astfel, deşi crearea unei opere este adesea redusă la personalitatea artistului, spectatorul o completează cu un set de interpretări.
Obiectul managementului cultural sau al ştiintei privind organizarea activitaţilor culturale, cum s-a numit înainte această disciplină ştiinţifică aplicată, este studiul tuturor metodelor, formelor şi modelelor de organizare ce apar în diverse societăţi şi în diverse perioade istorice în interiorul manifestărilor  culturale în totalitatea lor şi în unele sectoare ale culturii (teatru, cinematografie, radiodifuziune).

Peter F. Drucker sublinia că managementul în forma sa actuală, a aparut într-adevar mai întâi în marile organizaţii economice. Ne-am dat însă curând seama că managementul este necesar în toate organizaţiile moderne, indiferent dacă acestea sunt sau nu economice. De fapt, am realizat că acesta este mai necesar, cu atât mai mult în organizaţiile care nu au un caracter economic, precum cele care nu urmăresc profilul financiar (aşa-zisul sector social, sau în instituţiile de stat). Ele au nevoie de management tocmai pentru faptul că nu sunt supuse disciplinei impuse de câştig şi pierdere.(7).
Din punct de vedere social, dar şi sub aspect managerial, fiecare cultură îşi defineşte în timp propriul mod de structurare instituţională, ea îşi formează un ansamblu original de unelte culturale, legate între ele prin relaţii specifice, guvernamentale, la rândul lor legate între ele prin relaţii specifice, guvernate de scopuri şi principii organizatorice proprii, alcătuind direcţii de valoarizare.(8).
Managementul cultural ca parte a culturologiei, dar şi a managementului contemporan, pleacă de la premisa că discutăm despre el atunci când avem un sistem în interiorul căruia, printr-o activitate umană conştientă, putem organiza, educa, orienta dezvoltarea spirituală. El defineşte spaţiul în interiorul căruia se pot realiza condiţiile creaţiei culturale, îndeosebi artistice, formele implementării acesteia şi receptarea ei de către publicul larg.
Care este rolul managementului artistic? Acţiunea şi gândirea conceptuală par a fi două feţe ale aceleiaşi monede atunci când vorbim despre interacţiunea dintre management, economie şi obiect estetic. Prin urmare, orice încercare de definire a managementului artistic trebuie să ţină cont de un set de clasificări precum public/privat, non-profit/comercial ori high/low.(9).

Arta şi piaţa
Arta a fost mereu legată de piaţă, iar ceea ce în trecut se referea la patronaj, azi ia forma galeriilor, colecţiilor şi sponsorizărilor. Latura estetică s-a intersectat mereu cu cea economică şi managerială. Indiferent cum privim şi cum catalogăm calitativ şi cantitativ diferitele tipuri de artă, piaţa rămâne cel mai bun filtru în măsură să determine cursul operei de artă.(10). Piaţa nu analizează arta din prisma valorilor afective, ci după valorile stabilite de sistemul artistic, lumea artei, constituit din critici, colecţionari, muzee, galerii, media şi altele. Cine e mai în măsură să judece opera de artă decât lumea artei?(11). Pentru că, aşa cum afirma Bourdieu, opera de artă are înţeles şi manifestă interes numai pentru cineva care posedă competenţă culturală, iar aceasta se manifestă sub forma unui cod. Cea mai mare provocare a managerului artistic, susţine Dan Martin, este schimbarea.(12). Arta înseamnă mult mai mult decât ni se prezintă la prima vedere. Ea ne reaminteşte mai ales de puterea inovatoare a omului. Creaţia este esenţa scopului nostru şi a progresului omenirii.

Note:

1.Aura Corbeanu, Managementul proiectelor culturale, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2000;
2. Milena Dragićević-Šešić, Branimir Stojković, Cultura: Management. Mediere. Marketing, traducere de Liubiţa Raikici şi Lucian Alexiu, comentarii de Sorina Ivanovici-Jecza, Timişoara, Editura Brumar, 2002, p. 15.;
3. Aura Dvoracic, Managementul cultural în contextul actual;
4. Idem;
5.Vasile Zacheru , Management si cultura, Lutera, Buc. 2002;
6. Derrick Chong, Arts Management, Routledge, 2002, pag.15;
7.Drucker, Managing the Non Profit Organization Bullerwork – Heinemann, 1990,
8.Gusti D. – Opere, vol. III, partea I, Editura Academie Bue 1970;
9. Derrick Chong, Arts Management, Routledge, 2002, pag.15;
10. Derrick Chong, Arts Management, Routledge, 2002, pag.6;
11. Giancarlo Politi, Flash Art, 2000;
12. W.J. Byrnes, Management & the Arts, Elsevier, 2009.