Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Fără Copyright, Cartierul Interzis, altă carte de interes…

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 19 Mai 2018
Autor Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 19 Mai 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Fără Copyright, Cartierul Interzis, altă carte de interes…

 

Cartierul interzis Cartierul Primăverii – este volumul scris de Adrian  Eugen Cristea, Marius Marinescu și Mihai Mitran, despre care autorii spun în prefață: „Cartierul Interzis este un fel de ghid prin faimosul şi încă enigmaticul cartier al „Epocii de Aur“ cunoscut drept Cartierul Primăverii. În lucrare sunt pezentaţi unii dintre cei mai cunoscuţi locatari care au făcut parte din nomenclatura de partid din România de la venirea la putere a Partidului Comunist. Aflăm astfel, printre altele, unde locuiau şi unde lucrau Gheorghe Gheorghiu–Dej și Nicolae Ceauşescu, unde se relaxau aceștia, ce demnitari mai locuiau în apropiere, cum se înţelegeau unii cu alţii şi la ce festivităţi (oficiale şi neoficiale) participau, unde erau primiţi şefii de stat de prim rang (regi, regine, sultani, preşedinţii marilor state ale lumii) şi cei de rangul doi (din lumea a treia).

     De asemenea, pot fi parcurse scurte biografii ale celor prezentaţi în carte şi să pătrundem în culisele vieţii şi activităţii lor, detalii care, probabil, nu sunt cunoscute marelui public. Același interes s-a manifestat și după evenimentele din decembrie 1989, remarcându-se același interes din partea noilor conducători: președinții Ion Iliescu, Traian Băsescu și Klaus Verner Iohannis”.

Cu identitatea Biblioteca Rao, fără protecție Copyright, deci destinată publicului larg,  cartea are trei capitole mari: 1. Cartierul Primăverii; 2. Activiști PCR care au locuit în Cartierul Primăverii între anii 1941-1989, 33 dintre ei citați, începând cu Ana Pauker, la urmă Constantin Ion Parhon, președintele prezidiului Marii Adunări Naționale, savant de renume internațional, dacă vă mai aduceți unii aminte, dar și „Alte personalități care au locuit la diferite adrese” – Ion Stoian, Pantelei Bodnarenko (Pantiușa), Constantin Dăscălescu, Emil Bodnăraș, Manea Mănescu…, ultimul capitol, 3. Parcul Bordei…

Cartea este salutată de condeiul și competența unor nume de referință ale căror cuvinte sunt considerate Aprecieri despre carte: ”Dragă Marius, chinezii au avut un oraș interzis de monarhie timp de circa 500 de ani, de la Dinastia Ming, până la sfârșitul Dinastiei King. Am avut și noi, românii, cartierul nostru interzis de către așa-zișii comuniști, timp de vreo 40 de ani, de la Gheorghe Gheorghiu–Dej până la sfârșitul epocii Ceaușescu. Cartea voastră cuprinde o istorie nescrisă până acum…”, scrie pe carte Ștefan Andrei, ministrul Afacerilor Externe în Guvernul RSR în perioada 1978–1985 și viceprim-ministru între anii 1987–1989 – Snagov, 1 august 2014; ”Cartea aceasta este o premieră, o mărturie despre Cartierul Primăverii, supranumit «Cartierul Roșu» și «Cartierul Interzis». Se știe că zona descrisă era centrul de decizie, de control al conducătorilor Gheorghe Gheorghiu–Dej și Ceaușescu. Cartierul a fost și iubit, dar și urât. Astăzi, mai toți șefii de stat îl îndrăgesc într-atât încât s-au mutat în el. Numai din acest volum se poate afla adevărul istoric. Felicitări autorilor!” – sunt cuvintele lui Florea Dumitrescu, ministru de Finanțe în perioada 1969–1978, Ambasadorul extraordinar al RSR în China în perioada 1978–1983 și Guvernatorul Băncii Naționale a RSR între 1984–1989 – București, 28 octombrie 2015.

Alt fapt observat, atunci demnitarii nu stăteau la butoane doar un an-doi, mai înainte un ministru al învățământului rămăsese pe post mai bine de 30 de ani, continuu…mi l-am amintit pe Spiru Haret care a legat învățătorul de școală precum anterior domnitorul Mihai Viteazu pe țăran de pământ…

Documentată, semnată de Adrian Eugen Cristea, Marius Marinescu, Mihai Mitran, aceștia în postfață notează: „Am dorit să aducem în atenția cititorilor mai multe aspecte care au caracterizat Cartierul Primăverii și împrejurimile acestuia până în anul 1989. La evoluția lui au contribuit și locatarii care, la domiciliul fiecăruia, au adoptat un comportament de izolare, evitând astfel nașterea unor discuții, mai ales din partea vecinilor, pentru a nu-i dezavantaja.

Faptul că Parcul Bordei a fost recâștigat în folosul utilității publice în 2008, după ce, cu o ușurință condamnabilă, fusese cedat de Primăria Generală a Municipiului București în 2003 (primar Traian Băsescu n.n.), ne-a atras atenția pentru a vi-l prezenta cu scopul de a nu mai repeta asemenea acțiuni.

Suntem sceptici în continuare, după multe atenționări  făcute prin intermediul câtorva canale ale televiziunii, că nici cele două izvoare de apă termală aflate în zonă nu vor fi aduse la valoarea lor pentru a contribui la o mai bună sănătate publică. Rolul Primăriei Municipiului București și a Sectorului I este extrem de necesar în abordarea acestor probleme în interesul locuitorilor orașului”.

Din simpla citire a ultimului capitol am dedus un fapt important – de ce Traian Băsescu, actual comentator la unele posturi TV o face pe luptătorul pentru o justiție menită să protejeze corupții, că dacă el și ai lui nu ar face-o, iar magistratura, parchetul general și DNA ar fi lăsați să-și facă datoria corect, mult ar mai avea acuzatorii de săpat, descoperit, îndosariat și chemat la bara dreptății, dintre cei care, ei și familia, cândva-cândva trebuie să spună unde-i bogăția României…

              În orice caz, pe ansamblu,  Cartea, 256 de pagini, publicată la 24 noiembrie 2015, la Editura RAO, după cum au opinat și alți recenzenți,  suscită interes prin informațiile și datele istorice inedite referitoare la Partidul Comunist Român și la conducătorii acestuia în diferite perioade,  prin trimiterile la personaje mai mult sau mai puțin pozitive din agitata perioadă a instalării comunismului în România sub umbrela fostei URSS.

Cu bibliografie, abrevieri și acronime, scrisă de specialiști, Adrian Eugen Cristea, absolvent al Școlii de ofițeri de Marină Militară, al Academiei Navale, care după 15 ani de activitate în domeniu, a fost transferat și a activat în Garda Prezidențială, asigurând protecția președintelui și a familiei;  de Marius Marinescu, absolvent al unei Facultăți în construcții, inginer, senator al României în anii 2004-2008, autor al mai multor legi împotriva corupției, inițiatorul unor comisii parlamentare de anchetă în asemenea cazuri; col.(r) Mihai Mitran, absolvent al Facultății de Drept și Școli Militare, cu activitate în Garda Prezidențială,  face parte din categoria Istoria Românilor.

Istoria Românilor trebuie cunoscută!

                                                 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania