Primit pentru publicare: 15 febr. 2017
Autor: Marian Cosmin PATALIU
DEBUT LA LUCEAFĂRUL 
Publicat: 15 febr. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Femeia medievală

 Între ,,adevărul literar” și adevărul istoric

Un număr însemnat de oameni atunci când se gândesc la trecut sunt nostalgici, se gândesc la romantism și legende, la cupluri ce se iubesc, dar nu își pot trăi idila (Operele lui Shakespeare); la iubiri ce se pierd din cauza războiului (Operele lui Balzac); la libertatea pierdută a omului aflat în stare naturală (J.J Rousseau). Aceste idei despre trecut prezintă  “adevărul literar,,  nu adevărul istoric. Aceste concepții au fost inoculate de romancieri, de filosofi și ceva mai târziu de filmele cu subiect istoric.
Femeia din perioada medievală era controlată de familie și supusă unor reguli stricte. Până la căsătorie aceasta era ținută departe de barbați. Drepturile și libertățile sale au fost inexistente pentru o bună perioadă de timp din istoria omenirii. Familia hotăra cine urma să îi fie soț, urmărindu-se interesele economice. Orice femeie din epoca contemporană care și-ar dori să trăiască în perioada medieval ar da dovadă de lipsa unei atitudini conștiente, rationale față de realitate.
Un mit care s-a păstrat până astăzi este acela al influenței spiritului feminin în societate, a femeii care este o muză. Realitatea este alta după cum argumentează și Mircea Eliade:
“Orice bărbat se trudește nu pentru dragoste, nici pentru flatări feminine, ci pentru o sinceră apreciere din partea superiorului său tehnic, a tovarășilor de muncă din meșteșugul său.(….) De fapt, chiar în zona unde inspirația feminină se crede uneori indispensabilă, în lirică, ea se rezumă la material senzațional, narcotic sau element cinetic.,, (1)
      Mai trebuie menționat că omul medieval este unul profund religios și din perspectiva lui, femeia nu poate ocupa decât locul acordat de zeul său. Orice abatere de la învățările religioase este un mare păcat și nu poate trece neobservată. Cu alte cuvinte schimbarea statutului femeii în societatea medievală ar fi însemnat o distrugere a echilibrului creat chiar de divinitate. Ăsta este motivul pentru care femeia a ajuns atât de greu să  dobândească drepturi și libertăți. Societățile tradiționale, profund religioase au considerat femeia inferioară bărbatului. Din perspectiva creștină, femeia era văzută ca o reprezentare  a Evei, o ispitită care a adus păcatul în lumea noastră.
În cazul Țărilor Române, femeia  va avea parte de o înbunătățire a statatului său în secolul al XVII-lea. În acest secol apare Cartea Românească de Învățătură la Iași în anul 1646 și Îndreptarul Legii la Târgoviște în 1652.(2) Legislația era pusă astfel în scris și familia era ușor  îndepărtată de tradiții. Glavele 15-61  din Cartea Românească de Învățătură plasau pe poziții de egalitate femeia și bărbatul, în problemele civile și juridice.
Totuși bărbatul avea voie să își bată nevesta în cazul în care aceasta avea amanți sau făcea prostituție. Deasemenea bărbatul își putea alunga soția în cazul în care practica prostituția avea amanți sau  făcea farmece dăunătoare.(3)  Ar mai trebui spus că femeile nu moșteneau pământul, acesta fiind un privilegiu masculin. Si această situație are o explicație logică, femeia nu primea pământ pentru că o căsătorie a sa în afara obștei, însemna introducerea de noi stăpâni de pământ.(4)
      În concluzie, cu cât o societate este mai tradiționalistă și mai religioasă, cu atât femeia are un statut mai obscur. În secolul XVII, Principatele Române nu erau destul de dezvoltate pentru a schimba în întregime statutul femeii.

Note

1)Mircea Eliade,Solilocvii, București,ed. Humanitas,2003, p.29.
2)Gheorghe Banciu, Istoria Dreptului Românesc, București, 1999, p.53.      
3)Șarlota Solcan, Familia în secolul al XVII-lea în Țările Române, București, ed. Universității din București, 1961, p.123.
4)P.P. Panaitescu, Obștea țărănească în Țara Românească și Moldova, București, 1964, p.140.