Fetele din Suceava (I)

–  roman –

Autor Mihai Mihăescu

Flori îşi repară casa din Gruiu, pe care a cumpărat-o de curând. Vrea s-o aducă mai aproape de ea pe mama sa, rămasă singură în fundul Bucovinei, tocmai în judeţul Suceava. Când să ieşim din apartament îi dăm telefon pe mobil. Îl are însă închis. 

Ne aştepta deja, pe mine şi pe Speranţa, prietena mea, în faţa blocului unde locuieşte, care se află chiar lângă biserica Sf. Mihail şi Gavril. Ne îndreptăm spre piaţa de fiare vechi, de unde Flori vrea să cumpere un aparat de tăiat faianţă pentru muncitorii care lucrează la reparaţia casei din Gruiu. Muncitorii sunt doi tineri harnici şi pricepuţi, veniţi din provincie anume pentru această treabă. Unul din ei este chiar fratele Speranţei, celălat e prietenul acestuia  

Acolo la piaţă am şi eu un prieten, filolog de profesie, care a avut şi o activitate de cameraman. A făcut două facultăţi, una după alta: de filologie, apoi cea de operator de film. Acum are o tarabă la piaţă cu tot felul de lucruri. 

Prietenul meu şi-a abandonat profesiile de filolog şi operator de film şi s-a apucat de afaceri. A dat faliment şi a ajuns astfel să-şi ia o tarabă în piaţa de fiare vechi. Din banii câştigaţi pe fiarele vândute îşi întreţine familia: soţia şi fiica, elevă de liceu. Semion, acesta este numele prietenului meu, făcea afaceri mari in Chişinău, de unde şi este de origine. Într-o noapte însă a fost “călcat” de rakeţi, înarmaţi cu cuţite şi pistoale. Unul dintre ei a apucat-o strâns de gât pe nevastă-sa, înfigându-i până la capăt lama cuţitului în coapsă, altul ţintea cu pistolul în scăfârlia lui Semion, iar al treilea, înarmat şi el cu un pistol, păzea uşa camerei în care dormea fiica celor doi soţi, acum speriaţi de moarte.
-Banii! Toţi banii încoace! a scrâşnit înfricoşător cel care ţintea cu pistolul scăfârlia lui Semion, tot agitând o pungă în cealaltă mână.
-Dacă nu ne daţi toţi banii, mâine fata voastră nu se va mai întoarce vie de la liceu! a ameninţat cel care ţinea lama cuţitului înfiptă în coapsa soţiei lui Semion.
-Dă-le tot, a poruncit soţia cu faţa crispată de durere, să nu sperie fata. În locul în care era înfiptă lama cuţitului, cămaşa de noapte năclăise de sânge.
Semion, cu mâinile tremurânde, a cotrobăit prin sertare, dulapuri, a scos banii pe care i-a “oferit” rakeţilor.
După această întâmplare soţia lui Semion nu a mai vrut să rămână în Republica Moldova nici măcar o zi.
-Gata! Pân-aici! Plecăm în Braşov, la unchiul meu!
În Braşov cei doi soţi au încercat să-şi refacă afacerea. Un timp se părea că lucrurile merg bine,  mai  târziu însă au început să scârţâie. Unchiul i-a ajutat cât a putut, posibilităţile lui însă erau limitate. Semion a hotărât să se mute cu familia la Bucureşti, unde a început totul de la zero. Astfel a ajuns să vândă fiare vechi, în speranţa că va aduna  ceva bani şi-şi va deschide din nou o afacere adevărată, de data asta însă în Bucureşti.

Semion o cunoştea mai demult pe prietena mea. Îi povestisem despre el şi familia sa unei prietenei Speranţei, o profesoară de engleză, aceasta rugându-ne să îl invităm împreună cu familia la onomastica sa, la care urma să fim prezenţi şi noi. Apoi am fost împreună cu toţii în vizită la el. Stătea  cu familia într-un apartament pe care îl inchiriase în Bucureşti. Acolo am cunoscut-o pe soţia sa şi pe fiica lor, elevă la Liceul Teoretic. Ştiam multe despre Basarabia de la bunicii mei, care erau de origine din judeţul Chişinău. Însă în 1940, după ultimatumul sovieticilor, au fost nevoiţi să se refugieze dincoace de Prut. Aveau ceva proprietăţi şi s-au temut că vor fi deportaţi în Siberia.
Ne apropiem de taraba lui Semion. I-o prezint pe Flori pe care el nu o cunoaşte. Îi spunem ce căutăm. Ne răspunde că el nu are un aparat de tăiat faianţă, dar ne arată un loc în piaţă unde se pare că a văzut aşa ceva. Flori şi Speranţa, prietena mea, pornesc prin piaţă în căutarea instrumentului. Eu rămân cu Semion să mai vorbim.
-Fetele au fost colege de liceu, îi explic lui Semion, arătând spre cele două prietene.
Flori e blondă, mai înaltă decât Speranţa, care e brunetă. Amândouă au burticelele goale, fiind îmbrăcate la modă, astfel încât să se vadă bine buricul. Ambele au fustiţe scurte şi atrag privirile bărbaţilor. Căldură mare…Iar fetele sunt foarte sexi.
-Pe Flori am cunoscut-o înaintea Speranţei! îi spun cu voce tare pentru a mă face auzit, căci alături doi tineri comercianţi, în încercarea de a-şi vinde mai repede manelele, dăduse la maximum casetofonul, astfel încât vocea lui Costi Ioniţă să fie auzită în toată piaţa.
-Eram asistentul lui Pavlovschi la muzicalul lui “Cartierul Poşta Veche”.
-A fost ultimul film al maestrului, îşi aminteşte cu regret Semion. Am fost cameraman la câteva filme ale lui Eduard Pavlovschi.
-Mi-ai povestit câte ceva din această experienţă atunci când am fost la onomastica profesoarei noastre de engleză.
-A-a-a, da… Mi-amintesc.
Eduard Pavlovschi venise să filmeze în România. Locaţia trebuia să fie un cartier rău famat dintr-un oraş de provincie. Producătorul executiv i-a propus oraşul Suceava. A făcut prospecţii şi a acceptat. Mă angajasem ca asistent la el. Simţeam nevoia unei experienţe practice după absolvirea IATC-ului. Şi era bine s-o fac la maeştri mari, de talie internaţională, Pavlovschi fiind unul dintre ei. Aflasem multe despre el în timpul asistenţiei la Suceava. A făcut Liceul “Sfântul Sava” din Bucureşti după care a revenit în URSS. S-a repatriat şi apoi a intrat la Institutul de Cinematografie (VGIK) din Moscova, la regie de film. Părinţii săi s-au refugiat din Basarabia în România, împreună cu el, în 1944. Avea pe atunci 8 ani. După absolvirea Liceului “Sfântul Sava” din Bucureşti, a candidat la regie de film la IATC (Intitutul de Artă Teatrală și Cinematografică). Comisia de selecţie însă l-a respins . Ba mai mult, unul dintre membrii comisiei i-a spus că n-o să devină niciodată regizor. Având un temperament coleric, s-a supărat foc…

Eşecul de la IATC l-a ambitionat. A plecat la Moscova, dar n-a candidat la VGIK din primul an. Mai întâi a intrat la MHAT, la actorie, chiar dacă vorbea o rusă stâlcită. Fiind deja student a avut o altercaţie cu unul dintre colegi din cauza unei tinere, pe care o disputau amândoi. Cearta a degenerat şi s-a trecut la pumni. După această întâmplare a trebuit sa părăsească MHAT-ul. Unii spun că a fost exmatriculat, alţii c-a plecat de bună voie. Important e că a învăţat ceva rusă şi a putut să promoveze la VGIK. Iar peste mulţi ani, Pavlovschi ajunge să-l distribuie pe fostul lui rival din facultate într-un rol foarte important, în unul din filmele sale. De altfel fostul rival devenise un mare actor al ruşilor. 

Mă angajasem, deci, asistent la Pavlovschi, regizor sovietic de origine română, care obţinuse cu câteva filme ale sale, importante premii la festivaluri internaţionale. Turna la Suceava filmul “Cartierul Poşta Veche” care, precum spunea Semion, era să fie ultimul său film. „Poșta Veche” este un cartier mărginaș din Chișinău, și fiindcă Pavlovchi nu a găit locații potrivite pentru filmări acolo, a venit să le caute la Suceava. Cei din echipa de la Chișinău spuneau că Pavlovchi are preferințe pentru fetele tinere. Acestea veniseră la probe pentru rolul unei prostituate de cartier. Visul lor era să devină actriţe. Sperau că o colaborare cu un maestru ca Pavlovschi, le-ar putea asigura o intrare fulminantă în cinematografie, dar şi promovarea la facultate. Unele dintre ele îl adorau, apreciindu-l mai ales după filmele sale de dragoste, pentru care obţinuse importantele premii. 

Romanitic din fire, Pavlovschi se îndrăgostise la Suceava de Flori, bucovineanca blondă, pe care avea să o cunosc în aceeaşi perioadă. El o distribuise în rolul prostituatei de cartier. Ea îl frecventa la hotelul unde era cazat. 

În una din zile, Flori a legat şi cu mine capăt de vorbă. Mi s-a destăinuit că voia să devină actriţă şi că va face tot posibilul să-şi atingă scopul. În ceea ce mă priveşte nu voiam să profit de ea. Pavlovschi era un regizor model pentru mine şi nu-mi doream să intru în disgraţia lui din cauza unei femei. Flori însă căuta mereu să se afle în preajma mea, astfel încât, la un moment dat, ne-am trezit doar noi doi, într-un birou al instituţiei în care se desfăşurau filmările. Totul s-a petrecut cât se poate de firesc. Flori m-a cuprins şi mi-a spus că mă place. Am încercat să îndrept discuţia spre alte subiecte, ea însă şi-a folosit tertipurile ei femeieşti, făcându-mă să cedez ispitelor, mai ales că nu sunt nici pe departe un tip rigid. Pe jos era o mochetă pusă de curând. Din coridoare, unde se desfăşurau filmările, se auzea bubuind glasul puternic al lui Pavlovschi. Flori încuiase uşa pe dinăuntru. Larma se auzea în continuare pe coridoare. Cineva întreba unde am dispărut, în timp ce eu făceam sex cu Flori în birou. M-a salvat un coleg, care le-a spus că m-am dus să caut câteva obiecte necesare pentru filmare. Un altul însă, mai zelos, ştia bine unde sunt. Aşa că i-a spus maestrului că stau cu interpreta în biroul cutare. Între timp eu şi Flori ieşisem în coridor. Pavlovschi era foarte furios. Mi-a spus că din momentul acela sunt concediat. Am încercat să-i explic că o pregăteam pe Flori pentru rol. Bine c-a intervenit producătorul executiv, care l-a lămurit că nu are rost să angajeze pe altcineva, după ce că Victor Albu, adică eu, este în temă şi ştie bine ce are de făcut. Tot producătorul executiv mi-a explicat apoi, că maestrul era necruţător cu rivalii.
-Auzisem că după filmul “Cartierul Poşta Veche”  şi-a deschis o casă de producţie la Moscova?
-Nu a reuşit să facă niciun film după “Cartierul Poşta Veche”, îmi răspunde Semion, decât doar  publicitate. A fost şi  la Hollywood, a stat acolo vreo trei ani, însă dinozaurii Hollywoodului i-au blocat toate căile. Când s-a întors a trecut şi pe la Bucureşti. A încercat să găsească aici bani pentru următorul film însă…
-Complicat, foarte complicat, îl întrerup eu. Nu bagă nimeni niciun leu în cinematografie. Singura sursă de finanţare sunt banii publici, care pot fi obţinuţi prin intermediul Centrului Național al Cinematografiei. Dar, ce să zic, sunt multe guri flămânde. Găştile mai puternice reuşesc să pună mâna pe ciolanul ăl mai mare…
-Tocmai asta s-a întâmplat. Nu a găsit bani nici în România şi s-a întors iar la Moscova, oraşul tinereţii maestrului unde, până la urmă, a obţinut totuşi o sumă suficientă pentru film.
-Da, auzisem şi eu că intrase deja în filmări…
-N-a reuşit să-l ducă l-a capăt, remarcă cu regret Semion, s-a îmbolnăvit de cancer şi într-o lună de zile s-a dus.
-Da, ştiam din presă…Regretabil. Imi pare foarte rău, sincer. Era un talent veritabil.
-Apropo, Flori a fost la înmormântare?
-Nu, îi răspund. Dar a suferit când a auzit. Ba chiar a plâns… 

Între timp se întorc şi fetele cu aparatul de tăiat faianţă. Flori îl roagă pe Semion să se uite dacă nu are vreo defecţiune. Semion ia aparatul şi îl cercetează cu atenţie. Mâinile îi sunt murdare de la fiare, salopeta e plină de pete, e mânjit şi pe faţă.
-E foarte bun aparatul.  Mai ales că e şi nou, concluzionează Semion. Ia-l fără grijă.
-Deci pot să mă duc să-l plătesc?
-Fără îndoială, o convinge Semion pe Flori.

Iau aparatul subsuoară, îi mulţumim lui Semion şi după ce Flori plăteşte ieşim din piaţă.
Ne urcăm în tramvai. Aglomeraţie. Îmi găsesc locul cu aparatul de tăiat faianţă subsuoară.
-Nu ai un metru şi şaptezeci înălţime, îi spun lui Flori, măsurând-o din cap până în picioare. În acest caz ar trebui să fii de înălţimea mea. Pe când tu eşti mai josuţă cu câţiva centimetri.
-Da? Parc-aşa ştiam, c-aveam un metru şaptezeci înălţime. Oi fi având mai puţin!
-Eşti mai înaltă decât Speranţa cu vreo şase centimetri. Ea zice că are un metru şaizeci.

Speranţei nu-i place că îi acord atenţie lui Flori. Se vede asta pe faţa ei şi mai ales în privirea-i furioasă. Un domn care stă lângă noi ascultă curios discuţia noastră, zâmbind, încercând şi el să aprecieze cu privirea înălţimea fetelor, ochii însă i se cam opresc asupra coapselor celor două domnişoare şi în zona buricului dezgolit.
Speranţa mi-e prietenă de zece ani, încă de pe când era studentă la actorie, la o universitate particulară din Bucureşti. Au fost momente când era să ne despărţim, însă ceva ce ne leagă în mod inexplicabil ne-a făcut să rămânem împreună. O cunoşteam deja de ceva timp atunci când mi-a făcut cunoştinţă cu Flori. Ne întâlnisem la un teatru. Evident eram în încurcătură, căci Flori era chiar fata din Suceava, care filmase la Eduard Pavlovschi. Era domnişoara de optsprezece ani cu care avusesem o aventură pe mocheta nouă din biroul instituţiei unde filma Pavlovschi. Am aflat şi că a fost colegă de liceu cu Speranţa, la Suceava. Proveneau din sate diferite, situate la o distanţă mică de acest oraş din nordul Moldovei. 

După spectacol, în drum spre casă, Speranţa m-a tot luat peste picior şi tot dăi şi dăi cu “moaca de tâmpit pe care-o aveai le vederea lui Flori” şi cu “fustangiu incorigibil  ce eşti” şi altele din astea, acuzaţii de care încercam să mă apăr, fiind sigur că nu ştie nimic de aventura mea de la Suceava cu Flori. Când am ajuns acasă însă surpriza a fost copleşitoare.
-Te-ai revăzut între picioarele ei în biroul de la Suceava? Ai retrăit clipa? Eram sigură că nu-ţi vei aminti de mine. Din atâtea fetişcane proaste  de şaptesprezce, optsprezece ani, venite la probe la Eduard Pavlovschi, ai remarcat-o doar pe ea.
-Nu eu am remarcat-o, ci Pavlovschi. El a ales-o. De altfel era singurul în cunoştinţă de cauză ca regizor al filmului, mă apăram eu în continuare.
-Dar i-ai furat-o, la un moment dat. Toată Suceava ştia de isprava ta, după scandalul cu Pavlovschi, când voia să te dea afară din echipă.
-Ce rost au acum toate astea? Te-am cunoscut mult mai târziu. Iar de ea nu am mai ştiut nimic de atunci. Fii liniştită. Sunt cu tine. Eşti cu mine. Te plac.

Am cuprins-o pe Speranţa de mijloc, aşezând-o pe genunchii mei, încercând să o liniştesc tot sărutând-o. Ea locuia atunci într-un apartament cu trei camere din Piaţa Iancului. Îl primise în dar din partea părinţilor, sorei şi cumnatului.
Cumnatul era un om de afaceri din Moscova. Acesta cumpărase o fabrică de textile din Suceava şi acolo o cunoscuse pe Luminiţa, sora mai mică a Speranţei, pe care o plăcuse şi foarte hotărât rusul o luă de soţie. Ajunsă la Moscova cu Vladimir, soţul ei, Luminiţa deveni Svetlana, după ce ruşii de acolo au aflat ce înseamnă Luminiţa în limba lor. Blondă, sveltă, plină de tinereţe, Luminiţa l-a fermecat pe Vladimir, aşa încât la semnarea contractului de căsătorie a reuşit să introducă o clauză care prevedea o “despăgubire” în valoare de cincizeci de mii de dolari, pe care Vladimir urma să i-o plătească în caz de divorţ.

Acum Speranţa stă cu mine în garsoniera mea din Piaţa Alba Iuia. Speranţa şi-a dat apartamentul ei din Iancului în chirie şi trăieşte bine mersi din aceşti bani. Ba mai face şi economii. A încercat să se angajeze la teatrele din Bucureşti, însă nu a putut face faţă concurenţei actriţelor lipicioase şi cu picioare lungi până în gât. A hotărât aşadar să se înscrie la masterat, unde studiază acum teoria şi istoria teatrului, sub conducerea unor profesori cu mare prestigiu în domeniu.
Ajungem în sfârşit la staţia de lângă casa în care locuieşte Flori şi coborâm din tramvai. Urcăm cu liftul. Sus, în apartament, fetele se întind obosite pe una din canapele. Găsesc şi eu un loc pentru aparatul de tăiat faianţă, apoi mă întind pe cealaltă canapea. E un apartament cu două camere în care Flori locuieşte cu chirie, chiar dacă are apartamentul ei propriu de patru camere în bulevardul Decebal. 

Flori se pricepe la afaceri. Şi-a dat apartamentul din Decebal în chirie cu 450 $, plătind în schimb pentru chiria apartamentului cu două camere din str. Matei Basarab  în care locuieşte doar 150 $. A învăţat să facă afaceri de la un turc cu care a stat mulţi ani în concubinaj. La început, Mahmud s-a ocupat de tranzacţii imobiliare în Bucureşti, dar şi în alte oraşe din România, apoi şi-a extins afacerile pe mai multe planuri, în special pe filiera turco-română de unde îi veneau profituri însemnate. Provenea dintr-o familie bogată din Turcia, cu tradiţii seculare care se respectau cu stricteţe. Era căsătorit. Nevasta şi copiii, mari deja, ramăseseră în Turcia. În ultimii ani Mahmud se vedea foarte rar cu nevasta lui, statutul său de bărbat căsătorit ajungând o pură formalitate, însă tradiţia musulmană îl obliga să o întreţină pe ea şi pe copiii lui. Din spusele lui Flori reieşea că nevasta şi copiii lui Mahmud o duc foarte bine. Ea n-a lucrat niciodată în viaţa ei, din cap până în picioare e toată numai bijuterii, una mai scumpă decât alta. Într-un cuvânt turcoaica huzureşte  pe banii soţului, care munceşte din greu în România. Noroc de româncele frumoase şi foarte drăguţe cu barbaţii cu bani mulţi ca Mahmud. Ele sunt gata să le ofere acestora plăcerile cele mai diverse. Flori neagă cu vehemenţă că s-ar fi ataşat de Mahmud din cauza banilor lui. Ea susţine că l-a iubit foarte mult, chiar dacă acesta era mai în vârstă decât ea cu 24 de ani. Ba chiar a vrut şi a insistat foarte mult ca el să se căsătorească cu ea, însă a înţeles, din păcate foarte târziu, că Mahmud este legat de familia lui din Turcia prin atâtea şi atâtea fire ale tradiţiei musulmane, încât nimic, chiar nici dragostea ei mare nu-l mai poate smulge din strânsoarea lor. A trebuit să se despartă de el suferind ca niciodată, pierzându-şi orice dorinţă pentru alţi bărbaţi, aşa încât ani de zile a lâncezit în singurătate, a căutat să supravieţuiască singură, fără ajutorul cuiva, angajată la o Agenţie Imobiliară, care se află chiar lângă casa în care stă cu chirie.  

Mahmud e omul de afaceri cu mulţi bani. Ori acest tip de bărbat nu se mulţumeşte să aibă doar o femeie. În plus e şi musulman, ceea ce înseamnă că este obişnuit cu haremul. Astfel, Flori, a trebuit să suporte ani la rând escapadele lui Mahmud cu alte femei. A răbdat supusă sperând că el se va căsători cu ea, iar când a înţeles că acest vis al ei nu se va împlini niciodată, a hotărât să-l părăsească şi să-şi construiască un drum  în viaţă cu puterile proprii, fără să depindă de cineva. Banii pe care îi primea de la el pentru diverse necesitaţi, cât au stat împreună, îi economisea în bună parte, cheltuind din ei sume insignifiante. În felul acesta a adunat, de-a lungul anilor, o sumă cu care şi-a cumpărat un apartament cu două camere în Baba Novac. A încercat să se angajeze ca actriţă la teatrele din Bucureşti, însă cei în cauză îi spuneau foarte amabil că nu sunt posturi vacante după ce, auzind-o vorbind, sesizau un accent moldovenesc specific zonei de unde provine. Spre deosebire de Speranţa care nu s-a putut angaja ca actriţă din cauza taliei mici, Flori nu reuşise să scape de accentul ei moldovenesc ce devenise un impediment în cariera-i teatrală. Probabil de vină o fi fost şi faptul că a stat mult timp cu Mahmud, care avea un accent foarte pronunţat atunci când vorbea româneşte. A făcut apoi cursuri de jurnalism de televiziune şi radio, însă tot nu s-a putut angaja în special din acelaşi motiv. Continua să vorbească cu accent moldovenesc de care, spune ea, nu va scăpa niciodată şi nici nu-şi va da străduinţa să scape de el pentru că-i place. De altfel, Flori este o fire energică cu un fizic agreabil, calităţi care, după părerea ei, o puteau propulsa ca actriţă de film, însă regizorii la care s-a prezentat la probe îi făceau avansuri evidente ceea ce nu i-a plăcut deloc, ea considerând că are suficient talent pentru a i se încredinţa un rol fără apropouri de acest gen. Şi pe urmă nu mai are mintea fetişcanei de optsprezece ani, care filma pentru prima dată la Pavlovschi. 

Flori considera că ar fi putut interpreta roluri de fete tinere venite  în capitală din Moldova, pentru a-şi găsi rostul în viaţă, astfel putând fi motivat şi accentul moldovenesc. Ori, susţinea ea, vocea ei putea fi înlocuită la sonorizare de o alta, în cazul în care filmul ar fi fost turnat pe peliculă şi nu pe suport digital care, de regulă, păstrează înregistrarea de pe platou. În fond, ce rost mai au acum aceste regrete când lucrează deja de ceva timp la o Agenţie Imobiliară serioasă, unde câştigă destul de bine, câştiguri care împreună cu banii obţinuţi din vânzarea apartamentului din Baba Novac i-au permis să-şi cumpere un apartament cu patru camere în Decebal, zonă foarte solicitată de cumpărători din cauza caselor noi, dar şi a oportunităţilor variate. L-a dat foarte uşor în chirie, pentru o sumă destul de bună, unor întreprinzători care şi-au deschis aici un notariat. Flori în schimb şi-a închiriat un apartament mai mic, cel din Matei Basarab, astfel asigurându-şi o viaţă mulţumitoare, fără probleme materiale.  

Şi totuşi, ea nu-l putea uita pe Mahmud, el de asemenea se gândea des la ea. Într-o seară a sunat-o şi i-a propus să se întâlnească pentru o discuţie amiabilă. Flori s-a bucurat mult, mai ales că de când s-a despărţit de el nu a mai putut accepta alţi bărbaţi…A avut cei drept o relaţie foarte scurtă cu un avocat tânăr, foarte cunoscut şi cu foarte mulţi bani, fiul unui alt mare avocat ce deţine un post important în structurile superioare din branşă. Însă nu a putut suporta aroganţa tânărului avocat, mulţumirea de sine, uşurinţa şi impasibilitatea cu care trata probleme serioase de viaţă, şi mai ales atitudinea condescendentă a acestuia faţă de femei. Îşi amintea evident de Mahmud, un om de o generozitate copleşitoare, oferind prietenilor sume importante pentru a-şi putea dezvolta afacerile, fără să ceară de la ei să-i returneze banii…Foarte darnic şi cu femeile, el ştia să preţuiască fără dubii frumuseţea acestora. Din acest motiv, Flori a suferit enorm cât a stat împreună cu el. Ea şi-ar fi dorit ca Mahmud să aibă ochi numai pentru ea, lucru imposibil de care s-a convins cu certitudine. Acum după ce el i-a telefonat şi i-a propus să se întâlnească pentru o discuţie amiabilă, odată cu bucuria care i-a cuprins sufletul s-a reactivat şi sentimentul de teamă, că lucrurile se vor repeta, aşa încât ea avea mari îndoieli dacă să meargă sau nu la întâlnire cu el.

Întâlnirea a avut loc la restaurantul “Casa Vernescu”. Flori a luat-o cu ea şi pe Speranţa, mai temperându-şi astfel teama care o cuprinsese. În timpul cinei, Mahmud i-a mărturisit lui Flori, că nu a încetat nici pentru o clipă să o iubească şi că de când s-a despărţit de ea nu se simte în apele sale, îi duce lipsa, propunându-i să se întoarcă la el şi să locuiască din nou împreună. I-a mai mărturisit că niciuna dintre femeile pe care le-a avut după plecarea ei nu a reuşit să-l facă să o uite. E adevărat, erau frumoase, dar fără suflet şi îi cereau tot timpul bani. Pe când ea, pe lângă că este frumoasă, are şi un suflet mare. Flori, la rândul ei, i-a amintit că ea se apropie de treizeci de ani şi că pentru o femeie necăsătorită aceasta este o vârstă critică şi că nu i se mai pare normal să stea cu un bărbat, care nu-şi doreşte o familie, copii, pentru că deja le are, că vârsta de treizeci de ani pe care iată o va împlini curând, nu-i mai permite să umble cu capul în nori ca până acum. Vrea şi ea să aibă familie, copii, şi că nu mai poate continua astfel. Mahmud i-a răspuns că el nu este împotrivă şi că vrea un copil cu ea, că asta chiar l-ar face fericit, căci o iubeşte, iar copilul va creşte fără griji şi va avea un viitor asigurat.

Flori s-a mutat din nou la Mahmud. În primele luni relaţia a mers bine, Mahmud fiind foarte atent cu ea. O ducea des la restaurant, la cazinouri, ba îi pusese la dispoziţie şi un JEEP cu care Flori circula în voie prin Bucureşti. Totuşi ea a observat că el evită reeditarea subiectului cu copilul pe care şi-l dorea, dorinţă pe care şi-o exprimase şi el la întâlnirea de la “Casa Vernescu” în prezenţa Speranţei. Flori a încercat să reînnoade discuţia asupra acestei probleme, Mahmud însă î-a răspuns că au apărut anumite neînţelegeri cu ai lui din Turcia şi că după ce le aplanează va putea să discute şi acest subiect. Flori a hotărât să mai aştepte un timp, înarmându-se cu răbdare.

În una din zile însă ea l-a surprins pe Mahmud vorbind la telefon cu soţia lui din Turcia. Era sâmbătă şi ieşise să facă ceva cumpărături la un supermarket. La întoarcere, când a intrat în sufragerie, l-a auzit pe Mahmud certându-se la telefonul din dormitor. Uşa era întredeschisă aşa încât auzea bine tot ce spunea el. Mahmud nu auzise probabil uşa de la intrare şi evident nu ştia că Flori se întorsese. Ea învăţase bine limba turcă de-a lungul anilor petrecuţi cu Mahmud, acesta având dese întâlniri cu compatrioţi din diaspora, la care era prezentă şi Flori. Ea fusese cu el şi în Turcia, de mai multe ori, unde stăteau la un hotel de lux din Istambul. Iar atunci când el pleca să-şi vadă familia, Flori rămânea singură la hotel, suferind mult, căci nu-l simţea în întregime al ei. Acest sentiment s-a reactivat acum cu o forţă de nestăvilit, acum când auzea de dincoace, din sufragerie, lucruri pe care nu şi-ar mai fi dorit să le audă vreodată în viaţă. Mahmud îi promitea soţiei la telefon că nu se va căsători cu Flori şi că nu-i va face copii.

Paşii au dus-o pe Flori în biroul lui Mahmud. Acolo deschise sertarul în care văzuse odată un pistol. L-a apucat strâns cu ambele mâini şi ţinându-l aşa s-a întors în sufragerie. A ţintit spre uşa dormitorului de unde, în aceeaşi clipă, a apărut Mahmud.
-Te împuşc! Mi-ai distrus viaţa! Idiotule!
Mahmud a înţeles, văzându-i ochii tulburi, că ea a auzit câte ceva din discuţia pe care a avut-o cu soţia sa. El a întins mâna în intenţia de a o opri.
-Stai puţin, Flori, nu e ceea ce crezi!
-Ba am auzit foarte bine. Ţi-a ordonat să nu te căsătoreşti cu mine şi să nu-mi faci copii, iar tu ca un mieluşel i-ai răspuns că vei executa ordinul. Ştie despre mine totul! De unde? Pentru că i-ai povestit tu! Pentru că aţi hotărât să vă bateţi joc de mine!? Te împuşc! Am s-o fac să sufere şi ea aşa cum am suferit eu atâţia ani!
-Stai puţin, Flori, stai puţin. Nu e ceea ce crezi tu. Vreau să te linişteşti şi să laşi pistolul, ca să pot să-ţi explic. Pistolul e înregistrat la poliţie. Am permis de port-armă ca om de afaceri. Îţi dai seama ce urmări pot fi dacă faci acum o prostie!?
-Tocmai asta şi vreau! Să pun capăt suferinţei mele! Te împuşc pe tine, apoi mă împuşc şi pe mine! Ce mă interesează ce va fi pe urmă? Ştiu bine că din momentul acesta viaţa mea nu mai are niciun rost!
-Am avut o altercaţie cu ea. I-am spus că am o femeie aici în Bucureşti, pe care o cheamă Flori şi pe care o iubesc foarte mult. Că sunt împreună cu tine de mai mulţi ani şi că mă iubeşti şi tu şi vrem să ne casătorim. I-am cerut să nu se opună divorţului, pentru că oricum nu mai trăim împreună de mulţi ani şi nu mai are rost să perpetuăm această situaţie.
-Minciuni! Minciuni!
Flori încerca să păstreze controlul asupra mâinilor care începură să tremure, iar ea voia să ţintească bine, astfel încât să-l omoare dintr-o dată, să nu-l facă să sufere în cazul în care glonţul nu ar fi fost mortal. L-a iubit totuşi pe acest bărbat, a căutat să facă tot posibilul ca el să se simtă bine, să fie fericit cu ea, aşa încât un eventual ricoşeu ar complica lucrurile, gând care o făcea să fie agitată, să se frământe şi să transpire…Mahmud continua să-i aducă argumente pentru a o face să înţeleagă adevărul şi să lase pistolul în jos.
-După ce i-am spus ce i-am spus, a intrat într-o criză de isterie, m-a ameninţat că va da foc tuturor proprietăţilor mele din Turcia, imi va ucide copiii, apoi se va sinucide şi ea! A trebuit să o liniştesc pe moment, spunându-i lucrurile pe care le-ai auzit! Imi pare foarte rău, a fost ceva împotriva voinţei mele, crede-mă…
-Ce prostie, ce prostie uriaşă! Nu ţi-ai dat seama că a trişat? Nu ar fi făcut niciodată în viaţa ei aşa ceva!
-Nu-i adevărat, Flori! Nu ai reuşit să-i cunoşti pe musulmani din toate punctele de vedere. Un musulman, dacă are un scop şi crede foarte tare în el, poate folosi mijloace dintre cele mai imprevizibile ca să şi-l realizeze. Voi îi spuneţi fanatism unui asemenea gen de acţiune. Cred că urmăreşti ştirile de la posturile de televiziune în care sunt prezentate destule cazuri cu musulmani care-şi sacrifică viaţa în numele unui scop!
-Da, îşi sacrifică viaţa proprie, distrugând multe alte vieţi nevinovate. Dar ce vină am eu în toate astea?
Mâna în care Flori ţinea pistolul s-a lăsat sleită de-a lungul corpului, paşii împleticiţi au dus-o spre un fotoliu în care a căzut stoarsă de puteri.
-De ce nu m-ai lăsat să merg în drumul meu? Mă grăbeam spre facultate, iar tu m-ai oprit în stradă, mi-ai vorbit frumos, ieşisei dintr-o limuzină care-ţi lua ochii, eram tânără şi proastă… Flori a izbucnit în hohote de plâns. Mahmud s-a apropiat încet de ea vorbindu-i.
-A fost o dragoste de la prima vedere, frumuseţea ta mi-a tulburat raţiunea, nu am putut să mă stăpânesc fără să mă apropii şi să-mi exprim sentimentele care mă copleşiseră brusc. Te rog să mă ierţi, dacă am greşit.
El i-a luat pistolul din mână cu multă atenţie, mărturisindu-i în continuare dragostea de care a fost cuprins atunci când a cunoscut-o, apoi s-a apropiat de sertarul de la birou, a pus pistolul la loc şi a încuiat, ascunzând cheia în buzunar.   

După această întâmplare, Flori a hotărât să rupă orice legătura cu Mahmud. A început să analizeze situaţiile prin care a trecut în încercarea de a reînnoda relaţia cu el. Se întreba dacă într-adevăr Mahmud nu a uitat-o şi a continuat s-o iubească aşa precum i-a mărturisit când s-au revăzut. I se părea totuşi că a cedat prea repede în faţa soţiei lui, atunci când aceasta îl ameninţa la telefon că va da foc proprietăţilor lui din Turcia, îi va ucide copiii, apoi se va sinucide şi ea. Flori a început să facă conexiuni cu războiul pe care îl declanşaseră americanii în Irac, împotriva lui Sadam Husein, după atentatul din 11 septembrie asupra Turnurilor Gemene ale World Trade Center din New York. Tocmai în acest moment, Mahmud a hotărât să refacă relaţia cu ea. De ce? E adevărat că şi România se aliase la coaliţia împotriva terorismului şi chiar trimisese trupe în Irac în sprijinul americanilor. Iar odată cu desfăşurarea acestor evenimente, musulmanii din ţările membre ale coaliţiei fuseseră puşi sub urmărire. Acest lucru se întâmplase şi în România. Ea se întreba dacă nu cumva Mahmud a încercat să refacă relaţia cu ea vrând să dovedească autorităţilor că el nu are numic cu politica, că este îndrăgostit de o româncă serioasă cu care vrea să se căsătoreacsă, dorind astfel să-şi desfăşoare afacerile în linişte. Din alt punct de vedere motivul nu era destul de convingător întrucât Turcia a oferit de asemenea sprijin americanilor împotriva terorismului. Se poate ca Mahmud, medita Flori, să fi avut o slăbiciune de moment în urma declanşării acţiunilor de urmărire a musulmanilor în România. Şi totuşi ei nu-i venea să creadă că el a încercat să refacă relaţia cu ea din aceste motive. Ştia că o iubeşte, era sigură că el voia să fie cu ea, dar că, probabil, ea nu poate înţelege anumite lucruri, care îi caracterizează pe musulmani, în speţă imposibilitatea de a divorţa de o femeie musulmană. În sfârşit, Flori a decis că aceasta a fost ultima încercare de a reînnoda o relaţie care, cu siguranţă, s-a rupt definitiv.  

Stăm toţi trei răsturnaţi pe canapele, după ce ne-am întors obosiţi de la piaţa de fiare vechi. Suntem treziţi din toropeală de o melodie orientală. Aşa sună celularul lui Flori.
Ea se ridică din pat, ia celularul şi răspunde:
-Alo! Ne spune apoi în şoaptă depărtând telefonul mobil: E poliţistul!
Flori ne-a povestit cum cel care se dădea drept poliţist, a sunat-o de mai multe ori şi de fiecare dată îşi exprima dorinţa de a avea cu ea o relaţie sexuală, la care visa atât de mult, ea însă îl refuza motivând că nu i se pare decent să aibă o relaţie sexuală cu un bărbat pe care nu îl cunoaşte. Ştia doar că e prietenul unui proprietar de apartament. Proprietarul voia să-şi vândă apartamentul şi a solicitat colaborarea agenţiei imobiliare la care lucra Flori. Ea a mers într-acolo pentru evaluarea proprietăţii. Stăpânul l-a prezentat pe prietenul lui, un tânăr înalt, frumos, blond, care ulterior a început să o sune pe Flori destul de des, spunându-i că s-a îndrăgostit de ea şi că şi-ar dori o relaţie sexuală. Flori era în perioada primei despărţiri de Mahmud, pe care încă nu-l putea uita. Tânărul poliţist devenea insistent şi în discuţiile la telefon avansa în intimităţi subtile. El îi descria în amănunte actul sexual pe care şi-l dorea cu ea. Îi spunea că ar începe să o sărute pe buze, apoi pe gât, iar mângâia cu vârful limbii sfârcurile sânilor şi în acelaşi timp ar declanşa un joc fin al degetelor sale cu labialele ei, după care ar urma masarea în cerculeţe a clitorisului pentru a o excita mai mult şi a o pregăti de penetrarea propriu zisă. După ce penisul lui va umple locşorul călduţ, mult visat, el nu s-ar grăbi ca hăbăucii care n-au mai văzut femei, ci s-ar mişca încet, ca ea să reuşească să savureze plăcerea, să urmărească evoluţia, el trecând la masarea pereţilor vaginului prin mişcări circulare ale penisului, al cărui gland ar ajunge fără probleme la intrarea în uter, datorită lungimii sale peste medie, astfel sporind plăcerea prin extinderea zonei simţurilor către interior până la “explozia” lor multrâvnită. După orgasm el nu s-ar duce imediat în baie, cum procedează majoritatea bărbaţilor, ci ar continua s-o mângâie, de data aceasta purtându-şi vârful limbii uşor-uşor, în sus şi în jos, pe suprafaţa clitorisului, ca senzaţiile de după orgasm să se consume în voie, aşa încât partenera sa să se simtă o femeie împlinită, căci numai astfel şi nu altcumva o femeie se simte cu adevărat împlinită. 

De fiecare dată când o suna, poliţistul îi descria noi şi noi detalii din eventuala relaţie sexuală pe care şi-o dorea cu ea. Flori însă nu a dat curs propunerilor lui. În sfârşit ea primi multaşteptatul telefon de la Mahmud, care o invitase la restaurantul “Casa Vernescu”, unde fusese împreună cu Speranţa. Tocmai în această perioadă a refacerii relaţiei cu Mahmud, Flori a hotărât să se întâlnească cu tânărul poliţist pentru a avea o discuţie serioasă cu el şi a pune capăt acestei “hărţuieli” prin telefon. În acelaşi timp ea a recunoscut că descrierile sexuale ale tânărului păreau a fi ale unui foarte bun cunoscător şi practician în domeniu. Si-au fixat întâlnirea lângă biserica din Piaţa Hurmuzachi. Flori a mers într-acolo cu JEEP-ul lui Mahmud şi a parcat la vreo zece metri de biserică. A aşteptat mai multe minute în şir însă tânărul poliţist nu apărea. Ea a ieşit din maşină, s-a uitat într-o parte, în alta, dar nu l-a văzut. S-a urcat din nou la volan şi a plecat. Când a sunat-o iar, l-a întrebat de ce nu a venit la întâlnire. Tânărul i-a răspuns că a fost acolo, dar nu s-a decis să se apropie de ea, ascunzându-se după un copac atunci când a văzut-o coborând din acel JEEP. Si-a zis că nu e de el aici, fiind sigur că e amanta vreunui mare om de afaceri, sau a unui senator…

Acum, după ce s-a despărţit definitiv de Mahmud, iată că tânărul poliţist o sună iar.
-Probabil, ne spune ea în şoaptă, m-a urmărit şi a văzut că nu mai am JEEP-ul.
Flori încearcă să-l facă să înţeleagă că nu are rost să o sune, pentru că totul e înzadar. Încheie discuţia şi se întoarce spre noi spunându-ne că poliţistul pleacă în Cosovo, în misiune, şi a hotărât să o sune, căci cine ştie dacă o va mai vedea vreodată. Ea îl liniştise zicându-i, că tot e mai sigur decât dacă-ar fi plecat în Irac. Flori nu reuşeşte să ne spună tot ce a vorbit cu poliţistul fiind întreruptă de sunetul de celular al Speranţei. 

– Va urma…