Primit pentru publicare: 16 febr. 2010
Autor: Gheorghe Median
Actualizat: 8 sept. 2016
Sursa:http://vorniceninews.ro/constantin-gh-cucu-publicist-vornicenean/

Figuri botoşănene de altădată – Constantin Gh. Cucu (1873-1935)

Mărturisesc că mi-a fost greu să găsesc un titlu pentru acest articol pentru că, subiectul său, priveşte un om, despre care, probabil, puţini au auzit. Lucrul este firesc, deoarece faptele sale l-au pus în lumină şi i-au dat notorietate doar în timpul vieţii, posteritatea ignorându-l, din păcate, aproape cu desăvârşire. Încercând să reparăm această nedreptate, vă oferim, în cele ce urmează, câteva date despre Constantin Gh. Cucu, suficiente, credem, pentru al scoate din uitarea la care a fost condamnat şi includerea sa, printre cei care au marcat şi nu oricum, epoca în care au trăit.

Cu câtva timp în urmă, documentându-mă asupra corespondenţei lui Nicolae Iorga cu Botoşanii, am întâlnit numele lui Constantin Gh. Cucu, printre cele ale celor mai activi corespondenţi ai istoricului, scrisorile sale relevându-l ca un fervent susţinător al iniţiativelor acestuia: înfiinţarea Casei de sfat şi citire ,,Nicolae Iorga” din Iaşi, lansarea unei campanii naţionale de susţinere financiară a familiilor victimelor răscoalei din anul 1907, înfiinţarea Tipografiei ,,Neamul Românesc” de la Vălenii de Munte(1) etc. Sumele generoase cu care Constantin Gh. Cucu a contribuit la concretizarea celor trei iniţiative luate de Nicolae Iorga, fac dovada faptului că era un om cu o bună stare materială, dar, mai presus de aceasta, că avea o viziune deosebită faţă realităţile sociale ale vremii, şi nutrea dorinţa sinceră de a fi, pe măsura puterilor sale, alături de orice demers care avea ca scop răspândirea culturii în păturile de jos, şi mai binele celor mulţi şi obidiţi.

Câţiva ani mai târziu, am avut ocazia să-mi completez cunoştinţele despre Constantin Gh. Cucu, din două surse, legate una de cealaltă: Dicţionarul Scriitorilor Botoşăneni, realizat de profesoara Ileana Turuşancu, în anul 1959, aflat în manuscris dactilografiat(2) în patrimoniul Muzeului Judeţean Botoşani şi o amplă scrisoare(3) trimisă acesteia, din Cluj, de fiica lui Constantin Gh. Cucu, Lia Henri Jacquier, păstrată în fondurile Direcţiei Judeţene Botoşani a Arhivelor Naţionale. Conform celor două surse mai sus citate, Constantin Gh. Cucu s-a născut la 19 mai 1873, în comuna Vorniceni, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie înstărită, tatăl său, Gheorghe Cucu, fiind un important proprietar funciar. A rămas orfan de mamă de la o vârstă fragedă, iar după ce tatăl său s-a recăsătorit, atmosfera din familie l-a determinat să plece de acasă şi să-şi ia soarta în propriile mâini. Nevoit să se descurce singur, nu a reuşit să parcurgă decât cursurile şcolii primare, suficiente doar pentru însuşirea meseriei de subchirurg. A suplinit însă lipsa instrucţiei şcolare prin lectură, fapt ce i-a permis însuşirea unei solide culturi generale, fapt confirmat şi de fiica sa, care în scrisoarea amintită mai sus scria:
,,Copil fiind, furând din orele de odihnă după muncă, a făcut clasele primare. Ce a studiat mai târziu, singur a studiat. Nu avea batalamale le mână, dar corecta deseori şi datele geografice şi istorice ale «învăţaţilor» cât şi «ciuntirile de gândire». Ştia, că învăţase doar din dragostea de a şti şi nu pentru a arunca praf în ochi cu o diplomă”.

În ceea ce priveşte averea de care dispunea, care i-a permis să facă numeroase acte filantropice, să publice pe speze proprii mai multe volume de poezii şi să editeze o revistă, tot ce a agonisit a fost rodul propriei sale munci, Constantin Gh. Cucu clădindu-şi viaţa, aşa cum afirmă fiica sa, ,,pe cele zece degete ale mâinilor lui, fără ajutorul nimănui”.

Constantin Gh. Cucu s-a stabilit în Botoşani în jurul anului 1900 şi a devenit cunoscut concitadinilor săi, prin maniera originală de a se comporta, mai cu seamă în raport cu autorităţile. Au făcut, nu odată, deliciul botoşănenilor, poeziile sale satirice la adresa autorităţilor oraşului sau a protipendadei, răspândite prin intermediul foilor volante, dintre care amintim pe cele intitulate ,,O petiţie la primar”, ,,O catastrofă la Botoşani” şi ,,Cojocelul la teatru”. Inclinaţia spre poezia cu caracter satiric explică, credem, faptul că volumul cu care a debutat ,,Încercări pripite”, publicat în anul 1914, cuprinde creaţii de această factură.
Exemplificâd talentul umoristic al tatălui său, Lia Henri Jacquier, transcrie în scrisoarea pe care am amintit-o, două strofe dintr-o poezie care a circulat prin intermediul foilor volante prin oraş, în care acesta îşi exprimă dezacordul faţă de iniţiativa reginei, aflată în vizită la Botoşani de a împărţi bani săracilor:

Regina noastră făcea mai bine
Decât să-mpartă pomeni în bani,
Vre-un Tepeş-Vodă să ia cu sine
Să opereze la Botoşani.

Să tragă-n ţeapă pe toţi vânduţii
Să fie târgul plin de ţăpuşi
Groase şi nalte de două suliţi,
Să-n figă-n ele pe cei sus puşi.

Poezia satirică a fost doar una dintre temele cultivate de Constantin Gh. Cucu, el fiind, de asemenea, autorul unor poezii cu tematică socială, dintre care amintim pe cea intitulată ,,Glasul ţăranilor împotriva ciocoilor”, ,,Balaurul”, sau a unor pamflete precum ,,Nu pomană, Maiestate!”, răspândite, ca şi cele citate mai sus, pe foi volante, în Botoşani.

Domeniul în care Constantin Gh. Cucu s-a exprimat cel mai adesea, este cel al poeziei patriotice, creaţiile cu această temă fiind publicate în diverse ziare şi reviste ale vremii, precum şi în trei volume: ,,Spre Ideal” – 1916, ,,Cultul eroilor” – 1918 şi ,,Prietenia româno-sârbă” -1922. Publicate în anii participării ţării la primul război mondial, poeziile lui Constantin Gh. Cucu, prin tonul optimist şi caracterul vizionar care le caracterizau, au constituit un mijloc de mobilizare a tuturor românilor, ,,de la Vlădică la opincă” la lupta pentru realizarea României Mari. Dintre poeziile scrise în anii războiului de întregire, am reţinut-o pe cea dedicată Regelui Ferdinand, publicată în ziarul ,,Alarma”, din 4 septembrie 1916, din care redăm două strofe:

Tu deştepţi în neamul nostru, aspiraţii seculare,
Tu deschizi calea oştirii, către România Mare
Tu eşti fala şi mândria Poporului românesc
Noi sărbătorim în tine, tot trecutul românesc.

Tu insufli insufli azi oştirii biruinţa şi avântul
Ce va deturna pe duşman, să-ngrozească tot pământul.
Tu vei ridica stindardul, aşteptat de-ai noştri fraţi,
Ce desfăşurat va trece, glorios peste Carpaţi.

Cea mai importantă operă a lui Constantin Gh. Cucu, este ,,Glorioasa Epopee Română”, o descriere în versuri a marilor confruntări dintre armata română şi cea germană din vara şi toamna anului 1917, de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, publicată în patru numere ale revistei ,,Biblioteca Războiului de Întregire”, pe care o editează din toamna anului 1924, la Botoşani. Ideea scrierii acestei epopei i-a fost sugerată, aşa cum afirmă autorul, de către Nicolae Iorga(4), care într-o cuvântare ţinută la Botoşani, în acelaşi an, îşi exprimase surprinderea că eroismul românesc din anii marelui război de întregire, nu-şi găsise încă scriitorii care să-l glorifice. Considerând justă constatarea marelui istoric, Constantin Gh. Cucu a scris şi tipărit pe propria sa cheltuială ,,Glorioasa Epopee Română”, pe care trimis-o tuturor unităţilor militare din ţară, precum şi personalităţilor militare şi civile al căror nume era legat de participarea României la primul război mondial.
În ,,Înainte Cuvântare”(5), pe care o publică în primul număr al revistei, Constantin Gh. Cucu îşi informează cititorii că scrierea sa are ca scop ,,răspândirea şi vulgarizarea în masele mari ale populaţiei române de pretutindeni, a tuturor faptelor mari şi glorioase săvârşite în timpul marelui nostru război de întregire, în toate fazele lui, pe toate fronturile şi dacă se poate, pe toate poziţiile” iar pentru scrierea ei, s-a folosit de ,,informaţii verbale de la luptători, comunicate, articole din ziare, memorii de corpuri şi mai cu seamă de … eminenta şi documentata lucrare «Istoria Războiului de Întregire» datorată penei măestre a d-lui Const. Kiriţescu”.

Cele patru numere ale revistei, au fost reunite într-un singur volum editat în anul 1928 la tipografia ,,Concurenţa” din Botoşani, volum în care, pe lângă ,,Glorioasa Epopee Română”, sunt incluse alte câteva poezii scrise de Constantin Gh. Cucu, precum şi o serie de scrisori primite de acesta, din partea celor care i-au citit opera dedicată marelui război de întregire. Din rândul celor care i-au adresat mulţumiri şi felicitări pentru această scriere, desprindem numele Reginei Maria, mareşalului Alexandru Averescu, generalilor Alexandru Mărgineanu, Nicolae Rujinschi, Toma Popescu, Grigore Tomescu, Ioan Popescu, Henri Berthelot şi al inspectorului şcolar al Circumscripţiei Iaşi – Chişinău, Neculai Pieptu. Redăm, dintre aceste scrisori, un fragment din cea pe care i-a adresat-o generalul Nicolae Rujinschi(6), care, printre altele, scria: ,,…Acei care au fost pe front în tranşee şi au stat neclintiţi în toiul luptelor la datorie, nu o zi două, dar toată campania, cetind aceste cântări, vor retrăi acele vremuri, vor simţi încă cutremurul bombardamentelor, ţiuitul gloanţelor, tic-tacul mitralierelor şi exploziilor seci şi violente ale granatelor. Vor revedea parcă desfăşurarea luptelor, avâtul fără seamăn al ostaşilor noştri şi strălucirea izbândei lor.

Ca ostaş apreciez lucrarea ce merită a se răspândi adânc în şcoli, în cazărmi şi în popor, căci o consider ca o lucrare patriotică plină de pilde frumoase, de eroism, iubire de neam, Tară, Rege”.
În acelaşi volum, este publicat şi Comunicatul Statului Major al Diviziei a 16-a(7), din data de 25 septembrie 1925, semnat de comandantul acesteia, generalului Grigore Tomescu, către Brigăzile şi Regimentele care o compuneau, prin care se recomanda folosirea acestei lucrări, care ,,…prin felul cum este întocmită, glorificând faptele de arme ale eroilor, care şi-au sacrificat viaţa pentru realizarea visului nostru de veacuri, va fi de un netăgăduit folos educator, atât în şcoli, cât mai ales trupei.

Această lucrare fiind scrisă în versuri şi pe înţelesul tuturor, este tot atât de atrăgătoare pe cât este şi folositoare, pentru dezvoltarea sentimentului patriotic al ostaşilor noştri, prin numeroasele pilde de bravură, iubire de Tară şi Dinastie, ce sunt descrise întrânsa”.
Volumul publicat în anul 1928, cuprinde, între alte creaţii poetice ale lui Constantin Gh. Cucu, două poezii care s-au bucurat de o deosebită apreciere. Intitulate, prima, ,,Jandarmeria Tării”(8) şi cea de a doua ,,Grănicerul”(9), acestea au fost tipărite şi expuse, din ordinele generalilor Ştefan Ştefănescu, comandantul Corpului de Jandarmi şi Broşteanu, comandantul Corpului de Grăniceri, în toate companiile, secţiile şi posturile de jandarmi şi respectiv în toate pichetele de grăniceri din ţară.

Trebuie să mai subliniem faptul că, în volumul amintit sunt incluse câteva poezii dedicate de Constantin Gh. Cucu, concitadinilor săi, care şi-au sacrificat viaţa, în încleştările cu duşmanii din triunghiul de foc al Mărăşeştilor, sau au sprijinit, prin diverse mijloace, refacerea armatei române. Una dintre acestea este dedicată căpitanului, ridicat post mortem la gradul de maior, Grigore Ignat, în amintirea căruia, în anul 1928, a fost ridicat în centrul Botoşanilor, un impresionant monument, operă a sculptorului Horia Miclescu. Intitulată ,,Apotheosă”(10), poezia are două strofe, pe care le redăm în continuare:

Tu ai luptat cu abnegare
Străpuns de zeci de baionete,
Iar moartea ta la parapete
Opri năpraznica vâltoare

Din lanţuri grele ne-ai scăpat
Cu jertfa ta fără de nume
Şi ne-ai făcut stăpâni pe lume
O, bravule Maior Ignat!

Nu ne-am propus, în acest articol, să facem aprecieri asupra artei poetice a lui Constantin Gh. Cucu, pentru că el însuşi, nu s-a considerat poet în adevăratul sens al cuvâtului, ci, doar ,,poet popular”. Vrem să subliniem, însă, în încheierea acestui articol un element care dă o excepţională valoare operei lui Constantin Gh. Cucu, cu deosebire ,,Glorioasei Epopei Române” – contribuţia pe care aceasta şi-a adus-o la sădirea în sufletele celor care s-au regăsit între graniţele României Mari, a respectului şi recunoştinţei faţă de cei care au înfăptuit-o şi a datoriei de a păstra, apăra, creşte şi consolida, ceea ce se obţinuse cu atâtea jertfe şi sacrificii. Pe această coordonată, Constantin Gh. Cucu s-a aflat alături de Tiberiu Crudu, N. N. Răutu, Constantin Iordăchescu, Constantin Oprescu, preotul Toma Chiricuţă şi alţi intelectuali de frunte ai Botoşanilor, care imediat după primul război mondial, au făcut să apară aici, două excepţionale reviste literare: ,,Junimea Moldovei de Nord” şi ,,Revista Moldovei”, al căror rol în consolidarea prin cultură a statului naţional unitar este unanim recunoscut şi apreciat.

Note:
1 Gheorghe Median, ,,Nicolae Iorga şi Botoşanii – legături epistolare”, Botoşani, Editura Agata, 2006, pag. 41-45.
2 Muzeul Judeţean Botoşani, Col. Istorie Contemporană, doc. 7964.
3 D.J.A.N. Botoşani, Col. Documente, PXXVI/87.
4 Gheorghe Median, Op. Cit., pag. 106.
5 ,,Glorioasa Epopee Română”, Botoşani, Tipografia ,,Concurenţa”, 1928, pag 9.
6 Idem, pag. 34.
7 Idem, pag. 2.
8 Idem, pag. 24.
9 Idem, pag. 4.
10 Idem, pag. 142.