Societatea contemporană are obligația de a asigura cetățenilor ei dreptul la educație și integrare socială prin crearea și susținerea unui sistem educațional capabil să asigure tuturor condițiile necesare dezvoltării abilitărilor de viață adaptate în funcție de capacitățile intelectuale și cognitive ale fiecărei persoane. Instituționalizarea copiilor cu dizabilități sau a copiilor cu C.E.S. certificat nu s-a dovedit a fi modalitatea ideală de a asigura educația și pregătirea profesională a acestora, astfel că mare parte dintre cei diagnosticați au fost orientați spre învățământul de masă, mai ales din nevoia asigurării unor condiții de educație normală din punct de vedere emoțional. Astfel că școlile publice s-au trezit puse în fața unor situații deloc ușoare  pentru cadrele didactice care nu au beneficiat de pregătire specializată în vederea lucrului cu elevii cu cerințe speciale și aici avem în vedere elevii diagnosticați cu tulburări de învățare, ADHD, Sindromul Down sau chiar tulburări de spectru autist.

Un elev cu C.E.S. certificat, adică cu cerințe educative speciale, are nevoie de atenție specială, de programe școlare adaptate particularităților individuale caracteristice unei deficiențe sau unei tulburări, de suportul specializat al unui profesor de sprijin, precum și de o intervenție specifică, prin activități de recuperare specifice. Studiile de specialitate oferă un inventar al afecțiunilor pe baza cărora sunt stabilite diagnosticele și implicit determină orientarea diagnosticaților către învățământul de masă.

• Întârziere / deficiență mintală / dificultăți severe de învățare
• Deficiențe / dizabilități mintale medii și ușoare / dificultăți de învățare
• Deficiențe / dizabilități / tulburări de limbaj
• Deficiențe fizice / motorii
• Deficiențe senzoriale (vizuale și auditive)
• Tulburări emoționale (afective) și de comportament (UNESCO,1995)
• Supradotare.

Când vorbim despre integrarea elevilor cu C.E.S. avem în vedere principiul  egalității de șanse în realizarea accesului la educație, dar și la participare socială prin integrarea socio-profesională de după absolvirea învățământului obligatoriu. In vederea realizării unei integrări eficiente, trebuie avute în vederea dezvoltarea la toți membrii colectivității educaționale a unor valori  actuale și de perspectivă ale integrării societății democratice din lume și anume:  acceptarea tuturor diferențelor; respectul diversității;  solidaritatea umană și mai ales cu persoane diferite; lupta împotriva excluderii și marginalizării; lupta împotriva inegalității sociale.

Integrarea este un proces complex și de durată, ce presupune educarea copiilor cu cerințe speciale în școli publice alături de ceilalți copii, asigurarea unor servicii minime de specialitate (consiliere școlară, asistență medicală și socială, terapie educaționala etc.) în învățământul de masă, sprijinirea cadrelor didactice nespecialiste în demersul lor de a proiecta și aplica programe adaptate, crearea acelor programe adaptate care sa vizeze și diagnosticele stabilite pentru elevii orientați spre învățământul de masă.  De asemenea, integrare înseamnă și încurajarea și cultivarea relațiilor de prietenie, de colaborare și de comunicare între toți elevii unei clase sau ai unei școli în care învață elevii speciali, înțelegerea și acceptarea diferențelor atât de către profesori și elevi, dar și de către părinții elevilor normali.

Este necesară evidențierea diferențelor dintre termenii integrare și incluziune. Integrarea elevilor cu C.E.S. are în vedere includerea lor în școlile învățământului de masă, în mediul social din care provin. Evoluția lor este supravegheată de cele mai multe ori de către cadre didactice care nu au pregătirea necesară pentru a lucra cu elevi cu cerințe speciale și care nu beneficiază de ajutorul unui profesor de sprijin sau a unui psiholog școlar.  Atâta vreme cât  nu se constată o creștere a interacțiunilor între elevii cu și fără dizabilități sau cu diferențe în învățare, putem considera că nu este un proces de integrare școlară reală ci doar o integrarea fizică.  Educația incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătățire a politicii  instituției școlare, ce are ca scop valorificarea optimă a resurselor umane și materiale existente (cursuri de specializare, colaborare permanentă cu C.J.R.A.E)  pentru a susține participarea la procesul de învățământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunități, în special a celor speciali, astfel încât toți elevii să aibă șanse reale la integrare socio-profesională.

Copiii cu C.E.S. prezintă deficienţe de învăţare, de atenţie, pentru care este necesară adaptarea conţinuturilor învăţării la nivelul lor de percepţie şi asimilare. Tocmai de aceea, trebuie adaptate şi metodele de lucru cu aceşti elevi, pentru a reuşi integrarea lor deplină în colectivitatea şcolară şi implicit în colectivitatea socială după parcurgerea perioadei de şcolaritate obligatorie.

Adaptarea metodelor şi a stilului de predare nu este chiar uşoară, mai ales atunci când există o clasă numeroasă (peste 20 de elevi) în care este integrat un singur elev cu C.E.S. Dar nu putem nici să trecem cu vederea existenţa acestuia în colectivul clasei, să-l ignorăm, pentru că altfel nu facem decât să-l îndepărtăm tot mai mult. În fiecare oră, avem datoria de a găsi metodele şi resursele necesare implicării acestuia în activităţile de predare-învăţare, în aşa fel încât elevul cu C.E.S. să câştige încredere în forţele proprii, să interacţioneaze mai bine cu restul colectivităţii.

În ultimii 10 ani, am lucrat cu elevi cu C.E.S. certificat integraţi în învăţământul de masă, fapt care m-a determinat să găsesc metodele şi resursele necesare activizării acestora în cadrul orelor de predare-învăţare, pornind de la realizarea planificărilor adaptate, a testelor de evaluare iniţială sau progresivă cu subiecte create special pentru aceştia, pană la activităţi, fişe de lucru şi jocuri didactice adaptate pentru nivelul lor de înţelegere şi asimilare.

Pentru un elev cu dificultăţi de învăţare sau concentrare este dificil să asimileze informaţiile în limba maternă, cu atât mai mult într-o limbă străină. Elevii cu C.E.S.  certificat prezintă, de obicei, dificultăţi de învăţare combinate de cele mai multe ori cu o capacitate redusă de atenţie şi concentrare. În cazul elevilor cu C.E.S. trebuie insistat mai mult pe „a putea să facă” decât pe „a şti să facă”, dar şi pe dezvoltarea de deprinderi şi capacităţi şi mai puţin pe transmiterea de informaţii, mai ales că de multe ori aceştia imită sau reproduc ceea ce văd şi aud. Din practica cotidiană, am observat că mare parte dintre elevii cu C.E.S. pe care i-am avut la clasă, au fost receptivi la acele activităţi de învățare care au fost bazate pe jocuri, pe utilizarea imaginilor, utilizarea softurilor pentru învăţarea pronunţiei fonetice. De asemenea, am încercat să creez materiale pentru fiecare tematică din programă, planşe sau carduri în care cuvântul să fie însoţit automat de imaginea pe care acesta o reprezintă. Astfel, elevul cu C.E.S. îşi poate forma un vocabular minimal. Lipsa unui profesor de sprijin pentru activităţile cu elevii cu C.E.S. se cunoaşte prin faptul că elevii nu ajung sa opereze cu noțiunile achiziţionate decât într-o mică măsură şi asta pentru că nu se poate lucra doar cu elevul în detrimentul celorlalți elevi din clasă, aşa cum acesta nu trebuie neglijat în timpul activităţilor de predare – învăţare – evaluare.

Astfel se impune implicarea lor în diverse proiecte prin care să fie ajutați să-și dezvolte abilitățile de viață necesare integrării lor în societate, chiar dacă vorbim despre orele de limbi moderne (în cazul meu), a orelor de matematică, limba română etc. Elevii cu C.E.S. au nevoie de încredere, de motivare pentru a nu se simți abandonați, iar ajutorul trebuie să vină atât din partea profesorilor, dar și din partea elevilor. De aceea, la fiecare oră de curs îi încurajez pe elevii cu C.E.S. să participe la activități, pe măsura posibilităților lor intelectuale. Astfel am obținut rezultate în măsura în care unul dintre elevi, care la început nu era capabil să citească singur nici măcar un cuvânt la franceză sau engleză, a reuşit în cei 4 ani de gimnaziu să citească, fără ajutorul meu, fraze scurte şi să repete corect după model sunetele specifice celor două limbi moderne studiate. O altă elevă cu C.E.S.  a devenit mai activă în cadrul orelor de limbi moderne, prin faptul că a câştigat încredere în forţele proprii, ajungând un exemplu pentru elevii „comozi” la învăţătură. Un succes este și faptul că unul dintre elevii cu C.E.S. din clasa a VI-a lucrează intens la limba franceză despre care spune că o iubește mai mult decât limba engleză. De altfel, elevul este dotat cu ureche muzicală, fapt ce îl ajută să pronunțe mai bine sunetele limbii franceze, în ciuda dificultăților de exprimare.

Am încercat de fiecare dată să  implic elevii cu C.E.S. în toate activităţile extracurriculare şi extraşcolare (Eco Școala, campanii de ecologizare, activități de tip handmade etc.) care au menirea de a-i ajuta să-şi dezvolte creativitatea, îndemânarea, autonomia, comunicarea cu ceilalţi, încrederea în forţele proprii. O elevă,  diagnosticată cu deficiență mentală – nivel ridicat,  participă cu mare entuziasm la activităţi, în special la cele care implică latura artistico-practică (a confecționat braţări ale prieteniei pe care le-am expediat şcolilor participante la un proiect multinațional eTwinning). De altfel, am integrat-o în tot ce a insemnat activităţi extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul clubului de Quilling, eleva participând cu lucrări proprii (mărţişoare, felicitări)  la diverse concursuri artistice din ţară. Nu există bucurie mai mare pentru un elev cu cerinţe educaţionale speciale decât bucuria reuşitei după efortul depus.

În urma activităților realizate, am constatat cu bucurie si cu satisfacție că toți elevii cu C.E.S. din școală de bucură de respect din partea cadrelor didactice, a colegilor lor, că nu sunt discriminați, că nu se simt marginalizați sau respinși. Toate aceste lucruri demonstrează faptul că acești elevi sunt destul de puternici pentru a păși în societate, pentru a porni cu curaj spre o formă superioră de educație specifică nevoilor lor, că sunt pregătiți psihic pentru provocările lumii contemporane, în măsura în care societatea are nevoie de serviciile lor.

Bibliografie
1. Boici,G. (1998) – Evaluarea copiilor cu C.E.S. în perspectiva integrării, Ed. Timpul, Reșița.
2. Verza E., Păun E., coord., Educaţia integrată a copiilor cu handicap,Bucureşti, Asociaţia RENICO, UNICEF, 1998, p.14;
3. Vrăsmaş E., Educaţia copiilor cu cerinţe educative speciale, Bucureşti, Ed. Credis, 2007, p.38 – 41.