Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Fotografia pentru ziar ca imagine a realității sau estetizarea evenimentului ?

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Fotografia pentru ziar ca imagine a realității sau estetizarea evenimentului ?

Primit pentru publicare: 01 Iul. 2019
Autor: Alexandru Florin ȚENE, membru al U.Z.P. R.
Publicat: 06 Iul. 2019
© Alexandru Florin Țene© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


               Fraza lui Ingres, care spunea ”Fotografia este ceva foarte frumos, dar acest lucru nu trebuie spus”, și fraza lui Walter Benjamin, care scria că nu poți să reflectezi pe marginea fotografiei “ fără să te fi întrebat, în prealabil, dacă inventarea însăși a fotografiei nu a răsturnat, cumva,în totalitate caracterul fundamental al artei “, mă face  să spun că în fotografie există un mister care trebuie menținut. Afirm asta în calitate de utilizator și de practician fotograf, intermitent.

            Există în fotografie un mister care trebuie menținut. Nu ader faptul că fotografia a fost estetizată, și faptul că acest tip de imagini a devenit una din artele frumoase ce au căzut în prăpastia culturii.

            Imaginea fotografică a venit de dincoace sau de dincolo de estetic, prin care esența ei tehnică, se constituie, din acest punct de vedere, o revoluție considerabilă în modul nostru de reprezentare.Apariția eruptive a fotografiei pune în cauză arta însăși, în monopolul ei estetic asupra imaginii. Arta a fost cea care a devorat fotografia și nu invers. Fotografia vine din altă parte și acolo trebuie să rămână. Ea face parte dintr-o altă tradiție, atemporală, nonestetică la drept vorbind, aceea a trompe-l`oeil-ului, care străbate întreaga istorie a artei, dar parcă indiferentă la peripețiile ei. Fotografia este aparent realistă, dar ea este magică, în vreme ce arta se varsă în estetic conform unei curbe care duce de la sacru la frumos, și apoi la estetică generalizată.Forța antropologică a imaginii se opune reprezentării bine temperate, ca și oricărei viziuni realiste- ea păstrează ceva din iluzia radicală a lumii. O imagine fotografică este valabilă nu atât în termeni de calitate sau de conținut, cât în termeni de fascinație pură. Fotografia se află mai aproape de originea realității și de chinurile reprezentării. Ca urmare a jocului ei irealist cu tehnica, a decupajului ei absolut, imobilității sale absolute, tăcerii, reducției fenomenologice a mișcării și a culorii, ea este imaginea ce mai pură și mai artificială care poate fi întâlnită în presă și pe simezele expozițiilor. Nu este frumoasă, ci mai rău. Și tocmai în această calitate dobândește fotografia forță de mărturisire într-o lume care vede extenuându-se tocmai principiul estetic.Operația fotografică este un fel de reflex, de scriere automată a evidenței evenimentului și al lumii, care nu este una singură.

            Revenind la fotografie, tehnica este cea care îi conferă caracterul ei de inedit ca imagine. Tocmai prin această tehnicitate se revelează lumea noastră ca radical non-obiectivă. Obiectivul aparatului de fotografiat este cel care, în mod paradoxal, revelează inobiectivitatea lumii, acel ceva care nu va putea fi soluționat prin analiză sau prin asemănare. Prin tehnica ei, fotografia ne poartă dincolo de asemănare, în inima  iluziei realității. Transformând, astfel, prin chiar acest lucru, și viziunea noastră despre tehnică. Privitorul este purtat, prin intermediul fotografiei, dincolo de refuzul moral-filozofic al tehnicii alenate”, într-o perspectivă asupra tehnicii ca loc strategic al unui dublu joc, ca oglindă măritoare a iluziei și formelor. Prin fotografie, întrebarea esențială devine: noi gândim lumea, sau lumea este care ne gândește? Prin fotografia de ziar, obiectul este cel care ne privește și ne gândește.

            Există un duel între aparatajul de luat vederi și lumea înconjurătoare, dar și o complicitate. Fotografia ar fi arta de a ne insinua în această complicitate, dar nu pentru a domina procesul, ci pentru a te juca cu el și a demonstra că jocurile nu sunt definitiv făcute. Fotografia e obiectul, este mai mult obiectul care ne vede decât subiectul care privește.

            Metaforic vorbind, este ideea că de partea noastră nu mai rămâne decât o lume materială, vizibilă, și identificabilă și perfect identificată. Există undeva, în spatele oglinzii, un fel de materie neagră infinită, neidentificată, despre care noi ne imaginăm că ar putea deveni propriul nostru destin.

                                                                                      



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.585 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5