Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Începuturile fotografiei şi impactul asupra artei moderne

Primit pentru publicare: 3 mart. 2017
Auto: Cosmina OLTEAN
Publicat: 4 mart. 2017
Edito: Ion ISTRATE

 

 

Începuturile fotografiei şi impactul asupra artei moderne

Trei mari invenţii, toate apărute înainte de 1851, au schimbat profund cursul istoriei artei. Este vorba despre muzeul de artă, litografia şi fotografia. Acestea au creat un nou set de criterii şi anumite limite în care să se încadreze munca artistului. Dacă litografia şi alte medii artistice industriale au transformat istoria artei moderne, fotografia a avut un impact încă şi mai mare. Invenţia i-a fost anunţată în 1839 în Franţa şi apoi Anglia, în 1841,  cu o diferenţă de tehnică între cele două ţări.
Varianta franceză, numită daquerreotype de către inventatorul ei, Louis Jaques-Mandé Daquerre, a apărut la Paris în 1839, înainte ca Fox Talbot să-şi facă publică invenţia în Anglia, fiind primul proces comercial fotografic din istorie. Înaintea perfecţionării procedeului amintit, Joseph Nicéphore Niépce a captat o fotografie cunoscută sub numele de View from the Window at Le Gras (Privelişte de la fereastra din Le Gras) în 1826, realizată prin procesul heliografiei, aceasta fiind totodată cea mai veche fotografie din lume, care s-a păstrat în condiţii bune. Daquerre, împreună cu fiul său, au continuat apoi experimentele începute de Nicéphore Niépce.
Spre deosebire de procesul englezesc, fiecare daquerreotip era o imagine unică, imposibil de multiplicat, realizată în aparat pe o plăcuţă metalică, cu vapori de mercur. Numită oglinda naturii, daquerreotipul a fost apreciat imediat pentru gradul ridicat de reproducere a detaliilor. Folosită după 11 ani în studiourile din New York, Daghereotipia a marcat începutul erei moderne în fotografie. Astfel, în 1850, fotografia execută o puternică forţă în istoria reprezentării.
Daquerreotype

William Henry Fox Talbot a introdus şi perfecţionat în 1841 o tehnică a fotografiei pe hârtie pe care a numit-o calotype sau talbotype, aceasta fiind de fapt prima modalitate de imprimare a fotografiei. Calotype este un termen format din alăturarea a două cuvinte greceşti: kalos (frumos) şi tupos (impresie). Hârtia acoperită cu iodură de argint era expusă apoi la lumină, iar zonele cuprinse de aceasta se închideau la culoare, rezultând o imagine negativă.
Calotype în negativ şi pozitiv

Locul fotografiei în arta modernă
Datorită noutăţii şi rivalităţii dintre Anglia şi Franţa, fotografia a cutremurat arta modernă şi s-a impus, dobândind un loc propriu în cadrul acesteia. Fotografii începeau să expună la toate marile expoziţii internaţionale şi multe galerii importante expuneau şi vindeau fotografii. Mulţi critici şi intelectuali începeau să vorbească despre meritele şi problemele cauzate de acest mediu, despre relaţia pictură-fotografie, despre producerea de imagini pe cale mecanică în raport cu cea manuală.
Lady Eastlake, soţia directorului de la National Gallery of Art din Londra, declara în 1850 că de azi pictura este moartă. Unii vedeau fotografia mai mult ca pe o ştiinţă decât ca artă, dar cu toate acestea mulţi dintre artiştii vremii s-au îndreptat spre acest mediu. Artistul îşi organizează compoziţia astfel încât subiectul să o domine, iar în ce priveşte natura şi peisajul, pictorul avea avantajul de a putea exclude orice element care dăuna compoziţiei. La fotografi acesta era un dezavantaj la început şi putea doar să încerce să schimbe unghiul pentru a construi o imagine echilibrată. În mod paradoxal, aspecte din realitatea vizuală au devenit probleme reale pentru fotografie, iar eliminarea sau diminuarea lor a devenit crucială pentru construirea fotografiei. Această situaţie a evoluat în cele din urmă spre punerea în valoare a accidentelor din natură şi transformarea lor în virtuţi estetice.
Altă limitare impusă de mediul fotografic era captarea mişcării. Se credea că pictorul deţine mai multă libertate în reprezentarea mişcării deoarece nu era constrâns de timpul de expunere instantaneu, ca-n fotografie. Cu toate acestea, fotografii au fost primii care au reprezentat mişcarea completă a corpului uman, iar unele fotografii de acest fel au fost realizate de artistul american Thomas Eakins.  Asta este posibil întrucât aparatul de fotografiat are o acurateţe mult mai mare decât ochiul uman şi face posibilă reprezentarea mişării rapide, insesizabilă de către ochi. Astfel, fascinaţia mişcării a atra mulţi artişti, precum Ernest Meissonier.

Apariţie revoluţionară
În 1889 publicul a devenit cu adevărat cucerit de fotografie odată cu apariţia pe piaţă a primului aparat potabil Kodak. Devenit unul dintre primele brand-uri internaţionale, o adevărată revelaţie în societatea modernă, prin anii 1890 puţini mai erau cei care nu au făcut cu mâna lor o fotografie sau care să nu fi văzut măcar una făcută de un prieten. Una dintre principalele condiţii moderne în reprezentare era accesul universal la imagini, fie în original sau reprodusă.(1). Odată cu răspândirea aparatului foto şi cu deschiderea pentru oricine a posibilităţii de a fotografia, reacţia artistului a fost aceea de a duce ideea de reprezentare la un nivel superior, pentru a nu i se confunda realizările cu cele ale fotografului amator.

Pictură, fotografie, cinematografie
Arta modernă îşi pierde interesul de până atunci pentru redarea fidelă a realităţii chiar mai mult de când apăruse fotografia, care la rândul ei deschide calea cinematografiei. Prin acurateţea reproducerii mişcării şi redarea direct a vieţii, fotografia şi ulterior filmul câştigă teren în faţa picturii. Ceea ce tabloul abia sugera, fotografia şi filmul  redau cu o obiectivitate greu de atins de mediul pictural. În locul unui cadru, a unei scene, putem urmări o acţiune lungă şi complexă. Astfel, se schimbă statutul artei şi al artistului. Obiectivitatea din fotografie şi film sporeşte nevoia de subiectivitate a artistului, care aspiră spre moduri de expresie imposibil de atins pe cale mecanică.
Stăpânind mişcarea, timpul şi spaţiul, filmul redă cu uşurinţă poveşti, întâmplări şi reprezintă subiecte de orice fel, de la dramatice la istorice şi nu numai, cu o forţă evocatoare impresionantă. Totuşi, este greşit să ajungem să credem că doar apariţia fotografiei şi a cinematografiei au determinat artiştii să se îndepărteze de anumite subiecte şi forme de artă ori de redarea realistă.(2). Principalul motiv a fost ostilitatea din partea publicului pentru arta modernă, care adesea este individualistă şi nu se mai preocupă de colectivitate. În toate civilizaţiile despre care avem date, arta îndeplinea o misiune socială şi astfel era recunoscută ca folositoare. Când arta nu mai face asta, devine de neînţeles şi exclusivistă pentru unii.

Note:
1. Edina Bernard, Arta modernă (1905-1945), Meridiane, 2000;
2.
Joseph-Emile Muller, Arta Modernă, Ed. Ştiinţifică, 1963



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5