Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 4 (124), Aprilie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

G. Tutoveanu şi   Vartan Arachelian

Primit pentru publicare: 17 Apr. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 19 Apr. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Tutoveanu şi   Vartan Arachelian

La 125 de ani de la naşterea lui Pamfil Şeicaru mică contribuţie bibliofilă la ce scrie Vartan Arachelian, marele jurnalist care  l-a avut drept mentor pe poetul şi ziaristul George Tutoveanu.

„Mă numesc Pamfil Șeicaru, născut în anul 1894, luna aprilie… Am intrat în presa cotidiană în aprilie 1918, după ce am fost demobilizat și de atunci am continuat să fiu comentator al evenimentelor politice interne și externe, colaborând succesiv la diverse ziare și reviste. În 1923 am fost angajat la ziarul Cuvântul, ca șef-redactor, proprietar fiind ing. Titus Enacovici. Articolul de fond (leit articol) era semnat de mine. În anul 1924 am fost ales președinte al Sindicatului ziariștilor. În 1927 am demisionat de la ziarul Cuvântul si am luat conducerea ziarului Curentul, al unei societăți anonime, unde am funcționat ca director și redactor-șef… Din ianuarie 1927 și până la 9 august 1944, când am plecat din țara, articolul de fond era semnat de mine. Am fost ales de trei ori ca deputat independent în Parlamentul țării…”

În altă parte scrie că şi-a făcut crsurile liceale la Buzău, Tecuci şi Bârlad, ca debutul în presă îl aibă  de prin 1914-1915…deci de pe la vârsta de 10-11 ani.

Socotind că este născut la 19 aprilie şi împlineşte în această zi, 125 de ani,Vartan Arachelian publiă în revista ProSaeculum nr.  1-2/2019 documentarul „Obsesia unui condamnat la moarte”, p.111-120, care, cu toate golurile dintre rânduri, rămâne o operă bibliofilă, temeinic lucrată, ca şi altele care-i poartă numele.

Dacă ar fi fost susţinut de o bibliografie mai la îndemână, de „dicţionarele şi enciclopediile specializate (care) se străduiesc să nu  scape vreun titlu eroare ce le-ar descalifica”, patronul în cauză ne-ar fi fost şi mai complet, dar cum însuşi „Dicţionarul Literaturii Române de la origini până la 1900”, creaţia Academiei Republicii Socialiste Române, Institutul de Lingvistică, Istorie Literară şi Folclor al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, 1979,  director iniţial prof. dr, N.A. Ursu, apoi prof. dr. docent N.I. Popa, cum ar fi putut să pună în pagni ceea ce era oprit, omul şi opera lui care purtau în socialism stigmatul condamnării la moarte, au fost evitate şi referirile la Tutoveanu, la alţi literaţi şi oameni de ştiinţă…

În acest caz, intersat de aprofundare, Arachelian, după cum spune,  a recurs la ceea ce fac deobicei cercetătorii, a mers la sursă, „am încercat să dau viaţă zvârcolirilor politice din anii 30”, cosultând exact ce scrise Pamfil Şecaru, numai că, observă şi reţine cititorul, cum a făcut şi subsemnatul, datele biografice referitor la Tecuci şi Bârlad, la viaţa sa culturală, sunt prea palide.

Departe gândul de mine, de a pune semnul egalităţii, să mă ridic la piscul pe care stă  Vartan Arachelian, eu preocupat de ceea ce scrisesem în „Mari personalităţi ale culturii într-o istorie  a presei bârlădene 1970- 2003, TipoMoldova, şi 2008, revăzută şi înregită, ultima la Editura PIM, Iaşi, p. 334-337, m-am dus la arhive unde am foiletat pagină cu pagină „Curentul”, ziarul lui Pamfil Şeicaru, iar din ce am aflat am corelat cu ce deja era filă de carte, şi am alcătuit aricolul sinteză intitulat „La aniversarea  ziarului „Curentul”, omagiul lui George Tutoveanu”, pe care l-am expediat, unde, la Bârlad, locul de muncă a lui Tutoveanu şi al meu… A fost publicat în revista Academia bărlădeană nr, 34, p. 3, 2009.

Ulterior, cu alte lucrări, l-am încorporat în volumul intitulat  „Carte I”, Editura PIM, Iaşi, 2009, p.200-203, iată-l:

„La aniversarea ziarului „Curentul”

Omagiul lui George Tutoveanu

La 11 ianuarie 1931, împlinindu-se trei ani de la apariţia ziarului „Curentul”, evenimentul a fost sărbătorit printr-o masă aniversară, organizată la restaurantul „Enescu” din Capitală, anunţa ziarul independent „Moldova” de la Bârlad (16 ianuarie) care şi preciza:; au luat parte prietenii şi colaboratorii „Curentului” şi câteva personalităţi politice şi scriitori.”

Ziarul „Curentul” din 12 ianuarie 1931 îi şi nominaliza pe unii din cei prezenţi la sărbătorire: Ion Petrovici, Gr. Trancu – Iaşi, D.R.Ioniţescu, Gr. Gafenco, foşti miniştri, colegul senator I . Pizani, sculptorul O. Han, scriitorii Ion Minulescu, G. Tutoveanu, Scarlat Froda, Sergiu Dan, Martini, reprezentantul Ştefani şi ai ziarului „Corierre de la Serra”,  dnii Georgescu – Bârlad, deputat Al. Radian, Gussi, nominalizând şi pe cei care, la şampanie, „au ridicat toasturi şi au vorbit despre meritele acestui ziar, câştigat în timpul celor trei ani în ziaristica românească”, după cum se exprima ziarul citat de la Bârlad. Printre vorbitori erau nominalizaţi: Victor Rodan, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, T. Pizani, Gr. Trancu-Iaşi, Dr. Ioaniţescu, Gr. Gafencu, Pamfil Şeicaru, G. Tutoveanu.

„Domnul G. Tutoveanu evocă vremi de 16 ani în urmă când (la Bârlad n.n.) un copil, un şcolar colinda satele, aduna folclor şi se dovedea de pe atunci vajnicul luptător ce avea să fie. „Acel copil era Pamfil Şeicaru? scria „Curentul” din 12 ianuarie 1931, despre cuvântul rostit de invitatul de la Bârlad.

„Crescut în această ideologie, Pamfil Şeicaru este azi o fală în cugetări luptătoare” – încheia G. Tutoveanu şi închina pentru stegarul „Curentului”, directorul nostru d. Pamfil Şeicaru.

În cuvântarea de răspuns, Pamfil Şeicaru mulţumea celor care vorbiseră, cu elogii şi cuvinte de înaltă apreciere la adresa poetului şi omului G. Tutoveanu, mai ales: „Datoresc tuturor celor care au vorbit astă seară un răspuns şi toate le închid într-o confesiune.

Primele mele împerecheri de cuvinte le datoresc celui ce m-a numit cel mai mare dintre copiii lui – dl. Tutoveanu.

În retragere – cu sufletul destrămat de îndoială — am poposit la Bârlad. Bătrânul meu prieten mi-a spus: nimeni n-are voie să se îndoiască, atâta vreme cât e îmbrăcat în haina de oştean şi luptă pentru ţară. E dovada că acolo la ţară trăiesc sufletele viguroase pe care nu le întunecă non-valorile rotativei politice de la Centru”.

Subliniind acum, ceea ce-i spusese G. Tutoveanu atunci, amfitrionul şi conducătorul de azi (1931) a ziarului „Curentul”, Pamfil Şeicaru, încheia: „Războiul a creat o credinţă nouă, o dumnezeire nouă: patria. Şi mâine când va fi nevoie, eu care am fost atacat ca nimeni altul, voi porni mâine poate la datorie, tăcut şi poate cu o tristeţe în suflet că ţara nu a fost pregătită, aşa cum n-a fost pregătită alt cândva, şi voi lupta pentru dumnezeirea cea nouă: patria!”

Schimbul de amabilităţi dintre Pamfil Şeicaru, gazda evenimentului, şi G. Tutoveanu, personalitate participantă, nu era o întâmplare. Istoria presei româneşti reţine că „Freamătul”, revistă literară care apărea la l ianuarie 1911 la Tecuci, scoasă de Constantin Doboş şi D, Zbârnea, mutată de la 1 ianuarie 1912 la Bârlad, îl avea ca director pe G. Tutoveanu iar pe Tudor Pamfil secretar de redacţie.

Cam în acelaşi timp la liceul din Bârlad studia Pamfil Şeicaru, G. Ursu, spune în „Tecuciul liber”, p. 117, că poetul G. Tutoveanu nu numai că îl familiariza cu literatura franceză dar şi l-a luat şi ca apropiat colaborator la revistă, el fiind „cel care făcea cronica literară”, deşi elev de liceu, la frageda vârstă de 18 ani: „Era, spune G. Ursu, prin urmare, secretarul de fapt al revistei bârlădene.”

Şi ca să reiasă în totul rolul pe care l-a avut Şeicaru la „Freamătul”, reda o scrisoare a acestuia către Artur Gorovei, expediată din Bârlad, strada Dunării nr.24, la 20 decembrie 1912:

„Mult stimate domnule Gorovei,

Din partea domnului Tutoveanu, vă rugăm a ne trimite un manuscris pentru revista literară „Freamătul”, ce Domnia sa o conduce. Sperând că veţi avea neţărmurită bunătate de a nu pune cererea noastră la dosarul uitării şi a-i da curs cât mai grabnic, dând astfel preţiosul Dv. concurs revistei „Freamătul”, vă mulţumesc călduros.”

Şeicaru

Astfel semna cel care, ca elev purta numele de Popescu H. Pamfil, tatăl său casier în gara Tecuci, iar autorul scrisorii omul care avea să ajungă nu numai directorul ziarului „Cuvântul”, ci cel mai mare conducător de ziar şi trust de presă din străinătate, ajuns acuzat pe banca instanţelor de judecată şi condamnat fără vină şi în contumacie la pedeapsa cu moartea care, fireşte, n-a mai devenit executorie…

Pamfil Şeicaru dând citire rezultatului concursului cu premii acordate de ziarul „Curentul” cititorilor şi abonaţilor săi, pe bază de cupoane, printre câştigători erau notate şi două nume din părţile „Ţării de Jos”: A. Grigoriu str. M. Gârlea, Bârlad (cupon 5487) şi V. Pârcălabu, comuna Valea Siliştei, Vaslui (cupon 7138), ziarul „Curentul” din 14 ianuarie 1931.

            Ion N. Oprea, reactualizat, Iaşi, 17 aprilie 2019