Primit pentru publicare: 15 febr.2015.
Autor: Ion N. OPREA.
Publicat: 16 febr.2015.

George Topîrceanu mult mai modern şi exigent în ceea ce scrie decât mulţi dintre noi

         Obişnuiţi cu rimele „cri-cri-cri,/ Toamnă gri,/unii literaţi îşi permit să creadă că, depăşind anii copilăriei ori ai adolescenţei cu reminiscenţe, George Topîrceanu, nu merită atenţia maturilor care, e foarte bine, aleargă la sobrul Mihail Sadoveanu… cu toate păcatele lui adevărate sau scăldate în poezia defăimătoare a românului de după 89…

Nu, George Topîrceanu, cu volumul Amintiri din luptele de la Turtucaia şi Pirin Planina,   Humanitas, Istorie, Memorialistică şi Diaristică, Colecţia: Seria Vintage, 2014, prefaţat de istoricul Daniel Cain, Topîrceanu, cel cunoscut ca bijutier al rapsodiilor, umorist şi rimeur jucăuş în cea ce a scris, profund, se dovedeşte, ca cel care a trecut prin război, şi ca reporter, un mare prozator. Oferindu-ne bestseller-ul aşteptat, care se dovedeşte a fi o literatură net superioară, mult mai modernă decât cea mai mare parte a prozei actuale, cu autori dotaţi cu atâtea premii literare de către jurii care nu le-au citit cărţile, dar au rămas atenţi şi recunoscători la cum le –au sosit caşul sau damigeana de la autorul candidat la trofeu din localitatea „Vai de noi!”.

„S-a publicat în vremea din urmă atâta literatură de război! Toată lumea de pe faţa globului pământesc e convinsă acum până-n vârful unghiilor, ca şi înainte de 1914, că războiul e o calamitate, o ruşine pentru civilizaţia noastră etc. Totuşi, omenirea nu-l desfiinţează. Este ca şi cum războiul n-ar fi făcut de noi, oamenii – parcă l-ar face nişte fiinţe de pe altă planetă, împotriva voinţei noastre unanime.Atunci la ce bun să mai scriu, să mai arăt şi eu omenirii cum e războiul?S-ar părea că cei mari, care pun la cale războiul, trebuie să fie nişte oameni răi, împietriţi la suflet…”, scria fostul sergent, care, totuşi şi-a publicat opera în trei volume: „Amintiri din luptele de la Turtucaia”, Bucureşti, 1918 – imediat după eliberarea din prizonierat; „În gheara lor: Amintiri din Bulgaria şi schiţe uşoare”, Ed. Librăria Socec, Bucureşti, 1920 şi „Pirin Planina: Episoduri tragice şi comice din captivitate”, Ed. Naţională-Ciornei, Bucureşti, 1936.

Şi totuşi, George Topîrceanu, „Amintiri de război”, 2014, este CARTEA ZILEI!.

Şi aceasta, în ciuda faptului, că optimist sau nu, dar mai mult grăbit, G. Călinescu­ ­l-a văzut pe Topîrceanu „niciodată atât de liric, încât să fie mare, niciodată atât de facil încât să fie poet” iar ca prozator, într-adevăr, îl vedea „agreabil, dar nu poate concura proza lui Mihai Sadoveanu”. Afirmaţii care, într-un fel, duc către ceea ce sublinia Cezar Ivănescu mult mai târziu despre optimist: „Călinescu a sintetizat, a esenţializat este adevărat, dar a coborât nivelul. Ca erudit şi ca spirit, Călinescu este foarte jos”.

Topîrceanu însă, prin ceea ce a scris şi ca reporter de război ne-a atras atenţia dar şi editura Humanitas, acum, probează că şi de jos, cu talent şi obiectivitate, se poate ajunge sus-sus, ceea ce vrem să-i convingem pe cititori, nu numai pentru că la Est de Carpaţi… sunt nişte întâmplări.

Ca să luăm aminte, iată cum înfăţişează ca reporter haosul la retragerea trupelor române peste Dunăre, la sfârşitul lui august 1916: „…Şi îmbulzeala sporea întruna, cu cei de pe alături, se înghesuiau, se împingeau cu îndârjire, în tăcere, fără o vorbă, se ridicau unii peste umerii celorlalţi, se rostogoleau, şi dădeau iarăşi năvală, cu feţele schimonosite de încrustarea aceluiaşi gând, şi stăpânit fiecare de o singură pornire instinctivă: să scape el cu orice preţ, să-şi apuce un loc pe puntea vasului.

Rezemat de o căruţă priveam încremenit. Niciodată n-am simţit mai adânc ca atunci că omul e mai rău decât fiara”.

Lecturând, nu-i aşa mai sus, că Topîrceanu e aproape de Sadoveanu? Avem scriitori mari! În acelaşi timp şi jurnalişti care aveau şi au ce scrie!