Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Note de lector. „Însemnări ieșene”, sptembrie 2018

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

  „Însemnări ieșene”, sptembrie 2018

Primit pentru publicare: 13 Nov. 2018
Autor:  Vasile LEFTER
Publicat: 14 Nov. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

                                

 

   Note de lector

                                                  „Tu oraș de harnici dascăli,de poeți și cronicari,
                                                    Leagănul atâtor gânduri și atâtor fapte mari
                                                    Care-ai adunat în juru-ți ca un far incandescent,
Tot ce e inteligență,suflet mare și talent.”
(George Topârceanu)

       Într-o vreme în care publicațiile tipărite sunt din ce în ce mai rare,Societatea de Medici și Naturaliști din Iași continuă să sponsorizeze o revistă trimestrială readusă în prim-planul publicisticii românești de un colectiv redacțional de multe stele, coordonat de redactorii șefi Eugen Târcoveanu și Richard Constantinescu.
       Cele zece secțiuni ale sumarului acoperă generos o tematică  de mare deschidere culturală și științifică,adresându-se unui public larg.Evocarea vremurilor de odinioară alternează cu provocările prezentului.
Cititorul iubitor de cultură este purtat în istorie,rememorând secvențe din Primul Război Mondial prin pana unor medici scriitori, participanți la primul război mondial.
Amintiri din Marele Război, notate de medicii implicați direct în încleștarea morții,ne readuc în minte pe Eugen Mironescu, Grigore T.Popa, Mihai Ștefănescu-Galați,din scrisul cărora transpare vibrația patriotică a sufletului de român.În anul Centenarului,scrisul acestor oameni minunați devine și mai conotativ,oferind modele de românism.
       Redactorii „Însemnărilor ieșene” nu uită nici de data aceasta de patronajul spiritual al scriitorilor M.Sadoveanu,G.Topârceanu, T.Popa, M.Codreanu.În consecință,paginile de beletristică sunt la ele acasă. Anotimpul culorilor palide este receptat prin poezii semnate de George Topârceanu, Magda Isanos, Otilia Cazimir sau scurte reflecții ale lui Ionel Teodoreanu.
Spațiul dedicat liricului este onorat de creații emblematice ale poeților George Sion, Alexei Mateevici, Grigore Vieru, Lucian Blaga, Petre Ghelmez, Nichita Stănescu și,bineînțeles,de poeții medici George Popa, Emil Brumaru, Ion Hurjui, Teona Scopos, Dumitru Octavian Unc, Romeo Șcerbina, Mihai Ghiur.
      Revista „Însemnări Ieșene ”, Serie nouă,Nr.3,cuprinde și o bogată rubrică (secțiunea V) numită Eseu,Cronică literară,Recenzii. Iată câteva oferte incitante : Ioan Holban- „Pictura și textul ca pharmacos ”, Maria Trandafir –”Înălțarea și prăbușirea unui imperiu ”,Anca Sava-„Magia unor descoperiri ”.
Secțiunea „Interculturalitate” ne ține racordați la fenomenul cultural european. „Rodin și Brâncuși”,de George Popa sau crochiurile „Esențe tari”, de Gabriel Gurman și „ De la Paris la Teheran”, de Ozias Marcovici relaxează intelectual cititorul avizat. Poeți din Italia și Franța își găsesc loc în paginile revistei ieșene .
Ca de obicei,este respectat formatul gândit de colectivul redacțional, în final  în cele trei secțiuni informându-ne despre Biblioteci,Expoziții,Plastică,Colecții celebre.O revistă caleidoscop,care prin viziunea editorială ar putea fi trimisă și în spațiul european,mai ales că o traducere în engleză ar fi oricând la îndemână prin distinsul profesor Dumitru Dorobăț,membru marcant în Colegiul de redacție.
Ilustrată de pictorul Bogdan Bârleanu, revista „însemnări ieșene ” este o victorie împotriva inerției din cultura contemporană.

                                                            



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania