Primit pentru publicare: 31 iul.2015
Autor: Gheorghe A. STROIA, Membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe
Publicat: 31 iul.2015

Poezia VIRGINIEI BOGDAN sau autenticitatea esenţelor lirice

Traducător vocaţional de limbă franceză, prozator, eseist, exeget literar şi, bineînţeles, poet de excepţie, Virginia Bogdan, născută în Mărăşeşti-ul eroilor martiri ai neamului, dar indisolubil legată de urbea Focşanilor, se dovedeşte a fi o prezenţă constantă atât prin publicarea operelor proprii, cât şi prin aplecarea, cu respect, altruism şi deosebit profesionalism, asupra operelor scriitorilor români, calitatea actului său literar fiind apreciat în ţară, dar şi în străinătate.

Prestigioşi autori români dar şi scriitori de limbă franceză sunt traduşi în/din limba lui Voltaire, Virginia Bogdan fiind extrem de pretenţioasă în selectarea operelor asupra cărora decide să îşi pună amprenta. Nu orice text literar are şansa de a intra sub ”lupa” atentă a distinsei profesoare, ce manifestă un respect deosebit pentru limba maternă, dar şi un veritabil cult pentru limba franceză.

Vocaţia de dascăl, exigenţa şi peremptoria-i autocritică, fac, din fiecare operă tradusă, un eveniment în sine. Până şi Constantin Frosin[i], marele cavaler al francofoniei a descoperit fineţea limbii franceze, în compania distinsei profesoare focşănene.

TURNUL DIN FILDEŞ – al şaselea volum de autor – este constituit din două părţi inegale ca întindere, prima parte (NOTE) cuprinzând aforisme (reflecţii) proprii, iar a doua (POEME – TURNUL DIN FILDEŞ) inventariază o selecţie de poezii inedite, pe care autoarea le-a adus la lumină acum, la debutul de Cireşar 2015. Aforismele sale au strălucirea rezonantă a sufletului şi o simplitate covârşitoare, ambele fiind derivate intrinseci ale modestiei sale arhicunoscute: Lumea începe şi se sfîrşeşte cu mine. Dar numai pentru mine![ii]

Ca poetă, Virginia Bogdan posedă o sensibilitate aparte, în lumea sa – în care nu soarele aduce lumină, ci puterea credinţei şi dorul de astral –  Dumnezeu este poftit să păşească, pentru ca liniştea, dorinţa, iubirea, să devină mai adânci, mai aproape de esenţele euharistice. Din această profunzime spirituală, se ridică spre cerul, înfăşurat în mantie albă, turnul de fildeş al sufletului, mângâiat doar de vânt şi spălat de sacrele ploi de lacrimi: Nu mă iubesc./ Nu mă iubesc deloc./ Nu Te iubesc decît pe tine, Doamne[iii].

Introvertirea în/prin poezie ”aruncă” asupra versurilor – veritabile mantre[iv] – o lumină certă, dar şi o nevoie de însingurare, de retragere în colţul uitat de rău, un ţinut astral din care ţâşneşte doar bucuria regăsirii: Nu vezi, nu?/ cum m-am retras/ înlăuntru de stea?/ ca peştele în singurătatea/ mării sale[v]. Instantaneele lirice repetitive din versurile Virginiei Bogdan au menirea de a accentua irizaţiile sufletului (Nepereche./ Nepereche./ Nepereche[vi]) sau ciclicitatea vieţii (Ce istorii/ Ce istorii/ Ce istorii[vii]). Poemele cărţii poartă, pe aripi de gând, un lirism psalmodiat, din versurile șoptite ridicându-se arome de smirnă și tămâie, caracteristici ale sacrului (Dumnezeu adevărat – trup de cer) și profanului (Om adevărat – trup de țărână).

Unele dintre poeme conţin obsedante enumerări ale elementelor naturii[viii], ale stărilor[ix], revelând profunzimea, plină de înţelepciune şi mister, a eului liric. Un splendid astfel de psalm merită reproducere integrală, spre exemplificare: Liberă/ mîna mea/ să mîngîie miresmele gîndului tău/ pe care-l aud/ la vremea cînd se-nalţă/ păsările-n văzduh./ mulţumescu-ţi Doamne,/ de pîine./ Şi pentru dragostea pe care pot/ să ţi-o dărui. Necontenit./ Dar cum/ te voi mai recunoaşte/ cînd ochii mei/ vor fi ţărîna verzilor ierburi?/ Aprinde/ luminile toate, Doamne./ Şi să nu mă uit înapoi[x].

TURNUL DIN FILDEŞ (precum în poveştile Jataka[xi]) – este simbolul puterii, în niciun caz forţa fizică brută, ci forţa cugetului, puterea spirituală, invincibila sursă a vieţii. Per ansamblu, cartea reprezintă încă o reuşită a unui om ales, cu un suflet ales, dispus să servească poezia până la sacrificiul de sine. Virginia Bogdan rămâne o poetă de forţă, una dintre cele mai frumoase voci lirice vrâncene, din păcate, insuficient promovată şi recunoscută la adevărata sa valoare. O sursă inepuizabilă de energie spirituală, ţinută de multe ori în umbra unor nume,  aşa-zise ”ilustre”, dar care nu au puterea de a sesiza lumina care se ridică din spatele lor, ”ilustrându-i”. O lectură mai mult decât agreabilă, desprinsă parcă din esenţele cathartice ale scrierilor lui Valery Larbaud[xii]:

E poate vid cum e vidul,
Dar atât de mare că Binele şi Răul împreună
Nu-l pot umplea.
Ura moare acolo asfixiată
Şi cea mai mare iubire niciodată nu poate pătrunde.

Luaţi-mi deci totul: sensul acestor poeme,
Nu ceea ce e scris, ci tot ce transpare fără voia mea;
Luaţi, luaţi, voi n-aveţi nimic.

Şi-oriunde m-aş duce în întreg universul,
Întâlnesc pretutindeni,
În mine ca şi-n afara mea,
Vidul de neumplut,
Nimicul de necucerit.

Note:

[i]Constantin Frosin (n. 1952, Herăstrău, Vrancea) este scriitor şi traducător român, doctor în filologie. De la 1 octombrie 1993 a funcţionat ca lector titular la Univ. „Dunărea de Jos” – Galaţi (după ce, în anul univ. 1992-1993 fusese lector asociat). În prezent, este profesor la Universitatea Danubius din Galaţi. Între anii 2003-2005, a fost decanul Facultăţii de ştiinţe ale Comunicării. Este cetăţean de onoare al municipiului Adjud, jud. Vrancea;

[ii] Final de NOTE;

[iii] Turnul din fildeş;

[iv] MÁNTRA (cuv. sanscrit „instrument de gândire”) s. f. Formulă căreia în unele practici şi religii orientale (yoga, budism, hinduism, tantrism) i se atribuie o valoare educativă, cvasimagică. Cea mai cunoscută este m. „Om Mani Padme Hum” (în sanscr. „O, tu, giuvaer din floare de lotus”), care are un rol important în budismul tibetan. Recitarea unei m. este asociată cu meditaţia (practicată îndeosebi în tantrism (DEX)

[v] Altă pricepere;

[vi] Mă lumină;

[vii] Smerenie;

[viii] De altă (astă) dată;

[ix] Deschi-se-vor bolţile cerului;

[x] Numele tău răscolit de lumini şi de stele;

[xi] Poveştile Jataka descriu un elefant asiatic cu şase fildeşi, conducătorul turmei. Bodhisattva Samantabhadra, numit şi Buddha al Virtuţii Universale, este de regulă zugrăvit călare pe un elefant alb, cu şase colţi. Aceşti şase fildeşi semnifică depăşirea ataşamentului de cele şase simţuri. Ei reprezintă cele Şase Perfecţiuni (paramitas) – mila, moralitatea, răbdarea, sârguinţa, contemplarea şi înţelepciunea –, care duc la atingerea iluminării depline, în beneficiul tuturor fiinţelor. Astfel, tradiţia budistă venerează elefantul ca simbol al atingerii desăvârşirii;

[xii] Valery Larbaud – Dăruirea de sine.