Primit pentru publicare: 24 aug.2015
Autor: Nicolae IOSUB, redactor la Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 26 aug.2015

GHEORGHE BOJEICU

 Gheorghe Bojeicu a fost coleg de şcoală cu Mihai Eminescu în anul şcolar 1863-1864, la Gimnaziul din Botoşani. A devenit avocat şi a fost, o perioadă,  director al Spitalului Sf. Spiridon din Botoşani.

Aşa după cum afirmă, mai târziu, Gh. Bojeicu: „Am cunoscut pe Mihai Eminescu cam prin 1864, în Gimnaziul din Botoşani. Eram un­sprezece elevi între cari Ioan Vrânceanu, fost preşedinte la Curtea de Apel, Alecu Carp, neam al lui Pilat, Filotescu, Ţintă, Moira, Zotă, Mureşianu, de la Dorohoi, Licu, avocat la Botoşani şi Argenti, in­gi­ner la Botoşani, aceşti doi din urmă cari siguri trăiesc astăzi. Era cu­minte, liniştit, retras, puţin cam misantrop şi se înfuria când nu i se dădea pace. La o grevă nu a voit să ia parte”.

În paragraful citat mai sus, Gh. Bojeicu nu spune adevărul. El era, în anul şcolar 1863-64, în clasa a III-a, împreună cu alţi 11 elevi, printre care: Argenti, Carp, Ionescu, Licu, Ţintă, Zotta şi alţii. Dar, ca să se laude că a fost coleg cu Eminescu, care se înscrisese în clasa a II-a. Bojeicu face această afirmaţie, deoarece e posibil să-l fi cunoscut atunci pe Eminescu, care a frecventat timp de şase săptămâni cursurile Gimnaziului Laurian din Botoşani. Eminescu a fost coleg de clasă cu alţi 17 elevi printre care: Arapu Vasile, Chernbach Victor, Galleriu Gheorghe, Hasnaş Ioan, Enacovici Gheorghe, Nicoleanu Ioan şi alţii, cu unii dintre ei întâlnindu-se mai târziu cu diferite ocazii.

Din cataloagele Gimnaziului ,,A.T. Laurian”, în cele patru clase erau aproximativ 80 de elevi şi este posibil ca ei să se fi cunoscut între ei. Acest Gh. Bojeicu, este trecut în catalog cu numele Gheorghe Buzescu şi nu putem fi absolut siguri că este acelaşi elev cu Gheorghe Bojeicu Dar, fiindcă spune că a făcut gimnaziul la Botoşani şi că l-a cunoscut pe Eminescu, trebuie să-i dăm crezare până la o probă contrarie.

În anul şcolar 1864-65, când Gh. Bojeicu (Buzescu) era în clasa a IV-a gimnazială, Leon Onicescu, viitorul intendent de la Ospiciul Mănăstirii Neamţ, cu care acesta era rudă, era înscris în clasa a I-a de gimnaziu.

Cu Eminescu, Gh. Bojeicu s-a mai întâlnit şi în 1875, la Iaşi, când poetul locuia în Str. Lăpuşneanu şi apoi în martie 1887 la Mă­năs­tirea Neamţ, unde poetul era internat.

Gh. Bojeicu se întâlneşte cu Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamţului, unde poetul era internat în ospiciu:,,… l-am regăsit prin martie, în Mănăstirea Neamţ, unde fusese internat încă din noiembrie 1886, cum îmi spunea el singur. Intendent era o rudă a mea, Leon Onicescu, acum pensionar la Vaslui, şi care l-a tratat foarte bine. Se plângea că a fost internat ca nebun, protestând că n-a fost nebun. Doctor era, titular, Dr. Ursulescu, care venea o dată sau de două ori pe săptămână. În Stabiliment funcţiona ca un fel de medic, în permanenţă, Balomir. Cât am stat eu, în casă chiar la Onicescu, unde Eminescu lua masa regulat, am avut impresia că era perfect sănătos. Doctorul spitalului declarase şi el că poate să părăsească oricând azilul – însă nu avea mijloace cu ce să plece”.

Eminescu era ,,perfect sănătos” şi se pune întrebarea cum de era ţinut, într-un ospiciu de nebuni, cu oameni dezechilibraţi mintali şi violenţi? Cred că Eminescu locuia în una din chiliile mănăstirii şi nu în incinta ospiciului. Eminescu se trata şi de ulceraţiile la picioare, luând medicamente de la farmacia de la Târgu Neamţ, fiind atras de frumuseţea doamnei Czenkli, soţia farmacistului, care, se spune,  l-a inspirat în compunerea poeziei ,,De ce nu-mi vii?”.

Bojeicu povesteşte şi despre faptul că Eminescu scria poezii, una din ele- Vezi rândunelele se duc– fiind dedicată unei doamne din localitate, dovadă că poetul putea să iasă din ospiciu şi să plece în sat, de unde îşi cumpăra câte ceva:,,Tot de-acolo, mai înainte, a dat poezia Vezi rândunelele se duc intendentului Onicescu, după cum mi-a spus acesta, ca să o trimeată la „Convorbiri literare”. Credinţa mea şi a lui Onicescu era că această poezie îi fusese inspirată de o doamnă a unui farmacist din localitate, Doamna Czenkli”. În realitate poezia era dedicată Veronicăi Micle, cu care Eminescu ţinea legătura prin scrisori şi care se interesa de starea sa de sănătate.

La Mănăstirea Neamţ, Bojeicu a stat vre-o ze­ce zile şi se ducea zilnic cu poetul, în pădurea din apropiere, la iarbă verde, unde „Eminescu cânta cântece eroice şi de jele, cu voce foarte frumoasă, aşa că găsiam o adevărată distracţie în societatea lui…cât am stat eu în casă la Onicescu, unde Eminescu lua masa regulat, am avut impresia că era perfect sănătos”. Şi aici cred că Bojeicu exagerează, la începutul lunii aprilie, la munte, nu prea era iarbă verde şi nu era aşa de cald ca să se poată tolăni pe sub copaci, dar a vrut să dea o notă originală naraţiunii sale.

Tot Bojeicu ne informează despre iniţierea listelor de subscripţie, pentru a se aduna fonduri pentru Eminescu:,,Din iniţiativa domnişoarei Cornelia S. Emilian, elevă la Şcoala Artelor Frumoase din Iaşi, se constituie un comitet de elevi „cu scop de a deschide liste de subscrieri pentru formarea unui capital, care să procure marelui nostru poet mijloacele necesare pentru căutarea sănătăţii sale”. Listele de subscripţie sunt lansate şi însoţite de acest apel: „Subsemnaţii elevi şi eleve ai şcoalei de pictură din Iaşi, voind să venim în ajutorul distinsului poet Mihail Eminescu, îndrăznim a aminti ţărei că este de datoria ei, ca în semn de recunoştinţă pentru preţioasa avere intelectuală ce-i lasă, să-i formeze un fond pentru a-şi înlesni mijloacele de trai. În acest scop subsemnaţii am împărţit 500 de liste pentru subscripţiuni, care aducând câte 20 lei una, în total ar face suma de 10.000 lei. Ca să poată însă contribui ţara întreagă, fiecare persoană este rugată să binevoiască a nu subscrie mai mult de 10 bani”. (…)

Aceste liste de subscripţii, care nu-i făceau plăcere lui Eminescu, a reuşit să adune în jur de trei mii lei, bani cu care poetul a plecat la băi la Halle şi i-a folosit pentru medicamentele prescrise de medicul Iszak, în perioada cât a stat la Botoşani, în îngrijirea surorii sale Harieta.

În aprilie, Bojeicu a tocmit o trăsură şi a plecat împreună cu Emi­nescu la Paşcani, cu gândul de a merge la Iaşi cu trenul. La Paş­cani s-au întâlnit cu Ion Creangă şi Miron Pompiliu, care veneau de la un congres didactic ce avusese loc la Brăila. Eminescu nu a vrut să plece la Iaşi, cu toate insistenţele prietenilor săi, ci a venit la Bo­to­şani unde se găsea şi sora lui Aglaia, pentru a se putea întâlni cu ea. La Botoşani, Eminescu a rămas un an de zile sub îngrijirea Harietei. Prietenii săi se temeau, că aici Eminescu ar putea să intre în compania lui Scipione Bădescu, cu care era bun prieten, şi să se apuce de băut, lucru ce s-a şi întâmplat de câteva ori, aşa după cum spune Harieta în scrisorile către Cornelia Emilian din Iaşi.

,,Joi, am tocmit o trăsură şi am plecat cu dânsul (cu Eminescu) şi am venit până la Paşcani cu gând de a veni cu dânsul în Iaşi. În drum, de la Mănăstire la Târgu-Neamţului, mi-a arătat locul în care pierduse geamantanul, la venirea sa, întovărăşit de un sergent”, spune Gh. Bojeicu.

Dacă Eminescu îşi amintea locul unde îşi pierduse geamantanul, înseamnă că el era în deplinătatea raţiunii şi nu era necesară internarea lui într-un ospiciu. Această internare au recomandat-o doctorii ieşeni George Iuliano şi George Bogdan, la solicitarea primului procuror din Iaşi şi cu aprobarea primarului junimist N. Gane. Probabil, Eminescu deranja pe politicieni, aflaţi în plină campanie electorală şi se apropia şi banchetul Junimii, unde nu mai era dorit.

Gh. Bojeicu nu ne spune nimic despre fotografia pe care Mihai Eminescu ar fi făcut-o la Mănăstirea Neamţ, aşa cum susţine Octav Minar, ceea ce dovedeşte că această fotografie nu este făcută aici, altfel, Bojeicu ar fi ştiut de fotografie şi, probabil, s-ar fi fotografiat împreună.

Mărturiile lui Gheorghe Bojeicu, colegul lui Eminescu de la Gimnaziul din Botoşani, sunt importante pentru cunoaşterea perioadei de boală a poetului şi modul cum a fost ajutat de prieteni material şi uman, pentru a trece mai uşor peste boala care-l  măcina trupeşte şi sufleteşte.

BIBLIOGRAFIE:

1. Gheorghe Bojeicu- La Neamţ– Augustin Z.N. Pop- Contribuţii documentare la biografia lui Eminescu, 1962;
   2.N.Răutu- Jubileul Liceului Laurian din Botoşani 1859-1909– Tipografia ,,Reînvierea, Segal& Marcu, Botoşani, 1909