Gheorghe  Burac  – „un dascăl, un adevărat dascăl…”

 Autor, Lucian Manole

Relaţia mea cu învăţământul…

 a existat dintotdeauna: indirect, deoarece părinţii mei au lucrat în acest  domeniu şi, direct, prin cariera de profesor pe care o urmez. După o oarecare experienţă, pot spune că am cunoscut foarte mulţi profesori, dar foarte puţini dascăli adevăraţi. Unul dintre aceştia din urmă este şi renumitul profesor vlăsineştean Gheorghe Burac. Personal, mi-l amintesc pe d-l profesor de când eram elev  la Şcoala din Hăneşti, iar dumnealui director al Şcolii din Vlăsineşti şi, vezi Doamne, eu am participat la o şedinţă la căminul Cultural din Vlăsineşti. Aici, a apărut un domn nu prea înalt, îmbrăcat  într-un costum impecabil, cu pieptul adus puţin în faţă şi cu o privire sobră susţinută de o  uşoară gestică a mâinii drepte ceea ce-l făcea mult mai convingător. Era profesorul Burac, pe care mai târziu    l-am întâlnit şi la activităţile culturale săvinene. În prezent, mă pot considera norocos că am putut beneficia de ospitalitatea, sfaturile şi minunatul vin alb al domniei sale. Mereu atent la sensul cuvintelor, ca să nu supere pe nimeni, uneori uşor ironic, bine organizat şi cu o biblioteca răvăşită de studiu, Gheorghe Burac, stabilit asemenea Domnului Trandafir „într-un colţişor de ţară”, poate fi considerat un campion al modestiei, iar cuvintele lui Goethe, „cel ce nu se crede prea mare valorează mult mai mult decât crede”, devin realitate şi în cazul profesorului vlăsineştean.

 Născut în Vlăsineşti, la 10 februarie 1936…

 fiul familiei Gheorghe şi Cristina Burac avea să-şi petreacă anii copilăriei şi să-şi definitiveze clasele primare în satul natal, apoi şcoala gimnazială în Săveni ca, începând cu 1953, să devină elev al renumitei Şcoli Pedagogice de Băieţi din Şendriceni. Aici, sub îndrumarea unor arhitecţi ai învăţământului dorohoian, tânărul Gheorghe Burac urma să se formeze ca intelectual, ca om şi, nu în ultimul rând, ca bun şi devodat coleg şi camarad.  Aşa se explică numeroasele prietenii, unele mai mult decât sufleteşti, pe care Gheorghe Burac le-a legat de-a lungul anilor nu numai cu mulţi dintre  colegii săi ci şi cu cei cu care a împărţit cancelaria şi clipele frumoase ale vieţii, iar  aceasta, pentru că domnul profesor a înţeles dintotdeauna sensul pe care Saint-Exupery îl dădea prieteniei: „pacea reciprocă şi zborul spiritului pe deasupra amănuntelor vulgare”. 

 Perioada adolescenţei…

 îl surprinde pe Gheorghe Burac în plină afirmare profesională şi, cu o ambiţie care nu l-a abandonat niciodată, devine student al Facultăţii de Filologie a Institutului Pedagogic de 3 ani din Iaşi apoi student al Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi obţinând licenţa în filologie. Din acest moment se poate vorbi despre dascălul Gheorghe Burac. Debutează în „lumea educaţiei”, la 17 ani, ca învăţător la Şcoala din localitatea Mitoc, se transferă la Şcoala Borzeşti reuşind apoi să ajungă dascăl în satul natal. Obligat, în 1955, să-şi satisfacă stagiul militar, Gheorghe Burac revine doi ani mai târziu în sistemul învăţământului îndeplinind diferite funcţii: secretar cu problemele de şcoli la fostul Comitet Raional al UTM Săveni, inspector la Comitetul de Cultură şi Artă al Sfatului Popular al Raionului Săveni şi, bineînţeles, funcţia de director de şcoală, pe care, cu cinste, a dus-o la stadiul de artă. Debutează ca director coordonator, la 1 septembrie 1958, la Şcoala din Avrămeni, după care a condus Şcolile Coordonatoare  din Dobîrceni, Lehneşti şi Vlăsineşti.

 Directorul Gheorghe Burac…

 va rămâne, cu siguranţă, simbolul Şcolii din Vlăsineşti pe care  a coordonat-o cu măiestrie peste două decenii. Într-o discuţie cu domnul Burac l-am întrebat care sunt ingredientele unei reţete de succes a unui director de şcoală. Instantaneu, pe fondul unui zâmbet subtil, mi-a răspuns: „Ingrediente spui? Simplu! Sunt şase, după părerea mea: aprecierea şi respectul pentru toţi cei care concură la faptele  bune ale şcolii; stimularea iniţiativelor şi susţinerea lor; valorificarea tradiţiei şi îmbogăţirea ei; asigurarea unei baze materiale şi a  confortului interior care să susţină procesul de învăţământ; o relaţie bună cu administraţia locală şi recunoaşterea faptelor şi meritelor predecesorilor”.  Personal, cred că intenţionat, sub impulsul modestiei  care-l caracterizează, directorul Gheorghe Burac nu a amintit de talentul nativ de a fi lider. Continuând aceeaşi linie managerială impusă de predecesorul său-directorul Constantin Trufin- Şcoala din Vlăsineşti s-a bucurat de un prestigiu pe care-l moşteneşte şi astăzi. Sobru, foarte ordonat, cu paşii atent calculaţi, directorul Burac a devenit un purtător de cuvânt al învăţământului vlăsineştean şi, drept răsplată, a fost timp îndelungat responsabilul cercului metodic al directorilor din zona Săveni. Uneori aspru, dar bine intenţionat, alteori permisiv, dar foarte organizat, Gheorghe Burac  avea harul de a da aripi ideilor înălţătoare şi de a  identifica şi fructifica părţile bune ale colegilor de cancelarie şi folosirea acestora în consolidarea  imaginii şcolii.

Dascălul Gheorghe Burac…

a fost în toată cariera sa un punct de referinţă în descifrarea tainelor limbii şi literaturii române, obligând, indirect, colegii de catedră să ridice ştacheta. Nu întâmplător „şcoala de limba română” vlăsineşteană era recunoscută în zonă. Gramatica domnului Burac a consfinţit generaţii întregi de poliţişti, profesori şi ingineri. Format la Şcoala din Şendriceni şi inspirându-se din cariera de succes a dascălului său de pedagogie, Alexandru Grigore Ostafe, profesorul Burac a fost foarte activ, s-a adaptat  la cerinţele moderne, a dobândit toate gradele didactice iar, în 1995, a fost ales membru în Comisia Naţională Consultativă pentru Învăţământul Preuniversitar din Ministerul Educaţiei. A primit, din parte aceluiaşi minister,  titlul de „Profesor evidenţiat” şi „recunoaşterea meritelor din întreaga activitate” conferită de Inspectoratul Şcolar Botoşani.

Recent am citit un „Medalion” realizat în 2008 de către Şcoala  din Vlăsineşti şi dedicată profesorului  Gheorghe Burac. La pagina şapte sunt redate câteva fraze dintr-un proces-verbal realizat în 1983 de către comisia de examinare şi acordare a gradului I. Voi reda doar  primele cinci cuvinte, scrise de un profesor universitar, care caracterizează toată activitatea cu bune şi rele a profesorului  Burac: „UN DASCĂL, UN ADEVĂRAT DASCĂL…”

Omul de cultură Gheorghe Burac… 

s-a născut din vocaţia sa de sorginte intelectuală şi din dorinţa de a scoate în lumina cunoaşterii istoria şi tradiţiile comunei natale. A fost director al universităţii cultural-ştiinţifice, iniţiatorul şi organizatorul manifestărilor închinate împliniri a 550 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Vlăsineşti, preşedintele filialei locale a Societăţii „Crucea Roşie” şi preşedintele „Cultului Eroilor” din Vlăsineşti. A sprijinit cu toată puterea sufletului instituţiile, iniţiativele şi activităţile culturale din  satul natal. Un colecţionar desăvârşit de informaţii şi un client fidel al Arhivelor Naţionale, Gheorghe Burac le-a oferit consătenilor câteva lucrări de referinţă: „Vlăsineşti-550- Istorie şi Contemporaneitate” (1996); „Biserica «Adormirea Maicii Domnului» Vlăsineşti-Selecţiuni monografice” (2000); „Comuna Vlăsineşti- Monografie” (2005) şi „Comuna Vlăsineşti- Dăruiri etno-folclorice”(2007). Drept răsplată,  pentru contribuţia adusă la îmbogăţirea patrimoniului cultural local şi naţional, profesorul Burac a primit distincţii din partea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani, Fundaţiei Naţionale pentru Dezvoltare Comunitară şi, poate cea mai de pret recunoaştere: „Cetăţean de Onoare” al comunei Vlăsineşti. Pentru lucrarea dedicată Bisericii din satul natal, Gheorghe Burac a primit  din partea Mitropolitului Daniel „Distincţia de vrednicie”, iar pentru elogierea Monografiei comunei Vlăsineşti las cititorului savoarea unui pasaj din prefaţa lucrării scrisă de  Alexandru Zub, academicianul care ocupă primul loc în  ierarhia valorică a dascălului vlăsineştean: „este, în mod evident, o lucrare amplă şi complexă, a cărei utilitate rămâne fără dubii. Personal, am şi tras profit din lectura ei, una din cele mai instructive când e vorba de lumea satului în perspectivă mutidisciplinară şi diacronică.”

  Astăzi, Gheorghe Burac…

a rămas fidel localităţii natale. Pe profesorul Burac îl puteţi găsi la o lansare de carte,  în faţa gospodăriei din Vlăsineşti, stând de vorbă cu consătenii sau, cel mai probabil, la masa de studiu, care este flancată de o bogată bibliotecă în care sunt expuse două portrete: în dreapta cel al  lui Eminescu, poetul care i-a călăuzit paşii în cariera didactică şi, în stînga, cel al doamnei Valentina Burac, partenerul de viaţă care i-a conturat profilul de om.

 Astăzi, Gheorghe Burac are 75 de ani…

Ce frumos! Şapte decenii şi jumătate de trudă în folosul elevilor, al şcolii, al comunităţii şi al propriului suflet, motiv pentru care îi spun sincer „LA MULŢI ANI!” şi las încheierea acestei succinte prezentări unei cugetări din  Ludwing Zamenhof: „sunt oameni a căror vârstă le albeşte părul, dar nu le zgârie inima care rămâne tânără şi bate mereu la fel de tare pentru lucrurile bune şi frumoase”.