Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

”Glasul care strigă în pustie” nu a fost în zadar. Despre filmul părintelui Ciprian Mega

 

 

 

 

În cadrul ”Zilelor Rezistenței” anticomuniste de la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus am avut bucuria și emoția de a vedea avanpremiera filmului ”Glasul care strigă în pustie” regizat de părintele Ciprian Mega. Despre părintele regizor am mai scris când și-a lansat filmul ”Dimineața care nu se va sfârși”, un basorelief cinematografic neo-realist despre viața unui preot român din Diaspora, care unește și izbăvește prin credință comunitatea. Însăși părintele Ciprian Mega a ctitorit câțiva ani o biserică și o comunitate ortodoxă românească în Cipru. Cu noul film, părintele Ciprian Mega intră în marea producție cinematografică românească și europeană, printr-un act artistic de excepție, encomiastic, privind biografia marelui luptător creștin pentru libertatea de conștință și de credință, care a fost Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa. În realizarea filmului se observă influența și intuiția artistică sensibilă a soției sale, scenarista Laura Mega. În România comunistă din perioada președintelui Nicolae Ceaușescu, un preot ortodox, fost deținut politic, devine singura voce, care se aude puternic într-o tăcere înfiorătoare și compromițătoare. Rezumatul oficial al filmului descrie succint mesajul: ”Predicile sale constituie o revoluție spirituală și o chemare către o revigorare națională. Ierarhia Bisericii îl trădează, iar Statul ateu îl aruncă în pușcărie. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa devine simbolul rezistenței în fața demonului cu chip ideologic.” Filmul părintelui Ciprian Mega a avut premiera pe 28 aprilie, la „Cinema du Musee”. Fimul „Glasul care strigă în pustie”, dedicat părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa este deja premiat la mai multe festivaluri cinematografice de prestigiu. La manifestarea din Montreal au participat, alături de cele câteva sute de români, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, și regizorul filmului, părintele Ciprian Mega. „Consider că e un act firesc ca Biserica Ortodoxă Română să îl pună pe lista de canonizare din anul 2025, alături de alți oameni care au suferit în comunism și pe părintele Gheorghe Calciu”, a subliniat părintele Mega.

Filmului este despre viaţa preotului – martir Gheorghe Calciu Dumitreasa, unul dintre puţinii clerici ortodocşi care s-au opus sistemului comunist şi demolării de biserici din anii 70 – 80 ai secolului trecut, fapt pentru care a şi fost condamnat la închisoare. Părintele Calciu a făcut 16 ani de închisoare în gulagul comunist de pe vremea lui Gh. Gheorghiu Dej și cinci ani în ”epoca de aur” ceaușistă, fiind eliberat în august 1984 la intervenția personală președintelui Ronald Reagen. Regizorul Ciprian Mega îl creionează cu instrumente artistice pe părintele Calciu, ca un mucenic creștin din perioada de început a creștinismului în luptă cu puterea temporară a imperiului roman. Este despre lupta dintodeauna dintre bine și rău. Cei care cred cu adevărat înving. În țară, filmul a avut avanpremiera la Oradea. Publicul a putut descoperi și actori orădeni atunci, alături de nume sonore precum Dorel Vişan, Costel Caşcaval sau Ela Ionescu. Şerban Borda a jucat rolul unui pedagog terorizat de perspectiva de-a intra în atenţia Securităţii, Mihaela Gherdan a dat viaţă secretarei „săritoare” a generalului de Securitate, Dorel Vişan, iar Andi Locovei a putut fi descoperit în rolul unui infractor de drept comun, împreună cu care este transportat la închisoare părintele Calciu, cum scrie presa orădeană. Filmul este centrat în jurul pericopei biblice „Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: ‘Neteziți calea Domnului’, cum a zis prorocul Isaia.” (Ioan 1:23). Paradoxul acestui film foarte bine realizat și extrem de ingenios ca expresie artistică este faptul că în credință niciun glas ”ce strigă în pustie” nu este ignorat de Dumnezeu și până la urmă de societatea omenească, inclusiv de trecătoarea putere politică. Părintele Calciu anunța revenirea poporului la credință în plin regim ateist. Eram student la Istorie în anii 90, când am citit cele 7 prelegeri, intitulate „Șapte cuvinte către tineri” și am fost uimit de profunzimea textelor și despre curajul acestora într-o epocă când se dărâmau biserici în București la ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Aceste texte sunt la fel de actuale și curajoase și astăzi, când se încearcă dărâmarea, prin propagandă insiduoasă duplicitară și tezism, a bisericii sufletești, interioare a omului creștin. O altfel de cenzură se naște acum, mult mai perfidă. După ce a ieșit din pușcăria comunistă în 1964, Gheorghe Calciu Dumitreasa, drept mulțumire că a scăpat cu viață, și-a dedicat viața lui Dumnezeu. A urmat cursurile facultăților de Litere și Teologie devenind preot și profesor de franceză la Seminarul Ortodox din București. Aici ține în Postul Paștilor anului 1978 cele șapte prelegeri devenite celebre, în urma dărâmării Bisericii Enei. Actul său a fost de un curaj nemaipomenit, ținând cont că atunci conducerea BOR nu a protestat public. Este urmărit de securitate și caterisit de Biserică. Se dorea în locul bisericii construirea unei crâșme. Este arestat părintele Calciu în anul 1979, judecat și condamnat la mai mult de 10 ani de închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință, fapt care a determinat un val de proteste din partea exilului românesc: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. Regizorul readuce în atenția publicului celebru interviu dintre Monica Lovinescu și Mircea Eliade de la Radio Europa Liberă, în care marele savant ia apărarea preotului Claciu. Savantul Mircea Eliade face și o profeție despre un viitor în care ne vom rușina peste 50 de ani de acei care au luptat cu demonii, pentru că ne arată și evidențiază slăbiciunea noastră. Părintele Calciu fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, apoi a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor. A petrecut detenția într-o cruntă izolare. În timpul detenției a fost tuns chilug, bătut, umilit și ținut nemâncat. Era mințit mereu de gardieni că soția a divorțat de el. Regizorul Ciprian Mega surprinde izolarea socială a părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa și părăsirea acestuia de către ierarhia Bisericii. În scene emoționante până la lacrimi surprinde malaxorul social și concentraționar impus de regimul comunist părintelui și familiei sale. Vocea preotului Patriarhiei, care îndeamnă soția să-și refacă viața că este tânără și că nu se poate interveni de la Patriarhie pentru Gheorghe Calciu Dumitreasa, pentru că este caterisit – deci nu mai face parte din Biserică – este emoționantă și cu multe înțelesuri. Îndemnul că preotul trebuie să asculte de puterea temporară este sugestivă și peren actuală. La fel de emoționant surprinde regizorul și scenaristul îndoielile fiului Andrei față de acțiunile protestatare ale tatălui preot de la seminar. – De ce nu poți fi ca toți ceilalți preoții. Să ai grijă materială de familie. La ce te ajută protestul? Atunci, părintele Calciu îi răspunde emblematic (parafrazând): – Nu tu vorbești acum, fiule! E interesant cum soția, deși nu știa de ani de zile nimic despre soțul ei, refuză orice compromis oferit de ofițerii de securitate să-și refacă viața și să divorțeze. Nu crede minciunile proferate de ofițerii de securitate despre o posibilă imoralitate a părintelui Calciu. Demnitatea ei este surprinsă magistral de regizor ca suma demnității tuturor soțiilor, mamelor și fiicelor de deținuți politici din perioada regimului comunist. La un moment dat îi explică fiului ei critic la adresa tatălui, că părintele Calciu este cel care și-a tăiat venele să salveze viața lui Costache Oprișan, dându-i să bea din gamelă propriul sânge, în Casimcea Jilavei: – Acest fel de om este tatăl tău! Actrița Ela Ionescu jocă magistral rolul, cu o privire de parcă ar fi icoana suferinței din mănăstirile noastre. Filmul pare și un protest la ceea ce se întâmplă azi cu societatea secularizată. Te regăseștui ca și creștin în film. Libertatea întru Hristos este adevărata si singura libertate conform mesajului părintelui Calciu.

Părintele Calciu nu cedează și nu recunoaște nicio vinovăție, refuzând prpunerile unei cereri de grațiere către președintele Nicolae Ceaușescu, cu toate presiunile ofițerilor de Securitate. Părintele Calciu le spunea securiștilor mereu că nu-i este frică de moarte. Viața adevărată începe doar atunci când trupul moare, spre mirarea activului de securitate care iubea doar viața aceasta. Genial joacă rolul Dorel Vișan în postura unui general bătrân de securitate, fost seminarist, care nu mai vede acum lumea în alb și negru și vrea să fie bun, pentru ca părintele Calciu să cedeze moral și să semneze o ”simplă” cerere de grațiere către Ceaușescu, de fapt o recunoaștere indirectă a vinovăției. Părintele Calciu a înțeles că propunerea este un ”pact faustic” ca la reeducarea de la Aiud și a refuzat să semneze, spre disperarea ofițerilor de securitate. A fost demn în credință până la capăt, deși ierarhia BOR îi propunea să stea cu capul plecat în fața puterii temporare. Costel Cașcaval l-a interpretat sublim și expresiv pe Gheorghe Calciu Dumitreasa, intrând perfect în rolul de martir și mucenic al acestuia, care nu a cedat nimic în fața călăilor comuniști. Parcă este decupat din pateric. Antologică este convertirea la creștinim a medicului criminal, care făcea avorturi ilegale și care plângând îi cere iertare că el a crezut că face doar ”întreruperi de sarcini”, de fapt făcea crime. Părintele Calciu i-a spus medicului plângând, că lacrimile pocăinței cu cât vor fi mai multe, îl vor duce la marea iertare a lui Dumnezeu pentru păcatele făcute. Filmul părintelui Ciprian Mega este antologic și se înscrie în seria filmelor singulare și originale ale cinematorgrafiei românești, care depășește prin valoarea artistică și mesaj noul val subțire intelectual al cinematografiei de după anul 2000. De la film spectatorul pleacă cu un simțământ de metanoia și ochii în lacrimi. Filmul reușește artistic să ne arate că părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, prin tăria credinței și iubirea libertății de credință, este un model de urmat pentru tinerele generații. Tinerii seminariști de atunci de la Biserica Radu Vodă sunt martorii puterii credinței. Regizorul a reușit să creeze o frescă zguduitoare a luptei pentru libertate, într-o epocă totalitară, a unui preot român, care a devenit între timp exemplu nostru moral. Filmul este și un avertisment subliminal către actuala ierarhie BOR să nu mai cedeze niciodată în fața regimurilor totalitare, trecătoare. Tăria credinței părintelui Calciu este un memento al sacrificiului, că forța hristică a credinței unui preot mucenic poate distruge regimuri totalitare temporare ce doar par nepieritoare și oferă un fundament moral și jertfelnic Bisericii până la a doua venire. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa este eliberat printr-un decret semnat de Ceaușescu, fără ca acesta, să semneze o cerere de grațiere. Decretul prevedea că trebuie să părăsească urgent țara, în SUA. Filmul mai ridică o problemă subliminală: aceea dacă administrativ Patriarhia Română a emis un ordin administrativ de reabilitare după 1989 a părintelui Calciu și de reintegrare în rândurile clerului ortodox, ca urmare a caterisirii forțate din 1979. Părintele Calciu din 1988 devine preot ortodox în rândurile Episcopiei ortodoxe ”Vatra Românească” din SUA, autonomă de regimul de la București. Jertfa și credința părintelui Calciu reiese din acest film cu acuratețe despre cum trebuie să fie preoții Bisericii noastre: verticali și cu ochii spre cer.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania