Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

GRIGORE GHERMAN, ÎNTRE RAIUL (DE IERI) ŞI PARADISUL (DE MÂINE

GRIGORE GHERMAN,
ÎNTRE RAIUL (DE IERI) ŞI PARADISUL (DE MÂINE)

Grigore Gherman [800x600]Despre Grigore Gherman ştiu puţine lucruri, exact câte am găsit pe o filă de carte. S-a născut la 23 iunie 1987 în satul Pasat, raionul Herţa, azi Ucraina, A urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii din Cernăuţi, secţia Filologie Română şi Clasică, şi că acum conduce acolo, pe pământurile furate de sovietici, cenaclul „Grigore Bostan”. Are 25 de ani, însă am în faţă o fotografie a lui de la 22 de ani. O alură de lup tânăr, gata oricând să sară întru apărarea crezului său, un crez nu venit oricum, ci în urma unor discuţii cu divinitatea, singura, în opinia poetului, care ar mai putea scoate Herţa din starea de umilinţă în care se află: „beau un ceai şi Dumnezeu / bea un ceai cu mine / eu întreb: Doamne / să îţi citesc un poem?! / Dumnezeu mă întreabă: să îţi spun o rugăciune?! // şi mă priveşte Dumnezeu / şi eu Îl privesc / şi Dumnezeu tace / şi eu tac // apoi Dumnezeu citeşte poemul / meu eu repet rugăciunea / dumnezeiască // Doamne / îmi place rugăciunea aceasta!!! / Dumnezeu tace / oare îi place poemul / meu?!”- „la ceai cu Dumnezeu”.

Poetul, conştient de românitatea sa şi de injustiţia comisă asupra herţenilor la 29 iunie 1940, îşi alege ca armă poezia şi ca aliat pe Dumnezeu, pentru repararea marii greşeli istorice. Convins că Dumnezeu geometrizează („într-o făptură răsare primăvara /de câteva ori în câteva minute deşi /iarna vrea să spargă geamul clasei // un glonţ dezleagă nisipul de culme / speranţa de împlinire darul de har // nu există similitudini între exerciţii / trigonometrice şi metafore între / cilindri şi antiteze // fiecare are numai un destin şi numai / această lecţie are mai multe destine”- „la geometrie”), lui Grigore Gherman nu-i rămâne decât actul suprem al antigeometrizării, concretizat, într-o primă fază, prin „Epoca nedescifrată” (Editura „DrukArt”, Cernăuţi, 2009, 93 p.), mănunchiuri de poeme ce se vor căi de… descifrare a dramei sale existenţiale. Herţa, încremenită de ocupaţie, stă precum o bucată de piatră uitată, aşteptându-şi timpul reînvierii. Ce n-au putut face alţii o poate face poetul, iar Grigore Gherman, punându-şi la încercare avantajele tinereţii, şi-a propus să cioplească permanent cu poemul-daltă şi s-o readucă, îmbrăcat în haină de înger, el sculptopoetul, la forma fericită de altă dată. Vor dispărea, prin forţa poemului-daltă, „” ,”durerea din frunze”, „încătuşarea în umbra de pe piatră”, „ netimpul ud ca o scoică”, omizile ce intuiesc „o dramă pentru anotimpurile telurice”, „timpul – netimp”, „acele ceasului inflexibil”, „oboseala din picioare”, starea de „manechin de sol”, „ rugina umbrei mitologice”, „zidurile din suflet”, „primăverile ce nu mai înfloresc”, „apa ce răvăşeşte sufletul” etc.

Carte,Grigore,Gherman [800x600]Locuitor al intervalului ( „între cer şi pământ / faptă şi gând / e un interval // între rău şi bine / ieri şi mâine / e un interval // între lut şi piatră / viu şi moartă / e un interval // între ură şi iubire / eu şi tine / e un interval” – „interval”) ce reprezintă INFERNUL (de azi) ca rezultat disjunct al intersecţiei dinte RAI (periferia de ieri) şi PARADIS (umbra de mâine), poetul mai are puterea să se hrănească doar cu „bucăţi de eternitate” venite dintr-o conştiinţă a apartenenţei la neam: Mioriţa, Codrii Cosminului, Ştefan cel Mare, doina noastră sfântă, tricolorul, Eminescu, Fântâna Albă (unde odihnesc victimele lui Stalin), Alexandru cel Bun, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana,cântecul privighetorilor sau cântecul popular românesc cu precădere „Mândră floare-i norocu”. Folosirea acestor repere pline de esenţă românească, le consacră într-un unic factor ce influenţează decisiv gradul de asumare a demersului poetic: „rup o bucată de eternitate din nuc / din iarbă din drumuri şi îmi vopsesc / nucleele şi crucea albă ce se extinde /în mine vopsesc şi cuvintele acestui / poem cu această bucată de eternitate // rup o bucată de eternitate din / stele din lună din soare şi îmi umplu / buzunarele uscate şi însetate apoi mai / rup o bucată de eternitate din / „Mioriţa” şi o lipesc pe răni”; „Dumnezeu aruncă în urma Lui / poeme pe care arhanghelii nu le / mai citesc ca altădată // în Codrii Cosminului pe fagi / pe stejari Ştefan cel Mare scrie / poeme pentru ostaşii primăverii…”; „ din când în când / la Cernăuţi / teii devin sculpturi / iar Eminescu iese din / monumente şi aprinde / lumânări albe / pe catedrala epocii…”; „ la Fântâna Albă uscată e apa / nu respiră scoarţa de fag de stejar / aici niciodată nu ajunge toamna / aici primăvara are trup amar…” etc.

În ciclul „la priveghiul îngerilor”, Grigore Gherman pune îngerul în corespondenţă biunivocă cu vulnerabilităţile timpului prezent şi viitor, având ca exemplu pe cel istoric. Andrei Pleşu spunea că „îngerii ne însoţesc până la capăt şi după capăt”, aspect pe care îl sesizează şi poetul, nu întâmplător, la pagina 66 unde întâlnim un poem plin de cifra 6: „ plâng 6 miliarde de îngeri / pe 6 miliarde de umeri // plâng îngerii pe invidie / pe ură pe rugăciuni ca / Labiş pe fruntea unei / căprioare ca poetul care / îşi vinde cel mai / frumos poem // plâng îngerii cu lacrimi / aritmice peste secolul XXI / şi XL de fug cerşetorii / cu cruci pe spate / în neant // numai un poet ştie / cum plâng îngerii pe / 6 miliarde de umeri ce / culoare au lacrimile / angelice” – „lacrimi îngereşti”.

Cineva, a cărui nume nu-mi vine acum în minte, dar de la care am reţinut imaginea pornită dintr-o mare încărcătură transcendentală , spunea că viaţa lui este exact conversaţia dintre doi îngeri,în cazul său cel al melancoliei, aşezat pe umărul stâng, şi cel al deznădejdii, aşezat pe umărul drept. Din această perspectivă, viaţa lui Grigore Gherman se prefigurează a fi un lung priveghi al celor doi îngeri ce sălăşluiesc pe umerii lui încă verzi: cel al poeziei şi cel al românismului.

Cartea aceasta, despre care Doina Uricariu spune că „poezia trăieşte, în împlinirile ei, realitatea fracturilor, a antitezelor, iad şi rai, paradis şi infern, împlinire şi obstacol, viaţă şi moarte, ea se scrie ca şi cum ar fi scrisă de alţii, prin exerciţii de descifrare”, se încheie cu un grupaj alcătuit din „micropete cu iluzii”. Fiecare suntem un microobiect, parte a obiectului cel mare. Dumnezeu priveşte la noi prin ochelarii săi aburiţi, devenind o micropată sub care stă, gata să fie strivit, un destin: „în aşteptarea spectacolului / nefericiţii îşi plâng crucea / rezemată de dragoste şi numai / noi – două micropete de destin – / divinizăm dragostea // în spaţiu şi timp existăm / numai noi – două micropicături / de sânge – care îşi spun zilnic: / te iubesc !!! parcă nimeni / niciodată nu a mai iubit…” – „micropete de iluzii”.

Până la următoarea carte, în poezia lui Grigore Gherman stau faţă în faţă două lumi – „una cu chipul umed de lacrimi” şi alta „cu sufletul de mucegai”.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5