Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Haec primum ostium la Luceafărul: DANIELA SORIAN

    Primit pentru publicare: 12 ian.2016
    Publicat: 12 ian.2016
    A consemnat: Ion Istrate

    DANIELA SORIAN

    Daniela Sorian

    Născută la 18 nov., Deva. Casa părintească în Alba Iulia, de unde foarte aproape este sătul Lancrăm (aici se află Casa Memorială  a poetului şi filozofului Lucian Blaga).
    Studii: Facultatea de  Inginerie Geologică , Facultatea de  Litere(Română –Engleză) și  Facultatea de Euritmie- Marea Britanie (Artă Șcenică), apoi studii în limba engleză – un Master în Literatură  Modernă Comparată (Engleză , Americană și Română).
    Profesional: 16 ani în învaţământul alternativ Waldorf (cultivarea şi organizarea celor trei componente fundamentale ale fiinţei umane: voinţa, simţirea şi gândirea, la nivelul fiecărei categorii de vârstă), iar din 2011 este profesoară  de clasă la Hereford Steiner Academy  în Marea Britanie .
    Preucupări literare:  ,, […] Încercările mele literare au început cu poezia,pe care am scrijelit-o adesea pe câte o foaie de hârtie, fără însă să mă gândesc la a o citi și altcuiva cu excepția familiei mele și a unui grup extrem de restrâns de prieteni de suflet. […]”(CV-ul personal). Amprente în actul de creaţie: Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu și Octavian Paler.  Şi, pe acest fond, împreună cu elevii săi a studiat și experimentat limbile Engleză și Română prin poezie, teatru, știintele naturii, muzică, pictură și, chiar, matematică.
    Din octombrie 2014, este atrasă de poezia japoneză, cu o intensă activitate într-un atelier literar, preucupată de modul de a scrie haiku, senryu si tanka, pasiune ,,[… ]unde mi se pare că acest mod succint de a surprinde esența realității în doar șaptesprezece silabe a descătușat în mine un apetit nespus nu doar de cuvânt , ci  și de viață![…]” (CV-ul personal).
    A participat la doua concursuri nationale de haiku (Romanian Kukai) în lunile iulie 2014 și august 2015, unde a obţinut succesiv două locuri doi.

    Haec primum ostium la Luceafărul

    AUTOBIOGRAFIE

    eram o stea cu lumină proprie
    si nu am știut,
    eram un sâmbure ce ascundea un copac umbros
    si nu am știut,
    eram o mamă cu o mie de copii frumoși
    eram un pod suspendat peste
    un râu plin cu păstrăvi curcubeu,
    un dans înnebunitor
    prin iarba nespus de verde
    eram un cântec!

    Acum sunt o piatră netedă
    într-un lac adânc,
    sunt un ochi fără de lacrimi,
    sunt un spatiu ce face fericirile atât de încăpătoare
    încât par goale !

    MI-E SOARE

    mi-e duminică de copii,
    mi-e frunză de arbori și rouă de dimineață,
    de respiratia ta dulce mărunțind aerul, mi-e viață,
    mi-e soare de mâinile tale mângâietoare,
    de buzele plutitoare   pe apele surâsului
    mi-e izvor susurător de ochiul cald al  plânsului!
    mi-e mare de privirile scrutătoare  în depărtate
    de muguri, mi-e o primă noapte-n doi de Mai ,
    de păsările înaripate mi-e iubire…
    stai  fericire îngerească,
    cu gura ta încă peste-a mea ,

    hai, stai numai  un strop de ploaie,
    numai  un fulg   de nea!

    NUMAI O LACRIMĂ

    am numai o lacrimă
    când să o las să picure?
    poate atunci când trupul meu din raze de lună
    e foarte obosit de ziuă si se odihneste
    pe cerul de iarbă verde ,lângă izvoare;
    poate când gura ta frumoasă devine severă
    si dintii, si ochii, si nările tale sub formă de stropi nobili de rouă
    îngheață dureros
    sau , sigur nu am sa o pot cuprinde
    când aud glasul pruncului meu,
    rupt din cel al Mariei, pentru o clipă înebunitor de lungă.
    am numai o lacrimă
    pe tipsia aurită a ochiului
    si aștept..

    FRUMUSEŢE

    las vulturii rațiunii
    să îmblânzească leii fantastici ai dorințelor ,las
    lumina incandescentă a entuziasmului
    să dezmierde umbrele molatece ale plictiselii
    las gâzele mărunte ale timpului
    să mângâie durerile delicate ale iubirilor

    las roiul cuvintelor să umple noii faguri de limbă
    dulce ca mierea,
    dar mai ales las
    caii negri ai visurilor să înfierbânte
    galopant frumusețea vieții…

    UMBRA

    nu, nu mai am umbră
    s-a contopit cu aripa-ncercată
    a păsărilor migratoare
    cu verdele întunecos de pe fața prelungă
    a chiparoșilor frumoși,
    cu petele din petele solare

    deodată umbra mea umbroasă a dispărut
    și a crescut din nou de la-nceput
    în stropul de lumină
    clandestină,
    miraculoasă,
    incandescentă si divină

    si de atunci
    întreaga mea făptură
    în loc să se- alungească la picioare
    ca restul umbrelor, firesc
    mereu își întindea câte o mână de copil
    căutător și-nflăcărat
    către ceresc

    BUNĂ SEARA

    bună seara  pasăre ușoară
    sau poate ești un înger sinucigaș
    cu aripa amară..

    bună seara iubire
    sau poate ești o frunză roșie zburândă
    ce îmi ridică inima pe cercul cerului
    arzândă…

    bună seara, viață
    cu explozii solare neprevăzute
    sau, poate te confund
    cu ochii lui când mă privesc
    pe neștiute…..

    INIMAGINABILUL

    Vreau să ascult iarăși frumusetea răvășitoare
    a liniștilor din jurul focului,
    unde buzele ne rămân îndelung între-deschise,
    iar respiratiile ni se amestecă
    ca într-un străvechi dans al misterelor….

    Vreau să aud  glasul mării chemându-mă îndelung
    si reîndrăgostindu-mă
    de lucrurile periculoase si nobile,
    naufragiate iremediabil
    la țărmul meu;
    Să fiu din nou o floare răsturnată
    ale cărei rădăcini se adapă din Univers
    si ale cărei petale parfumează  clipele
    cu sentimente intense!
    Dar ,mai presus de toate,
    aș vrea să nu mă mai tem
    că o să părăsesc țărmul acesta stâncos
    în plin răsărit,
    fără să fii știut că am atins
    cu fiecare respiratie
    inimaginabilul!

    TIMPUL

    timpul este un copac trecător
    prin anotimpurile luminii
    este un cal cu coama secolelor în vânt
    este o frunză coborâtoare pe
    sforile albastre ale ploilor..

    ah ,timpul,
    cu sărutul lui prea pasional
    pe buzele vieții -mi

    ah, timpul,ah timpul
    cum îmi trosneste oasele
    în îmbrățisarea lui neîndemânatică….

    MIROS DE CRIN

    durerile au miros de crin imaculat
    când se apropie tăcute,
    au suflu de suspin adânc de mamă fără pui
    când vin , iar
    buzele lor pale, prea cunoscătoare
    te sorb nesățioase
    si amare.
    durerile sunt cuiburi ,
    sunt mâini bâtrâne ce te roagă încleștate
    să mai rămâi, te strâng tremurător,
    si oasele-ți de stele
    par să se frângă-n constelații efemere…
    ah, cum m-aș rupe de pe cerul tău, Durere!
    cum te-aș dezamesteca de nemurirea din mine
    de nu aș banui
    că întunericul întunericului tău
    e ochiul cel ascuns
    către lumine!

    CINA CEA DE TAINĂ

    Când Îngerul s-a strecurat în Ioan
    era liniște și noapte. Se auzeau
    doar clopotele frunzelor  pe ramurile buzelor.
    Se auzea doar susurul apelor
    pe pietrele colorate ale oaselor de la spate.
    Ah,   și cum  s-a  umplut întreaga lui făptură
    de-un dor fără căutătură!
    Atunci,
    deodată am știut  că El,
    El  va veni! Și zarea
    își  adânci mirosul ei de crin cu înserarea.
    Și am știut că vom mânca la cina cea de taină,
    din când în când,
    ascunși și-n trupul meu umil,
    iluminat și fără haină!



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. D.M. Gaftoneanu spune:

      ,,…eram o stea cu lumină proprie/si nu am știut…”

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5