Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Haec primum ostium la Luceafărul: Mihai-Victor AFILOM

    Primit pentru publicare: 18 ian.2016
    Publicat: 20 ian.2016
    A consemnat: Ion ISTRATE

      Mihai –Victor AFILOM

    Mihai VictorNăscut:   9 iunie 1979, Hunedoara.
    Studii: licențiat în electormecanică – 2005 și, în 2006, un curs Postuniversitar de Marketing, Management si Resurse Umane,  Facultatea de Inginerie Hunedoara,Universitatea “Politehnica” Timişoara.
    Activitatea literară
    Cărți publicate:  “Şerpii Soarelui” (poezii) , Ed. Emia, Deva – 2001;  „Şevalet terapeutic”(poezii), Ed. Singur, Târgovişte – 2015; Volumul de  „Elegii Fluide” (poezii), Ed. Inspirescu, Satu Mare – 2015;
    În antologii:  Antologia tinerilor hunedoreni lansaţi de Revista “Provincia Corvina” – “Inel de aur fără corb”,  Ed. Polidava – 2006; „Scrisul de azi”, Ed. Singur, Târgovişte – 2015; includerea în volumul de recenzii „Filoverba -Repere critice-2” de Dan Şalapa, Ed. Singur, Târgovişte – 2015.
    În publicații: “Provincia Corvina”  nr. 19 / septembrie   2001,  nr.22/martie 2002; “Nova Provincia Corvina”  nr. 3 [40]/iunie  2006;„Regatul Cuvântului” (martie/aprilie//iunie 2015); platforma online- Ecreator.ro din Baia Mare, ian. 2016.

    Haec primum ostium la Luceafărul

    Poeme de Mihai Victor AFILOM, dec. 2015 – ian. 2016

    Eminescu…

    Iată, Eminule, ţi-au inventat un ritual
    Şi te-au înălţat pe piedestal,
    Te slăvesc epigonii,
    Ţi se închină fanfaronii,
    Geniul tău e traficat indecent,
    Geniul tău a devenit sacrament,
    Geniul tău e răcnit la amvon,
    Geniul tău a devenit blazon,
    Purtat la rever
    De neo-boier.
    Şi cu cuvinte goale,
    Cu şabloane mentale,
    Şi-au făurit din chipul tău un idol,
    Ce-l sărută frivol.
    Şi dacă le-ai aruncat mărgăritare,
    Îmi cer eu iertare,
    Ştiu că nu ţi-au trebuit flamuri,
    Ci un pat din tinere ramuri,
    În liniştea seriii,
    La marginea mării….

    Ultima baladă

    Presiune atmosferică ridicată,
    Ritmuri fluide imprimate pe cerebel,
    Într-un năucitor, sonor carusel
    Şi iarna asta depravată.

    Promise zăpezi şi sentimente glaciale,
    Mă îmbie Kurt Cobain în Nirvana,
    Unde e eternă iarna,
    O cupă de vin şi acte frivole.

    Pe noptieră o istorie bizantină
    Şi versuri aiurea,
    Unde naiba s-a ascuns iubirea,
    În oraş tot mai puţină lumină.

    Şi tot mai multă cenzură,
    Şi oamenii ce scriu poezie
    Sunt bănuiţi de apostazie,
    Şi mult frig, şi multă ură.

    Am expatriat amorul,
    Şi muza mi-e amantă,
    Mi-e metresă ori bacantă,
    Nu mă mai doare nici dorul.

    Şi sunt scris de iele,
    De un cor hipnotic şi nebun,
    De un haotic taifun,
    De unde curg poemele.

    Şi ascult muzică rock,
    În stranii acorduri şi riffuri de chitară,
    Cerneală albastră în călimară
    Sufletu-mi nud şi-un lemn în foc.

    Botez planetar

    Tot mai difuz pâlpâie focurile,
    Scântei de duh, în inimi aprinse,
    Tot mai profane devin toate locurile,
    Se înalţă spre cer doruri necuprinse.

    Şi-n tainica zi, apele sunt săgetate,
    De aripile porumbeilor-heruvimi
    Ce domolesc apele învolburate,
    Pregătindu-ne calea cu spini.

    Şi apele Iordanului se revarsă
    În capilarele însetate ale planetei,
    Însufleţind fiinţele şi huma arsă
    Cu promisiunea iertării şi a jertfei.

    Taina imperialului botez
    Săvârşit de biblicul prooroc,
    Sădind în inimi un crez,
    Un sfânt şi nobil foc.

    Regăsire

    Am revenit din exod,
    În trup m-am aşternut
    Şi aura m-a invăluit
    Cu irizări subtile.
    E atât de bine aici,
    În matricea iniţială,
    Matca şi-a îmbrăţişat
    Şuvoaiele sufletului,
    Culorile lor calde,
    Palpitau în ritmul inimii
    Ce-şi accepta sinele.
    Spiritul ca un fiu rătăcitor
    Se întorcea în căminul
    Unde ardea focul nestins
    Al fiinţării simbiotice
    Cu mintea universală..

    Balada cerşetorului, iarna

    Iarna îşi revendică teritoriile,
    Un cerşetor, o sticlă de spirt sanitar,
    – Gerul ăsta, al naibii de polar,
    A alungat şi vrăbiile.

    – Un foc, domnule , nu ai?
    Mi-aş mai aprinde o ţigară,
    Nenorocită eră glaciară,
    De mor eu, n-o fi vreun bai.

    Am fost, demult, profesor de matematică
    La un liceu, cel mai bun pension,
    Am iubit multe femei, am fost crai de salon,
    De unde dracu’ a venit iarna asta arctică?

    – Ia-mi, domnule, o sticlă de vin,
    Îmi amintesc de Euclid, de Pitagora,
    Îmi plăcea şi poezia, şi metafora,
    …Şi-ţi recit o strofă de Esenin!

    Dimineaţă mă vei găsi sub promoroacă,
    Fir-ar să fie de hipotermie,
    Alcool şi-a sângelui chimie,
    Să mor aici, în stradă, ce-o să-mi mai placă!

    Mi-o aprinde o lumânare vreun gunoier,
    Mă va jeli un câine vagabond,
    Pân-o veni vreun poliţist rubicond,
    Al urbei vajnic străjer.

    Vor scrie reporterii, într-un ziar local,
    Brrr – ce frig! da nu intra în panică,
    Voi deveni o cifră statistică
    Într-un studiu oficial.

    Să nu uita că sunt şi-am fost
    Odată un om, la fel ca tine,
    Şi nu sunt aici din raţiuni divine,
    Nu vreau nici rai, nici adăpost.

    Tatăl meu a fost catolic,
    Aşa că de-o fi vreun purgatoriu
    Şi trec de cel din urmă interogatoriu,
    Mă mulţumesc cu mai nimic.

    Ia-o ca pe o spovedanie, ori o confesiune,
    Fi-mi tu duhovnic, ori confesor,
    Ahh… ce lumină sfântă, ce foc orbitor,
    Nu cred că e vreo maşină, e din altă dimensiune…

    Tristă patrie, jalnică naţiune,
    Ne mor dezmoşteniţii în stradă,
    Voi stăpânitori, noi pradă,
    O ţară pe margine de genune.

    Cămara cu amintiri

    Borcanul legat cu hârtie cerată,
    L-am umplut cu o senzaţie rafinată,
    Cu gust de miere
    Şi coacăze negre,
    Aromă de gutui 
    Şi migdale amărui,
    Cu parfumul ei de lavandă,
    Din serile de pe verandă,
    Un sentiment copleşitor,
    Amestecat cu dor,
    Glasul ei din copilărie,
    Bujorii roşii din florărie
    Şi un praf de scorţişoară
    Din iubirea de astă vară,
    Am scris pe etichetă
    Cu o caligrafie cochetă,
    Dulceaţă de căpşuni,
    Pentru geroase ierni,
    Şerbet de trandafiri,
    Pentru nopţile cu spini,
    Şi l-am aşezat pe un raft de stejar,
    Din sufletul meu solitar.

    Hoinar

    Printre cuvinte vagabondez,
    Sunt al muzelor amorez,
    Rătăcesc pe câmpii semantice,
    Culeg metafore empirice,
    Şeherezade îmi şoptesc,
    Odalisce din serai mă iubesc
    Şi scriu şi plutesc pe râuri de culoare,
    Iluminate alternativ de lună şi de soare…
    Dincolo de continentul meu utopic,
    La frontiera universului liric,
    Pândeşte realitatea frustă,
    Acvilă ce vânează în pustă,
    Pedeapsă pentru veşnicul Prometeu
    Ce a furat focul supremului zeu.

    Versuri in regie proprie

    Praf de stele liric,
    Metafore din timpul mitic,
    Versuri in clinchet de aur,
    Versuri – bonuri de tezaur.

    Construiesc un edificiu,
    Îndur lentul supliciu,
    Sunt poetul fără nume.
    Exilat la margine de lume.

    E un joc in proprie regie,
    E un joc de strategie,
    Fluid si terapeutic,
    Un studiu hermeneutic.

    Reviste, cumetrii,
    Poezii, jucării,
    Cărţi, dolari,
    Invidii, admiratori.

    Vin nopţi glaciare,
    Din epitetele solare,
    Şi cărţile mele inflamabile,
    Voi aprinde focurile.

    Cubul perfect cu colţ sfărâmat,
    Nichita zâmbind în neant,
    Babilonul meu poetic,
    Îl voi dărâma în scop estetic..

    Antologii, recenzii,
    Poezii, erezii,
    Sunt propriul meu Mecena
    Şi poate voi părăsi arena.

    Poate voi mai scrie câte un poem,
    Pentru ea, in stil boem,
    Sau voi face o barcuţă de hârtie
    Şi o voi depune pe Lethe.

    Jocul cu bărcuţe de hârtie

    Când mi-am cartografiat
    Traiectoria destinului,
    Mi-am imaginat un siaj rectiliniu
    Pe pânza fluidă a timpului,
    Marcat de câteva porturi esenţiale.
    Nu-mi imaginam că ursitoarele
    Îmi vor hărăzi călătorii iniţiatice
    În care voi învăţa să respir sub apă,
    Ca un om-amfibiu,
    După ce şabloanele modelate
    Din lemnul uzanţelor sociale
    Vor fi eşuat rând pe rând,
    Astfel nava-căsnicie
    Fi-va destinată naufragiului,
    Apoi, umplusem o arcă
    Cu nişte fiinţe exuberante,
    Pe care i-am numit prieteni,
    Dar când muntele Ararat s-a ivit,
    Au plonjat în apele limpezi
    Şi au aprins focurile 
    În livezile cu portocali.
    Rând pe rând au fost torpilate
    Şi corăbiile purtând onoruri şi bogăţie,
    Galioanele cu aur şi mirodenii 
    Sfărâmatu-s-au de stânci ascuţite,
    Galerele cu tămâie şi smirnă
    Au fost înghiţite de focul grecesc
    De la asediul propriului Constatinopol,
    Ego inflamat de aşteptările celorlalţi…
    De atunci, retras într-un arhipelag natal,
    Pliez simple bărcuţe origami,
    Fascinat de frumuseţea lor delicată,
    Şi călătoria e mult mai usoară,
    Fără presiunea uraganelor ce şoptesc:
    Înalţă catargul, învârte timona,
    E o călătorie a sensurilor multiple
    Depuse într-un ritual aproape zilnic,
    Ca mii de ofrande de lumină
    Aprinse pe bărcuţele de hârtie
    De pe fluviul-timp.

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5