Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Haec primum ostium la Luceafărul: Mihai-Victor AFILOM

Primit pentru publicare: 18 ian.2016
Publicat: 20 ian.2016
A consemnat: Ion ISTRATE

  Mihai –Victor AFILOM

Mihai VictorNăscut:   9 iunie 1979, Hunedoara.
Studii: licențiat în electormecanică – 2005 și, în 2006, un curs Postuniversitar de Marketing, Management si Resurse Umane,  Facultatea de Inginerie Hunedoara,Universitatea “Politehnica” Timişoara.
Activitatea literară
Cărți publicate:  “Şerpii Soarelui” (poezii) , Ed. Emia, Deva – 2001;  „Şevalet terapeutic”(poezii), Ed. Singur, Târgovişte – 2015; Volumul de  „Elegii Fluide” (poezii), Ed. Inspirescu, Satu Mare – 2015;
În antologii:  Antologia tinerilor hunedoreni lansaţi de Revista “Provincia Corvina” – “Inel de aur fără corb”,  Ed. Polidava – 2006; „Scrisul de azi”, Ed. Singur, Târgovişte – 2015; includerea în volumul de recenzii „Filoverba -Repere critice-2” de Dan Şalapa, Ed. Singur, Târgovişte – 2015.
În publicații: “Provincia Corvina”  nr. 19 / septembrie   2001,  nr.22/martie 2002; “Nova Provincia Corvina”  nr. 3 [40]/iunie  2006;„Regatul Cuvântului” (martie/aprilie//iunie 2015); platforma online- Ecreator.ro din Baia Mare, ian. 2016.

Haec primum ostium la Luceafărul

Poeme de Mihai Victor AFILOM, dec. 2015 – ian. 2016

Eminescu…

Iată, Eminule, ţi-au inventat un ritual
Şi te-au înălţat pe piedestal,
Te slăvesc epigonii,
Ţi se închină fanfaronii,
Geniul tău e traficat indecent,
Geniul tău a devenit sacrament,
Geniul tău e răcnit la amvon,
Geniul tău a devenit blazon,
Purtat la rever
De neo-boier.
Şi cu cuvinte goale,
Cu şabloane mentale,
Şi-au făurit din chipul tău un idol,
Ce-l sărută frivol.
Şi dacă le-ai aruncat mărgăritare,
Îmi cer eu iertare,
Ştiu că nu ţi-au trebuit flamuri,
Ci un pat din tinere ramuri,
În liniştea seriii,
La marginea mării….

Ultima baladă

Presiune atmosferică ridicată,
Ritmuri fluide imprimate pe cerebel,
Într-un năucitor, sonor carusel
Şi iarna asta depravată.

Promise zăpezi şi sentimente glaciale,
Mă îmbie Kurt Cobain în Nirvana,
Unde e eternă iarna,
O cupă de vin şi acte frivole.

Pe noptieră o istorie bizantină
Şi versuri aiurea,
Unde naiba s-a ascuns iubirea,
În oraş tot mai puţină lumină.

Şi tot mai multă cenzură,
Şi oamenii ce scriu poezie
Sunt bănuiţi de apostazie,
Şi mult frig, şi multă ură.

Am expatriat amorul,
Şi muza mi-e amantă,
Mi-e metresă ori bacantă,
Nu mă mai doare nici dorul.

Şi sunt scris de iele,
De un cor hipnotic şi nebun,
De un haotic taifun,
De unde curg poemele.

Şi ascult muzică rock,
În stranii acorduri şi riffuri de chitară,
Cerneală albastră în călimară
Sufletu-mi nud şi-un lemn în foc.

Botez planetar

Tot mai difuz pâlpâie focurile,
Scântei de duh, în inimi aprinse,
Tot mai profane devin toate locurile,
Se înalţă spre cer doruri necuprinse.

Şi-n tainica zi, apele sunt săgetate,
De aripile porumbeilor-heruvimi
Ce domolesc apele învolburate,
Pregătindu-ne calea cu spini.

Şi apele Iordanului se revarsă
În capilarele însetate ale planetei,
Însufleţind fiinţele şi huma arsă
Cu promisiunea iertării şi a jertfei.

Taina imperialului botez
Săvârşit de biblicul prooroc,
Sădind în inimi un crez,
Un sfânt şi nobil foc.

Regăsire

Am revenit din exod,
În trup m-am aşternut
Şi aura m-a invăluit
Cu irizări subtile.
E atât de bine aici,
În matricea iniţială,
Matca şi-a îmbrăţişat
Şuvoaiele sufletului,
Culorile lor calde,
Palpitau în ritmul inimii
Ce-şi accepta sinele.
Spiritul ca un fiu rătăcitor
Se întorcea în căminul
Unde ardea focul nestins
Al fiinţării simbiotice
Cu mintea universală..

Balada cerşetorului, iarna

Iarna îşi revendică teritoriile,
Un cerşetor, o sticlă de spirt sanitar,
– Gerul ăsta, al naibii de polar,
A alungat şi vrăbiile.

– Un foc, domnule , nu ai?
Mi-aş mai aprinde o ţigară,
Nenorocită eră glaciară,
De mor eu, n-o fi vreun bai.

Am fost, demult, profesor de matematică
La un liceu, cel mai bun pension,
Am iubit multe femei, am fost crai de salon,
De unde dracu’ a venit iarna asta arctică?

– Ia-mi, domnule, o sticlă de vin,
Îmi amintesc de Euclid, de Pitagora,
Îmi plăcea şi poezia, şi metafora,
…Şi-ţi recit o strofă de Esenin!

Dimineaţă mă vei găsi sub promoroacă,
Fir-ar să fie de hipotermie,
Alcool şi-a sângelui chimie,
Să mor aici, în stradă, ce-o să-mi mai placă!

Mi-o aprinde o lumânare vreun gunoier,
Mă va jeli un câine vagabond,
Pân-o veni vreun poliţist rubicond,
Al urbei vajnic străjer.

Vor scrie reporterii, într-un ziar local,
Brrr – ce frig! da nu intra în panică,
Voi deveni o cifră statistică
Într-un studiu oficial.

Să nu uita că sunt şi-am fost
Odată un om, la fel ca tine,
Şi nu sunt aici din raţiuni divine,
Nu vreau nici rai, nici adăpost.

Tatăl meu a fost catolic,
Aşa că de-o fi vreun purgatoriu
Şi trec de cel din urmă interogatoriu,
Mă mulţumesc cu mai nimic.

Ia-o ca pe o spovedanie, ori o confesiune,
Fi-mi tu duhovnic, ori confesor,
Ahh… ce lumină sfântă, ce foc orbitor,
Nu cred că e vreo maşină, e din altă dimensiune…

Tristă patrie, jalnică naţiune,
Ne mor dezmoşteniţii în stradă,
Voi stăpânitori, noi pradă,
O ţară pe margine de genune.

Cămara cu amintiri

Borcanul legat cu hârtie cerată,
L-am umplut cu o senzaţie rafinată,
Cu gust de miere
Şi coacăze negre,
Aromă de gutui 
Şi migdale amărui,
Cu parfumul ei de lavandă,
Din serile de pe verandă,
Un sentiment copleşitor,
Amestecat cu dor,
Glasul ei din copilărie,
Bujorii roşii din florărie
Şi un praf de scorţişoară
Din iubirea de astă vară,
Am scris pe etichetă
Cu o caligrafie cochetă,
Dulceaţă de căpşuni,
Pentru geroase ierni,
Şerbet de trandafiri,
Pentru nopţile cu spini,
Şi l-am aşezat pe un raft de stejar,
Din sufletul meu solitar.

Hoinar

Printre cuvinte vagabondez,
Sunt al muzelor amorez,
Rătăcesc pe câmpii semantice,
Culeg metafore empirice,
Şeherezade îmi şoptesc,
Odalisce din serai mă iubesc
Şi scriu şi plutesc pe râuri de culoare,
Iluminate alternativ de lună şi de soare…
Dincolo de continentul meu utopic,
La frontiera universului liric,
Pândeşte realitatea frustă,
Acvilă ce vânează în pustă,
Pedeapsă pentru veşnicul Prometeu
Ce a furat focul supremului zeu.

Versuri in regie proprie

Praf de stele liric,
Metafore din timpul mitic,
Versuri in clinchet de aur,
Versuri – bonuri de tezaur.

Construiesc un edificiu,
Îndur lentul supliciu,
Sunt poetul fără nume.
Exilat la margine de lume.

E un joc in proprie regie,
E un joc de strategie,
Fluid si terapeutic,
Un studiu hermeneutic.

Reviste, cumetrii,
Poezii, jucării,
Cărţi, dolari,
Invidii, admiratori.

Vin nopţi glaciare,
Din epitetele solare,
Şi cărţile mele inflamabile,
Voi aprinde focurile.

Cubul perfect cu colţ sfărâmat,
Nichita zâmbind în neant,
Babilonul meu poetic,
Îl voi dărâma în scop estetic..

Antologii, recenzii,
Poezii, erezii,
Sunt propriul meu Mecena
Şi poate voi părăsi arena.

Poate voi mai scrie câte un poem,
Pentru ea, in stil boem,
Sau voi face o barcuţă de hârtie
Şi o voi depune pe Lethe.

Jocul cu bărcuţe de hârtie

Când mi-am cartografiat
Traiectoria destinului,
Mi-am imaginat un siaj rectiliniu
Pe pânza fluidă a timpului,
Marcat de câteva porturi esenţiale.
Nu-mi imaginam că ursitoarele
Îmi vor hărăzi călătorii iniţiatice
În care voi învăţa să respir sub apă,
Ca un om-amfibiu,
După ce şabloanele modelate
Din lemnul uzanţelor sociale
Vor fi eşuat rând pe rând,
Astfel nava-căsnicie
Fi-va destinată naufragiului,
Apoi, umplusem o arcă
Cu nişte fiinţe exuberante,
Pe care i-am numit prieteni,
Dar când muntele Ararat s-a ivit,
Au plonjat în apele limpezi
Şi au aprins focurile 
În livezile cu portocali.
Rând pe rând au fost torpilate
Şi corăbiile purtând onoruri şi bogăţie,
Galioanele cu aur şi mirodenii 
Sfărâmatu-s-au de stânci ascuţite,
Galerele cu tămâie şi smirnă
Au fost înghiţite de focul grecesc
De la asediul propriului Constatinopol,
Ego inflamat de aşteptările celorlalţi…
De atunci, retras într-un arhipelag natal,
Pliez simple bărcuţe origami,
Fascinat de frumuseţea lor delicată,
Şi călătoria e mult mai usoară,
Fără presiunea uraganelor ce şoptesc:
Înalţă catargul, învârte timona,
E o călătorie a sensurilor multiple
Depuse într-un ritual aproape zilnic,
Ca mii de ofrande de lumină
Aprinse pe bărcuţele de hârtie
De pe fluviul-timp.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5