Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Haec primum ostium la Luceafărul: Raul Constantinescu

    Raul Constantinescu                RAUL  CONSTANTINESCU

    Născut la 6 august  1944, Bradu de Sus,  Argeş.
    Este licenţiat al Facultăţii de filologie, secţia Limba şi literatura română a U.B.B. din Cluj-Napoca.
    Din 1967, a funcţionat ca profesor de limba şi literatura română: Şcoala Generală din  Silvaşu de Jos, Hunedoara;  şcolile din Brazi, Orlea şi  Haţeg, precum şi la Liceul  teoretic din Haţeg,  Colegiul Naţional „I.C.Brătianu”.
    A debutat cu poezii în revista „Steaua” din Cluj, în 1966.
    A colaborat cu poezii, traduceri, eseuri şi culegeri de folclor la revistele: Steaua, Tribuna, Orizont, Echinox, Familia, Cadran, Luceafărul, Ritmuri, Transilvania , Astra, Braşovul literar şi artistic, Arhipelag , Columna,  Arena, Opinii culturale, Provincia corvina, Vitralii, Reflex, Discobolul, Sintagme literare, Poezia, Oglinda literară,  Algoritm literar,  Semne,  Nord Literar etc.
    Pseudonime: Ieronim Holumb, Constantin  Paleologu, Romulus Constantinescu.
    A debutat editorial în 1985 cu grupajul poetic „Aleatoriu” în volumul antologic „Alpha  ‘ 85”, Ed. Dacia – Cluj.
    Cărţi publicate:Aventurare în marele refuz”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001; „Neantia”, editura SIGNATA, Timişoara, 2002; „Neviaţa lumii”, Editura MODUS – Reşiţa; „Rostirea lui Zalmoxis”, Editura EMIA, Deva, 2005; „Heralzii tăcerii”, Editura PAULA, deva, 2007; „Periplu prin neant”, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2014.
    Cărţi în pregătire: trei volume de versuri şi o antologie folclorică pentru valorificarea preocupărilor de investigare şi culegere de folclor literar  din Ţara Haţegului.
    A iniţiat Cenaclul literar „SARMIS”  şi a fost redactor-şef al publicaţiei locale „ARENA” din Haţeg.
    În paleta cu referinţe:  Cezar Ivănescu, Virgil Teodorescu, Ion Mircea, Ion Arieşanu, Alexandru Ruja, Iv Martinovici,  Dumitru Hurubă, Victor Sterom,  Emilian Marcu, Petru M. Haş, Amalia Voicu, Eugen Evu, Ioan Evu, Ion Itu, A. I. Brumaru, Constantin Stancu, Monica Grosu,  Augustin Cozmuţă, Valeria Manta-Tăicuţu,  Iuliu Pârvu, Ghaeorghe Mocuţa Ion Urda etc.

     

    Haec primum ostium la Luceafărul

    abc
    Raul Constantinescu

    SUFLETUL  ÎNSUŞI  SĂ-L  SCRII

    Să scrii cu propriul sânge
    Cu tremurânde mâini să scrii
    Pe cer pe flăcări pe vânt pe plaur pe ape
    Când tot  toţi şi toate-ţi sunt împotrivă,
    Cuvântul de foc din  inimă smuls
    Să-l scrii mereu în minte în deşert în mijlocul mării-n furtună
    În propriul suflet să-l rosteşti să-l înalţi steag
    Şi singur în noapte cu el luminând primul vei merge
    Nu vei fi singur nicicând printre semeni
    Chiar din afund de tenebre glasul  tău va răzbate
    Spre cei ce-şi duc crucea pe-ngusta cale spre pisc
    De sărăcie de lacrimi de umilinţă de luptă de sânge
    Spre cei ce nimic bun nu mai aşteaptă
    Cărora nici îngeri nici demoni nimic nu le pot spune
    Când strâmbătatea se lăfăie pe tron de legi viperine,
    Sufletul tău în inima lor să îl scrii
    Pe crucea lor pe golgota lor fără sfârşit,
    Chiar de la zid sub ploaia de pietre te-or pune,
    Cuvântul nemuritor să îl scrii să îl scrii să îl scrii

    AI  NEANTULUI

    Ai neantului suntem cu toţii
    Mai curând ori mai târziu.
    Drum spre moarte e viaţa
    Cel mai de preţ dar
    Fiecăruia dat o singură dată
    Cu propria cruce în tine
    Mai mare mai mică uneori infinită
    Ducând-o până-n ultima zi
    Pe golgotele care cer cap cap cap
    Râul de sânge al vieţii fără de moarte
    Din dumnezeu Cristos izvorând
    În el fără oprire ajunge noul adam
    Pe sine însuşi cu smerenie şi mare mirare
    Ca pe un necunoscut continuu citindu-se
    Cu mâinile goale în mari treceri petreceri
    A sufletului în dumnezeiasca lumină
    Tot ce-am avut mai bun  în noi
    Bucurie nesfârşită contopind  înflorind

    VISUL   FERICE

    Visul ferice clipa cea veşnică şi eu  trăit-am
    Fructul oprit mult râvnit gustat-am şi eu
    Luna plină maree şi-n mine înalţă
    Fata morgana  mă cheamă mereu peste zare
    Minunea de a fi copil şi azi o  trăiesc
    Atât cât sub soare fi-voi îngăduit
    Spre-a mă cunoaşte timp nu-mi va ajunge
    Cât ceru-nstelat şi-n mine răsare
    Al mamei dulce chip mereu mă va lumina
    Glasu-i minunat în mine mereu auzi-l-voi
    Puţinii vechii prieteni şi azi în inimă-i port
    Mai mult decât  spusele şi azi caut a fi
    Punte spre deasupra deasuprelor şi eu viaţa mi-am dăruit
    Crucea în tăcere şi eu singur îmi duc
    Zeului nici aur, nici mărire nu-i cer,
    Neştiut printre semeni trec cu sfială
    Lumina speranţei peste rânjetul morţii şi azi  înalţ
    Eu firul de praf în jocul de raze viaţa slăvesc
    Talantul nu l-am îngropat în pământ
    Şi când styxul voi trece-ntre umbre
    Împăcat cu mine şi soarta, vieţii nu voi cere recurs
    Nici dreptate nu aştept de la zei
    Acuze n-aduc nimănui şi hazardul nu-l iau în seamă
    Atât cât mai sunt cu moartea fac schimb de opinii
    Cât se poate de rezonabil.

    MÂNTUIRE

    Un infern infinit pândeşte în orice om
    Rar câte unul din mlaştini se smulge
    Nesfârşită-i jalea tatălui pentru fiii căzuţi
    Şi fără margini bucuria când fiul risipitor
    Din moarte întors  se naşte din nou
    La adevărata veşnica viaţă etern răsărit
    Al dumnezeieştii lumini din care-am venit
    La care după îndelungi rătăciri ne-om întoarce
    La ţărmul liniştitoarelor muzici de aer şi ape
    Din care mai puri mai tineri renaştem mereu
    O singură fiinţă cu firea lui Dumnezeu
    Clipă de clipă  ‘nălţaţi în iubire şi har – dăruire.

    ARLEKINO

    Între bine şi rău viaţa ni-e un du-te vino,
    Între înger şi demon omul un trist arlekino,
    Săltând mereu din viaţă în moarte,
    Neantului gâtul clepsidrei eternă clipă ne-mparte.

    Pe-un stâlp stai, mergi pe o sferă,
    Centrul de greutate-l ţii, oricât diferă
    În echilibru pe-o sfoară, pe-un punct în gol,
    Căzând te-opreşti drept din rostogol.

    Eşti tu însuţi când  tot ţi-e-mpotrivă,
    Lupţi singur prin viaţa-n derivă;
    Din tot ce pierzi  un punct prinzi din spaţiu
    Şi renaşti în noi dimensiuni cu nesaţiu.

    Cum  infiniţii-n haos  în lupte  se  nasc din zero
    Cu destinu-n labirint mereu lupţi torero
    Şi când  calpuzanii  pariază  bând maraschino,
    Cazi, recazi şi-n echilibru te ’nalţi Arlekino.

    Din numere  imaginare, din negative lumi te smulgi,
    Pomului vieţii rupi al morţii giulgi
    Şi ţintind clipa  eternă din eră în eră,
    Iubeşte, omule, trăieşte demn, luptă şi speră !

    PUNCTUL  ORIGINAR

    Înc-un an zbură cum alţii mii de mii…
    alţii prin voluta de cercuri spirale s-or pierde;
    în umbra lor ce-i? – vagi bănuieli ipoteze
    bântuie scormonitoare minţi pe Terra:
    sunetul originar se caută, semănat de marele bang,
    din care-ar fi izvorât universul în curs …
    plimbă-se gândul din antares în vega şi-a berenicei coamă
    prin spaţii trase de păr înapoi spre origini,
    dar sieşi nu-şi ştiu izvorul nicicând
    nici vântul de unde burează cu noi în ochiul ciclonului
    prin râul lui heraclit ce-a fost ori fi-va
    scapără-n vis la delphi-ntr-al buzelor surd murmur
    goana clipelor pe-aripi de lumină
    spre-ai neantului ţărmi de linişti de-apoi
    ale celor ce-ar fi putut fi şi nu sunt
    nici umbre pe tabla de şah a celei mai răsucite dintre lumi
    visate după chipul şi asemănarea netihnului neştiut iubitor pater
    ce zilnic neîncetat ne naşte ne moare
    viaţa – rug continuu în oarbă căutare de sine
    de la a la zet prin gâtul de lebădă al clepsidrei
    tot mai adânc în abisul lepădării de sine
    cu lacătul propriului pumn pe gură zvârlit în capul cerberului,
    câţi pot ieşi liberi peste moarte din sine,
    spre punctul originar urcând peste avatarii eului în clipa supremă
    cu minotaurul de ultimă generaţie sfâşiat?

    GRĂDINILE  SUSPENDATE

    Lipeşte-ţi bine buzele de ghiocul oceanic
    Din adâncul fiinţei suflă prelung
    Prin ochiul spiralei din adâncuri
    Te vei naşte din nou în grădinile suspendate
    Pe tine însuţi  te vei cunoaşte în Babylon
    Acelaşi de la început  în vis  la Sais
    Când după văl pe tine te vezi
    Prin toţi porii prin toate celulele  vei simţi
    Suflul noii adevăratei vieţi
    Mereu dorită nicicând atinsă cât ai fi vrut
    Şi iată-te pe ultimul pisc singur
    Faţă în faţă cu necunoscutul din tine
    Pe el trebui-va să-l urci să-l sondezi
    O clipă să nu-l slăbeşti din asalt
    Lupta fără sfârşit cu tine însuţi până te învingi  este calea spre inima lumii
    Cu mâinile sângerând cu picioarele tremurând
    Pentru fiecare pas vei lupta
    Până la ultimul strop de viaţă din tine
    Cufundător prin oceanul memoriei strămoşilor
    În abis  pândi-vei clipa eternă
    Viaţa veşnică de la Ghilgameş de toţi  muritorii dorită
    În grădinile suspendate unde totul este posibil
    Şi frumuseţe şi fericire şi armonie-n veşnicie
    În zbor de muzici nemaiauzite pe verdele dulcii nesfârşitei câmpii
    În eterica lumină frumoasa din vis spre tine venind
    Cu linişti de paradis în priviri  şi floare de zâmbet pe buze
    Una cu tine în simţire şi gând  spre ceruri deschise te  ’nalţă
    Eşti un zbor continuu spre ea şi ea ţi-e  dăruire-n lumină
    Adoraţie în extaz minune taină şi vis
    Eternă întoarcere în ceea ce eşti
    Din ceea ce ai fost  spre a fi mereu
    Nespusa nemărginita îndumnezeire
    Pretutindeni vibrând armonie.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. Raul Constantinescu spune:

      Calde mulțumiri! Reverenţele mele! Ave!
      Cu stimă, R.C.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5