Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Iaşi, Muzeul privat „Aurora Năforniţă

Primit pentru publicare de la autor, Ion N. Oprea, 17 mai 2014.
Editor: Olivian Ivaniciuc, 18 mai 2014.

Iaşi, Muzeul privat „Aurora Năforniţă

Casă memorială
Ion Creangă inspiratorul operei ei
Distincţie post-mortem: Marele Premiu “Aurora Năforniţă”

„Casa Năforniţă, singurul muzeu particular din Iaşi, anunţa ziarul Lumina din 7 august 2008. O odaie de lut, cunoscuta vârtelniţă şi maşina de tors, costume populare tradiţionale din zona Vasluiului, străchini de lut şi linguri de lemn, ştergare şi lăicere vechi formează averea de o viaţă a Aurorei Năforniţă, strânse pe o străduţă liniştită din dealul Tătăraşilor-Iaşi, lăsate ca zestre posterităţii prin fiica sa Sanda, şi ea artistă, pictor pe sticlă”.

„Ideea mamei de a înfiinţa acest muzeu s-a concretizat în urmă cu circa 8 ani. De atunci, încercăm să păstrăm cât mai bine ceea ce am reuşit să facem. Această încăpere este veche de peste 200 de ani şi este construită pe furci cu vălătuci. Este îngropată direct în pământ pentru ca iarna să fie cald şi vara răcoare, explică Sanda Năforniţă în Lumina. A fost dorinţa mamei să vadă cu ochii acest muzeu – care înseamnă o casă ţărănească cu tot ceea ce avea în ea ţăranul din comuna Berezeni-Vaslui, locul natal al Aurorei Năforniţă. Se trăgea din familia boierilor Ureche şi a ţinut să facem ceva care să rămână în urma noastră, astfel ca şi tinerii să-şi dea seama despre trecut. Am vrut să facem 3-4 căsuţe tip, chiar din vălătuci. Am fi vrut să cerem ajutorul unor primari din anumite zone ale Moldovei ca oamenii din comunităţile pe care le reprezentau să construiască măcar o încăpere în stilul tradiţional de unde provin, iar noi să le mobilăm. Astfel, străinii care ar fi venit la Iaşi să vadă ceva specific. Practic era vorba despre interioare de casă ţărănească. Nu s-a putut, dar sper în viitor”, declara atunci Sanda.

„Muzeul privat „Aurora Năforniţă” din Iaşi este la un pas de prăbuşire, din cauza umezelii din timpul iernii, clădirea abia se mai ţine pe picioare”, scrie Paula Scînteianu în „Ziarul de Iaşi”, 28 aprilie 2014, p. 3A. Şi detaliază: „Singurul muzeu proprietate personală din judeţul nostru se află într-o stare jalnică. Acesta a fost deschis publicului în amintirea pictoriţei Aurora Năforniţă chiar de fiica acesteia, Sanda. Muzeul se află pe strada Paşcanu nr. 24, Tătăraşi, şi adună 14 lucrări ale cunoscutei artiste de pictură naivă, artist care s-a stins din viaţă acum şapte ani. Ea a lăsat moştenire stilul unic de a vedea lumea prin pictură, fără farduri şi elemente artistice. Muzeul se află în fosta bucătărie de vară a familiei, într-o cămăruţă care stă să se prăvale. „Muzeul nu are acreditare deoarece mi s-a spus că trebuie să îndeplinească anumite condiţii, microclimat, angajaţi etc. Însă eu nu am posibilitatea să îndeplinesc aceste condiţii, plus că este un muzeu mic şi nu este relevant. Peretele din spate este cel mai avariat, din cauza vecinilor mei cărora nu le pasă şi-mi distrug proprietatea”, spune Sanda Năforniţă, artist plastic.

Povestea muzeului, spune reportera, este una complicată, deoarece un perete al acestuia delimitează cele două proprietăţi iar fiica renumitei pictoriţe nu are acces să refacă peretele. Şi nici fonduri. Aceasta trăieşte doar din artă, mai exact din portretele şi icoanele pe sticlă pe care le pictează, iar cumpărători nu a mai avut de mult. Cu privire la această problemă, a deteriorării intenţionate a muzeului, Sanda Năforniţă a făcut mai multe sesizări la Poliţie şi Primărie, însă fără nici un rezultat. Oamenii de artă din Iaşi şi criticii care au cunoscut-o pe pictoriţa naivă spun că picturile ei sunt valoroase, fiind primul pictor recunoscut din ţară pentru acest gen de pictură.

E vorba de o creaţie izvorâtă din sufletul ei, din modul ei de a gândi, simţi: simplu, fără împrumuturi stilistice. Naivitatea este o nuanţă, o putem asocia cu o pictură a copilăriei. Însă pictoriţa Aurora Năforniţă a venit cu adausuri din experienţa vieţii ei. Picturile mai reprezintă şi o descărcare, o întoarcere în viaţa patriarhală de la ţară, o nostalgie de a reveni acasă. O pictură ţărănească, mai exact”, explică Aurel Istrati, critic de artă intervievat de reporteră.

Ideea muzeului, spune ziarul, îi aparţine în totalitate Sandei Năforniţă, cunoscută şi ea ca pictor în lumea artei, mai ales printr-o suită de 44 de lucrări care ilustrează celebrul jurnal „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, realizate de pictoriţă sub îndrumarea lui Sabin Balaşa. Pe lângă cele 14 picturi ale mamei sale, Sanda Năforniţă a mai adăugat colecţiei şi elemente dintr-o casă ţărănească: ulcele, costume populare, vârtelniţe, ştergare populare şi multe altele.

Este nevoie de un astfel de muzeu în oraşul nostru, este mai mult o casă memorială, însă mai trebuie aranjată. Poate şi Primăria nu s-ar da deoparte de la o intervenţie în acest sens”, crede şi criticul de artă Aurel Istrati.

Muzeul fiind construit din vălătuci de lut est greu de renovat în zilele noastre, crede Paula Scînteianu, şi face apel la iubitorii de artă şi frumos să întindă o mână de ajutor. Cei care doresc să contribuie pentru un minim fond de ajutor o pot contacta pe Sanda Năforniţă la telefon 0726195775 sau pot merge direct la muzeu, spune ziarista.

Din Ziarul amintit, Lumina, rezultă şi alte informaţii, unele contrazicându-le pe cele mai recente. Născută la 30 august 1924 în satul Muşata, sat de răzeşi din fostul ţinut al Fălciului, Aurora Năforniţă, cu studii primare la Berezeni-Vaslui, doar cu un an de liceu la „Oltea Doamna”, Iaşi, (din cauza regimului comunist care a persecutat-o politic pentru originea socială), abia la 60 de ani, în 1986, s-a dedicat artei, a debutat la 18 septembrie 1988 printr-o expoziţie personală de pictură naivă, prima de acest gen la Iaşi. „Tablourile Aurorei Năforniţă cântă şi povestesc. E în ele sensibilitate, suflet şi poezie, spunea academicianul Constantin Ciopraga. A scos la iveală tot ceea ce sufletul ei frumos a păstrat cu grijă din vatra satului natal. Cele mai importante lucrări, 44 la număr, din colecţia Ion Creangă, axate pe tematica „Amintirilor din copilărie”, la sugestia pictorului Sabin Balaşa dau actualitate şi frumuseţe operei sale”.

S-a stins din viaţă în 2006.

Ca o recunoaştere a valorii operei sale, în aprilie 2008, la Expoziţia Naţională de Artă Naivă „Saloanele Moldovei”, organizatorii i-au acordat pentru prima dată, post-mortem, Marele Premiu „Aurora Năforniţă”.

În ce priveşte Sanda Năforniţă, aceasta declara în 2008: „Pictura mea nu e riguroasă. Am un stil mai cald, un colorit mai cald. În momentul în care te uiţi la o icoană, vreau să-ţi facă plăcere să te rogi, să te umple de linişte şi căldură, cel puţin aşa consider eu”.

Prima ei expoziţie personală a fost vernisată la Iaşi în 1988, după care au urmat altele în localitate şi la Bucureşti, printre vizitatori numărându-se cu aprecieri pozitive şi părintele Galeriu. Are lucrări expuse la Muzeul de arte Chişinău, Republica Moldova, multe tablouri în colecţii particulare în Statele Unite, Mexic, Spania, Italia, Franţa, Polonia, Suedia, dar şi la multe personalităţi din România. O lucrare dăruită în 1996 Patriarhului Teoctist a fost urmată de o scrisoare de mulţumire pe care pictoriţa o păstrează ca pe ceva sfânt.
*
Ce era casa de acum 200 de ani în satul care era Tătăraşii, pentru că tot suntem în muzeistică, ne spune părintele C. Bobulescu în a sa carte „Tătăraşii sau traiul negustorului Ioan Movileanu din veacul al XIX-lea”, Casa Editorială Demiurg Plus Iaşi, 2013, p. 11: „… pe vremea copilăriei mele, Tătăraşii începuseră să se orăşenească, ca să zicem aşa, păstrând pe ici-acolo, urmele satului de odinioară, cu case făcute din vălătuci, acoperite cu stuh , foarte rar şindrilă, puţin prelungit acoperişul din faţă, sprijinit pe stâlpi de lemn pentru adăpostul prispei sau a cerdacului, cu ferestre mici, închistrite pe de lături, în cele mai multe cazuri cu sineală; iar pe jos, înlăuntru, date cu lut. Încăperea avea la mijloc tinda prin care se şi intra. Ţinute curat şi date îndeosebi la Paşti şi toamna cu var, albeaţa lor contrasta în chip plăcut cu verdele închis al marilor livezi ce le înconjurau. Pe alocurea, mai supravieţuiau şi câteva bordeie”.

Şi, ca să păstrăm atmosfera în care gospodarii îşi chiverniseau cheltuielile pe la 1836, iată-l pe Ion Movileanu, bunicul de pe mamă a părintelui Bobulescu cum îşi ţinea evidenţele (p. 39): „… Se întocmeau „calupuri de pivniţă de harge”, „un om pe ză la pivniţă”, „de petruit” costa 2 lei şi 10 parale, la a cărui lucru trebuiau şi lumânări, moşu Toader era tocmit cu „căratu lutului la casă”, la năsip, var, cărămidă şi moluz, şi se plătea „pe baligă”, de trebuinţă la lipit, cum şi „de boit”…
*
În cadrul manifestărilor Noaptea Europeană a Muzeelor din România 2014, noaptea pentru că ziua până şi pensionarii fac politică locală cu gândul la cea globală, dar mai ales a celei din coasta Moldovei, mereu în cumpăna vremii, oare câţi interesaţi, cu simţăminte Mihai Eminescu-Ion Creangă, au vizitat şi Muzeul de la Iaşi „Aurora Năforniţă”?

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 27 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5