Autor: Alexandru Florin ȚENE
Primit pentru publicare: 6 Mart. 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: © 2022 Alexandru Florin, © 2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

Idealul ca prefigurare a realului

În general realul și idealul sunt considerate antinomice. Cel de-al doilea fiind ținta către care visăm, iar primul termen reprezintă viața reală, prozaică și lipsită de perspective. Însă, noi trebuie să privim idealul ca o prefigurare a realului în care ne ducem viața.Între cei doi termeni există o permanentă presiune spirituală, deoarece idealul nu este decât adevărul de la distanță. Subiect dezbătut de Alphonse de Lamartine, numele complet Alphonse Marie Louise Prat de Lamartine; născut la . 21 octombrie 1790, Mâcon, Bourgogne-Franche-Comté, Franța și decedat la . 28 februarie 1869, Paris, Franța) a fost un poet, scriitor și politician francez. În 1829 a devenit membru al Academiei franceze.Acesta alături de Victor Hugo și de Alfred de Vigny, a fost unul dintre inițiatorii poeziei romantice franceze.

Însă, fără existența acțiunii eficiente, idealul nu se poate realiza. Ajungerea la ideal prin transformarea realului presupune  un proces de creație- formă specifică a practicii sociale, iar rezultatul îl reprezintă valorile materiale și spirituale. În realitate acest fenomen nu este atât de schematic, deoarece idealul nu constituie întotdeauna un punct de pornire conștient, ci uneori apare cu toată limpezimea doar în urma unei cristalizări ulterioare, ceea ce nu-l lipsește însă de o anterioritate virtuală în procesul creator. Noțiunea de ideal nu se referă la reflectarea a ceea ce există, și mai ales la prefigurarea  tendințelor, a sensului în care conștiința socială- la nivelul ei superior ideologic- își reprezintă dezvoltarea viitoare a realităților, dar nu poate fi neglijată nici situația în care idealul este proiecția imaginară în trecut a unor aspirații sau interese. Idealul este o expresie a realului, deci are un rol secundar, determinant. Înțelegerea idealului nu trebuie limitată la natura sa de element  determinat, deoarece opoziția dintre real și ideal este valabilă. numai în cadrul problemei fundamentale a filosofiei, când trebuie stability factorul primordial al dezvoltării.

Înțelegerea substanței spirituale a idealului apare limpede în funcția sa de model mintal al realului dar mai ales în caracterul său de aspirație, năzuință, scop etc.După cum scria Henryk Sinkiewicz ( Henryk Adam Aleksander Pius Sienkiewicz de Oszyk /ˈxɛnrɨk ˈadam alɛˈksandɛr ˈpʲus ɕɛnˈkʲevʲitʂ de ˈɔʂɨk/;(n. 5 mai 1846,Volea-Okșeiska, Lukovski uezd⁠(d), Polonia Congresului, Imperiul Rus – d. 15 noiembrie 1916, Vevey, cantonul Vaud, Elveția) a fost un romancier și nuvelist polonez, unul dintre cei mai mari prozatori polonezi, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905.).Acesta scria:”ca să-ți justifici existența, ai nevoie nu numai de pâine, ci și de o idee morlă. “

Rădăcina idealului se descoperă în activitatea practică, el este rezultatul unui proces de adecvare a omului la realitate, ceea ce presupune capacitatea de a acționa pornind de la un scop, de a-și reprezenta o acțiune înfăptuită, de a dori și a tinde spre un lucru sau altul. În acest sens originea idealului nu se găsește doar în incapacitatea realului de a ne satisface, ci, în rolul pe care acesta îl joacă în practică pentru a permite omului să înfăptuiască obiecte și acțiuni reale, capabile să-l satisfacă.

Idealurile sunt acelea care dau sens activității creatoare, oferind criterii de ordonare și ierarhizare a țelurilor de stabilire a raporturilor dintre scopuri și mijloacele atingerii lor.