Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

ILIE AVÂRVĂRI, SAU DESPRE SINGURĂTATEA MONOGRAFISTULUI

ILIE AVÂRVĂRI, SAU DESPRE SINGURĂTATEA MONOGRAFISTULUI

Mereu am avut un respect deosebit pentru monografişti. E drept că respectul vine, de undeva, dinspre Dimitrie Gusti pe care l-am studiat mai ales la nivelul de metodă, admirând la el felul mobilizator în care şi-a pliat filozofia pornind de la doar două concepte : voinţa (din psihologie) şi voluntariatul (din sociologie)
Saveni,465Ce se întâmplă simultan cu apariţia monografiei « Săvenii după 465 de ani. Studiu geografico-istoric » (Ed. Agata, Botoşani, 2012. 590 p.), intră sub incidenţa benefică a conceptului de viaţă culturală şi spun asta având în vedere scopurile acestui concept, acelea de a contribui : 1. la informarea şi cultivarea omului ; 2. dezvoltarea actului de comunicare ; 3. valorificarea potenţialului de creativitate. Prin studiul acesta, a cărui principal provocator este Ilie Avârvări, oraşul Săveni îşi întăreşte rostul geografico – istoric în calitatea sa de punct principal de convergenţă a energiilor din jur şi de liant într-o unică flacără a scânteilor creative de tot felul, stimulând capacităţile latente.
Zona Săveniului nu a dus lipsă de astfel de personalităţi, numindu-i aici pe Aristotel Crâşmaru, Filaret Aprotosoaiei, Iosif Naghiu, Ioan Canciuc, Constantin Cojocaru, Gheorghe Burac, Dumitru Pancu, Nicolae Sandu sau Emil Karanica . Aerul plin de spirit creator al satului Borolea, locul unde s-a născut autorul, a făcut ca la onoranta enumerare să se adauge şi Ilie Avârvări. Nu e tocmai întâmplătoare legătura între cele două toposuri. Săvineanul Platon Ciucă a pus bazele învăţământului la Borolea şi, de-a lungul timpului , mulţi localnici au demonstrat că omul trimis de Săveni acolo a avut mână bună.
Eu nu sunt monografist, dar mereu am apreciat la aceşti oameni râvna de a scotoci prin arhive private, dar mai ales publice, atenţia acordată documentelor scrise şi orale, făcându-i nişte însinguraţi. Vorbind despre monografişti şi despre percepţia însingurării la ei, îmi vin în minte eminescienele versuri : « Cu perdelele lăsate / Şed la masa mea de brad.. », ca apoi să ajung la tânărul atlet Smith din « Singurătatea alergătorului de cursă lungă », iar, în final, să ţin cont de sfatul lui Octavian Paler : « Despre adevărata singurătate nu putem vorbi decât în şoaptă« . Dar ei, monografiştii, ştiu că « Singurătatea a fost primul lucru pe care Dumnezeu l-a catalogat a nu fi bun » (John Milton) şi, atunci, aduc în faţa noastră rosturile câte unui topos. Am o vârstă şi îi cunosc bine . Îi invidiez pentru arta de a da suportabilitate unei deplasări de documentare, pentru preocuparea dusă la extremul pozitiv de a da calitate şi originalitate efortului de interpretare a materialului studiat., pentru tăria de a sta la masa de lucru ore în şir.
Urmărindu-şi vocaţia de cercetător, Ilie Avârvări şi-a dat seama că Săveniul este un spaţiu încărcat de istorie. Ieşirea din singurătatea impusă o face azi cu cea de-a treia carte, « Săveni după 465 de ani. Studiu geografico – istoric », un produs al nopţilor şi zilelor de aplecări asupra documentelor de arhivă, cu scopul declarat de a reconstitui şi a oferi oamenilor acestui oraş istoria sa şi personalităţile de aici
Orice monografie, ca rezultat al muncii pe documente, îl obligă pe autor să apeleze la gândirea critică în cele două dimensiuni ale sale: socială şi pragmatică. Cititorul acestei cărţi va constata că primează dimensiunea socială evidenţiată prin multele acte de solidaritate cu toposul, dar mai ales prin permanenta preocupare de a scoate în prim plan sentimentul apartenenţei la grupul din care face parte, în speţă, oraşul Săveni.
Gândirea critică excelează în capitolele atribuite evreilor şi perioadei comuniste, unde întâlnim opinii independente de ale altora , dar şi o preluare critică a surselor citate, cum ar fi „ Majoritari şi minoritari în târgul Săveni” de Florica Nechifor.
Îl percep pe Ilie Avârvări ca pe un gustian convins, gestionând bine antinomia egoism – altruism, dar şi prin scara pe care şi-a ales-o pentru a coborî din turnul de fildeş, acceptând metodele de acţiune şi configuraţia pe care le cere o monografie sociologică.
Capitolul dedicat vieţii spirituale e abordat din perspectiva a trei dimensiuni fundamentale: cosmologică , morală şi transcendentală. Excelează primele două prin accentul pus pe relaţiile cu cei din jurul toposului ales, cât şi prin secvenţele care pun problema mijloacelor şi a scopurilor în relaţii. Acest capitol este şi singurul în care organizarea demonstraţiilor dă o perspectivă de adâncime pe verticală credibilă.
Structurat pe un tipar consacrat şi beneficiind de o logică mai mult clasică, studiul profesorului Avârvări respectă adevărul (factologic) prezentat brut de documente, mare parte nebeneficiind de interpretări şi nuanţe.
Rămân la ideea că „Săveni după 465 de ani” este o carte utilă spaţiului ocupat de români.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5