Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

In memoriam – ASPAZIA BURDUJA

In memoriam
ASPAZIA BURDUJA,
artista în ale cărei tapiserii numai gândirea creatoare şi-a aflat locul

Familia Burduja îşi avea domiciliul în târgul Săveni, dar în anii celui de Al Doilea Război Mondial a trăit la Vlăsineşti. Capul familiei fusese mobilizat pe front – de unde avea să nu se mai întoarcă – şi tânăra lui soţie a preferat să se mute, împreună cu cei patru copii, la părinţii ei, Dumitru şi Floarea Trufin, alături de care se simţea mai protejată în timpul acela.
Locuinţa lor era aproape de casa noastră şi nu era zi în care să nu ne vedem cu cineva din această familie, pentru care nutream cele mai bune sentimente.
Doamna Finareta Burduja era o femeie plăcută şi respectată în sat, iar copii lor – doi băieţi (Mircea şi Ionel) şi două fete (Aspazia şi Viorica) erau deosebiţi – mai curaţi şi mai bine îmbrăcaţi faţă de ceilalţi copii de pe cotul nostru şi, mai ales, educaţi, prietenoşi, plini de iniţiativă, dar şi pretenţioşi, uneori, şi foarte îndrăzneţi. (Prin muncă asiduă, toţi aveau să ajungă la înalte cote de pregătire, utili societăţii: Mircea, inginer agronom; Aspazia, artist; Ionel, cercetător în domeniul nuclear; Viorica, cântăreaţă.)
Câţiva ani, uliţa copilăriei mele a fost însufleţită de prezenţa celor doi băieţi veniţi de la ,,oraş”. Mircea antrena, simultan, două ,,echipe de fotbal”, cu mingi confecţionate de fratele său, din cârpe ori din păr de vacă, a căror micime era una din cauzele frecventelor ,,accidentări”. La celelalte jocur – De-a baba oarba, De-a ascunselea, Alunelul, Batistuţa, Ţăranul e pe câmp ş.a. participau, cu precădere, fetele (Aspazia este amfitrioana lor). Toate acestea şi încă altele mi-au lăsat amintiri care şi astăzi mă tulbură.
După război, familia Burduja s-a întors la Săveni. Dar băieţii au ajuns copii de trupă într-o unitate militară, Aspazia a fost internată la Căminul de Copii ,,Filimon Sârbu” din Bucureşti – pentru că erau orfani de război, şi numai mezina a rămas cu mama. O mamă, însă care nu s-a putut elibera de grija şi responsabilitatea pentru devenirea fiecărui copil al său. Cu deosebire, avea un adevărat cult pentru şcoală şi a fost pavăza celor patru odrasle până la terminarea studiilor. A muncit din greu la C.A.P. Săveni, până la pensionare, pentru a-şi putea purta copiii în şcoli şi cea mai mare bucurie a ei a fost că i-a văzut învăţaţi şi la casele lor.
Este de înţeles că plecare din Vlăsineşti nu a însemnat şi ruperea legăturilor mele – ca şi ale multor vlăsineşteni – cu această familie. Cu băieţii, mă revedeam chiar destul de des, numaidecât în toate vacanţele şi, apoi, în mod frecvent, câtă vreme ei au lucrat în Săveni. Mai mult ca atât, Ionel devenise, prin căsătorie, vlăsineştean. Aveam, aşadar, cum să fiu la curent şi cu ,,mobilitatea” fetelor, pe care nu le mai prea întâlneam. Cel mai plăcut surprins am fost când am aflat că, după absolvirea, cu brio, a Liceului ,,Mihai Eminescu” din Botoşani, Aspazia a fost admisă printre primii la Institutul de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde concurenţa era de zece şi chiar mai mulţi pentru un loc. (Un motiv de mare laudă pentru toţi ai casei…) Şi a fost, timp de cinci ani, studenta lui Ciucurencu şi a lui Corneliu Baba, pentru ca, după absolvire, în anul 1965, să rămână în Capitală, în preajma unor mari artişti plastici, care aveau să-i înrăurească devenirea.
Timp de cinci ani a lucrat în modestie, fără zarvă, însă temeinic, până a ajuns să dea chip uneia dintre operele sale fundamentale – 200 de mp de broderie pentru foaierul Teatrului de Stat din Tg. Mureş. A preferat să angajeze la această lucrare câteva zeci de femei din Vlăsineşti – fiecare având o frumoasă carte de vizită –, iar ca spaţiu de evaluare sala de sport a şcolii.
Pentru mine, revederea cu Aspazia Burduja, ajunsă deja, atunci, în anii ’70-’71 ai veacului trecut, o artistă recunoscută, a fost o revelaţie. M-a bucurat această revedere până la lacrimi, ştiind câte a îndurat şi nu-mi puteam stăpâni admiraţia pentru perseverenţa cu care şi-a diriguit ascensiunea până atunci, spre a-şi deschide drumul spre glorie.
Ne-am împărtăşit, în numeroasele noastre întâlniri din acel răstimp, amintiri, întâmplări, realizări şi eşecuri, gânduri sincere şi proiecte şi ne-am asumat declaraţii şi promisiuni, sperând că am redescoperit un numitor comun în spiritualitatea noastră, care să ne apropie mai mult în viitor. N-a fost să fie aşa. Au mai trecut zece ani, fără a ne vedea. Şi, în vara anului 1981, aflându-mă, împreună cu soţia, prin Bucureşti, la o plimbare pe aleile Parcului Herăstrău, ne-am trezit, deodată, cu cineva în spatele nostru acoperindu-ne ochii cu nişte pălmuţe moi şi plăcut parfumate şi, a joacă, rostind: ghici cine-i? Până nu ne-am văzut eliberaţi la ochi,
n-am putut şti că lângă noi era chiar Aspazia Burduja, însoţită de o tot atât de frumoasă şi elegantă domniţă. Am făcut cunoştinţă şi cu dumneaei şi ne-am desfătat împreună până mai târziu, timp în care am fost înştiinţaţi că, la Galeriile de artă ,,Eforie”, luni, 27 iulie 1981, orele 18, va avea loc venisajul expoziţiei Aspazia Burduja – tapiserie.
Ne-au fost înmânate invitaţia şi pliantul manifestării, având în sine trei fragmente din lucrările de tapiserie ale artistei (inserate în prezentul articol), câteva date biografice şi cuvântul criticului de artă Mariana Preutu, care urma să fie rostit la vernisaj, pe care îl reproducem în continuare:
,,Întâlniri expresive între geometria şi organicitatea naturii, tapiseriile Aspaziei Burduja sunt imagini pline de farmec, delicat şi stenic, creaţii care poartă în structura lor adâncă asprimiile şi energia unei străvechi civilizaţii.
Artista s-a adâncit în studiul unor pretenţioase tradiţii folclorice, s-a îndreptat spre izvoarele unei arhaice înţelepciuni pentru a se adânci în examenul propriilor posibilităţi de exprimare. Rostirea lor modernă alcătuieşte o urzeală prin care se reformulează, pentru privitorii contemporani, un ansamblu cu valori poematice. Un ansamblu care pune în valoare, uneori, elementarul, primordialul. Lucrări inspirate, de pildă, din pitoreştile jocuri cu măşti (atât de vii încă în creaţia folclorică actuală) conţin o pledoarie în cea mai bună tradiţie românească împotriva oricărei înstrăinări, pentru o continuă întoarcere spre sine, acasă.
Există o frumuseţe a tapiseriei Aspaziei Burduja, o frumuseţe a universului de imagini, a modalităţilor de expresie. O frumuseţe care, exploatând estetic inocenţa geniului arhaic, se află în consens cu datele originare ale propriei sensiblităţi artistice, capabile să emoţioneze, să convingă. O dovedeşte, de pildă, tapiseria de demensiuni monumentale care, în elegantul foaier al Teatrului de Stat din Târgu-Mureş atestă o analiză sensibilă şi lucidă a motivelor. Dincolo de armonie, sensibilă la o primă vedere transpare din această lucrare (ca şi din majoritatea creaţiilor de până acum ale artistei) capacitatea de a cuprinde un întreg în cerinţele lui fundamentale. Lucrarea de la Târgu-Mureş, de mare anvergură a concepţiei şi realizării, impunea acum câţiva ani un talent care se refuza falselor înnoiri, o artistă capabilă să exprime, folosind jocul urzeli şi al firului colorat, fine intuiţii, nuanţate sugestii
într-o imagine intens evocatoare.
Experienţa acumulată de-a lungul anilor i-au autorizat evoluţia, au făcut-o posibilă.
Atât în modul de tratare a fibrei textile cât şi în compoziţie regăsim soluţii tehnice şi morfologii cunoscute. Încorporate în imaginea artistică, ele sunt însă eliberate de efemerul limitativ, sunt subordonate fanteziei şi, cu deosebire, unui gen de reprezentare specific lumii simbolurilor.
Izvorând dintr-un fond arhaic, ele şi-au aflat în Aspazia Burduja o interpretă modernă.
Imaginea «Anotimpurilor» despinsă, de exemplu, din cele 12 tapiserii create pentru Ambasada Română din Atena, ca şi lucrările pe care artista le prezintă în această nouă expoziţie, dezvăluie, dincolo de armonia şi eleganţa desenului, de fineţea asociaţiilor cromatice, capacitatea artistei de a dezvălui o viaţă mai adâncă – aceea a energiilor latente conţinute de material. Există în lucrările ei, aşa după cum au observat până acum comentatorii, un dialog permanent între vitalitatea, energia expresiei şi tendinţa de ordonare, de echilibru, înţeleasă nu ca supunere canonică la legile geometriei ci ca modalitate de a unifica discursul plastic. Conştiinţa ardentă de explorator al formelor sparge însă mereu calmul artizanului serios, sever, care-şi gândeşte îndelung lucrările. Automatismul instinctiv al gustului artizanal şi-a pierdut sensul. În noul echilibru, numai gândirea creatoare şi-a aflat locul. Implicând sensul unei creşteri organice, caligrafia zveltă a lucrărilor de mici dimensiuni vertical spre lumină, dar şi densitatea, sensurile ponderii materiale pe care le aduc în imagine «măştile» păstrează înţelepciunea lucrului frumos făcut, contribuie nemijlocit la aceaste configurări autonome în care regăseşti, parcă, ceva din respiraţia ritmată, lăuntric tăinuită a naturii.
Căldura şi intensitatea cu care Aspazia Burduja ştie să-şi contureze temele are, în toate aceste lucrări, aceeaşi putere de iradiaţie poetică.”
A fost pentru noi o fericită ocazie şi o mare onoare să participăm la acel eveniment, alături de multe personalităţi din lumea artelor şi de alţi numeroşi admiratori ai distinsei artiste şi eram mândri că, într-un fel, Aspazia Burduja reprezenta şi meleagul nostru.
Cea care a văzut lumina zilei în oraşul Săveni (în anul 1939) şi a copilărit în satul meu, Vlăsineşti, avea la data aceea un palmares de invidiat:
— participase la expoziţii anuale şi bienale, în ţară, organizate de Uniunea Artiştilor Plastici, C.C.E.S.;
— … şi la expoziţii în străinătate – Polonia, U.R.S.S., Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia;
— organizase expoziţii personale – la Suceava, Baia Mare, Bucureşti;
— realizase lucrări monumentale în foaierul Teatrului de Stat din Târgu-Mureş, 200 mp de broderie;
— lucrări monumentale la Ambasada Română din Grecia, la Atena, 10 tapiserii;
— şi numeroase lucrări în colecţii particulare, în ţară şi străinătate.
Şi seria succeselor marii artististe a continuat. Dar, după momentul de la Galeriile de artă ,,Eforie”, nu ne-am mai văzut.
Aveam să aflu de la fratele ei, Ionel, de la care am primit şi alte informaţii pe care le-am procesat în acest articol, că, în fatidica zi de 15 iulie 1984, Aspazia a fost victima unui cumplit accident de circulaţie, care i-a curmat viaţa: se îndrepta cu un taxi special destinat s-o ducă la Aeroport, cu multe lucrări de artă, inclusiv de-ale ei, pe care urma să le expună cu prilejul unei complexe manifestări cultural româneşti în Capitala Germaniei Răsăritene; aproape de Aeroportul Băneasa, maşina s-a izbit, cu partea dreaptă-faţă, atât de puternic de un stâlp de beton, încât artista, aflată pe scanul de lângă şofer, a murit pe loc. Ancheta care a urmat nu a elucidat cauza accidentului.
A fost înmormântată în cimitirul Ghencea, cu cele mai alese onoruri. A rămas opera ei nemuritoare, un nume între membrii Uniunii Artiştilor Plastici din România şi, nu în ultimul rând, un copil, Monica (Omescu), rod al conveţuirii sale cu scriitorul Corneliu Omescu, de care, după aproape două decenii de căsnicie, doar moartea a despărţit-o.
Au trecut 26 de ani de atunci, prilej pentru cei care au cunoscut-o şi preţuit-o să se reculeagă o clipă cu gândul la tot ce a însemnat Aspazia Burduja pentru cultura românească, … spre a-i fi mai dulce somnul.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5