,,Trupa cu schimbul” erau denumite trupele teritoriale din armata română în perioada 1850-1941. Se numeau aşa pentru că făceau serviciul militar în schimburi: o săptâmană de serviciu şi trei săptâmani acasă. Acest sistem de pregătire militară prezenta avantajul unor economii bugetare importante, pentru că în acest fel se puteau ţine sub arme efective mai mari care-şi asigurau în mare parte singure cazarea şi hrana. Chiar şi uniformele trebuiau să şi le confecţioneze singure, în conformitate cu regulamentele existente la acea dată. De aceea uniformele lor erau asemănătoare costumului ţărănesc. Statul nu le asigura decât armamentul şi muniţia. Călăraşii veneau la armată cu propriul lor cal.

Trupele cu schimbul au purtat diferite titulaturi în decursul timpului: ,,Grăniceri” (1850-1872), ,,Dorbanţi călări” sau ,,Dorbanţi de judeţe” (1850-1872), ,,Dorobanţi” (infanterie teritorială) (1872-1891) sau ,,Călăraşi” (cavalerie teritorială) (1872-1940).

Soldaţii cu schimbul făceau armata o perioadă mai lungă (aproape dublu) decât cei de linie, care erau tot timpul sub arme. Ei erau instruiţi câteva săptămâni, la început, iar în caz de campanie trupele cu schimbul erau mobilizate pe regimente, ca şi trupele de linie, aşa cum s-a întamplat în anul 1877. În 1891 a început un proces de unificare a trupelor teritoriale de infanterie cu cele de linie, primele fiind complet desfiinţate în 1908. De atunci toata infanteria romana a facut doar serviciul permanent.

Călăraşii au rămas ca trupe cu schimbul în armata română şi în perioada interbelică, trupele permanente de cavalerie (roşiorii) fiind prea costisitoare. Pentru cei care veneau la armată cu propriul cal, s-a adoptat la sfarşitul anilor 1930, insigna „Trupa cu schimbul”.

Au existat însă şi insigne pentru ,,artilerist cu schimbul” (cei care făceau armata la artilerie cu propriul cal), precum şi de ,,motociclist cu schimbul” (care-şi aducea motocicleta de acasă şi o punea la dispoziţia armatei, ca cercetaş sau curier).

Insigna este confecţionată din tablă cu grosimea de 1mm. prin ambutisare şi are dimensiunile 53 x 48 mm. Este formată prin suprapunerea a trei elemente: o potcoavă, 2 săbii de cavalerie încrucişate şi  în interiorul potcoavei peste sabii, un cap de cal orientat spre dreapta văzut din profil. Pe suprafaţa potcoavei este inscripţionat numele insignei „T * R * U * P * A  cu SC * HI * M * BU * L” literele fiind despărţite de nişte puncte care reprezintă caielele cu care se potcoveau caii. Sistemul de prindere este cel comun, cu ac de prindere.

Insigna prezentată în această lucrare face parte din colecţiile private ale autorilor.

BIBLIOGRAFIE:
Prof. Cornel Andone – Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand” Bucureşti (sursă de informaţii)
http://forum.transylvanian-numismatics.com/  (sursă de informaţii)