Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Insigna „Trupa cu schimbul”

,,Trupa cu schimbul” erau denumite trupele teritoriale din armata română în perioada 1850-1941. Se numeau aşa pentru că făceau serviciul militar în schimburi: o săptâmană de serviciu şi trei săptâmani acasă. Acest sistem de pregătire militară prezenta avantajul unor economii bugetare importante, pentru că în acest fel se puteau ţine sub arme efective mai mari care-şi asigurau în mare parte singure cazarea şi hrana. Chiar şi uniformele trebuiau să şi le confecţioneze singure, în conformitate cu regulamentele existente la acea dată. De aceea uniformele lor erau asemănătoare costumului ţărănesc. Statul nu le asigura decât armamentul şi muniţia. Călăraşii veneau la armată cu propriul lor cal.

Trupele cu schimbul au purtat diferite titulaturi în decursul timpului: ,,Grăniceri” (1850-1872), ,,Dorbanţi călări” sau ,,Dorbanţi de judeţe” (1850-1872), ,,Dorobanţi” (infanterie teritorială) (1872-1891) sau ,,Călăraşi” (cavalerie teritorială) (1872-1940).

Soldaţii cu schimbul făceau armata o perioadă mai lungă (aproape dublu) decât cei de linie, care erau tot timpul sub arme. Ei erau instruiţi câteva săptămâni, la început, iar în caz de campanie trupele cu schimbul erau mobilizate pe regimente, ca şi trupele de linie, aşa cum s-a întamplat în anul 1877. În 1891 a început un proces de unificare a trupelor teritoriale de infanterie cu cele de linie, primele fiind complet desfiinţate în 1908. De atunci toata infanteria romana a facut doar serviciul permanent.

Călăraşii au rămas ca trupe cu schimbul în armata română şi în perioada interbelică, trupele permanente de cavalerie (roşiorii) fiind prea costisitoare. Pentru cei care veneau la armată cu propriul cal, s-a adoptat la sfarşitul anilor 1930, insigna „Trupa cu schimbul”.

Au existat însă şi insigne pentru ,,artilerist cu schimbul” (cei care făceau armata la artilerie cu propriul cal), precum şi de ,,motociclist cu schimbul” (care-şi aducea motocicleta de acasă şi o punea la dispoziţia armatei, ca cercetaş sau curier).

Insigna este confecţionată din tablă cu grosimea de 1mm. prin ambutisare şi are dimensiunile 53 x 48 mm. Este formată prin suprapunerea a trei elemente: o potcoavă, 2 săbii de cavalerie încrucişate şi  în interiorul potcoavei peste sabii, un cap de cal orientat spre dreapta văzut din profil. Pe suprafaţa potcoavei este inscripţionat numele insignei „T * R * U * P * A  cu SC * HI * M * BU * L” literele fiind despărţite de nişte puncte care reprezintă caielele cu care se potcoveau caii. Sistemul de prindere este cel comun, cu ac de prindere.

trupa cu schimbulInsigna prezentată în această lucrare face parte din colecţiile private ale autorilor.

BIBLIOGRAFIE:
Prof. Cornel Andone – Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand” Bucureşti (sursă de informaţii)
http://forum.transylvanian-numismatics.com/  (sursă de informaţii)



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5