16Primit pentru publicare: 15 Mart. 2018
Interviu: Tudor Petcu – Bahman Rahmatian
Publicat: 16 Mart. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

1.Înainte de toate, vă rog să precizați contextul în care a apărut și s-a dezvoltat religia Bahá’í în Iran și ulterior în lume, pentru ca cititorii noștri să o poată descoperi și înțelege în profunzimea sa spirituală. Care este mesajul principal al religiei Bahá’í pentru conștiința umanității?

Credința Bahá’í s-a născut în a doua jumătate a secolului al 19-lea, în Persia. Apariția ei coincide cu, și în esență împlinește, așteptările mesianice în islam și creștinism. Lumea aștepta cu fervoare venirea Celui Promis care va realiza toate profețiile din trecut și va călăuzi omenirea în a clădi Împărăția pe pământ. Pentru lumea creștină acesta era apariția Gloriei Tatălui promisă în Vechiul și Noul Testament, iar pentru lumea islamului și al Persiei de atunci acesta era venirea Qai’mului, cel de-al 11-lea Imam. Iată că în 1844, conform calendarului gregorian și 1260, conform calendarului Hegira, apare în Iran Báb care afirma a fi Cel Promis. Báb a declarat că venirea Lui deschide un nou ciclu al Revelațiilor Divine care va duce omenirea din adolescență spre maturitate: o epocă în care cele mai înalte aspirații ale omenirii vor fi împlinite. Báb susținea că mesajul Lui era de origine divină, sursa fiind același unic Dumnezeu. El era ultima Manifestare dintr-un lanț al Revelațiilor divine din religiile monoteiste care au venit înaintea Lui și care vor continua și după El. Báb a anunțat venirea următorului Mesager divin în persoana lui Bahá’u’lláh ce avea să apară la câțiva ani după Báb. Noul mesaj chema la reformarea morală și spirituală a societății, la ridicarea rangului femeilor și la eliminarea sărăciei. Promovarea educației universale și a științelor erau alte direcții revoluționare pentru epoca respectivă. Mesajul provocator și progresist al lui Báb și mai târziu cel al lui Bahá’u’lláh au fost privite cu dispreț de clerul musulman din Persia, speriat de felul în care masele erau profund atrase de învățăturile Lor. În scurt timp, Persia a fost cucerită de puterea Mesajului divin al lui Báb, iar clerul musulman îngrijorat de pierderea puterii absolute asupra minților persanilor, ai instigat o campanie cruntă și terifiantă de persecuție. În această campanie s-au alăturat și liderii puteri temporale, care pe deoparte erau instigați de cler și pe de altă parte se temeau că Mesajul luminos al lui Báb ar putea trezii masele, punând astfel în pericol sistemul despotic și tiranic care era în vigoare.

2.Având în vedere scopul dialogului de față, v-aș ruga să precizați realitățile triste cu care se confrunta religia Bahá’í în Iran, întrucât ne referim la o suferință care trebuie cunoscută și în fața căreia nu putem rămâne indiferenți.

Suferința și tăria spirituală rămân în continuare trăsături permanente ale comunității Bahá’í încă din primele zile ale nașterii sale și până acum. În primii ani după apariția lui Báb, datele culese atât de misionari, diplomați și alte personalități ale lumii științei și politicii din occident, care se aflau în Iran, cât și din rapoartele oficiale și relatările Ziarelor vremii, constatăm numărul enorm al adepților martirizați în cele mai barbare moduri. Între cei 20000 de credincioși martirizați se numărau nou născuți, copii, bărbați femei și vârstnici. Masacrele sunt documentate în mod detaliat. Copii măcelăriți în fața părinților, adulți tăiați în bucăți de vii, oameni puși în lanțuri și târâți pe străzile orașelor cu lumânări aprinse înfipte în carne vie, oameni folosiți ca muniții în tunuri, picioarele lor bătute cu potcoave și forțați apoi se alerge pe străzi. Torturile erau atât de crunte încât unul dintre diplomați italieni, la un moment dat, intervenise rugând autoritățile să oprească aceste proceduri și cerând ca acești credincioși să fie omorâți din milă și să fie scutiți de aceste orori.

3.Înțeleg că foarte mulți adepți ai religiei Bahá’í din Iran sunt întemnițați doar pentru că apără o Cauză spirituală profundă, ceea ce mă face într-un fel să îmi aduc aminte de persecuțiile la care erau supuși creștinii din Europa de Est și Centrală în perioada comunistă. Totuși, care sunt acuzele formulate de către autoritățile iraniene și în virtutea cărora adepții religiei Bahá’í sunt întemnițați?

Pe parcursul celor 175 de ani de istorie, acuzele împotriva comunității Bahá’í din Iran au variat și au fost des contradictorii. Persecuțiile nu au o rădăcină etnică pentru că bahá’íi din Iran au diverse origini etnic-religioase, printre ei aflându-se membri de origine musulmană, creștină, zoroastriană sau ebraică. Primele acuzații în anii 1850-1900 către Bahá’í erau de erezie, pentru că Mesajul Bahá’í susținea că adevărul religios este unul singur și că Mohamad nu era ultimul Mesager Divin, Mesajul fiind reînnoit din epoca în epocă conform necesităților și maturității omenirii. Reproșul era că bahá’íi invită la apostazie față de Mohamad, când de fapt, credința Bahá’í afirmă adevărul Mesajului religios islamic. Tot în acea vreme bahá’íi erau acuzați a fi subversivi, întâi față de dinastia imperială Qajar, apoi față de regimul imperial Pahlavi, deși bahá’íi sunt îndemnați de învățăturile lor a-și servi aproapele și țara și a se supune în totalitate legilor țării. De asemenea bahá’íi erau călăuziți să escaladeze toate domeniile de implicare socială pentru a îmbunătății societatea persană. După instaurarea Regimului Islamic de Guvernare în Iran, în 1907, persecuțiile au luat un nou avânt și acuzațiile au fost reformulate. Pe când înainte erau acuzați de a fi împotriva Regimului Imperial, acum bahá’íi erau acuzați că erau colaboratori ai aceluiași Regim Imperial Pahlavi, chiar dacă bahá’ílor le este strict interzis să aibă vreo implicare în orice facțiune sau mișcare politică. Alte acuze nedrepte sunt că bahá’íi acționează împotriva Islamului și a Regimului Islamic. Bahá’íi respectă legea credinței lor de a se abține de la orice implicare politică și de a se supune legilor țării și rămân loiali Guvernului, indiferent dacă acum este alt regim la putere. Altă acuzație adusă des bahá’ílor este că ar fi zioniști și colaborează cu statul Israel. Aceasta este adusă pe baza faptului că Centrul Mondial Bahá’í se află în Țara Sfântă. Acuzatorii uită că de fapt Bahá’u’lláh a fost exilat în Palestina (acum Israel) chiar de către guvernul persan și că țara Israel este pentru bahá’í Țara Sfântă pentru că acolo se află mormântul lui Bahá’u’lláh. Tot în acea vreme bahá’íi erau acuzați a fi subversivi, întâi față de dinastia imperială Qajar, apoi față de regimul imperial Pahlavi, deși bahá’íi sunt îndemnați de învățăturile lor a-și servi aproapele și țara și a se supune în totalitate legilor țării. De asemenea bahá’íi erau călăuziți să escaladeze toate domeniile de implicare socială pentru a îmbunătății societatea persană. După instaurarea Regimului Islamic de Guvernare în Iran, în 1907, persecuțiile au luat un nou avânt și acuzațiile au fost reformulate. Pe când înainte erau acuzați de a fi împotriva Regimului Imperial, acum bahá’íi erau acuzați că erau colaboratori ai aceluiași Regim Imperial Pahlavi, chiar dacă bahá’ílor le este strict interzis să aibă vreo implicare în orice facțiune sau mișcare politică. Alte acuze nedrepte sunt că bahá’íi acționează împotriva Islamului și a Regimului Islamic. Bahá’íi respectă legea credinței lor de a se abține de la orice implicare politică și de a se supune legilor țării și rămân loiali Guvernului, indiferent dacă acum este alt regim la putere. Altă acuzație adusă des bahá’ílor este că ar fi zioniști și colaborează cu statul Israel. Aceasta este adusă pe baza faptului că Centrul Mondial Bahá’í se află în Țara Sfântă. Acuzatorii uită că de fapt Bahá’u’lláh a foat exilat în Palestina (acum Israel) chiar de către guvernul persan și că țara Israel este pentru bahá’í Țara Sfântă, pentru că acolo se află mormântul lui Bahá’u’lláh. Bahá’íi există în Israel din secolul al 19-lea și bahá’íi nu au nicio legătură politică sau implicare cu formarea Statului Israel. O altă formulare împotriva bahá’ílor este că ei sunt ,,sursă de imoralitate și cauza pângăririi”. Această acuzație contrazice înaltul standard etico-moral inculcat de Bahá’u’lláh. Învățăturile Bahá’í consideră căsătoria o instituție divină, interzic poligamia, promovează o viață castă și invită la formarea familiilor ca nuclee esențiale ale societății. În Iran căsătoriile bahá’í nu sunt recunoscute și neexistând căsătorii civile bahá’íi care doresc să se căsătorească trebuie să renunțe la credință și să oficieze ritul musulman. Bahá’íi care refuză acest lucru și se căsătoresc în ritualul Bahá’í sunt considerați necăsătoriți și femeile văzute ca prostituate și des pedepsite. Mai mult, acuzațiile de imoralitate sunt lansate pentru că bahá’íi recunoscând egalitatea drepturilor între sexe sunt împotriva segregării femeilor și le invită la a participa pe deplin în viața culturală și socială.

4.Se poate spune că principiile pe care le slujesc și propovăduiesc adepții religiei Bahá’í reprezintă o amenințare ideologică/ideatică la adresa regimului politic iranian? Dacă da, de ce?

Nu. Bahá’íi nu contrazic și nu se opun nici unui regim și nici unei ideologii. Desigur ei sunt promotorii unei reforme spirituale a vieții umane pe pământ și Bahá’u’lláh dă un nou model de organizare lumii bazat pe Revelația Voinței Divine pentru epoca noastră. Bahá’íi nu constituie însă o mișcare menită să răstoarne vreun sistem politic. De altfel, oriunde locuiesc, bahá’íi vor să fie cauza păcii și bunăstării societății, a armoniei și înțelegerii. Așa cum am spus mai devreme, chiar dacă bahá’íi oferă des perspective noi asupra discursurilor sociale prevalente ale lumii, ei se supun în totalitate legilor țării în care trăiesc. Exemplul cel mai elocvent vine chiar din Iran, unde atunci când, Regimul a declarat activitățile bahá’í ilegale, comunitatea Bahá’í din Iran a adoptat o supunere totală față de decizia regimului și a desființat toată structura administrativă bahá’í – o structură administrativă care era printre cele mai dezvoltate din cadrul comunității mondiale Bahá’í. De atunci, profesarea religiei a devenit un act particular și privat. Un semn mai impresionant de blândețe colectivă nu cred că poate fi regăsit în analele istoriei.

5.Există anumite mărturii ale Bahá’í-lor iranieni eliberați din temnițe și dacă da, unde ar putea fi ele găsite? Există cineva din rândurile bahá’í-lor arestați de către autoritățile iraniene care a avut ulterior curajul de a vorbi despre tratamentul la care a fost supus în închisoare?

Sunt prea multe exemple pentru a fi redate aici… Vorbim de o comunitate care zilnic întâmpină arestări și procese sumare. În fiecare zi bahá’íi sunt expulzați din funcțiile lor în instituțiile și organizațiile în care lucrează. Afacerile bahá’íi sunt puse sub lacăt și casele lor confiscate. De zeci de ani accesul la învățământ este interzis pentru tinerii bahá’í și li se confiscă materialele dictatice, chiar dacă ei doresc să studieze în privat. Învățători bahá’í care susțin lecții pentru copii sunt aruncați în temniță. Documentarea persecuțiilor este foarte amănunțită și unele dintre relatări sunt teribil de dureroase. Când eram eu tânăr, deși povești tragice despre Iran circulau în mod constant, una dintre aceste relatări m-a mișcat în mod deosebit. Era povestea unei tinere de 17 ani care a fost arestată în Iran în 1983, pentru că ținea lecții de educație morală pentru copii bahá’í. Ea era Mona Mahmudnejad. Mona fost aruncată într-o temniță împreună cu alte nouă femei bahá’í și ambii părinți. După un proces sumar Mona împreună cu cele nouă femei au fost condamnate la moarte prin spânzurătoare. Mona, cea mai tânără dintre femeile bahá’í a insistat să fie ultima în rând la execuție pentru a se putea ruga pentru tăria și statornicia celorlaltor nouă femei. Povestea ei împreună cu alte povești despre femei încarcerate și executate în Iran este relatată într-o carte scrisă de o altă prizonieră din Iran, care până la urmă, a fost scutită de execuție. Cartea sa se numește “Olya’s Story” (de Olya Roohizadegan). Povestea Monei a fost atât de importantă pentru noi tinerii de atunci pentru că ea aparținea generației noastre (fiind născută chiar în același an cu mine) și a devenit o eroină pentru noi.

6.Care este poziția puterilor occidentale, a organizațiilor internaționale cu privire la suferințele adepților religiei Bahá’í din Iran? Sau altfel spus: există o poziție oficială exprimată de puterile occidentale cu privire la această realitate tristă?

Răspunsul Comunității Internaționale a fost impresionant. Din primii anii de la instaurarea Regimului Islamic și intensificarea persecuțiilor, atât organizații internaționale cât și diverse Guverne au condamnat ferm, în mod independent, masacrul comunității Bahá’í din Iran și au cerut emanciparea ei. Printre cele mai remarcabile poziții luate sunt cele peste 35 de rezoluții ale Comisiei pentru Drepturile Omului din cadrul Națiunilor Unite împotriva Iranului pentru abuzuri împotriva Bahá’ílor. De asemenea Începând cu 1985, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat până acum peste 25 de rezoluții în acest sens împotriva Iranului și a cerut permanenta monitorizare a situației.  Până acum o serie de Raportori Speciali din partea ONU au avut sarcina de a investiga situația și au dat rapoarte detaliate despre cazul bahá’ílor.
Fiecare dintre acesti raportori a evidențiat fapte și dovezi de netăgăduit despre politica Guvernului Iranian de a nega orice drept civil cetățenilor bahá’í din Iran.  Cel mai dramatic raport a fost cel făcut în 1993, de către Raportorul Special al ONU, Dl. Galindo Pohl. Spre surprinderea reprezentanților Guvernului Islamic prezenți la ONU, Dl. Pohl prezenta Adunării Generale ONU un document secret semnat de Liderul Suprem Ayatollah Khamenei, în 1991, prin care se detalia planul sistematic de eradicare a Comunității Bahá’í din Iran. Documentul era pregătit de Consiliul Revoluționar Cultural Suprem, iar textul arăta strategia concreta a Regimului Islamic Iranian împotriva bahá’ílor. Documentul descria cum: bahá’íi trebuie expulzați din toate Universitățiile; că bahá’íi trebuie scoși din orice funcție influentă în societate și că angajarea bahá’ílor ar trebui interzisă; Guvernul trebuie să-i trateze astfel încât să le blocheze progresul și dezvoltarea. Documentul mai afirma că „un plan trebuie elaborat pentru a-i confrunta și a le distruge rădăcinile culturale în Iran și în alte țări.”
În afară de Agentiile ONU, au fost inițiate intervenții sistematice în favoarea Comunității Bahá’í din Iran de către următoarele organizații: Consiliul Europei, Parlamentul European și printre altele și de către organele legislative ale Australiei, Braziliei, Canadei, Italiei, Olandei, Norvegiei, Regatul Unit, Stalelor Unite ale Americii.
Printre publicațiile de renume care au scris vast despre persecuții se află: Le Monde, The Times of London, The New York Times, The Washington Post, The Economist, The Times of India, The Sydney Morning Herald.
Reacția comunității internaționale are două aspecte cruciale: faptul ca ea reprezintă singurul mod prin care bahá’í pot spera la atenuarea persecuțiilor și prerogativa și capacitatea Comunității Internaționale în apărarea minoritățior religioase persecutate în lume.  Efectul clar al răspunsului Comunității Internaționale a fost cel de a evita genocidul bahá’ílor ce era planificat de regimul islamic.

7.Suferința reprezintă fără îndoială o realitate cu care adepții religiei Bahá’í din Iran sunt nevoiți să se confrunte dar în fața căreia își păstrează demnitatea. Luând în considerare cele menționate, care este felul țn care Bahá’u’lláh percepe suferința?

Existența acestui fenomen al persecuțiilor în cadrul comunității Bahá’í, conferă bahá’ílor o dimensiune colectivă pentru a înțelege rolul încercărilor în dezvoltarea umană și pentru a descoperii postura pe care trebuie să o avem, la nivel individual și colectiv, față de provocări și suferințe. Deși ei nu caută în mod vădit suferința, bahá’íi înțeleg că aceasta este în planul fizic al existenței un fel de încercare sau test pentru dezvoltarea noastră spirituală. Orice provocare sau încercare ne oferă posibilitatea de a înțelege și depăși situația, fiind astfel un pas înainte în dezvoltarea noastră spirituală. Un model perfect în acest sens îl reprezintă Manifestările Divine, cei trimiși de Dumnezeu pentru a ne călăuzi. Fondatorii sistemelor religioase ale lumii: Moise, Hristos, Mohamad, Báb, Bahá’u’lláh, fiecare dintre Ei a îndurat suferințe crunte la momentul în care a desfășurat în fața omenirii voința divină pentru epoca respectivă. Niciunul dintre Ei nu a fost scutit de vicisitudini și teste în acest plan fizic. Despre suferințele sale Bahá’u’lláh spune: ,,Cel ce este Străvechea Frumuseţea a consimţit să fie pus în lanţuri pentru ca omenirea să fie eliberată din robie şi a acceptat să fie făcut prizonier în această fortăreaţă puternică pentru ca întreaga lume să ajungă la adevărata libertate. El a băut până la fund cupa durerii pentru ca toate popoarele de pe pământ să poată atinge bucurie veşnică şi să li umple sufletul de veselie.” Cred că suferința Lor este într-un fel providențială și pentru noi… ca să ne reamintim în momentele noastre de liniște că trăim dezvoltarea spirituală și socială de astăzi, grație suferințelor îndurate de aceste Ființe supreme și tot la fel, să fin pregătiți și inspirați să trecem cu demnitate și statornicie peste încercările și testele noastre în căutarea de a clădi o lume ideală.