Primit pentru publicare: 23 oct.2015
Autor: Martha EȘANU, redactor șef al revistei Prietenia, Iași
Publicat: 24 oct.2015
În Jurnalul săptămânii, Tell Aviv, Israel, 22 octombrie 2015, am publicat articolul “ Holocaustul evreilor din România oglindit în literatură”, manifestare culturală organizată și desfășurată în ziua de 11 octombrie în sala de festivități a Comunității evreilor din Iași, eveniment la care a participat și debutantul, domnia sa fiind și purtătorul cu Brevet a Medaliei de Onoare de “Prieten al Comunităților Evreiești din România”, acordată la 24 septembrie 2015 de Federația Comunităților Evreiești din România, președinte Dr. Aurel Vainer, deputat în Parlamentul României, la sfârșitul căruia am scris:
…”Alături de toţi cei prezenţi la Matineul Cultural Omagial de la Iaşi, jurnalistul Ion N. Oprea a “lăcrimat sufleteşte” cu gândul la milioanele de victime şi versurile poeziei “Holocaust”, pe care a compus-o în acel moment, sunt dedicate vinovaţilor fără vină ucişi mişeleşte de torentul urii şi intoleranţei declanşat de fascism:
“Am descoperit / -acoperit- / ascultând rugăciunea în picioare, / după cum se cuvine, / cu pioşenie./ Am asistat / la aprinderea luminilor / aducerilor aminte, / a pomenirilor, /a iertării, / apoi, / împreună am ascultat din cărţi / şi de la martori / ceea ce a fost Holocaustul. 1941./ Am lăcrimat sufleteşte împreună, / fiecare în felul său / şi am cugetat / ca asemenea atrocităţi / să nu se mai întâmple / în veci. / Dar mi-am zis, /pentru mine şi pentru tine, / pentru fii şi nepoţii noştri, / pentru urmaşi, / Holocaustul nu a început ieri, / el există decând omenirea, / şi teamă mi-i, / după cum decurg lucrurile, / să nu fie şi mâine, / undeva în lume, / pentru că / omul pe om îl răpune / pentru o mie şi una de motive, / că ne lipsesc adevăraţii înţelepţi ai pământului. / Nu-i aşa Doamne, / chiar Tu, / unde ai fost / când a fost Holocaustul / cu victimele pentru care noi / ne-am rugat adineaori?”
22 octombrie 2015
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania