Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    ÎNTRE DOUĂ CLIPE

     

    ÎNTRE DOUĂ CLIPE

    Pretutindeni făclioara
    Unei vieţi se tot iveşte
    Şi oricând, pe orişiunde,
    Alta poate se sfârşeşte…

    Şi nimic, mai niciodată,
    Din tot ceea ce apare
    Nu a primit veşnicia,
    Ci doar amânare…

    Deci, în vreme ce noi
    Avem soarta comună,
    Ne rămîne doară viaţa
    Să o facem mai bună.

    De suntem negri ori albi,
    Ori mongoli de suntem,
    Unii tari, alţii mai slabi,
    Drepturi toţi avem.

    Şi atunci, pentru ce
    Unii drepturi răpesc,
    Vinovată e culoarea
    Ori că ei nu gândesc?…

    Ce e rău, ce e bine,
    Ce-i al lor şi ce vor,
    Când menirea e aceeaşi
    Peste tot, a tuturor!…

    Or, născându-se omul,
    El se naşte mai dator
    Să-nfrăţească vieţi,
    Nu să facă omor.

    De a merge înainte,
    Nici cum în regres,
    Niciodată pe loc,
    Dimpotrivă,… progres.

    Fericită să facă
    Toată specia lui,
    Asta-i datoria sacră
    Şi menirea omului.

    Mai târziu sau mai devreme,
    Altora lasă-vom locul;
    Ţelul e să facem bine,
    Cât se poate, întru totul!

    Pentru ca urmaşii noştri,
    Când cu timpul se vor naşte,
    Întrebându-se-n curând,
    Doar atunci ne vor cunoaşte.

    Şi chiar dacă noi ne naştem
    Toţi egali din prima clipă,
    Chiar din clipa următoare,
    Altă clasă se-nfiripă.

    Pe principii imorale,
    Ca la zar cade sorocul,
    Poţi să ai minte cu carul,
    Decisiv e tot norocul.

    Şi cum degetele mâinii
    Sunt atât de diferite,
    Tot astfel şi soarta noastră
    Calcă uliţi ne-mplinite.

    În zadar muncim cu sârg,
    Tabla de valori e spartă,
    Viaţă noastră-i ca un târg,
    De cei mari negociată.

    Şi în van te lupţi s-alungi
    Nedreptatea şi prostia,
    Voi cei mici rămâneţi slugi,
    Iar cei mari – tot cu hoţia !

    Şi în timp ce tu îţi numeri
    Vârsta vieţii de îndată,
    Din clepsidra vieţii tale
    Apa scade până seacă.

    Fiindcă moartea şi hormonii
    Mut lucrează, dar cu zel,
    Ne e dat să nu cunoaştem
    Ultima zi de… apel.

    De la colţ, moartea-ţi rânjeşte
    Şi târcoale-ţi dă mereu,
    Iar tu speri că are milă
    Pentru tine Dumnezeu.

    Şi tot speri o amânare
    Cineva să ţi-o ofere,
    Dar atunci când sună ceasul
    N-o primeşti, oricât ai cere.

    Şi cu cât muncim mai mult,
    Mai puţin luăm la plată,
    Legea este inversată,
    Lenea-i mult mai căutată.

    Nu contează de eşti mare,
    De eşti mic ori eşti oribil,
    Pân’ la urmă, toţi plecăm
    Pe un drum ireversibil…

    Orişicât de mare-ai fost,
    Galonat ori om de vază,
    O movilă de ţărână
    Peste tine se aşază.

    Importantă nu este moartea
    Şi nici cine-aifost,
    Important este răspunsul
    De ai trăit cu vreun rost.

    Fiindcă-n lume în zadar
    Nu e făcut mai nimic,
    Chiar şi trântorul are
    Rostul său definit

    Chiar şi piatra încrustată,
    De muşchi ori cu var,
    Are scopul important –
    De simbol, ori de hotar.

    Chiar şi pomul ce în viaţă
    Nu a dat nici o roadă,
    Murind se transformă,
    Deseori, în podoabă.

    Dar noi, fiind oameni,
    Aşa mari între toate,
    Nu-i păcat să trăim
    Fără scop, pentru moarte?!
    25 ianuarie, 1979



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5