Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Între Esenţă şi Nimic – Timpul şi anotimpul poetului (destinul)

Vasiliu Maria, profPrimit pentru publicare: 06 april.2015
Autor: Prof. Maria VASILIU
Publicat: 07 april.2015

Între Esenţă şi Nimic – Timpul şi anotimpul poetului (destinul)

 

 

„Şi timpul poate fi întors din cale,/ şi lumina, doar veşnicia, nu!”

Pătrund „desculță și tiptil” în marea taină a cuvintelor, ce se înghesuie ori stau la rând, gata să destăinuie misterul cunoașterii. Cunoașterea de sine, cunoașterea vieții și a lumii, cunoașterea totală. Li-i drag cuvintelor în opera poetului Vasile Popovici! El le înfrumusețează, le îmbogățește, le suflă zbor în aripi, le dă putere și ele devin Poezie.

Cred că a citit toate operele lumii. Demonstrează asta adesea în volumele sale. Face trimiteri la noțiuni din mitologie, de filozofie, de religie, arte muzicale și arte plastice, utilizează așa de înțelept expresii latinești, încât îmbogățește și cultura cititorului. El a aflat în comoara ideilor astfel culese materialul concret, care, în poeziile lui, ne deschide așa de des orizontul fără margini al gândirii omenești.

În volumul „Între Esență și Nimic”, poetul abordează toate marile teme și probleme care pot fi exprimate în poezie: lumea, natura, istoria, iubirea, societatea, credința, universul, destinul omului, cunoașterea și necunoscutul.

Sondează necunoscutul și prin antonimia cuvintelor lumină-întuneric, Esență-Nimic.

Poetul –„boţ divin”, rămâne un muritor care poate trăi în Timp. „Destinul este de fapt porțiunea de timp pe care ne-o îngăduie istoria”, spune un personaj al lui M. Eliade. „Trecerea prin Timp/ e-o efemeră”…”iarna ostenită-şi plânge albul”, spune poetul Vasile Popovici.

Are conştiinţa lucidă a condiţiei tragice a omului pe pământ. Pare urmărit de o ursită potrivnică, cu neliniști și încercări. Pecetluita-i soartă vizează în mod cert câteva zone abisale ale sufletului său.

Din timpul tău, cât timp îmi dai,/…din veșnicia ta, cât lași în palma mea?” (Suflete al meu)

Artistul pare că trăiește de un timp în afara destinului „ieșit din timpul meu”. Printr-o subtilă introspecție, el stă la sfat cu sufletul. Vorbește cu sinele. Acest sine tăcut este lumina candelei sufletului său, este însuși Dumnezeu, forma adevăratei cunoașteri.

Uriașa putere de a crea lumi imaginare se împletește fericit, în opera poetului, cu forța și fecunditatea elocinței, ca rod al științei și al culturii de care dă dovadă. Elocinţa este lumina ce face să strălucească inteligenţa.

Ținând pios a rugă mâinile-mi spre’Naltul,/ un șomoiog de raze-n palma mea se-o opri”.

Așteptarea smerită a semnului lui Dumnezeu urnește munții din loc. Invocațiile către divinitate au primit răspuns. Prea Înaltul a pus Lumina și puterea de creație în palma poetului. Le-a lăsat cu mare încredere pe mâna lui. Și, bine a făcut!

Artistul traversează un timp al căutărilor şi al întrebărilor, în acord cu frământările, neliniştile, confruntările şi aspiraţiile omului contemporan.

Şi-aşa mi-e dor de Dumnezeu…/…să-i pun o întrebare, două…/ de ce ne naştem spre-a muri?!” „Un requiem, s-audă cerul, cui să spun/ și care-i scopul, Doamne, dacă și murim?” (Unde să aprind o lumânare)

Ajunge singur la concluzia că „viaţa noastră nu-i decât un zbor”, iar „evurile s-au făcut milenii.”

O trăsătură a operei sale este dată de trecerea ireversibilă a timpului. Întâi iernile și toamnele apoi primăverile, măsoară tacticos și cu precizie, destrămarea. Și anii au trecut…, cum toate vin să treacă/…„S-au şubrezit de stau să cadă stâlpii veşniciei,/ Că prea de mult, un timp viclean i-au ros la temelie.”

Mă ninge domolit cu floare de prier/ această primăvară binevoitoare/ și-mi pare că e mai puțin obositoare/ cărarea ca o punte-ntre pământ și cer”. (Ninsoare în prier)

O vibrantă și răscolitoare confesiune, care trădează preferința poetului pentru anotimpul când „auzi mugurii plesnind”, când poteca îi împrumută din smaraldul ei.

„Atâtea primăveri mi-au troienit cărarea/ cu-atâta floare fără noimă risipită”! Subtile metafore, iar adjectivul „atâta„ (provenit din pronume nehotărât), pe lângă substantivul nearticulat, ”floare”, este la superlativ absolut, semnificând un noian de flori, de primăveri, de anotimpuri.

Coborârea toamnei are un aer nostalgic şi trist, drapată sub semnul îmbătrânirii. Rămâne nădejdea reînnoirii, a perpetuării.

Din ghinda semincerilor căzută,/ vor odrăsli mlădițe de goruni-stejari. / Ne vor muri bunicii și părinții,/ dar vom rămâne noi mlădițe-seminceri”. (Odrăslire)

De ce nu pui Tu, Doamne, ordine-n Cuvânt/ să-i iei povara ireversibilității?” (Ordine-n Cuvânt)

Această atmosferă de solemnitate sugerează intensitatea aspiraţiei către divinitate. Poetul este atins de aripa divină, dovadă puterea de creație și mânuire a cuvintelor.

Puntea înspre cer este mai scurtă,/ iară eu sunt mai aproape,/ cât de mână să mă ţină Dumnezeu”.

Elementul religios e pus cu grijă şi respect în poezia profesorului Vasile Popovici. Poetul uneori crede, alteori cercetează. Crede frumos, profund, curat că ne putem crea propria spiritualitate.

A introdus în poezia sa un sistem de referinţe intelectuale, ce reies din valorile stilistice care depăşesc mult aria românească, deşi structura limbajului său poetic se sprijină pe graiul local şi pe cel al cărţilor religioase. Se îndoiește îndreptățit de calitatea unor scrieri, exprimând un fel de imprecație pentru stricătorii de limbă, pentru nonartă, pentru unii „barzi tineri” care, „cuvinte-mbină cum descântă trei tăciuni o babă”.

El aruncă lumini atât de noi și diverse în opera sa, conștient că scopul artei rămâne „binele și frumosul etern”, iar puterea ei poate alina suferințe.

Dorul, sentiment profund și răvășitor, stare sufletească sublimă a ființei, este invocat în multe din versurile acestui volum. „Mi-e dor de mama și de tata”; Mi-e dor de banca de la universitate, de firava boboacă … ”Mă cheamă clopotul trudit din catedrale”.Mi-e tare, tare dor de voi”! Superlativul absolut al adjectivului „tare”, cât și repetarea lui, semnifică intensitatea durerii sfâșietoare. Eul liric e dispus să încerce arderea dorului.

Părinte, dezlegare fie-mi/ de dor vrăjit de vrăjitoare,/ deschide cartea și cetește-mi/ de ursituri de ursitoare./…Mă doare dor de fata care/ mi-a pus mângâiul ei pe frunte”. (Dezlegare)

Folosirea unor formule acustice repetitive coexistă firesc. Prezența aliterației și asonanței, schimbarea valorii gramaticale (mângâiul = subst., din verbul a mângâia) constituie inițiative poetice remarcabile.

Dorul însoțește trecerea timpului spre veșnicie, spre cunoaștere: „La casa cu cerdac s-a adunat pustiul.”

Motivul amintirilor rezidă din simboluri (roată de la plită, scrânciob, uliţa copilăriei, lanț de păpădii), din metafore (ceas bezmetic), din comparație și metonimie (ca pe-un Renoir), toate aceste licențe poetice concurând la crearea zbuciumului sufletesc.

Pandoră pogorâtă din Olimp, de Zeus!/ la ceas bezmetic te aduc în amintire/ și te admir ca pe-un Renoir”.

Un cerc, o roată ruginită de la plită,/ un scrânciob spânzurat de creanga unui nuc,/ și fata cea mai mică a lui Babiuc/ făcutu-mi-au copilăria fericită”. (La margine de sat)

Poezia – o succesiune de vise. Spontaneitate și sinceritate – condiții intrinseci ale actului poetic.

Natura poetului – o stare de spirit, mai mult sugerată, cuprinde: iarba de șopârle, flori sălbatice, lunci, codri, crânguri. Un efect stilistic tulburător rezidă şi din semnificaţiile metaforice ale elementelor universului (steaua, cerul, lumina, zarea, un ciob de lună, mugurul stelar), ca şi cele ale naturii (iarba, apa, frunza, floarea).

Fauna universului poetic e compusă covârşitor din păsări şi insecte zburătoare (miei guralivi, gâze şi jivine mici, păsări: acvila, rândunele, privighetoarea, ciocârlia), adică din elemente a căror contemplare întreţine aspiraţia spre cer, credinţa în „zborul de Icar”. Poetul asimilează universului poeziei sale cerul şi pământul.

Spaima de ordin existenţial, teama de ceva nedefinit, neclar, inexplicabil transpusă într-o ambianţă cosmică adecvată, angajează toate elementele naturii, ale cosmicităţii.

„Planeta-n zdrenţe şi miloagă,…bolnavă, schizofrenică, pe moarte, şchiopătând, oloagă”. (Întoarcerea în haos) Versuri care te duc cu gândul la „estetica urâtului”, întâlnită la Arghezi. O furtună cu trăsnete, cu fulgere, cu tunete şi grindini, sugerând zbuciumul universului întreg.

După potop, va veni ploaia binefăcătoare, va aduce pace și rodire. Aceasta este atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului. „Se va crăpa pământul,/ dar vor veni iar ploi”. „Şi o să vină apa, şi o să rupă podul,/şi o să spele piatra de noroaie,/ şi, de o fi căldură, o să crească rodul”. (Din armindeni în armindeni)

O punctuație abundentă trădează o respirație poetică bine conturată și o destinație recitativă. Conjuncția ”și” conferă cursivitate discursului liric și accentuează ideile cu valoare perenă, intrinsecă.

Poetul este supărat pe răul care domină trecătoarea viață omenească: ”perpetuăm între Esență și Nimic”, tânjind după valorile umanitare.

Idealul abstract este tărâmul de vis – acest punct de limită spre absolut – este asemenea unei guri spre care se îndreaptă toate tentativele poetului, toate iluziile, toate deziluziile, toate refulările, altfel spus, toate acțiunile sisifice ale eului de a cuprinde și suferința infinitului.

Valorile umane supreme rămân pentru poet patria, poporul. “ Poporul meu e universul în miniatură”. El ştie că în împărăţia universalităţii nu se poate intra decât pe poarta naţiunii sale. „Noi pe noi ne ţinem în sclavie”;/„Dușmanulnostru e în noi”… „Din umilință ne-am făcut un stil/ de a ne pierde fibra de român”. (Am fost baci)

„Poporul meu, cât îl cuprinzi între hotarul țării,/ și brav, și blând, și răzvrătit…/ lovit de propria-i istorie, mereu s-a primenit”. (Poporul meu)

A gravat chipul trecător al vremii sale, zbuciumul unui suflet uman complex şi autentic. Contrastul dintre frumuseţile firii, trăsăturile psihice şi morale ale acestui popor şi între viaţa tristă şi nedreaptă pe care e silit s-o ducă. A zugrăvit istoria dramatică a unui neam. Poetul știe să îmbine protestul cu revolta, cu credinţa în izbăvire. Omul muritor, o părticică a acestui cosmos umanizat, are de îndeplinit o misiune, în viziunea poetului: ”Nu dormiți ne-ntorși pe conștiință!/ Viața-i scurtă, dacă somnu-i lung…”

În multe dintre versurile sale, tremură duioşia, se aude oftatul, cade lacrima, murmură plânsul, un plâns înăbuşit, dar demn. „Plânsul meu, ca apa din răstoacă/ se zbate peste prund…/…ori ca un zvon de-aramă, ori batere de toacă”.

Exprimă credinţa în realitatea spirituală, în perenitatea satului. Doar aici, în sufletul satului, este locul de regăsire a conştiinţei, a misiunii istorice, a rolului social pe care-l are de îndeplinit.

Voi, poeţii, ce-aşteptaţi?/…repliaţi-vă la ţară,/ mai aproape de Înaltul!/ …înfrăţiţi-vă cu glia,/cu izvorul,/ şi-aveţi grijă :/ nu ucideţi ciocârlia!” (Cântaţi patriarhalul) „Să ucizi o privighetoare e/ cum ai ucide anotimpul/ cum ai ucide cântecul şi sufletul, cum ai ucide./ E cum ai ucide credinţa în tine / şi în Dumnezeu.”   Ciocârlia simbolizează unirea dintre teluric și celest. Zborul ei de la pământ la cer și de la cer spre pământ leagă cei doi poli ai existenței, este expresia bucuriei de viață. Cântecul ei înseamnă rugă răspicată și veselă înaintea tronului lui Dumnezeu. Ea zboară aproape de cer, dar își face cuibul pe pământ din fire de iarbă uscată. Zborul ei este asociat cu ascensiunea spre eternitate a creatorului, întruchipează setea de zbor, visurile și aspirațiile spre înălțimile spirituale.

Omenirea nu poate fi salvată de poeți, dar ei, cu inocență, continuă să spere. Crezul poetic îl determină să afirme: „Mă crede-un reflexiv, un mucalit – / când îţi culeg cuvântul cumpănit,/ ca pe lumina cea dintâi”. „Eu sînt Pământul/ şi-n jurul meu se învârteşte/ universul”.

„Iubirea mea e foc, e apă, aer şi pământ,/…e-n tot şi-n toate câte-au fost şi sînt,/ e cale-ntre Esenţă şi Nimic”.

„Sărmani poeţi, voi demoni sacri,/ ce v-aţi deprins cu poezia,/ …ne-amăgiţi că voi sînteţi/ acei ce lumea o preschimbă”. Sesizăm aici, şi nu numai aici, o marcă a poeziei moderne, ingambamentul (continuarea ideii dintr-un vers în următoarele), care dă fluiditate ideilor poetice. Lirismul subiectiv rezidă din folosirea pronumelor și verbelor la persoana I, timpul prezent, eul poetic plasându-se, astfel, într-o relație definită cu lumea. Seriile antonimice iad-rai, lumină-întuneric, Esență-Nimic, redau opțiunea poetică pentru o formă de cunoaștere, de raportare a eului liric la lume, care stă sub semnul misterului.

A îmbinat armonia versului clasic cu puterea de sugestie al celui modern, a pus ordine în imaginea sonoră şi a creat versuri simfonice, realizând adevărate bijuterii de mare valoare literară. Poetul Vasile Popovici vine „pe-un gând lumină”, prin noul său volum, să-şi îndeplinească sacra misiune.

Ne-ai pus în minte bobul de învăţătură,/ să-i învăţăm pe cei sărmani cum să stea drept/ pe verticala lumii”. (Arc peste timp)

Poetul şi-a cucerit astfel dreptul la binemeritata cinstire de care se bucură, iar noi, cititorii îi facem o promisiune de suflet:

Îți voi citi, poete, versul/ ce pătimaș ne încântară./ Ca pe un bard al bunului român,/ te-om ține cu evlavie în fire;/ al vremurilor noastre-ai fost tribun/ și dulce, și divină izbăvire”. (Noi, cititorii)

 

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5